Bani albi pentru zile negre

- Am găsit undeva - spune preasfinţitul ( Sf. Teofan Zăvorâtul) - următoarea povestire a unui ascet de demult: „Mult m-am trudit şi am lucrat, dar bani nu am adunat; ceea ce îmi rămâne, de obicei, împart totul la săraci. Însă odată mi-a venit următorul gând: „Ce se va întâmpla când voi îmbătrâni şi mă voi îmbolnăvi? Cine mă va ajuta şi mă va adăposti atunci? Cu ce voi trăi?" M-am tot gândit aşa şi am început să pun bani de-o parte pentru „zile negre", la început câte puţin din ostenelile mele, iar apoi tot mai mult, astfel încât am încetat cu totul să-i ajut pe ceilalţi, precum făceam înainte. Cu timpul mi s-a adunat un stoc destul de mare pentru „zile negre". Şi ce s-a întâmplat? Cum am gândit, aşa s-a şi întâmplat: „zilele mele negre" au venit. Mi s-a deschis o rană cumplită la picior şi nu am mai putut lucra. A trebuit să stau la pat şi să caut ajutor la doctori. Dar mi-am tratat boala atât de mult, încât toţi banii i-am cheltuit, iar ajutor nu am primit. În cele din urmă doctorii mi-au spus: „Trebuie să-ţi amputăm piciorul bolnav, căci altfel vei muri". Nu aveam ce să fac şi am hotărât să mă lipsesc de picior, numai să rămân viu. Între timp, în timpul unei nopţi m-am răzgândit. Mi-am amintit viaţa mea de muncă dinainte, când nu aveam nici un necaz, ci doar mă bucuram că din ostenelile mele le dădeam ajutor celor nevoiaşi, iar de mine parcă şi uitam, şi am început să-I cer lui Dumnezeu ajutor, căindu-mă pentru faptul că mi-am strâns avere şi am nădăjduit ca prin bani să mă izbăvesc de orice năpastă. Şi, iată, mi se arată îngerul lui Dumnezeu şi îmi spune: „Unde sunt, aşadar, banii pe care ţi i-ai adunat pentru „zile negre"?... Eu am izbucnit în plâns. „Am greşit - i-am spus -, Doamne, iartă-mă, de acum nu voi mai face acest lucru!" Atunci îngerul Domnului s-a atins de piciorul meu bolnav şi dintr-o dată mi-a trecut toată durerea. De atunci am început să socotesc că este păcat să adun bani pentru „zile negre". Pentru ce îmi trebuie bani când Domnul Însuşi Se îngrijeşte de mine?"

Sfântul TOFAN ZĂVORÂTUL-"Sfaturi înţelepte"

Sfânta Lumină

Să o ajutăm pe Gabriela!

"Mila, ne spun Sfinţii Părinţi, este înainte-mergătoarea dragostei,dar se contopeşte cu dragostea pentru că şi una şi alta fac parte din acelaşi întreg care este Dumnezeu. Mila este începutul dragostei, căci dăruirea este începutul jertfei."(Ieromonah Ioan Buliga)
Ne-a mişcat profund dragostea şi credinţa celor patru prieteni ai slăbănogului,din pericopa evanghelică pe care am ascultat-o cu toţii nu mai departe de duminică.Aceştia au facut totul pentru a-l înfăţişa lui Hristos pe prietenul lor care era în mare suferinţă, pentru a primi vindecare. Credinţa le-a fost răsplătită,iar dragostea lor nu a rămas fără răspuns.
Cu aceeaşi credinţă în Dumnezeu şi dragoste pentru mama lor se roagă cei doi băieţi ai doamnei Gabriela Tudorache şi ne roagă şi pe noi, aproapele lor, să le întindem o mână de ajutor. Mama lor suferă de o tumoră cerebrală benignă pe nervul optic, care îi ameninţă vederea şi viaţa.
Detalii despre boala doamnei Gabriela Tudorache puteţi găsi pe blogul care îi poartă numele http://gabrielatudorache.blogspot.com/ ,unde veţi găsi şi toată documentaţia medicală precum şi modalităţile prin care o putem ajuta.
Dumnezeu să ne ajute şi să vă răsplătească dragostea.

Postul şi întrunirile

Mulţi dintre fiii duhovniceşti ai Stareţului aveau de în­fruntat multe probleme cu postul când luau parte la întruniri prieteneşti sau de breaslă (a vechilor colegi de şcoală, de muncă, de facultate etc.). Este de observat că în societăţile creştineşti contemporane de nuanţă occiden­tală, astfel de întruniri se rânduiesc de regulă miercurile şi mai ales vinerile, deoarece următoarea zi, sâmbătă, este nelucrare şi se încheie săptămâna de lucru. (Stareţul în asta vedea o lucrare diavolească ascunsă. "S-au pierdut celelalte zile", spunea el). Evident că nimeni nu ia în considerare marile perioade de post, nici nu are grijă să pună mâncăruri de post. Eventual, ceva salate, este singura rezolvare pentru cei ce vor să postească. 

Linia Stareţului era categorică:

-              Dacă vreţi să luaţi parte la aceste întruniri, aveţi binecuvântare, dar să postiţi mâncând orice se află de post. Dacă nu v-ati săturat, mâncaţi după aceea acasă sau la restaurant. Dacă nu puteţi ţine postul, atunci nici să nu luaţi parte.

Părintele Epifanie Teodoropulos-"Crâmpeie de viaţă"

Postul şi primirea de străini

Este precumpănitor la mulţi punctul de vedere că pen­tru motive de primire de străini se îngăduie dezlegarea postului. Ca exemplu, din istoria Bisericii, se scoate în evi­denţă tactica Părinţilor pustiului care încetau postul lor cu prilejul primirii unui oaspete sau a unui frate, când erau în călătorie.

Stareţul a limpezit lucrurile:

- Nicăieri în Pateric - spune el - nu se laudă vreun pustnic şi nu se consideră ca exemplu deoarece a dezlegat postul pe motivul primirii de străini. Ceea ce s-a spus este fap­tul că acei pustnici şi nevoitori sfinţi dezlegau postul lor ascetic personal, care era mult mai aspru decât cel rânduit de Biserică. Mâncau, de pildă, puţine crudităţi, legume muiate sau verdeţuri crude, sau puţin posmag muiat şi asta nu în fiecare zi, ci la 2-3 zile, sau mai rar.

Dacă se întâmpla, aşadar, să găzduiască pe cineva, atunci fierbeau legumele, sau verdeţurile şi dacă era zi cu dezlegare la untdelemn, puneau peste ele puţin untdelemn sau beau puţin vin. Se întâmpla să mai adauge puţină oste­neală ca să mai dea puţin gust mâncării uscate pentru a cinsti astfel pe oaspeţii lor. Cu smerenie primeau şi ei înşişi o găzduire asemănătoare de foarte puţinele ori când ieşeau din chiliile lor. Iar când motivele primirii de străini dispăreau, se întorceau la postul aspru, sau la încă şi mai aspru ca să recâştige terenul pierdut, adică nu cumva să se fi înşelat pe ei înşişi, încât primirea de străini să le fi fost un pretext de a slăbi postul lor.

Când un oarecare pustnic, continuă Stareţul, mergea să cerceteze pe alţi pustnici în pustie, aceia îl cinsteau cu puţin vin (fie deoarece era dezlegare la vin, fie deoarece aplicau iconomia pentru osteneala călătoriei). Şi acesta îl bea mulţumind, din politeţe, dar când se întorcea la chilia sa, rămânea atâtea zile fără apă câte pahare de vin primise în călătoria sa. Ucenicul său, căruia i se făcuse milă de el, atunci când călătoreau împreună, ruga în ascuns pe cei la care găzduiau să nu-i dea vin.

* *

M-am spovedit la Stareţ cu mai mulţi ani înainte, îşi aduce aminte un fiu duhovnicesc al său, că un oarecare frate ne-a găzduit în casa sa. Avea cugetul puţin cam lumesc şi n-am postit în zilele de post. Stareţul însă mi-a spus cu asprime:

- Fie de o parte vărul, pe de alta cumătrul, dincolo cum­natul, apoi prietenul. Bine faceţi că primiţi oaspeţi. Şi v-o recomand asta. Chiar şi în zilele de post. Dar veţi servi mâncăruri de post, îngrijite şi gustoase dacă vreţi să cinstiţi pe cineva, dar de post. Să le-o spuneţi simplu: "Astăzi este post, de aceea vă servim mâncare de post. Nu vrem să călcăm legile Bisericii".
Părintele Epifanie Teodoropulos-"Crâmpeie de viaţă"

Mulţi ani sa trăiţi, mulţi ani fericiţi!

Pluguşorul Părintelui Toma Chiricuţă

Buna seara, c-a`nserat,

Noi cu plugul am plecat

Pe la case ca si an

Cum a zis Badea Traian

La mulţi ani cu sănătate,

Sa va dea Domnul de toate

Refren

Mulţi ani sa trăiţi

Mulţi ani fericiţi!

Bis

Nu venim cu vreun gând rău

Ci venim cu Dumnezeu

Noul an sa vi-l vestim,

Azi, când cel vechi îl sfârşim.

Zile bune sa va dea

Dumnezeu cu mila Sa

R

Noul an care-a venit

Nu ştim daca-i fericit,

Dar prin anii ce-au trecut

Tot mai bătrâni v-aţi făcut

Mâine poate, cine ştie

Vom fi toţi in veşnicie.

R

Cat de grele suferinţi

Aţi indurat voi, Părinţi,

Dar pe toate le-aţi răbdat

Domnul sfânt v-a ajutat

Ne-aţi crescut plugari de neam

Ca sa va uram la geam

R

Voi va duceţi dragi părinţi

Cu anii de suferinti

Noi ramanem după voi

Langa plug si langa boi

Sa va pomenim oricând

Cat vom trai pe pamant

R

De urat am mai ura,

Dar ni-e c-om insera

Pe la casa dumneavoastră,

Departe de casa noastră

Ca suntem înfriguraţi

Si cu daruri incarcati

R

Nu mai este inc-o alta

Noapte scumpa ca aceasta

Nu uram pentru colaci,

Nu-ngheţam pentru pitaci!

Ci păstram deprinderi bune

De la vremile străbune

R

Busuioc verde pe jos

Sa ramaneti sanatosi

Casa sa va fie plina

De a Cerului lumina

Ziua Sfântului Vasile

Sa va fie tot spre bine

R

Către cei care gândesc şi mai simt româneşte

Manastirea Putna, reprezentata prin Staret Arhimandrit Melchisedec Velnic, aduce la cunostinta tuturor forurilor bisericesti si laice o nedreptate ce se incearca a se face, printr-o Contestatie in anulare asupra careia se va pronunta Tribunalul Suceava, in privinta terenului care reprezinta vatra manastirii.

In data de 1 iulie 2011, prin Decizia definitiva si irevocabila nr. 1015 a Tribunalului Suceava, Manastirii Putna i s-a facut o dreptate istorica, recunoscandu-i-se, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra vetrei de vietuire monahala – terenul de 14 ha pe care se afla: biserica cu mormantul Sfantului Voievod Stefan cel Mare, cimitirul, chiliile, muzeul, arhondaricul, livada si gospodaria anexa.

In data de 7 decembrie 2011, Directia Finantelor Publice a Judetului Suceava, ca reprezentant al Statului Roman, a depus la Tribunalul Suceava o Contestatie in anulare prin care cere sa se anuleze hotararea judecatoreasca mai sus mentionata.

Acest demers al unei institutii publice ne surprinde cu atat mai mult cu cat, mai ales in ultimii ani, lumea politica si mass-media au incercat sa ne convinga ca nu se poate concepe un stat de drept in care sa nu se garanteze respectarea proprietatii private. Urmare a acestor interventii, majoritatea cetatenilor si-au recuperat sau au fost despagubiti pentru proprietatile confiscate abuziv de catre regimul comunist.

Pamantul pe care se afla Manastirea Putna a fost daruit de ctitorul ei, Sfantul Stefan cel Mare, domnul Moldovei, din averea sa personala. Dania a fost intarita in 1503 prin cuvintele: Iar dupa viata noastra, cine va fi domn al tarii noastre, (…) Moldova, acela sa nu clinteasca dania si intarirea noastra, ci s-o intareasca si s-o imputerniceasca, pentru ca am cumparat cu banii nostri si am dat si am scris acelei sfinte Manastiri de la Putna.

Dupa ocuparea Bucovinei de catre austrieci in 1775, a fost constituit in 1783 Fondul Bisericesc, cuprinzand averile Bisericii Ortodoxe din Bucovina. In acest Fond au fost cuprinse scriptic (in cartea funciara) si toate proprietatile Manastirii Putna, iar Statul Roman comunist, prin Decretul nr. 273/1949, nepublicat in Monitorul Oficial, s-a intabulat abuziv pe suprafata de 14 ha amintita mai sus.

Cu toate acestea, niciodata terenul de 14 ha, care reprezinta nucleul de vietuire al Manastirii Putna in cei peste 550 de ani de existenta, nu a fost instrainat sau folosit de catre altcineva, fiind intotdeauna in posesia utila, neintrerupta si pasnica a vietuitorilor manastirii.

Mai mult, orice manastire are un drept de proprietate sacra asupra bisericii, chiliilor si incintei manastiresti, drept recunoscut prin lege. Nu este normal ca Manastirea Putna – cea dintai dintre ctitoriile lui Stefan cel Mare, cunoscuta tuturor romanilor ca un simbol de credinta, cultura si demnitate – sa fie nevoita sa cerseasca de la o institutie a statului recunoasterea dreptului de proprietate asupra pamantului dobandit prin donatie si stapanit neintrerupt.

Daca nu vom reusi sa garantam proprietatea privata dobandita legitim, cine ne va garanta in viitor munca noastra, mostenirea noastra, libertatea noastra ca cetateni si crestini? O tara nu se cladeste pe nedreptate!

Prin urmare, cerem reprezentantilor statului sa intervina pentru retragerea Contestatiei in anulare depusa de Statul Roman prin Directia de Finante Publice a Judetului Suceava.

Sursa: putna.ro