vineri, 14 mai 2010

Ţara fără bătrâni

Poftele omeneşti sunt vechi cât şi omenirea... Când începe a-ţi înfiera mustaţa nu ştii ce i-ai face să dea mai iute. Când ai ce să prinzi cu cimbistra de pe sub nas, te crezi mi-te om întreg. După ce fulgii de la bărbie i-ai făcut groşi şi aspri ca rogozul, tot răzându-i cu briciul, apoi nici una nici două, te bizui să zici celor mai bătrâni: „Sculaţi-vă de acolo, că mi-a venit mie rândul să stau... Nu vedeţi că am mustăţi şi barba mi-o rad?"
Pai, se zice că într-o ţară - numele ei nu-l mai spun că nu e nevoie pentru „înşiră-te mărgărite" al poveştii - s-a hotărât tinerimea să-şi ucidă toţi bătrânii! Că ce? Au nu sunt ei - cei tineri - cu mustăţi şi cu barbă? Ce nevoie mai au ei să tot scoată căciula la mai bătrâni şi să lase pe aceştia să ducă treburile ţării? Ce? Tot cei bătrâni să fie marii slujbaşi ai ţării? Adică de ce numai nişte ghiuji să aibă toate onorurile şi toate bunătăţile ţării şi nu tinerii?
Jos cu ghiujii! Jos cu sclerozaţii! Jos cu ramoliţii! La ţară tânără, oameni tineri! Şi într-o noapte s-au apucat voinicii de tineri de au ucis pe toţi cei bătrâni... Numai un fiu mai cu suflet n-a cutezat să ucidă pe tatăl său, ci s-a mărginit a-l ascunde într-o peşteră, unde nimeni nu-l putea găsi şi unde iubirea de fiu îi ducea toate cele de care avea nevoie.
Chemat-au atunci Vodă al ţării în divanuri şi în toate slujbele, numai din rândurile tinere. Atunci din toate bărbile marilor divanişti, n-ai fi putut lega barem o bidinea... cu care să înălbeşti de Paşti vatra casei. Din toate mustăţile boierilor judecători, nu alegeai nici pentru o pereche de mustăţi ungureşti...
Dar iată, că ţara aceea a tineretului, era vecină cu neamuri duşmane, care ca uliul pândeau de mult să pună gheara pe ea. Cum să înceapă acum cearta? Că de, chiar când zgândăreşti o gâlceava din senin, tot se cade să creadă lumea că d-ta eşti cu dreptatea. Povestea lui „Târâie-Brâu” nu este de ieri de alaltăieri... Păi, cică aşa chitiră duşmanii neamului din ţara tineretului: „Să cerem noi înapoi de la acea ţară, funia ce strămoşii noştri o împrumutară strămoşilor tineretului... De nu ne-or da-o - şi nu ne-o pot da - apoi luăm ţara amanet (zălog) şi amanet al nostru va rămâne până să găsească ei funia...”. Dar ce funie voiau viclenii de vecini? - Funia împrumutată de la strămoşii noştri, era din fire de nisip împletită...
- Ei, vreo mare treabă n-o fi asta, răspunse ministrul de externe fără barbă, citind hârtia vicleanului ministru de externe al statului vecin. O să-ţi dăm funia.
Şi pe dată chemă pe toţi fabricanţii de frânghii şi le porunci să facă pană în trei zile un stânjen de funie din boabe de nisip. Dă în sus, dă în jos... frământă nisipul... întinde-l. Aş, funia nu iese nici cât adevăr iese prin gura mincinosului. Atunci vecinul viclean neprimind funia, ameninţă cu război...
- Vai ce ne facem noi? se întrebau slujbaşii mari ai statului tineretului...
- Ce ne facem? Suntem pierduţi!
Dar iată că într-o zi, fiul cel bun merge la peşteră să ducă schimburi albe şi noi tatălui său. Şi-l vede bătrânul îngândurat şi amărât.
- Ce ai, fiule iubit?
- Ce să am? Ia, stăm rău, că uite aşa, uite pe dincolo. Şi-i povesti cererea vecinului duşman.
- Păi, de atâta vă speriaţi voi copii? zise bătrânul. Răspundeţi la cartea duşmanului, iată aşa: „Moşii şi strămoşii noştri, când au împrumutat (că de împrumutat nici vorbă, că au împrumutat) funia ce ne-o cereţi acum îndărăt, au zis strămoşilor voştri: „tăiaţi din funie un căpeţel, să fie probă, să nu ne cereţi mai apoi alt fel de funie decât ceea ce ne împrumutaţi. Apoi bine, daţi-ne căpeţelul de funie de probă, ca după el să vă facem funia întreagă...".
După sfatul bătrânului făcu ocârmuirea tinerimii şi vecinul strigă:
- Tot mai au un bătrân să-i sfătuiască... Să amânăm urmărirea planului nostru, până n-or mai avea nici un bătrân, altfel nu biruim!
Şi iată de unde s-a născut vorba veche, că dacă un sat nu are un bătrân, să şi-l cumpere, de vrea să fie scăpat!
"Oglinda Duhovnicească"-Protos. Nicodim Măndiţă
Cu mila lui Dumnezeu, poate nu vom deveni şi noi o ţară fără bătrâni.(nota mea)

Un comentariu:

  1. Am auzit pilda cu Funia de Nisip de la un coleg de lucru, un evreu, Bruno Satinger, era pe la inceputul anilor '60, eram tinerel pe atunci. Am inteles de la Bruno ca pilda ar fi din scripturile evreiesti. Bruno zicea ca si noi avem Scripturi, dar noi romanii nu le citim. Asa ca, m-a determinat si ambitionat sa caut "funia de nisip". In vacanta, i-am povestit mamei ce caut si i-am cerut Biblia, sa vad daca dau de funia de nisip. Dupa cateva zile, mama m-a intrebat zambind: "Cum stai cu funia de nisip, ai gasit-o?", i-am zis ca inca nu, dar nu ma mai intereseaza funia de nisip, ca am gasit cu mult mai mult; intelepciunea.
    Cu stima, xCucusong

    RăspundețiȘtergere