Învăţăturile duhovniceşti ale stareţului Macarie(+7 septembrie 1860)

Aş mai avea multe de împărtăşit din cuvintele şi învăţăturile ziditoare ale stareţului Macarie, adormit în Domnul, dar acestea ajung pentru a arăta înţelepciunea duhovnicească şi iscusinţa acestui om al lui Dumnezeu.
Voi încerca, pe cât îmi va sta în puteri, să descriu caracterul general al învăţăturilor sale.

Orice ar fi spus părintele Macarie, punea întotdeauna smerenia la loc de frunte în sfaturile lui; din această virtute deducea dânsul toate celelalte virtuţi care alcătuiesc caracterul unui adevărat creştin. Aici se află miezul învăţăturilor pe care părintele Macarie le-a dat tuturor celor însetaţi de cuvânt şi de zidire duhovnicească: să îţi cercetezi conştiinţa; să lupţi neîncetat cu patimile din tine; să îţi cureţi sufletul de păcate; să iubeşti pe Dumnezeu cu simplitatea inimii; să crezi în El dezinteresat; să ai neîncetat în faţă mila Lui nemărginită, slăvindu-L şi mulţumindu-I din toate puterile în toate împrejurările grele ale vieţii; să îţi cauţi propria ta vinovăţie, iertând aproapelui orice greşeală pentru ca şi Dumnezeu să ierte ţie păcatele tale; să te străduieşti a dobândi dragostea de aproapele; să păstrezi pacea şi liniştea în familie şi între cunoştinţele tale; să cugeţi mai des la poruncile lui Dumnezeu şi să te străduieşti a le îndeplini, ca şi rânduielile Bisericii; dacă se poate, să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti cu Sfintele Taine de câteva ori pe an; să ţii toate cele patru posturi, la fel miercurile şi vinerile; să mergi la Priveghere şi la Liturghie în fiecare sărbătoare; să spui în fiecare zi rugăciunile de dimineaţă şi de seară, şi chiar câţiva psalmi, iar, dacă îngăduie timpul, să citeşti şi un capitol din Sfintele Evanghelii sau din Epistolele Apostolului; să te rogi în fiecare seară şi dimineaţă pentru odihna celor adormiţi şi mântuirea celor vii, iar la începutul acestei rugăciuni, să te rogi cu evlavie pentru Ţar şi toată Familia Imperială. Dacă, în orice împrejurări ar fi aceasta, nu poţi împlini aceste datorii, atunci ocărăşte-te singur, căindu-te astfel sincer, şi ia hotărârea fermă să nu mai faci aceleaşi greşeli în viitor. Roagă-te chiar şi pentru cei împotriva cărora ai vreo pică, căci aceasta e calea cea mai sigură spre împăcarea în Hristos.
Trăsătura deosebită a felului de a fi al părintelui Macarie era dragostea negrăită pentru aproapele său. Când afla că acesta a suferit vreun necaz, sau durere, sau vreo cădere în păcat, sau vreo ceartă în familie, etc., oricât ar fi încercat stareţul să îşi ascundă simţămintele, era limpede că suferea alături de cei ce plângeau şi îi compătimea din toată inima. Şi iarăşi, cu ce dragoste curată se bucura alături de oricine ar fi avut vreo pricină de adevărată bucurie duhovnicească!...
O cunoştinţă a mea a trăit despărţit de soţia sa timp de vreo douăzeci de ani; duşmănia dintre soţi era reciprocă. Dar, prin îndemnurile stareţului, s-au împăcat, iar acum trăiesc într-un fel în care dea Domnul să trăiască toată lumea. Cu câtă încântare ne povestea părintele despre aceasta - bineînţeles, punând izbânda nu pe seama sa, ci a lui Dumnezeu, Care nu vrea moartea păcătosului, şi pe Care Îl slăvea din toată inima.
Liniştea cu care lucra stareţul la zidirea celor de lângă el era uimitoare! Asculta cu aceeaşi răbdare superstiţiile absurde şi prosteasca liberă-cugetare, plângerile de neînţeles ale vreunei femei de la ţară şi iscodirile amănunţite ale cucoanelor emancipate, povestea greoaie a unui nătâng ca şi înşiruirile pline de viclenie ale altora. Nimic nu putea tulbura răbdarea lui creştinească şi pacea sa duhovnicească; îi îmblânzea pe toţi cu adânca lui smerenie. Era un adevărat învăţător al teologiei morale şi lucrării duhovniceşti. învăţăturile sale erau fără de floricele, dar din ele i se putea auzi duhul şi simţi căldura, şi astfel se înmuiau chiar şi cele mai împietrite inimi.
Pe 6 septembrie, în ajunul morţii părintelui Macarie, eu şi familia mea am avut cinstea de a primi ultima binecuvântare. Binefăcătorul nostru ne-a blagoslovit cu câteva iconiţe. Iată cuvintele pe care ni le-a spus, abia rostindu-le: „Aduceţi-vă aminte de Dumnezeu şi de ceasul morţii; păstraţi pacea şi dragostea între voi şi faţă de toţi!".
Personal, ca martor al fericitului sfârşit al celui cuvios, nu pot spune decât aceasta: Să dea Dumnezeu tuturor o tot atât de paşnică şi liniştită trecere de la viaţa trecătoare la cea veşnică!...
„Este ceva nemaipomenit", spunea părintele Arhimandrit Moise, atunci când trupul celui adormit a fost dus din biserica Schitului în Mănăstire. „Trăiesc de optzeci de ani pe acest pământ, dar nu am mai văzut niciodată o procesiune atât de senină. E mai mult o aducere de moaşte decât o înmormântare".
Cei drepţi vor fi vii în veacul veacului şi răsplata lor este la Domnul şi Cel Atotputernic are grijă de ei(Înţelepciunea lui Solomon 5, 15).

Fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu să odihnească asupra povestirii acestui bun învăţăcel şi ucenic al marelui nostru stareţ, părintele Macarie. Fie ca Domnul să şi-l facă sare a Sa, şi fie ca El să săreze inima cititorului, ca să cunoască puterea lui Dumnezeu vădită în neputinţa noastră; omenească. Multe, multe recolte deja se coc în câmpiile Domnului. Fie ca Domnul secerişului să trimită pe secerătorii Săi! E ziuă încă; deşi se apropie apusul soarelui, e încă ziuă, şi însă se mai poate lucra spre slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletelor. Degrab noaptea va sosi, când orice lucru va înceta. Binecuvântează, Doamne, pe ostenitorii Tăi, cei din al unsprezecelea ceas !...



Sursa: Arhim. Leonid Kavelin, “Stareţul Macarie de la Optina”, Editura Bunavestire, Bacău, 1999