De mult mi-ai trimis întrebarea aceasta - dar, iartă-mă, am aşteptat ca să îţi dau răspuns chiar înainte de această fericită zi când gândurile noastre sunt îndreptate către acea peşteră de unde a răsărit lumina Soarelui dreptăţii.
Smerenia este prima virtute pe care Hristos a poruncit-o oamenilor în predica Sa de pe munte. Şi prin pilda Sa El a arătat cel dintâi această virtute, născându-Se nu în palat împărătesc, ci în peştera oilor.
O altă importantă învăţătură practică pe care Domnul a arătat-o prin sfânta Sa naştere în peşteră este aceasta: stâmtoraţi-vă, ca să se facă loc şi pentru ceilalţi; mulţumiţi-vă cu cele neapărat trebuincioase, ca şi alţii să aibă cele neapărat trebuincioase. Precum învaţă apostolul lui Dumnezeu: iar dacă avem hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea să fim mulţumiţi. Oare nu este aceasta o bună învăţătură pentru lumea de astăzi, aflată în criză?
Mai este o învăţătură importantă şi în faptul că nu locul dă însemnătate omului, ci omul locului. Omul reprezintă cea mai mare valoare de pe pământ. Luxul şi strălucirea exterioară nu îl măresc, nici sărăcia nu îl micşorează pe om. Ştii cum a zis El despre Ioan Botezătorul, om fără casă şi masă: Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? Au om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt la curţile împăraţilor. La curte împărătească şi în haine moi este şi împăratul Irod - dar nu e om, ci vulpe; aşijderea şi Pilat - dar nu e om, ci lup roman; aşijderea şi fariseii - dar nu sunt oameni, ci pui de năpârci. Iar Ioan cel lipsit de casă este un om mai mare decât toţi cei din palate: nu s-a sculat între cei născuţi din femei mai mare decât Ioan Botezătorul.
Încă o învăţătură, Împărăţia cerurilor este mai importantă pentru om decât orice pe lume. Şi această împărăţie poate s-o dobândească omul oriunde s-ar fi născut şi oriunde ar trăi: la oraş, sau la sat, sau în pustie, sau în peşteră. Lumii ce caută lumină numai din marile oraşe, Domnul a vrut să-i dea o lecţie: că adevărata lumină se poate arăta şi dintr-o peşteră sărmană. Asta au dovedit-o mai târziu şi numeroşii nevoitori din peşteri, mari înduhovniciţi şi adevăraţi luminători ai lumii.
După a mea socotinţă, mai este încă o pricină de nu puţină însemnătate pentru care Hristos S-a născut într-o peşteră. În Ţara Sfântă dăinuie încă şi astăzi patru stânci vestite - stau precum stăteau şi în vremea venirii lui Hristos în lume. O stâncă este peştera din Betleem, unde S-a născut El; a doua este stânca de pe muntele Ispitirii, unde El a fost ispitit de diavol; a treia este stânca Golgotei, pe care a fost răstignit, sub care a fost îngropat şi unde a înviat; şi a patra este stânca de pe muntele Măslinilor, de pe care S-a înălţat la cer. Aşadar, cele mai însemnate patru evenimente din viaţa Mântuitorului sunt legate de patru stânci neclintite. Nu mai există casa din Nazaret unde El a trăit, nici cea din Capernaum, unde Se sălăşluise. Nu mai există nici una din clădirile în care El zăbovea; nici curtea lui Irod, nici reşedinţa lui Pilat, nici măcar templul lui Solomon. Tot ce a fost zidit de mână omenească, timpul a ruinat, însă aceste patru stânci, de Dumnezeu făcute, stau în picioare şi astăzi întocmai ca odinioară. Ca nimeni să nu se poată îndoi de faptul că El S-a născut cu adevărat, că a fost ispitit ca om, că a fost răstignit pentru păcatele omeneşti, dar şi că a înviat, şi că S-a înălţat cu slavă la ceruri, în veşnica Sa patrie, unde-i aşteaptă pe drepţii Săi. Ştia Atoateştiutorul inima de piatră a oamenilor şi cugetul bănuielnic al oamenilor, drept care cu înţelepciune a legat acele patru mari întâmplări de patru stânci nemişcate. Iar dacă Hristos S-ar fi născut în vreo casă dintr-o cetate sau dintr-un sat, oare acea casă ar mai fi existat şi acum ca să dea mărturie? Nu numai casa, ci nici cetatea unde s-a născut Alexandru cel Mare nu mai există. Nu numai cetatea, ci nici ţara în care s-a născut marele Homer nu este cunoscută. Iar sfânta Peşteră a lui Hristos din Betleem dăinuie, dăinuie - şi dă mărturie.
Să ştii şi asta: precum trupul Lui, casa sufletului Lui, nu este de la om, ci de la Dumnezeu Duhul Sfânt, nici casa trupului Lui, peştera din Betleem, nu este de la om, nici de la mâini omeneşti, ci de la Dumnezeu Făcătorul şi Purtătorul de grijă. El a făcut-o mai înainte de a face toţi oamenii de pe pământ, şi după ce a făcut-o a pregătit-o ca palat al vremelnicei Sale sălăşluiri când S-a pogorât să-i cerceteze pe urmaşii lui Adam şi ai Evei. Şi, mai mult, ca mărturie trainică a venirii Sale pe pământ. Să nu te mire faptul că Dumnezeu a ales pentru Sine un sălaş atât de sărman. Ce este înalt la oameni, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. Urâciune era înaintea lui Dumnezeu palatul cezarului de la Roma, căci cu adevărat era peşteră tâlhărească de fărădelegi şi desfrânare. Iar ceea ce e dispreţuit şi nimicnic în ochii oamenilor, Dumnezeu cel mai des alege şi proslăveşte. Aceasta e metoda Celui Atotînţelept. Potrivit acestei metode, El a ales pescari drept apostoli, şi o peşteră drept leagăn al Său.
Smerenia este prima virtute pe care Hristos a poruncit-o oamenilor în predica Sa de pe munte. Şi prin pilda Sa El a arătat cel dintâi această virtute, născându-Se nu în palat împărătesc, ci în peştera oilor.
O altă importantă învăţătură practică pe care Domnul a arătat-o prin sfânta Sa naştere în peşteră este aceasta: stâmtoraţi-vă, ca să se facă loc şi pentru ceilalţi; mulţumiţi-vă cu cele neapărat trebuincioase, ca şi alţii să aibă cele neapărat trebuincioase. Precum învaţă apostolul lui Dumnezeu: iar dacă avem hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea să fim mulţumiţi. Oare nu este aceasta o bună învăţătură pentru lumea de astăzi, aflată în criză?
Mai este o învăţătură importantă şi în faptul că nu locul dă însemnătate omului, ci omul locului. Omul reprezintă cea mai mare valoare de pe pământ. Luxul şi strălucirea exterioară nu îl măresc, nici sărăcia nu îl micşorează pe om. Ştii cum a zis El despre Ioan Botezătorul, om fără casă şi masă: Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? Au om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt la curţile împăraţilor. La curte împărătească şi în haine moi este şi împăratul Irod - dar nu e om, ci vulpe; aşijderea şi Pilat - dar nu e om, ci lup roman; aşijderea şi fariseii - dar nu sunt oameni, ci pui de năpârci. Iar Ioan cel lipsit de casă este un om mai mare decât toţi cei din palate: nu s-a sculat între cei născuţi din femei mai mare decât Ioan Botezătorul.
Încă o învăţătură, Împărăţia cerurilor este mai importantă pentru om decât orice pe lume. Şi această împărăţie poate s-o dobândească omul oriunde s-ar fi născut şi oriunde ar trăi: la oraş, sau la sat, sau în pustie, sau în peşteră. Lumii ce caută lumină numai din marile oraşe, Domnul a vrut să-i dea o lecţie: că adevărata lumină se poate arăta şi dintr-o peşteră sărmană. Asta au dovedit-o mai târziu şi numeroşii nevoitori din peşteri, mari înduhovniciţi şi adevăraţi luminători ai lumii.
După a mea socotinţă, mai este încă o pricină de nu puţină însemnătate pentru care Hristos S-a născut într-o peşteră. În Ţara Sfântă dăinuie încă şi astăzi patru stânci vestite - stau precum stăteau şi în vremea venirii lui Hristos în lume. O stâncă este peştera din Betleem, unde S-a născut El; a doua este stânca de pe muntele Ispitirii, unde El a fost ispitit de diavol; a treia este stânca Golgotei, pe care a fost răstignit, sub care a fost îngropat şi unde a înviat; şi a patra este stânca de pe muntele Măslinilor, de pe care S-a înălţat la cer. Aşadar, cele mai însemnate patru evenimente din viaţa Mântuitorului sunt legate de patru stânci neclintite. Nu mai există casa din Nazaret unde El a trăit, nici cea din Capernaum, unde Se sălăşluise. Nu mai există nici una din clădirile în care El zăbovea; nici curtea lui Irod, nici reşedinţa lui Pilat, nici măcar templul lui Solomon. Tot ce a fost zidit de mână omenească, timpul a ruinat, însă aceste patru stânci, de Dumnezeu făcute, stau în picioare şi astăzi întocmai ca odinioară. Ca nimeni să nu se poată îndoi de faptul că El S-a născut cu adevărat, că a fost ispitit ca om, că a fost răstignit pentru păcatele omeneşti, dar şi că a înviat, şi că S-a înălţat cu slavă la ceruri, în veşnica Sa patrie, unde-i aşteaptă pe drepţii Săi. Ştia Atoateştiutorul inima de piatră a oamenilor şi cugetul bănuielnic al oamenilor, drept care cu înţelepciune a legat acele patru mari întâmplări de patru stânci nemişcate. Iar dacă Hristos S-ar fi născut în vreo casă dintr-o cetate sau dintr-un sat, oare acea casă ar mai fi existat şi acum ca să dea mărturie? Nu numai casa, ci nici cetatea unde s-a născut Alexandru cel Mare nu mai există. Nu numai cetatea, ci nici ţara în care s-a născut marele Homer nu este cunoscută. Iar sfânta Peşteră a lui Hristos din Betleem dăinuie, dăinuie - şi dă mărturie.
Să ştii şi asta: precum trupul Lui, casa sufletului Lui, nu este de la om, ci de la Dumnezeu Duhul Sfânt, nici casa trupului Lui, peştera din Betleem, nu este de la om, nici de la mâini omeneşti, ci de la Dumnezeu Făcătorul şi Purtătorul de grijă. El a făcut-o mai înainte de a face toţi oamenii de pe pământ, şi după ce a făcut-o a pregătit-o ca palat al vremelnicei Sale sălăşluiri când S-a pogorât să-i cerceteze pe urmaşii lui Adam şi ai Evei. Şi, mai mult, ca mărturie trainică a venirii Sale pe pământ. Să nu te mire faptul că Dumnezeu a ales pentru Sine un sălaş atât de sărman. Ce este înalt la oameni, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. Urâciune era înaintea lui Dumnezeu palatul cezarului de la Roma, căci cu adevărat era peşteră tâlhărească de fărădelegi şi desfrânare. Iar ceea ce e dispreţuit şi nimicnic în ochii oamenilor, Dumnezeu cel mai des alege şi proslăveşte. Aceasta e metoda Celui Atotînţelept. Potrivit acestei metode, El a ales pescari drept apostoli, şi o peşteră drept leagăn al Său.
Sfântul Nicolae Velimirovici-"Răspunsuri la întrebari ale lumii de astăzi"
Scrisoarea a-98-a-Muncitorului Mitro F., despre pricina pentru care Mântuitorul S-a născut în iesle
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu