miercuri, 10 februarie 2010

La mulţi ani, Părinte Iustin!


Câteva din sfătuirile Părintelui Iustin adunate de ucenici

Întrebându-l odată pe Părintele Iustin cum se simte după cele trei zile de post negru, slăbit fiind, mi-a răspuns scurt: „Mă simt ca Daniel în groapa cu lei".

Părinte, cum să câştig rugăciunea lui Iisus, în obşte fiind şi cu multe ascultări, abia mai având timp pentru pravilă?
„- Rugăciunea lui Iisus este coloana vertebrală a monahului. Întru ascultare fiind, mai fură câte un sfert de oră şi spune cu luare aminte rugăciunea, în taină. Această rugăciune este un dar care nu se dă decât celor chemaţi. Este neapărată nevoie de un povăţuitor cercat şi care să fie în acelaşi duh cu ucenicul. Dar nu trebuie să ne temem de înşelare, căci nici înşelarea nu vine la oricine ci numai la cel ce râvneşte rugă­ciune şi nu este pe drumul cel bun (nu are toate patimile omorâte). Eu mă bucur tare mult când văd că mai sunt astfel de căutători, dar rugăciu­nea lui Iisus nu este o dogmă - mirenii se pot mântui şi fără ea. Iar dacă ai anumite stări mai deosebite, nu le considera mai presus de fire ci o normalitate. Starea firească a călugărului este să fie într-o permanentă rugăciune. Într-o lume anormală există riscul să consideri mai presus de fire stările fireşti. Roagă-te tot timpul.


„Suntem ultima generaţie. Cred... că mona­hismul... nu se mai poate regenera, la cotele lui”.

„Eu la mireni le mai dau câteva sfaturi, dar pe călugări îi las ca pe ei, că nu vor să afle adevărul - nu cred că trebuie forţaţi."

„Dacă ar spune călugărul adevărul la spo­vedanie, ar muri (puţin câte puţin)."

„Să nu poţi comunica cu ceilalţi, este o mare slăbiciune sufletească."

„Să fii aspru numai cu tine însuţi, iar cu ceilalţi îngăduitor."

„Omul smerit se consideră în fiecare clipă vrednic de certare. Smerenia nu se dobândeşte peste noapte. Omul smerit este acelaşi în bucurii şi în necazuri."

„Când omul se crede mai aşezat, atunci e mai dezrădăcinat."

„Cel ce se roagă numai cu buzele, e pe ju­mătate mort."

Căindu-mă pentru lenevirea mea, l-am în­trebat ce să fac să-mi ierte Dumnezeu păcatul. La care, Părintele cu multă seninătate şi blân­deţe îmi răspunde: „Socoteşte ca şi cum ai fi dormit pentru mine!" (pentru Părintele).


Întristându-mă pentru că vedeam greşelile celor din jurul meu, Părintele m-a certat cerându-mi să mă socotesc ca şi cum aş fi inexistent, iar cel ce nu există nu are cum sa vadă ce se mai întâmplă în jurul său.

"Ştiţi ce este iadul? Iadul este durerea lui Dumnezeu pentru cei ce nu se mântuiesc. Iar cel ce resimte această durere se aseamănă cu Dum­nezeu. Este suficient ca unul singur dintr-o obşte să fie aşa şi-i ridică şi pe ceilalţi cu sine. Unul singur dacă este cu mintea la Domnul când se află la Sf. Liturghie, ridică toată obştea cu sine şi poate să-i schimbe pe mulţi."

„Dumnezeu nu împlineşte decât rugăciu­nile care se fac cu multă stăruinţă. Nu-i de ajuns să ne rugăm o singură dată cu străpungere, cererea noastră este probată prin încercări şi necazuri. Când ai necazuri, să zici: mai dă-mi Doamne, că aşa merit. Şi să iertaţi tuturor celor ce vă fac rău, iar altfel nici să nu începeţi a vă ruga. Căci răbdând necazurile acestui veac, vom câştiga veacul viitor."

„ În ispite, biruinţa noastră stă în împotri­vire, chiar dacă nu reuşim nimic.”

„Azi când intru într-o biserică nu mai simt că intru într-o biserică, ci într-o bursucărie, unde toţi stau la pământ, cu botul pe labe. Fiţi treji şi staţi la slujbe în picioare!"

„Vremurile de apoi sunt mult mai grele de­cât cele primare. Dar Biserica a fost cea mai mă­reaţă pe vreme de persecuţie. Şi aşa să zicem: „Slavă Ţie, Doamne, că este vreme de mântuire". Să nu ne temem. Unul de aici împreună cu unul de sus fac cât 50.000 de-ai lor”.

„Nu tot ceea ce credem noi că este bine, este şi voia lui Dumnezeu. Că şi Eva a gustat din fructul oprit, crezând că este bine ceea ce face. Să ne gândim că multă înşelăciune este în noi din pricina diavolului care ne ispiteşte."

„Pe cei neputincioşi trebuie să-i iubim în slăbiciunile lor, nu să ne tulburăm din pricina lor; aceasta este dovadă de sporire duhovnicească.”

„Bucură-te când eşti vorbit de rău, că ţi se iartă din păcate.”

„Monahul care doarme la chilie în timpul Sfintei Liturghii este mai rău decât un mirean care merge la discotecă.”

„Pentru cel ce pomeneşte pomelnice în timpul slujbei şi sfinţii vor mijloci pentru el înaintea tronului lui Dumnezeu.”


„Pentru cel ce este luptat de lenevire este bine ca să ţină cu el un caieţel în care să noteze ce face în fiecare clipă şi să vadă cât timp a pier­dut în zadar."

„Cel ce nu vine la utrenie, nici să nu mă­nânce."


„Să faci ascultarea pentru Hristos, iar nu pentru stareţ sau econom.”

„Ceea ce face să nu mai simţim minunile dumnezeieşti în lumea aceasta este lipsa noas­tră de credinţă. Cel care nu simte puterea Haru­lui la o Sf. Liturghie, acela este mort sufleteşte.”

Către o femeie care se plângea de cei doi copii neascultători: „Măi, femeie, feciorii ăştia sunt ca două biserici. Să socoteşti că ai de clădit două biserici, aşa să-i creşti! Iar voi, băieţi, s-o ascultaţi. Ascultarea este viaţă şi neascultarea moarte. Dacă nu ascultaţi, lacrimile mamei o sa stârnească mânia lui Dumnezeu asupra voastră. O să vă bată Dumnezeu; ţineţi-vă de mama, ca sa nu înfundaţi puşcăriile.”


Despre Abatorul de la Aiud - „Scopul mun­cii acolo era de a consuma, de a ucide cât mai mult... spre groapa comună... băieţii cu sfori, cădeau câte trei deodată - îngropaţi de vii - veneau câinii a doua zi şi împrăştiau leşurile pe tot câmpul. Şi ne spuneau: Aici este Delta - Mormântul burgheziei. Întrebau seara: - Măi, câte căpăţâni avem azi (adică câţi morţi)? - Păi, cinci, tovarşu... - Puţini măi, puţini."

„Când era vorba să ceri o concesie, o cană de apă în plus... Măi, bandiţilor, nu ştiţi de unde aţi venit? Vă e de ajuns numai aerul... acolo o să vă duceţi, ne spuneau arătând cerul.

„Românul e ca iepurele, fără curaj. E o lipsă mare de jertfă; ne-am învăţat cu traiul bun. Ura aceasta religioasă şi naţională este patronată de diavolul, iubitorul de ceartă şi gâlceava. Ei ştiu că aşa se distruge o naţiune - prin ură şi răuta­te... Acum nu mai e sângele dacului, romanului, sângele lui Ştefan cel Mare - s-a descompus, a venit peste el toată urgia asiatică. Acestea au dus la descompunerea morală şi spirituală a esenţei naţiunii şi a creştinismului însuşi.”

Către un beţiv de care soţia divorţase: „Aşa să-i spui soţiei tale. Uite, măi, eu m-am schimbat ca floarea soarelui după soare. Aşa să faci şi să pleci de aici numai cu hotărârea asta - să te îm­paci. Şi când vei trece din nou pe aici să-mi spui că te-ai împăcat.”

Către o bătrână care voia să divorţeze pen­tru că o înşelase soţul toată viaţa: „Acum trebuie să fiţi cât mai uniţi că vine sfârşitul. Nu ai făcut acolo jurământul, la Sfântul altar? Rabdă!”

Către un tânăr student la teologie care dorea să intre în mănăstire, dar ezita: „Dacă te gândeşti prea mult, eşti ca vaporul fără moto­rină”.


Către un tânăr care dorea să se facă preot: „Dacă te-ai pregătit să intri în saramură, intră în preoţie”.

Către o femeie care cerea spovedanie: „Ştii cum se spală o rufă? Mu numai cu apă, ci şi cu detergent. Cam aşa-i cu spovada asta; trebuie să te toc bine".


„Părinte, cum ar trebui să mă rog ca să mă audă Dumnezeul, întrebă o tânără. „Adevărata rugăciune este atunci când o lacrimă de pe un obraz se îngemănează cu alta de pe celălalt obraz acolo sub barbă."

Odată, unul dintre credincioşi l-a întrebat: Părinte, dar dumneata când mai apuci să dormi? „Din mers, fiule, din mers", a venit răspunsul.

Către o tânără care întreba dacă să facă şi doctoratul: „Măi, fată, pierzi timpul degeaba numai ca să te împopoţonezi, dar să ştii că tot la cartofi ajungi".

Către o tânără foarte frământată: - Părinte, vreau să-mi găsesc jumătatea.
„- La ora asta trebuie să ai curaj să te măriţi, că cei buni s-au împuţinat. Gândeşte-te că mâine ai putea para­liza. Şi lasă loc lui Dumnezeu în viaţa ta, ca să se facă voia Lui iar nu a noastră."


Părintele mai spune câteodată când pri­meşte pomelnice pentru cei morţi: „Cel mai mare bine pe care-l puteţi face în viaţă este să vă îngrijiţi morţii. Înviaţi-vă morţii prin rugăciunile voastre. Grija de cei morţi este liniştea celor vii, că ai văzut, la bătrâneţe, cum stai cu ochiu-n cimitir să vezi cam pe unde ţi-i locul."

„Dacă vei muri înainte de a muri, nu vei mai muri când vei muri (dacă vei muri păcatului în timpul vieţii nu vei mai muri când vei muri cu trupul)."

„Greşesc părinţii care-şi învaţă copiii cu guma de mestecat. Guma arată dezordine psiho­logică a organismului. La fel şi seminţele de floarea soarelui, acest obicei tot de la ruşi se trage. În '44 când au venit ruşii, floarea soarelui era ca zăpada. Acest obicei arată sălbăticia omu­lui dezordonat."

„Dacă mergi cu românul impecabil, te duce la ruină."

Către o mamă deznădăjduită: „Şi cel mai ateu om are un firişor de credinţă, după cum şi cel mai mare ascet are un firişor de necredinţă; ei bine, Dumnezeu lucrează pe aceste firişoare.” Omul face un pas, Dumnezeu face 15. Nu vedeţi cum prigonitorii au devenit martiri? Oare nu mai înainte Apostolul Pavel prigonea Biserica lui Hristos? Aşa şi fata dumitale are şanse să dobândească credinţa.”

„Către o mamă a cărei fată era bolnavă psihic. „Valoarea unei mame se vede cu adevă­rat atunci când e în suferinţă şi are necazuri mari în familie. Nu aşa, mergem la mare, la nu ştiu ce distracţii...."


Sfaturi catre cei din familii

„Societatea este în numele Domnului, familiile la fel; totul trebuie închinat Domnului. Familiile sunt şi ele precum o biserică. În casă să aveţi o cameră cu un mic paraclis cu icoane, unde să ardă candela permanent. Când ieşi pe uşă la treabă să ieşi cu Domnul în inimă. Te întorci, faci mai întâi o închinăciune la icoană şi apoi celelalte. Să staţi cât mai izolaţi, că lumea asta are prea multă stricăciune în ea şi comuniu­nea prea multă te duce la păcat. Să nu transfor­măm casa în bufet sau locuri de petrecere. Cu cât oamenii sunt mai distanţi, cu atât se res­pectă şi mai mult între ei. Şi aşa făcând, vei avea spor peste tot unde te găseşti. De tineri trebuie să vă deprindeţi cu o disciplină, căci cu asta mergeţi până la bătrâneţe.”

„Aveţi grijă de morţii din familie, pentru că în viaţa de familie au mare influenţă şi păcatele strămoşilor, iar noi avem datoria să-i pomenim. Şi pentru că nu-i pomenim, de aceea multe rele se năpustesc asupra noastră. Grija de cei morţi este liniştea familiei pentru cei vii. Faceţi în casă cam de două ori pe an Sfântul Maslu şi aşa aveţi pace şi spor în casă."

Uneori Părintele cere pomelnicele morţilor din familie căci multe necazuri îşi au pricina aici.

Pentru pomenirea pomelnicelor - „Nu ne dăm seama ce înseamnă să vii în ajutorul unui osândit al iadului... Cel ce citeşte Psaltirea cheamă îngerul nevăzut al Domnului să străju­iască mănăstirea, iar când nu venim la Psaltire alungăm îngerul din Biserică."


"Părintele Iustin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos"-vol 2

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu