Istorisind minunea, Stareţul Dionisie de la Sfântul Munte ne spunea că simplitatea duhovnicească a creştinului şi credinţa lui „fără iscodiri" atrag revărsarea harului lui Dumnezeu în viaţa lui.
În anul 1969 (pe 12 septembrie) al doilea copil al Mariei, o creştină din Suceava, s-a născut foarte greu, prin eliberare forţată la şapte luni. Acest fapt i-a adus fetiţei răni deschise pe corp şi dereglarea sistemului nervos (inclusiv dereglarea nervului optic). Dusă de către mama sa la racla Sfântului Ioan, fetiţei i-a încetat durerea. Rugăciunile părintelui Isaia de la racla Sfântului au stins plânsul copilului. După un somn letargic de patru luni, în ajunul Bunei-Vestiri, minunea s-a produs: copilul s-a trezit, a strigăt şi a putut din nou să vadă, refăcându-i-se în acelaşi timp întregul sistemul nervos. Rămânea problema mersului, căci din cauza naşterii forţate, fetiţei îi sărise o vertebră din şira spinării. Doctorul Olinici a recunoscut faptul că medicina vremii respective este neputincioasă, însă Dumnezeu putea interveni oricând. Cu trei săptămâni înaintea împlinirii vârstei de doi ani, Sfântul Ioan interveni minunat în viaţa fetiţei: ea reuşi să meargă ajutată de mâini, apoi de genunchi şi - în cele din urmă - pe propriile sale picioare.
În anul 1985, imobilizată datorită unor dureri deosebite ale picioarelor, creştina Maria citeşte mai multe zile acatistele unor sfinţi tămăduitori, printre care şi pe cel al Sfântului Ioan. Sprijinită în două beţe, femeia ajunge la baldachinul Sfântului, unde, atingându-se de partea inferioară a raclei (locul unde se află picioarele Sfântului Ioan) este vindecată pe loc. Drumul spre casă l-a făcut apoi pe picioarele ei, fără beţe, purtând în suflet o adâncă recunoştinţă faţă de tămăduitorul ei sfânt.
Bunica mea Veronica ne povestea cu mare emoţie o mare minune pe care a făcut-o Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava cu fiica ei, Cezica. Bunicii mei locuiau într-un sat de lângă Dorohoi. Dintre cei trei copii pe care îi născuse până atunci, bunicii îi muriseră doi, un băieţel şi o fetiţă, la vârste foarte mici — aveau câteva luni fiecare - şi a rămas marcată de aceste pierderi. De aceea s-a bucurat mult când i-a fost dăruit un nou copil. Pe când Cezica nu împlinise încă vârsta de un an, din senin, prunca nu a mai vrut să mănânce deloc şi plângea continuu. După trei zile petrecute în această stare, fără ca medicul din sat să poată face ceva, şi mama şi copila erau epuizate. Mama îşi pierduse orice nădejde, gândindu-se că şi această pruncă se va duce la Domnul precum ceilalţi doi dinaintea ei. Copila refuza să sugă.
A treia zi a trecut pe la poartă o femeie credincioasă din sat. Bunica i-a spus că fata ei este pe moarte, iar aceea i-a zis: „De ce nu duci fata la Sfântul Ioan cel Nou?". Ca la ultima scăpare, a luat fata, a urcat într-o căruţă care mergea la Dorohoi şi seara era la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava. Fetiţa era învineţită de foame şi suferinţă, aproape moartă. Părintele de la raclă le-a citit o rugăciune şi a atins prunca de capul Sfântului. în aceeaşi clipă, micuţa a început să râdă, după atâtea zile de chin. Imediat, prin gesturi sugestive, a început să ceară de mâncare de la mama ei, care s-a grăbit să o alăpteze. Părintele de la raclă le-a dăruit o iconiţă cu Sfântul Ioan, care este păstrată cu sfinţenie de către mătuşa mea, pentru a nu uita niciodată binefacerea Marelui Mucenic. Bunica a plecat la cele veşnice în decembrie 2006, iar mătuşa trăieşte şi astăzi. (Elena M.)
A treia zi a trecut pe la poartă o femeie credincioasă din sat. Bunica i-a spus că fata ei este pe moarte, iar aceea i-a zis: „De ce nu duci fata la Sfântul Ioan cel Nou?". Ca la ultima scăpare, a luat fata, a urcat într-o căruţă care mergea la Dorohoi şi seara era la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava. Fetiţa era învineţită de foame şi suferinţă, aproape moartă. Părintele de la raclă le-a citit o rugăciune şi a atins prunca de capul Sfântului. în aceeaşi clipă, micuţa a început să râdă, după atâtea zile de chin. Imediat, prin gesturi sugestive, a început să ceară de mâncare de la mama ei, care s-a grăbit să o alăpteze. Părintele de la raclă le-a dăruit o iconiţă cu Sfântul Ioan, care este păstrată cu sfinţenie de către mătuşa mea, pentru a nu uita niciodată binefacerea Marelui Mucenic. Bunica a plecat la cele veşnice în decembrie 2006, iar mătuşa trăieşte şi astăzi. (Elena M.)
Luna iulie din anul 2001 marchează un alt impresionant fapt minunat al Sfântului Ioan: tinerei D. din Suceava, care timp de aproape un deceniu a stat în casă datorită unor grave deficienţe locomotorii, i se arată Sfântul Ioan şi îi spune că vindecarea îi poate veni dacă se va îndrepta spre racla Sfântului Ioan. Ascultând, fata a trăit cel mai emoţionant moment al traiului ei: imediat ce a păşit în biserica mare de la Mănăstirea „Sfântul Ioan" a început sa meargă singură, mulţumind şi slăvind pe Dumnezeu Cel minunat întru sfinţii Săi.
Scuze, Comentariul de mai sus era pentru postul cu Parintele Iulian..
RăspundețiȘtergereNu l-am publicat deloc, ca sa il scrii unde trebuia...:))
RăspundețiȘtergere