Despre Sfânta Împărtăşanie
Nu te teme, Fiica Sionului! Iată împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei (Ioan 12, 15)
Iubiţi credincioşi,
Cât de mare este bucuria împăcării cu un om pe care l-am supărat! Dar cu cât mai mare este bucuria împăcării noastre cu Dumnezeu, pe care atât de mult L-am întristat! Cât de mare este bucuria noastră când un prieten ne trece pragul casei! Dar cu cât mai mare este bucuria când Însuşi Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, păşeşte peste pragul inimii noastre! Cât de mult se bucură omul când găseşte un mărgăritar de mare preţ, dar cu cât mai mult se bucură creştinul când află mărgăritarul cel nepreţuit al Prea Curatelor Taine, cu care împărtăşindu-se, plin de bucurie strigă cu apostolul: Am aflat pe Domnul! (Ioan 1, 41).
Iată, una câte una, au trecut cele 40 de zile ale Postului Mare - cele 40 de trepte ale pocăinţei - şi acum iată-ne ajunşi la marele praznic al Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim - la Duminica cea plină de bucurie a Floriilor, când nu numai natura întreagă se umple de flori, de izvoare, de iarbă verde şi de soare, dar şi sufletele credincioşilor se umplu de mireasma dumnezeieştii Taine!
Până aici, Biserica ne-a pus înainte destule învăţături de mântuire, pilde şi minuni din Sfinte Evanghelii, cuvinte de folos de la mulţi sfinţi adunate pentru a ne îndemna cât mai mult la pocăinţă, spovedanie, la dragoste unul către altul, la tot felul de fapte bune. Ne-a întâmpinat încă şi cu cele mai frumoase cântări de umilinţă care pot înmuia inimile cele mai împietrite, cu alese rugăciuni care pot îmblânzi pe Dumnezeu către neamul omenesc.
Iar astăzi, la capătul celor 40 de zile de post şi pocăinţă - ca o încununare duhovnicească pentru această trudă, ca un dar dumnezeiesc -, Sfânta Biserică ne întâmpină cu tot ce are ea mai sfânt, mai de preţ, cu Prea Curatul Trup şi cu Scumpul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos. Ca o adevărată mamă Biserica îşi deschide astăzi vistieriile sale cele mai de preţ şi pune înaintea noastră nu aur strălucitor care se păzeşte de oameni şi se fură de tâlhari, ci pune în mijloc cărbunele dumnezeirii lui Hristos, care se păzeşte de heruvimi, care sfinţeşte pe creştini şi arde pe necredincioşi, care mântuieşte pe tâlhari şi-i curăţeşte pe cei ce se pocăiesc.
Astăzi s-a sfârşit pentru noi vremea postului, astăzi s-a sfârşit şi vremea propovăduirii Evangheliei lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi Fiul Omului vine spre patimă de bună voie. Lasă Galileea, părăseşte Betania, se suie pe mânz de asină şi cu cel doisprezece pescari după Sine, intră ca un smerit împărat în Ierusalim. Apostolii se bucură, popoarele se veselesc, pruncii cântă, bătrânii iau glas şi toată mulţimea cetăţii vine în întâmpinarea Domnului cu stâlpări de finic în mâini, cu bucurie în inimi, aruncându-şi hainele pe jos, iar din gură strigând: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, împăratul lui Israel!
Luând deci îndemnul de a cuvânta din această Sfântă Evanghelie, să vorbim astăzi mai pe larg despre Sfânta Împărtăşanie, adică despre intrarea Domnului în Sionul inimilor noastre prin primirea Prea Curatelor Sale Taine. Căci acesta este sensul cel mai adevărat al praznicului de astăzi.
Astfel, Domnul care şade pe mânz de asină închipuieşte pe cele două firi ale lui Hristos, ce sunt cuprinse în Sfânta Împărtăşanie, din care firea dumnezeiască este nevăzută, iar cea omenească este văzută, sub chipul pâinii şi a vinului. Ierusalimul în care intră Iisus este Biserica unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie şi unde Domnul călătoreşte, în chip simbolic, din Galileea în Ierusalim, adică de la Proscomidie pe Sfânta Masă. În chip mai de taină, Ierusalimul închipuieşte inima credinciosului care se învredniceşte sa primească Sfintele Taine; mulţimea poporului închipuieşte Biserica creştină cea cu mulţi fii, stâlpările de finic înseamnă faptele cele bune ale creştinilor, aşternerea hainelor pe jos înseamnă dezbrăcarea noastră de păcate prin spovedanie şi aruncarea lor sub picioarele Domnului, ca semn că nu le vom mai face, iar cântările cele de biruinţă sunt cântările cele pline de frumuseţe ale Bisericii prin care neîncetat slăveşte pe împăratul şi întemeietorul ei.
Ce este deci Sfânta Împărtăşanie? Care este puterea ei? Cui se administrează ea? Când se dă şi de cine se dă?
Sfânta Împărtăşanie este una din cele şapte Taine ale Bisericii, strâns unită cu Taina Spovedaniei, care este obligatorie pentru mântuirea fiecărui creştin. Ea se sfinţeşte numai în cadrul Sfintei Liturghii de către episcop sau preot, formând astfel centrul propriu-zis al Liturghiei. Sfinţirea Prea Curatelor Taine este o minune, o minune ce se repetă zilnic pe pământ, în văzul omului şi numai de mâini omeneşti. Nici aripi de heruvimi, nici mâini de serafimi nu se pot atinge de cărbunele Sfintelor Taine. Acest dar este încredinţat numai omului. În timp ce cetele îngereşti cu frică privesc, iar pâlcurile diavoleşti cu groază se ascund, preotul în taină se roagă, popoarele în genunchi aşteaptă, cerul se deschide, văpaia Duhul Sfânt coboară nevăzut, cinstitele daruri se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos, ochii cu evlavie în jos caută, inimile cred, gurile mărturisesc, paşii se apropie de focul Dumnezeirii, iar preotul strigă în mijlocul mulţimii: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă".
Sfânta Împărtăşanie este deci însuşi Trupul Domnului Cel înviat din morţi şi însuşi Scump Sângele Lui care a curs pe lemnul Crucii, dar care pentru slăbiciunea firii noastre Se vede sub chip pâinii şi al vinului, căci cine ar putea mânca carne şi bea sânge adevărat?
Pentru neputinţa firii omeneşti, s-a ascuns această Taină sub chipul celor două materii principal care hrănesc pe oameni, adică pâinea şi vinul. Pâinea întăreşte inima omului, iar Trupul Domnului dă viaţă sufletului. Vinul veseleşte faţa, iar Sângele Domnului veseleşte conştiinţa creştinului (Psalmul 103, 15).
Cine se îndoieşte de această Taină păcătuieşte împotriva Duhului Sfânt şi spre osândă primeşte Sfânta Împărtăşanie.
Sfintele Taine sunt dovada celei mai mari milostiviri a lui Dumnezeu spre om. Din dragoste ne-a făcut, din dragoste S-a răstignit pentru noi, din dragoste ne-a dat acest mare dar. Căci „care păstor îşi dă carnea lui şi sângele lui spre viaţa şi hrana oilor sale?" (Sfântul Ioan Gură de Aur - Împărţirea de grâu - Cuv. 53, p. 347). Sfintele Taine se dau lumii de Mântuitorul ca semn de mângâiere, ca dar de mântuire, ca o mană cerească, ca izvor de viaţă veşnică, ca mijlocul cel mai desăvârşit de legătură permanentă între Dumnezeu şi om, ca singură poartă şi uşă de împăcare, de mântuire, fără de care nici un creştin nu va putea dobândi împărăţia Cerurilor, după cum Însuşi Iisus Hristos spune: Amin, amin, grăiesc vouă, de nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi de nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi. Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi (Ioan 6, 53-54).
Iată ce este Sfânta Împărtăşanie şi care este puterea Ei. Ea este foc care se varsă pe pământ şi intră în om, dar nu-i arde măruntaiele, ci-i curăţă păcatele. Sângele lui Hristos „este preţul lumii; cu acesta a cumpărat Hristos Biserica Sa, cu acesta a împodobit-o" (Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit.); pe Acesta îl închipuia oarecând sângele jertfelor din umbra legii, cu care se stropea altarul tămâierii, sfintele, poporul şi o dată pe an chiar Sfintele Sfintelor (Evrei 9, 7, 13-14).
Iar puterea Sfintei Împărtăşanii este covârşitoare. Ea dă viaţă lumii, ea iartă păcatele mărturisite, ea asigură omului viaţa cea veşnică. Sfânta Împărtăşanie uneşte pe oameni, împacă inimile, vindecă bolile, arde pe draci, coboară îngerii pe pământ, sfinţeşte bisericile, umple sufletele de nespuse daruri.
Sfintele Taine formează sufletul Bisericii, podoaba creştinătăţii, comoara cea mai scumpă a Ortodoxiei, care nu se poate compara cu tot aurul lumii şi din care nu au voie să se hrănească cei ce nu mărturisesc dreapta credinţă. Şi pentru valoarea covârşitoare a dumnezeieştii Împărtăşanii, chiar nici fiilor Bisericii noastre nu se dă decât cu multă scumpătate şi după o adâncă cercetare a conştiinţei omeneşti, pentru ca nu cumva în loc de viaţă să ia veşnică osândă. Aceasta ne-o spune lămurit Marele Pavel, zicând: Să se ispitească omul pe sine şi aşa din pâine să mănânce şi din pahar să bea; că cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, judecată luişi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului (I Corinteni 11, 28-29).
Pentru ca cineva să poată primi Sfintele Taine, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii atât sufleteşti, cât şi trupeşti: spovedania tuturor păcatelor, fără de care nu se pot da Prea Curatele Taine. Dezlegarea - învoirea primită de la duhovnic de a se împărtăşi, împlinirea întocmai a canonului rânduit la mărturisire, împăcarea cu toţi, fără nici o excepţie. Nimeni din cei certaţi cu cineva nu poate primi Sfânta Împărtăşanie. Înfrânarea de la orice pofte, cu cel puţin trei zile, fie cele trupeşti, fie cele sufleteşti. Postirea de mâncare de dulce cel puţin trei zile înainte de Sfânta Împărtăşanie, citirea pravilei pentru Împărtăşanie rânduită de Biserică, Participarea la slujba Vecerniei, Utreniei şi a Sfintei Liturghii în ziua cuminecării (Învăţătura de credinţă Ortodoxă şi Povăţuirile din Liturghier).
Sfânta Împărtăşanie se dă numai de preot sau arhiereu şi numai în Biserică. Este bine ca fiecare să se împărtăşească la parohia sa, pentru că numai singur preotul respectiv îl poate cunoaşte mai bine. În cazuri grave, cei bolnavi, paralizaţi sau care sunt pe patul de moarte, pot fi împărtăşiţi acasă de preot. Numai cei cu totul inconştienţi sau nebuni nu pot fi împărtăşiţi. În lipsa preotului, în cazuri urgente, poate împărtăşi şi diaconul. Pe ei înşişi nu se pot împărtăşi decât preoţii, in lipsa lor şi diaconii, apoi călugării şi pustnicii ce sunt departe de lume (Sfântul Simeon al Tesalonicului, Tratat asupra tuturor Dogmelor, p. 323).
Credincioşii în nici un caz nu au voie să poarte la sine sau să se împărtăşească singuri cu Sfintele Taine. Sunt opriţi temporar de la Sfânta Împărtăşanie credincioşii care s-au mărturisit, dar care au avut păcate grele, ca cei care nu şi-au făcut canonul dat de preot; cei care sunt certaţi cu cineva şi cei ce din neştiinţă sau din lipsă de preot, sau din motiv de boală nu pot primi o vreme Sfânta Împărtăşanie. Sunt opriţi definitiv, toată viaţa lor, de la Sfânta Împărtăşanie, cei ce nu se spovedesc deloc, cei care după spovedanie continuă să facă păcate grele, de moarte, cei ce trăiesc necununaţi, în preacurvie, în tot felul de desfrânări, părinţii care îşi omoară pruncii, ucigaşii, cei ce fac tot felul de vrăji, farmece etc, cei ce nu vor să-şi îndeplinească canonul dat, beţivii, lacomii, leneşii etc. Acestora li se pot da cu pogorământ Prea Curatele Taine numai pe patul de moarte, dacă singuri le cer, fără însă a li se asigura mântuirea, deoarece toată viaţa lor nu s-au pocăit.
Sunt îndepărtaţi cu desăvârşire de la Trupul Domnului - cea mai sfântă Cină a Bisericii noastre următoarele feluri de oameni: păgânii (necreştinii), necredincioşii (cei lepădaţi de credinţa creştină), sectanţii de orice fel, protestanţii, catolicii, lipovenii, armenii, hulitorii Bisericii, cei cu totul deznădăjduiţi de mântuire, călugării care îşi leapădă făgăduinţa lor. Acestora li se poate da Sfânta Împărtăşanie numai dacă se întorc la Ortodoxie, dacă se leapădă de erezii şi necredinţa lor, dacă fac în viaţă un aspru canon.
Cât despre timpul când se poate administra Sfânta Împărtăşanie, acesta este foarte diferit, variind de la om la om. Vremea când fiecare poate primi cuminecarea o hotărăşte numai duhovnicul respectiv. Nimănui nu-i este îngăduit să se împărtăşească unde voieşte şi de câte ori voieşte.
Sinoadele Ecumenice au statornicit timpul şl condiţiile obligatorii pentru spovedanie şi Împărtăşanie. Nimeni nu are voie să se împărtăşească fără spovedanie aparte la duhovnic, fără îndeplinirea canonului orânduit, fără o mare pregătire, pentru ca nimeni să nu se ardă de focul cel dumnezeiesc.
În general, Sfinţii Părinţi au rânduit ca cel mai des să se împărtăşească creştinii de 12 ori pe an, la cele 12 praznice împărăteşti, sau o dată pe lună, şi cel mai rar de 4 ori pe an, în cele patru posturi. La mare nevoie, se pot da şi o dată pe an, la Învierea Domnului. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur în această privinţă: „Mulţi din oameni se pricestuiesc cu Sfintele Taine ale lui Hristos o dată într-un an; alţii iarăşi se pricestuiesc de multe ori într-un an. Oare pe care dintru aceştia vom lăuda şi vom ferici? Pe cei ce se pricestuiesc o dată, pe cei ce se pricestuiesc de multe ori sau pe cei de puţine ori? Eu zic, nici pre cei ce se pricestuiesc din an în an, nici pe cei ce se pricestuiesc de multe ori, nici de puţine ori, ci numai pe cei ce au viaţă curată, cei ce sunt nepomenitori de rele şi nepizmuitori şi care poftesc pacea. Unii ca aceştia pururi la toate praznicele cele domneşti să se pricestuiască" (Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, Cuv. 3, p. 15).
Dacă cineva este vrednic şi nu-l mustră conştiinţa de ceva, să se apropie, iar dacă îl mustră conştiinţa de vreun păcat, să nu se apropie, că de foc se apropie. Pentru că nu cele 40 de zile ale postului fac pe om vrednic de Sfânta Împărtăşanie, ci o pocăinţă de fiecare zi. Pe cei nevrednici, însuşi Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndepărtează, zicând: „ Decât cel îndrăcit mai rău este cel ce a păcătuit şi se apropie... Nici unul dar din cei ce nu sunt vrednici (ucenici) să nu se împărtăşească, ca să nu pătimească cele ale lui Iuda... Vezi dar tu, diacone, care slujeşti Tainelor, să nu mânii pe Stăpânul. Nu da sabie în loc de hrană. Ci măcar din nebunie de va veni acela (nevrednic) ca să se împărtăşească, opreşte-l, să nu te temi. Teme-te de Dumnezeu, nu de om... Iar dacă tu nu îndrăzneşti, la mine adă-l. Nu voi îngădui să se facă aceasta. De suflet mă voi despărţi mai înainte decât voi da Sângele Stăpânesc cu nevrednicie. Şi sângele meu voi vărsa, mai înainte de a da Sânge atât de înfricoşat celui căruia nu i se cuvine. Iar dacă mult iscodind cineva nu a ştiut pe cel rău, nu este nici o vină..." (Împărţirea de grâu, Cuv. 54, p. 359).
Iată, deci, cu câtă scumpătate şi cercetare dau Sfinţii Părinţi Sfânta Împărtăşanie.
Sunt totuşi unii credincioşi care cer Sfânta Împărtăşanie mai des, de două-trei ori pe luna. Aceştia trebuie sfătuiţi să asculte de sfintele canoane, căci nu suntem noi mai curaţi şi mai sfinţi decât primii creştini, nici preoţii noştri nu sunt mai milostivi ca Sfinţii Părinţi care au făcut canoanele Bisericii. Numai asceţii, pustnicii cei mari şi schivnicii cei îmbunătăţiţi pot primi Sfintele Taine în fiecare Duminică.
Sunt alţii, dimpotrivă, care nefiind opriţi de duhovnic, nu se apropie de Sfintele Taine decât foarte rar, zicând că nu sunt vrednici. Şi aceştia trebuie să fie sfătuiţi să ţină calea cea împărătească, de mijloc. Toate să se facă cu sfat şi cu dreaptă socoteală. Extremele sunt ale diavolului, spun Sfinţii Părinţi. Greşesc deci şi cei ce se apropie cu îndrăzneală, prea des, şi cei ce fug de Sfintele Taine. Vinovaţi sunt şi cei ce se împărtăşesc numai la Înviere, aşa, din obicei, de ochii lumii, iar nu din credinţă curată. Fără folos se împărtăşesc şi cei ce cer Sfintele Taine numai la bătrâneţe, după ce au păcătuit o viaţă întreagă şi nu s-au pocăit cu lacrimi, pentru că nu din credinţă cer pe Hristos, ci de frica morţii. Tot aşa de mult greşesc şi creştinii care fac toate păcatele şi voile lor, apoi nici nu părăsesc păcatele, nici nu se spovedesc curat, nici nu postesc, ci după o zi, două, de „post", vin la preot şi cer Sfânta Împărtăşanie. Spre osândă veşnica se împărtăşesc aceştia, gătind osândă şi însuşi preotului. Căci spune Sfântul Ioan Hrisostom: „De multe, ori preotul nu se munceşte pentru păcatele sale, ci pentru ale norodului..." (Mărgăritarele..., Cuv. 3, p. 17) „...că de veţi cunoaşte pe cineva întru răutate trăind şi veţi ierta pe el a se pricestui, sângele lui din mâinile voastre se va cere de la Dumnezeu. Deci se cade nouă cu multă grijă şi nevoinţă şi smeriţi să aşteptăm Sfintele Daruri" (Mărgăritarele..., op. cit.).
Cei ce primesc Sfintele Taine cu nevrednicie, adeseori şi în viaţa aceasta iau grea osândă, boli nevindecate, ispite peste putere, sărăcie, moarte grea şi altele.
Dar mai sunt unii - poate cei mai vrednici de osândă - care, nefiind sfinţiţi şi nici vreme de nevoie, poartă la ei Prea Curatele Taine, le dau şi la alţii, se împărtăşesc singuri, când vor, fără spovedanie. Acesta este un sacrilegiu vrednic de cel mai greu canon, şi în viaţa aceasta, şi dincolo. Să ne ferească Iisus Hristos de nişte păcate ca acestea!
Iubiţi credincioşi,
Iată, postul a trecut, Hristos intră în Ierusalim, fiica Sionului se bucură, popoarele ies înaintea Lui cu stâlpări în mâini. Toţi îl întâmpină, toţi îl primesc, toţi se bucură. Să nu rămânem nici noi nepăsători. Să ieşim înaintea Împăratului nostru cu stâlpări de fapte bune. Să ne dezbrăcăm hainele cele vechi ale păcatelor, să le aruncăm jos. Să ne înnoim viaţa. Să ne deschidem inimile şi să-L primim pe Hristos. Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul spunea David (Psalmul 33, 8). Şi iarăşi: Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema (Psalmul 115, 4). Să gustăm cu frică din Trupul Domnului şi să ne bucurăm cu cutremur de Sângele Lui!
Iată, au venit Floriile cele cu soare, cu flori şi veselie. Acum deci, când toate se veselesc, când natura întreagă înverzeşte, să întinerim şi noi, să ne schimbăm viaţa. Să ne apropiem de Hristos. Să luăm lumină din lumină, viaţă din izvorul vieţii, mântuire din izvoarele mântuirii. Nimeni să nu rămână afară, nimeni să nu plângă de foame, când masa este gata, când viţelul cel gras - Pruncul Iisus - S-a junghiat, când vinul cel bun s-a pus înainte, când Mirele Vieţii ne cheamă la cină. Veniţi dar, iubiţi fraţi, la Hristos, cât mai aveţi vreme, căci iată, şi El vine către dumneavoastră. Nu în strălucire de soare ca să vă orbească, nu în văpaie văzută de foc ca să vă ardă, nu şezând pe heruvimi şi înconjurat de înfricoşaţii serafimi, ci vine smerit, şezând pe mânz de asină, ca să vă dea îndrăzneală şi îndemn spre mântuire. Iată, şezând pe Sfânta Masă, vă aşteaptă Iisus Hristos, Astăzi sunt Floriile, astăzi toţi ar trebui să se împărtăşească cu Sfintele Taine, căci Mântuitorul pe toţi ne cheamă: „Luaţi, mâncaţi... Beţi dintru Acesta toţi...".
Iisus Hristos este Paştele nostru şi nu este bucurie mai mare ca aceasta, nu este rugăciune mai înaltă, nu este unire mai desăvârşită între om şl Dumnezeu, decât numai împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui. Iar dacă cineva este totuşi nevrednic de Sfintele Taine, să nu se mânie, nici să se deznădăjduiască, ci cu smerenie şi răbdare să primească certarea aceasta. „Căci precum părinţii izgonesc pe copii de la masă când greşesc şi apoi iar îi iartă şi îi cheamă, tot aşa şi Biserica îndepărtează de la Sfintele Taine, o vreme, pe cei păcătoşi" (Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit.).
Iar după ce vă veţi împărtăşi cu Hristos, nu vă mai depărtaţi de la El întorcându-vă iarăşi la păcatele cele mai dinainte, căci atunci vă veţi asemăna poporului evreiesc, care, după ce l-a primit pe Domnul în Ierusalim, peste trei zile numai, s-a pornit asupra Lui să-L omoare, strigând: Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!
Vai, cât de mulţi creştini fac asemenea lor! Astăzi strigă Osana..., iar peste o zi îl înjură pe Domnul. Astăzi merg la Biserică, se închină, iar peste puţin zic ca Apostolul Petru: Nu cunosc pe Omul Acesta. Azi mănâncă Trupul Domnului, iar mâine mănâncă prin ură şi zavistie, carne de om.
Vai celor ce merg pe două căi!
Vai celor ce batjocoresc Trupul şi Sângele Mie¬lului lui Dumnezeu, care a venit în lume să ridice păcatele lumii!
Dar dumneavoastră, fugind de aceştia, alergaţi întotdeauna la Biserică. Dezbrăcaţi-vă de tot păcatul şi îmbrăcaţi-vă în haine curate, vrednice de Cina Domnului. Apoi, plini de bucurie sfântă, cu frică şi credinţă, apropiaţi-vă de Sfântul Potir şi ziceţi aşa: „ Cinei Tale celei de Taină astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaş mă primeşte, că nu voi spune vrăjmaşilor Tăi Taina Ta, nici sărutare îţi voi da ca Iuda, ci ca tâlharul mă mărturisesc Ţie; pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta ". Amin.
Arhimandrit IOANICHIE BĂLAN
Iubiţi credincioşi,
Cât de mare este bucuria împăcării cu un om pe care l-am supărat! Dar cu cât mai mare este bucuria împăcării noastre cu Dumnezeu, pe care atât de mult L-am întristat! Cât de mare este bucuria noastră când un prieten ne trece pragul casei! Dar cu cât mai mare este bucuria când Însuşi Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, păşeşte peste pragul inimii noastre! Cât de mult se bucură omul când găseşte un mărgăritar de mare preţ, dar cu cât mai mult se bucură creştinul când află mărgăritarul cel nepreţuit al Prea Curatelor Taine, cu care împărtăşindu-se, plin de bucurie strigă cu apostolul: Am aflat pe Domnul! (Ioan 1, 41).
Iată, una câte una, au trecut cele 40 de zile ale Postului Mare - cele 40 de trepte ale pocăinţei - şi acum iată-ne ajunşi la marele praznic al Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim - la Duminica cea plină de bucurie a Floriilor, când nu numai natura întreagă se umple de flori, de izvoare, de iarbă verde şi de soare, dar şi sufletele credincioşilor se umplu de mireasma dumnezeieştii Taine!
Până aici, Biserica ne-a pus înainte destule învăţături de mântuire, pilde şi minuni din Sfinte Evanghelii, cuvinte de folos de la mulţi sfinţi adunate pentru a ne îndemna cât mai mult la pocăinţă, spovedanie, la dragoste unul către altul, la tot felul de fapte bune. Ne-a întâmpinat încă şi cu cele mai frumoase cântări de umilinţă care pot înmuia inimile cele mai împietrite, cu alese rugăciuni care pot îmblânzi pe Dumnezeu către neamul omenesc.
Iar astăzi, la capătul celor 40 de zile de post şi pocăinţă - ca o încununare duhovnicească pentru această trudă, ca un dar dumnezeiesc -, Sfânta Biserică ne întâmpină cu tot ce are ea mai sfânt, mai de preţ, cu Prea Curatul Trup şi cu Scumpul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos. Ca o adevărată mamă Biserica îşi deschide astăzi vistieriile sale cele mai de preţ şi pune înaintea noastră nu aur strălucitor care se păzeşte de oameni şi se fură de tâlhari, ci pune în mijloc cărbunele dumnezeirii lui Hristos, care se păzeşte de heruvimi, care sfinţeşte pe creştini şi arde pe necredincioşi, care mântuieşte pe tâlhari şi-i curăţeşte pe cei ce se pocăiesc.
Astăzi s-a sfârşit pentru noi vremea postului, astăzi s-a sfârşit şi vremea propovăduirii Evangheliei lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi Fiul Omului vine spre patimă de bună voie. Lasă Galileea, părăseşte Betania, se suie pe mânz de asină şi cu cel doisprezece pescari după Sine, intră ca un smerit împărat în Ierusalim. Apostolii se bucură, popoarele se veselesc, pruncii cântă, bătrânii iau glas şi toată mulţimea cetăţii vine în întâmpinarea Domnului cu stâlpări de finic în mâini, cu bucurie în inimi, aruncându-şi hainele pe jos, iar din gură strigând: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, împăratul lui Israel!
Luând deci îndemnul de a cuvânta din această Sfântă Evanghelie, să vorbim astăzi mai pe larg despre Sfânta Împărtăşanie, adică despre intrarea Domnului în Sionul inimilor noastre prin primirea Prea Curatelor Sale Taine. Căci acesta este sensul cel mai adevărat al praznicului de astăzi.
Astfel, Domnul care şade pe mânz de asină închipuieşte pe cele două firi ale lui Hristos, ce sunt cuprinse în Sfânta Împărtăşanie, din care firea dumnezeiască este nevăzută, iar cea omenească este văzută, sub chipul pâinii şi a vinului. Ierusalimul în care intră Iisus este Biserica unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie şi unde Domnul călătoreşte, în chip simbolic, din Galileea în Ierusalim, adică de la Proscomidie pe Sfânta Masă. În chip mai de taină, Ierusalimul închipuieşte inima credinciosului care se învredniceşte sa primească Sfintele Taine; mulţimea poporului închipuieşte Biserica creştină cea cu mulţi fii, stâlpările de finic înseamnă faptele cele bune ale creştinilor, aşternerea hainelor pe jos înseamnă dezbrăcarea noastră de păcate prin spovedanie şi aruncarea lor sub picioarele Domnului, ca semn că nu le vom mai face, iar cântările cele de biruinţă sunt cântările cele pline de frumuseţe ale Bisericii prin care neîncetat slăveşte pe împăratul şi întemeietorul ei.
Ce este deci Sfânta Împărtăşanie? Care este puterea ei? Cui se administrează ea? Când se dă şi de cine se dă?
Sfânta Împărtăşanie este una din cele şapte Taine ale Bisericii, strâns unită cu Taina Spovedaniei, care este obligatorie pentru mântuirea fiecărui creştin. Ea se sfinţeşte numai în cadrul Sfintei Liturghii de către episcop sau preot, formând astfel centrul propriu-zis al Liturghiei. Sfinţirea Prea Curatelor Taine este o minune, o minune ce se repetă zilnic pe pământ, în văzul omului şi numai de mâini omeneşti. Nici aripi de heruvimi, nici mâini de serafimi nu se pot atinge de cărbunele Sfintelor Taine. Acest dar este încredinţat numai omului. În timp ce cetele îngereşti cu frică privesc, iar pâlcurile diavoleşti cu groază se ascund, preotul în taină se roagă, popoarele în genunchi aşteaptă, cerul se deschide, văpaia Duhul Sfânt coboară nevăzut, cinstitele daruri se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos, ochii cu evlavie în jos caută, inimile cred, gurile mărturisesc, paşii se apropie de focul Dumnezeirii, iar preotul strigă în mijlocul mulţimii: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă".
Sfânta Împărtăşanie este deci însuşi Trupul Domnului Cel înviat din morţi şi însuşi Scump Sângele Lui care a curs pe lemnul Crucii, dar care pentru slăbiciunea firii noastre Se vede sub chip pâinii şi al vinului, căci cine ar putea mânca carne şi bea sânge adevărat?
Pentru neputinţa firii omeneşti, s-a ascuns această Taină sub chipul celor două materii principal care hrănesc pe oameni, adică pâinea şi vinul. Pâinea întăreşte inima omului, iar Trupul Domnului dă viaţă sufletului. Vinul veseleşte faţa, iar Sângele Domnului veseleşte conştiinţa creştinului (Psalmul 103, 15).
Cine se îndoieşte de această Taină păcătuieşte împotriva Duhului Sfânt şi spre osândă primeşte Sfânta Împărtăşanie.
Sfintele Taine sunt dovada celei mai mari milostiviri a lui Dumnezeu spre om. Din dragoste ne-a făcut, din dragoste S-a răstignit pentru noi, din dragoste ne-a dat acest mare dar. Căci „care păstor îşi dă carnea lui şi sângele lui spre viaţa şi hrana oilor sale?" (Sfântul Ioan Gură de Aur - Împărţirea de grâu - Cuv. 53, p. 347). Sfintele Taine se dau lumii de Mântuitorul ca semn de mângâiere, ca dar de mântuire, ca o mană cerească, ca izvor de viaţă veşnică, ca mijlocul cel mai desăvârşit de legătură permanentă între Dumnezeu şi om, ca singură poartă şi uşă de împăcare, de mântuire, fără de care nici un creştin nu va putea dobândi împărăţia Cerurilor, după cum Însuşi Iisus Hristos spune: Amin, amin, grăiesc vouă, de nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi de nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi. Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi (Ioan 6, 53-54).
Iată ce este Sfânta Împărtăşanie şi care este puterea Ei. Ea este foc care se varsă pe pământ şi intră în om, dar nu-i arde măruntaiele, ci-i curăţă păcatele. Sângele lui Hristos „este preţul lumii; cu acesta a cumpărat Hristos Biserica Sa, cu acesta a împodobit-o" (Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit.); pe Acesta îl închipuia oarecând sângele jertfelor din umbra legii, cu care se stropea altarul tămâierii, sfintele, poporul şi o dată pe an chiar Sfintele Sfintelor (Evrei 9, 7, 13-14).
Iar puterea Sfintei Împărtăşanii este covârşitoare. Ea dă viaţă lumii, ea iartă păcatele mărturisite, ea asigură omului viaţa cea veşnică. Sfânta Împărtăşanie uneşte pe oameni, împacă inimile, vindecă bolile, arde pe draci, coboară îngerii pe pământ, sfinţeşte bisericile, umple sufletele de nespuse daruri.
Sfintele Taine formează sufletul Bisericii, podoaba creştinătăţii, comoara cea mai scumpă a Ortodoxiei, care nu se poate compara cu tot aurul lumii şi din care nu au voie să se hrănească cei ce nu mărturisesc dreapta credinţă. Şi pentru valoarea covârşitoare a dumnezeieştii Împărtăşanii, chiar nici fiilor Bisericii noastre nu se dă decât cu multă scumpătate şi după o adâncă cercetare a conştiinţei omeneşti, pentru ca nu cumva în loc de viaţă să ia veşnică osândă. Aceasta ne-o spune lămurit Marele Pavel, zicând: Să se ispitească omul pe sine şi aşa din pâine să mănânce şi din pahar să bea; că cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, judecată luişi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului (I Corinteni 11, 28-29).
Pentru ca cineva să poată primi Sfintele Taine, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii atât sufleteşti, cât şi trupeşti: spovedania tuturor păcatelor, fără de care nu se pot da Prea Curatele Taine. Dezlegarea - învoirea primită de la duhovnic de a se împărtăşi, împlinirea întocmai a canonului rânduit la mărturisire, împăcarea cu toţi, fără nici o excepţie. Nimeni din cei certaţi cu cineva nu poate primi Sfânta Împărtăşanie. Înfrânarea de la orice pofte, cu cel puţin trei zile, fie cele trupeşti, fie cele sufleteşti. Postirea de mâncare de dulce cel puţin trei zile înainte de Sfânta Împărtăşanie, citirea pravilei pentru Împărtăşanie rânduită de Biserică, Participarea la slujba Vecerniei, Utreniei şi a Sfintei Liturghii în ziua cuminecării (Învăţătura de credinţă Ortodoxă şi Povăţuirile din Liturghier).
Sfânta Împărtăşanie se dă numai de preot sau arhiereu şi numai în Biserică. Este bine ca fiecare să se împărtăşească la parohia sa, pentru că numai singur preotul respectiv îl poate cunoaşte mai bine. În cazuri grave, cei bolnavi, paralizaţi sau care sunt pe patul de moarte, pot fi împărtăşiţi acasă de preot. Numai cei cu totul inconştienţi sau nebuni nu pot fi împărtăşiţi. În lipsa preotului, în cazuri urgente, poate împărtăşi şi diaconul. Pe ei înşişi nu se pot împărtăşi decât preoţii, in lipsa lor şi diaconii, apoi călugării şi pustnicii ce sunt departe de lume (Sfântul Simeon al Tesalonicului, Tratat asupra tuturor Dogmelor, p. 323).
Credincioşii în nici un caz nu au voie să poarte la sine sau să se împărtăşească singuri cu Sfintele Taine. Sunt opriţi temporar de la Sfânta Împărtăşanie credincioşii care s-au mărturisit, dar care au avut păcate grele, ca cei care nu şi-au făcut canonul dat de preot; cei care sunt certaţi cu cineva şi cei ce din neştiinţă sau din lipsă de preot, sau din motiv de boală nu pot primi o vreme Sfânta Împărtăşanie. Sunt opriţi definitiv, toată viaţa lor, de la Sfânta Împărtăşanie, cei ce nu se spovedesc deloc, cei care după spovedanie continuă să facă păcate grele, de moarte, cei ce trăiesc necununaţi, în preacurvie, în tot felul de desfrânări, părinţii care îşi omoară pruncii, ucigaşii, cei ce fac tot felul de vrăji, farmece etc, cei ce nu vor să-şi îndeplinească canonul dat, beţivii, lacomii, leneşii etc. Acestora li se pot da cu pogorământ Prea Curatele Taine numai pe patul de moarte, dacă singuri le cer, fără însă a li se asigura mântuirea, deoarece toată viaţa lor nu s-au pocăit.
Sunt îndepărtaţi cu desăvârşire de la Trupul Domnului - cea mai sfântă Cină a Bisericii noastre următoarele feluri de oameni: păgânii (necreştinii), necredincioşii (cei lepădaţi de credinţa creştină), sectanţii de orice fel, protestanţii, catolicii, lipovenii, armenii, hulitorii Bisericii, cei cu totul deznădăjduiţi de mântuire, călugării care îşi leapădă făgăduinţa lor. Acestora li se poate da Sfânta Împărtăşanie numai dacă se întorc la Ortodoxie, dacă se leapădă de erezii şi necredinţa lor, dacă fac în viaţă un aspru canon.
Cât despre timpul când se poate administra Sfânta Împărtăşanie, acesta este foarte diferit, variind de la om la om. Vremea când fiecare poate primi cuminecarea o hotărăşte numai duhovnicul respectiv. Nimănui nu-i este îngăduit să se împărtăşească unde voieşte şi de câte ori voieşte.
Sinoadele Ecumenice au statornicit timpul şl condiţiile obligatorii pentru spovedanie şi Împărtăşanie. Nimeni nu are voie să se împărtăşească fără spovedanie aparte la duhovnic, fără îndeplinirea canonului orânduit, fără o mare pregătire, pentru ca nimeni să nu se ardă de focul cel dumnezeiesc.
În general, Sfinţii Părinţi au rânduit ca cel mai des să se împărtăşească creştinii de 12 ori pe an, la cele 12 praznice împărăteşti, sau o dată pe lună, şi cel mai rar de 4 ori pe an, în cele patru posturi. La mare nevoie, se pot da şi o dată pe an, la Învierea Domnului. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur în această privinţă: „Mulţi din oameni se pricestuiesc cu Sfintele Taine ale lui Hristos o dată într-un an; alţii iarăşi se pricestuiesc de multe ori într-un an. Oare pe care dintru aceştia vom lăuda şi vom ferici? Pe cei ce se pricestuiesc o dată, pe cei ce se pricestuiesc de multe ori sau pe cei de puţine ori? Eu zic, nici pre cei ce se pricestuiesc din an în an, nici pe cei ce se pricestuiesc de multe ori, nici de puţine ori, ci numai pe cei ce au viaţă curată, cei ce sunt nepomenitori de rele şi nepizmuitori şi care poftesc pacea. Unii ca aceştia pururi la toate praznicele cele domneşti să se pricestuiască" (Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, Cuv. 3, p. 15).
Dacă cineva este vrednic şi nu-l mustră conştiinţa de ceva, să se apropie, iar dacă îl mustră conştiinţa de vreun păcat, să nu se apropie, că de foc se apropie. Pentru că nu cele 40 de zile ale postului fac pe om vrednic de Sfânta Împărtăşanie, ci o pocăinţă de fiecare zi. Pe cei nevrednici, însuşi Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndepărtează, zicând: „ Decât cel îndrăcit mai rău este cel ce a păcătuit şi se apropie... Nici unul dar din cei ce nu sunt vrednici (ucenici) să nu se împărtăşească, ca să nu pătimească cele ale lui Iuda... Vezi dar tu, diacone, care slujeşti Tainelor, să nu mânii pe Stăpânul. Nu da sabie în loc de hrană. Ci măcar din nebunie de va veni acela (nevrednic) ca să se împărtăşească, opreşte-l, să nu te temi. Teme-te de Dumnezeu, nu de om... Iar dacă tu nu îndrăzneşti, la mine adă-l. Nu voi îngădui să se facă aceasta. De suflet mă voi despărţi mai înainte decât voi da Sângele Stăpânesc cu nevrednicie. Şi sângele meu voi vărsa, mai înainte de a da Sânge atât de înfricoşat celui căruia nu i se cuvine. Iar dacă mult iscodind cineva nu a ştiut pe cel rău, nu este nici o vină..." (Împărţirea de grâu, Cuv. 54, p. 359).
Iată, deci, cu câtă scumpătate şi cercetare dau Sfinţii Părinţi Sfânta Împărtăşanie.
Sunt totuşi unii credincioşi care cer Sfânta Împărtăşanie mai des, de două-trei ori pe luna. Aceştia trebuie sfătuiţi să asculte de sfintele canoane, căci nu suntem noi mai curaţi şi mai sfinţi decât primii creştini, nici preoţii noştri nu sunt mai milostivi ca Sfinţii Părinţi care au făcut canoanele Bisericii. Numai asceţii, pustnicii cei mari şi schivnicii cei îmbunătăţiţi pot primi Sfintele Taine în fiecare Duminică.
Sunt alţii, dimpotrivă, care nefiind opriţi de duhovnic, nu se apropie de Sfintele Taine decât foarte rar, zicând că nu sunt vrednici. Şi aceştia trebuie să fie sfătuiţi să ţină calea cea împărătească, de mijloc. Toate să se facă cu sfat şi cu dreaptă socoteală. Extremele sunt ale diavolului, spun Sfinţii Părinţi. Greşesc deci şi cei ce se apropie cu îndrăzneală, prea des, şi cei ce fug de Sfintele Taine. Vinovaţi sunt şi cei ce se împărtăşesc numai la Înviere, aşa, din obicei, de ochii lumii, iar nu din credinţă curată. Fără folos se împărtăşesc şi cei ce cer Sfintele Taine numai la bătrâneţe, după ce au păcătuit o viaţă întreagă şi nu s-au pocăit cu lacrimi, pentru că nu din credinţă cer pe Hristos, ci de frica morţii. Tot aşa de mult greşesc şi creştinii care fac toate păcatele şi voile lor, apoi nici nu părăsesc păcatele, nici nu se spovedesc curat, nici nu postesc, ci după o zi, două, de „post", vin la preot şi cer Sfânta Împărtăşanie. Spre osândă veşnica se împărtăşesc aceştia, gătind osândă şi însuşi preotului. Căci spune Sfântul Ioan Hrisostom: „De multe, ori preotul nu se munceşte pentru păcatele sale, ci pentru ale norodului..." (Mărgăritarele..., Cuv. 3, p. 17) „...că de veţi cunoaşte pe cineva întru răutate trăind şi veţi ierta pe el a se pricestui, sângele lui din mâinile voastre se va cere de la Dumnezeu. Deci se cade nouă cu multă grijă şi nevoinţă şi smeriţi să aşteptăm Sfintele Daruri" (Mărgăritarele..., op. cit.).
Cei ce primesc Sfintele Taine cu nevrednicie, adeseori şi în viaţa aceasta iau grea osândă, boli nevindecate, ispite peste putere, sărăcie, moarte grea şi altele.
Dar mai sunt unii - poate cei mai vrednici de osândă - care, nefiind sfinţiţi şi nici vreme de nevoie, poartă la ei Prea Curatele Taine, le dau şi la alţii, se împărtăşesc singuri, când vor, fără spovedanie. Acesta este un sacrilegiu vrednic de cel mai greu canon, şi în viaţa aceasta, şi dincolo. Să ne ferească Iisus Hristos de nişte păcate ca acestea!
Iubiţi credincioşi,
Iată, postul a trecut, Hristos intră în Ierusalim, fiica Sionului se bucură, popoarele ies înaintea Lui cu stâlpări în mâini. Toţi îl întâmpină, toţi îl primesc, toţi se bucură. Să nu rămânem nici noi nepăsători. Să ieşim înaintea Împăratului nostru cu stâlpări de fapte bune. Să ne dezbrăcăm hainele cele vechi ale păcatelor, să le aruncăm jos. Să ne înnoim viaţa. Să ne deschidem inimile şi să-L primim pe Hristos. Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul spunea David (Psalmul 33, 8). Şi iarăşi: Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema (Psalmul 115, 4). Să gustăm cu frică din Trupul Domnului şi să ne bucurăm cu cutremur de Sângele Lui!
Iată, au venit Floriile cele cu soare, cu flori şi veselie. Acum deci, când toate se veselesc, când natura întreagă înverzeşte, să întinerim şi noi, să ne schimbăm viaţa. Să ne apropiem de Hristos. Să luăm lumină din lumină, viaţă din izvorul vieţii, mântuire din izvoarele mântuirii. Nimeni să nu rămână afară, nimeni să nu plângă de foame, când masa este gata, când viţelul cel gras - Pruncul Iisus - S-a junghiat, când vinul cel bun s-a pus înainte, când Mirele Vieţii ne cheamă la cină. Veniţi dar, iubiţi fraţi, la Hristos, cât mai aveţi vreme, căci iată, şi El vine către dumneavoastră. Nu în strălucire de soare ca să vă orbească, nu în văpaie văzută de foc ca să vă ardă, nu şezând pe heruvimi şi înconjurat de înfricoşaţii serafimi, ci vine smerit, şezând pe mânz de asină, ca să vă dea îndrăzneală şi îndemn spre mântuire. Iată, şezând pe Sfânta Masă, vă aşteaptă Iisus Hristos, Astăzi sunt Floriile, astăzi toţi ar trebui să se împărtăşească cu Sfintele Taine, căci Mântuitorul pe toţi ne cheamă: „Luaţi, mâncaţi... Beţi dintru Acesta toţi...".
Iisus Hristos este Paştele nostru şi nu este bucurie mai mare ca aceasta, nu este rugăciune mai înaltă, nu este unire mai desăvârşită între om şl Dumnezeu, decât numai împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui. Iar dacă cineva este totuşi nevrednic de Sfintele Taine, să nu se mânie, nici să se deznădăjduiască, ci cu smerenie şi răbdare să primească certarea aceasta. „Căci precum părinţii izgonesc pe copii de la masă când greşesc şi apoi iar îi iartă şi îi cheamă, tot aşa şi Biserica îndepărtează de la Sfintele Taine, o vreme, pe cei păcătoşi" (Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit.).
Iar după ce vă veţi împărtăşi cu Hristos, nu vă mai depărtaţi de la El întorcându-vă iarăşi la păcatele cele mai dinainte, căci atunci vă veţi asemăna poporului evreiesc, care, după ce l-a primit pe Domnul în Ierusalim, peste trei zile numai, s-a pornit asupra Lui să-L omoare, strigând: Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!
Vai, cât de mulţi creştini fac asemenea lor! Astăzi strigă Osana..., iar peste o zi îl înjură pe Domnul. Astăzi merg la Biserică, se închină, iar peste puţin zic ca Apostolul Petru: Nu cunosc pe Omul Acesta. Azi mănâncă Trupul Domnului, iar mâine mănâncă prin ură şi zavistie, carne de om.
Vai celor ce merg pe două căi!
Vai celor ce batjocoresc Trupul şi Sângele Mie¬lului lui Dumnezeu, care a venit în lume să ridice păcatele lumii!
Dar dumneavoastră, fugind de aceştia, alergaţi întotdeauna la Biserică. Dezbrăcaţi-vă de tot păcatul şi îmbrăcaţi-vă în haine curate, vrednice de Cina Domnului. Apoi, plini de bucurie sfântă, cu frică şi credinţă, apropiaţi-vă de Sfântul Potir şi ziceţi aşa: „ Cinei Tale celei de Taină astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaş mă primeşte, că nu voi spune vrăjmaşilor Tăi Taina Ta, nici sărutare îţi voi da ca Iuda, ci ca tâlharul mă mărturisesc Ţie; pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta ". Amin.
Arhimandrit IOANICHIE BĂLAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu