Arhimandrit Serafim Alexiev
Principiul 7
Ecumenismul foloseşte metodele ereticilor şi nu caută unitatea adevăratei credinţe Întemeiată de Hristos
Ecumenismul foloseşte metodele ereticilor şi nu caută unitatea adevăratei credinţe Întemeiată de Hristos
A) Ecumenismul fragmentează în mod eretic textele din Cuvântul lui Dumnezeu
După cum s-a subliniat în cel de-al doilea capitol, ecumenismul reprezintă o erezie înainte de toate datorită învăţăturii sale eronate despre Biserică. El cuprinde şi alte erezii, pe care le vom examina mai jos. Erezia ecumenismului se manifestă însă şi în metodele de care face uz.
Cuvântul "erezie" provine de la verbul elen care înseamnă "a alege". Ereticii tuturor timpurilor îşi fabricau propriile false doctrine, adăugând fragmentele ce le conveneau din Sfânta Scriptură, ignorând alte texte sfinte care îi combăteau. După părerea Sfântului Ioan Gură de Aur, o mulţime de erezii şi concepţii greşite au apărut tocmai ca urmare a unor abuzări similare de Cuvântul lui Dumnezeu. Iată ce spune el: "Nu e suficient să spunem despre un lucru că el, acest lucru, este scris în Scripturi; nu se poate ca alegând şi smulgând cuvintele din Scripturile inspirate de Dumnezeu, să le luăm aparte şi fără legătură între ele, denaturându-le în mod samavolnic şi inconştient. În felul acesta, au intrat în viaţa noastră multe păreri nedrepte, prin lucrarea diavolului, care învaţă pe oamenii cei uşuratici să tălmăcească greşit ceea ce este cuprins în Scripturi şi, adăugând sau înlăturând ceva, să denatureze adevărul". Din cele mai vechi timpuri şi până azi metodele ereticilor rămân aceleaşi - să aleagă doar textele ce le convin, trecând sub tăcere pe cele acuzatoare pentru ei. Aşa procedează şi ecumeniştii. Ei iau unele texte sfinte (de ex. In. 17, 21), însă nu caută să tălmăcească conştiincios şi să afle sensul unităţii credincioşilor potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Totodată ei trec sub tăcere cu bună ştiinţă o serie de alte texte sfinte (Le. 12, 51; Tit 3, 10; II In. 1, 10), unde dezbinarea este de-a dreptul preferată unităţii plăcute cerului.
"Toţi să fie una!" (In. 17, 21) - iată lozinca ecumeniştilor. Prin aceste cuvinte evanghelice ei încearcă să confere autoritate şi atractivitate planului lor "grandios" de unire a celor cu concepţii diferite despre credinţă, fără a le pretinde unitate dogmatică de păreri în credinţa cea adevărată.
De ce însă, ei nu citează versetul 9 din aceeaşi rugăciune arhierească a Mântuitorului, din care se vede că ruga Mântuitorului - "ca toţi să fie una", nu se referă la toţi oamenii în general, ci numai la toţi oamenii drept credincioşi Lui. Anume pentru ei se roagă Domnul, ca ei să nu se abată de la Adevăr, ci să alcătuiască o unitate de nezdruncinat împreună cu toţi credincioşii din toate timpurile, - deci, şi cu toate generaţiile viitoare care vor mărturisi adevărul. Iată propriile cuvinte ale lui Hristos: "Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe care Mi i-ai dat Tu... Părinte Sfinte, păzeşte-i în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, ca ei să fie una, precum sântem şi Noi" (In. 17, 9-11). "Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor: ca toţi să fie una" (In. 17, 20-21). Din aceste cuvinte ale Mântuitorului rezultă clar că doar cei care cred cu adevărat în Hristos pot forma adevărata unitate. Ereticii însă nu pot face parte din această unitate creată de Hristos!
Şi mai elocvent explică Mântuitorul, ce unitate are El în vedere, spunând: "Precum Tu, Părinte întru Mine, şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una" (In. 17, 21). Pentru unitatea credincioşilor în Hristos este arătată acea unitate ideală care există între Fiu, Adevărul întrupat (In. 14, 6), Care a venit în lume să mărturisească despre Adevăr (Ier. 10, 10), şi Duhul Sfânt,Duhul Adevărului (In. 15, 26). Toate cele trei ipostasuri ale Sfinte" Treimi sunt una, căci Ele toate în esenţă sunt Adevărul. De aici rezultă că şi credincioşii pot fi unitari numai în mărturisirea Adevărului. Dincolo de Adevăr nu poate exista o autentică unitate, ci doar o "unitate" fictivă!
Cât de bine se exprimă în acest sens Sfântul Anastasie Sinaitul, Patriarhul de Antiohia (mort în anul 599): "începutul cuvintelor Tale, Doamne Iisuse Hristoase, este Adevărul, sau, mai exact, Tu însuţi eşti Adevărul, şi făgăduieşti tuturor celor care au îndrăgit adevărul Tău, să le trimiţi Duhul Adevărului, spunându-le: "Când va veni Mângâietorul, Duhul Adevărului, are să vă călăuzească la tot adevărul" (In. 16, 13). Iată în care adevăr ni s-a poruncit nouă să ne unim! Iar C.E.B. caută unire în afara Adevărului, conducându-şi în acest fel adepţii nu către unirea în Adevărul mântuitor al lui Hristos, ci spre pieirea cea veşnică!
Ecumeniştii evită stăruitor să citeze cuvintele Mântuitorului adresate lui Dumnezeu Tatăl: "Sfinţeşte-i cu adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul!" (In. 17, 17), căci în aceste cuvinte Adevărul este subliniat ca o calitate indispensabilă a unităţii. Fericitul Teofilact tălmăceşte astfel aceste cuvinte: "Păstrează-i în dreptatea cuvântului şi dogmelor. Povăţuieşte-i şi învaţă-i adevărul. Căci sfinţenia stă în păstrarea dogmelor celor drepte."
Iată însă cum înţelege Sfântul Simeon Noul Teolog unitatea credincioşilor în Hristos şi unitatea Bisericii lui Hristos, care este trupul Său: "Toţi sfinţii sunt cu adevărat mădulare ale lui Hristos Dumnezeu... şi sunt uniţi cu trupul Său, aşa încât Hristos este capul, iar toţi sfinţii, de la început şi până în ultima zi, sunt mădularele Lui, şi toţi împreună alcătuiesc un trup unic ca şi cum ar fi al unui singur om." Citând toate cuvintele lui Hristos din rugăciunea Sa Arhierească, amintită de noi (In. 17) Sfântul Simeon rezumă: "Domnul ne dă făgăduinţa că, dacă dorim, El va avea cu noi aceeaşi unitate prin har, pe care o are El însuşi cu Tatăl prin esenţă... căci, făcându-se odată înrudit cu noi prin trup şi făcându-ne pe noi părtaşi Dumnezeirii Sale, El ne-a făcut în felul acesta pe toţi înrudiţi cu El".
E drept, în Biserica lui Hristos intră şi păcătoşi, ei însă n-o pângăresc, ci ei înşişi se vindecă de răutate în ea. Dacă vor să se vindece, rămân în trupul Bisericii. Dacă însă se împotrivesc tămăduirii sufletului şi moartea îi va surprinde ca pe nişte păcătoşi nepocăiţi, ei se vor desprinde de trupul Bisericii, de aceea are dreptate Sfântul Simeon Noul Teolog spunând că sfinţii (adică oamenii fără prihană şi păcătoşii vindecaţi) alcătuiesc trupul lui Hristos. Doar ereticii se rup de la ei, ca unii care nu au ascultat de Biserică (Mt. 18, 17). Aceasta nu înseamnă că ereticii nu pot să se reîntoarcă la Biserica lui Hristos. Renunţând la erezie şi pocăindu-se, ei pot intra în ea ca mădulare reînnoite ale trupului lui Hristos. Dacă însă vor stărui în erezia lor până la capăt, vor rămâne în afara trupului Bisericii, căci ereziile sunt asemănătoare unor tumori maligne, pe care Sfinţii Părinţi, prin puterea Sfântului Duh, le tăiau de la trupul Bisericii lui Hristos la Sinoadele Ecumenice şi locale!
În epoca noastră ticăloşită ecumenismul caută să unească toate aceste tumori maligne cu Biserica Ortodoxă într-un singur trup "ecumenic" (pseudo-ecumenic), trup care nu este al lui Hristos, ci al lui antihrist! Mai mult decât atât, ecumenismul încearcă să instaureze inter-comuniunea, adică împărtăşirea din acelaşi Potir a tuturor denominaţiilor C.E.B., fără curăţirea lor preliminară de erezii. O astfel de "cuminecare" înseamnă o profanare strigătoare la cer a marii Taine a Sfintei Euharistii, în care se săvârşeşte adevărata unire cu Hristos, oferindu-ne Trupul şi Sângele Său în Preacuratele Taine, "în acest fel de comuniune ne face una cu El însuşi".
Aşadar, din textele de la Ioan 17, 9, 11, 20 rezultă că unitatea nu vizează toate persoanele, ci doar pe cele care cred cu adevărat în Hristos. În ciuda acestui fapt evident, C.E.B. stăruie să ne impună concepţia sa eronată, precum că toţi "creştinii" aşa numitelor "biserici" pot şi trebuie să se unească în sânul său atotcuprinzător, ca "credincioşi întru Hristos".
În legătură cu aceasta ar fi firesc să ne întrebăm: e suficient oare să crezi în El? Cărturarii şi fariseii credeau şi ei în Mesia, aşteptându-i venirea. Credinţa lor însă într-un viitor Mesia era atât de greşită - în comparaţie cu credinţa Sfinţilor Apostoli ai lui Hristos, încât, în numele imaginarului lor "mesia", ei s-au lepădat de adevăratul Mesia, trădându-L pentru a fi răstignit pe cruce! (I Cor. 2, 8)!. Având ei o credinţă atât de greşită în Mesia, s-ar putea oare să fie incluşi în unitatea Bisericii lui Hristos?! Au fost însă şi alţi cărturari şi farisei: Nicodim, Gămăliei, Saul şi alţii, ca şi unii fruntaşi din Iudeea (în. 12, 42) şi preoţi (Fapte 6, 7), care au crezut în Mesia aşa cum au crezut ucenicii lui Hristos. Ei toţi au fost solidari cu Sfinţii Apostoli şi au venit la Biserica lui Hristos. Cei însă, care nu aveau în inimile lor adevărata credinţă unificatoare în Hristos au rămas dincolo de bordul corabiei mântuitoare a Bisericii lui Hristos!
După cum s-a subliniat în cel de-al doilea capitol, ecumenismul reprezintă o erezie înainte de toate datorită învăţăturii sale eronate despre Biserică. El cuprinde şi alte erezii, pe care le vom examina mai jos. Erezia ecumenismului se manifestă însă şi în metodele de care face uz.
Cuvântul "erezie" provine de la verbul elen care înseamnă "a alege". Ereticii tuturor timpurilor îşi fabricau propriile false doctrine, adăugând fragmentele ce le conveneau din Sfânta Scriptură, ignorând alte texte sfinte care îi combăteau. După părerea Sfântului Ioan Gură de Aur, o mulţime de erezii şi concepţii greşite au apărut tocmai ca urmare a unor abuzări similare de Cuvântul lui Dumnezeu. Iată ce spune el: "Nu e suficient să spunem despre un lucru că el, acest lucru, este scris în Scripturi; nu se poate ca alegând şi smulgând cuvintele din Scripturile inspirate de Dumnezeu, să le luăm aparte şi fără legătură între ele, denaturându-le în mod samavolnic şi inconştient. În felul acesta, au intrat în viaţa noastră multe păreri nedrepte, prin lucrarea diavolului, care învaţă pe oamenii cei uşuratici să tălmăcească greşit ceea ce este cuprins în Scripturi şi, adăugând sau înlăturând ceva, să denatureze adevărul". Din cele mai vechi timpuri şi până azi metodele ereticilor rămân aceleaşi - să aleagă doar textele ce le convin, trecând sub tăcere pe cele acuzatoare pentru ei. Aşa procedează şi ecumeniştii. Ei iau unele texte sfinte (de ex. In. 17, 21), însă nu caută să tălmăcească conştiincios şi să afle sensul unităţii credincioşilor potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Totodată ei trec sub tăcere cu bună ştiinţă o serie de alte texte sfinte (Le. 12, 51; Tit 3, 10; II In. 1, 10), unde dezbinarea este de-a dreptul preferată unităţii plăcute cerului.
"Toţi să fie una!" (In. 17, 21) - iată lozinca ecumeniştilor. Prin aceste cuvinte evanghelice ei încearcă să confere autoritate şi atractivitate planului lor "grandios" de unire a celor cu concepţii diferite despre credinţă, fără a le pretinde unitate dogmatică de păreri în credinţa cea adevărată.
De ce însă, ei nu citează versetul 9 din aceeaşi rugăciune arhierească a Mântuitorului, din care se vede că ruga Mântuitorului - "ca toţi să fie una", nu se referă la toţi oamenii în general, ci numai la toţi oamenii drept credincioşi Lui. Anume pentru ei se roagă Domnul, ca ei să nu se abată de la Adevăr, ci să alcătuiască o unitate de nezdruncinat împreună cu toţi credincioşii din toate timpurile, - deci, şi cu toate generaţiile viitoare care vor mărturisi adevărul. Iată propriile cuvinte ale lui Hristos: "Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe care Mi i-ai dat Tu... Părinte Sfinte, păzeşte-i în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, ca ei să fie una, precum sântem şi Noi" (In. 17, 9-11). "Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor: ca toţi să fie una" (In. 17, 20-21). Din aceste cuvinte ale Mântuitorului rezultă clar că doar cei care cred cu adevărat în Hristos pot forma adevărata unitate. Ereticii însă nu pot face parte din această unitate creată de Hristos!
Şi mai elocvent explică Mântuitorul, ce unitate are El în vedere, spunând: "Precum Tu, Părinte întru Mine, şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una" (In. 17, 21). Pentru unitatea credincioşilor în Hristos este arătată acea unitate ideală care există între Fiu, Adevărul întrupat (In. 14, 6), Care a venit în lume să mărturisească despre Adevăr (Ier. 10, 10), şi Duhul Sfânt,Duhul Adevărului (In. 15, 26). Toate cele trei ipostasuri ale Sfinte" Treimi sunt una, căci Ele toate în esenţă sunt Adevărul. De aici rezultă că şi credincioşii pot fi unitari numai în mărturisirea Adevărului. Dincolo de Adevăr nu poate exista o autentică unitate, ci doar o "unitate" fictivă!
Cât de bine se exprimă în acest sens Sfântul Anastasie Sinaitul, Patriarhul de Antiohia (mort în anul 599): "începutul cuvintelor Tale, Doamne Iisuse Hristoase, este Adevărul, sau, mai exact, Tu însuţi eşti Adevărul, şi făgăduieşti tuturor celor care au îndrăgit adevărul Tău, să le trimiţi Duhul Adevărului, spunându-le: "Când va veni Mângâietorul, Duhul Adevărului, are să vă călăuzească la tot adevărul" (In. 16, 13). Iată în care adevăr ni s-a poruncit nouă să ne unim! Iar C.E.B. caută unire în afara Adevărului, conducându-şi în acest fel adepţii nu către unirea în Adevărul mântuitor al lui Hristos, ci spre pieirea cea veşnică!
Ecumeniştii evită stăruitor să citeze cuvintele Mântuitorului adresate lui Dumnezeu Tatăl: "Sfinţeşte-i cu adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul!" (In. 17, 17), căci în aceste cuvinte Adevărul este subliniat ca o calitate indispensabilă a unităţii. Fericitul Teofilact tălmăceşte astfel aceste cuvinte: "Păstrează-i în dreptatea cuvântului şi dogmelor. Povăţuieşte-i şi învaţă-i adevărul. Căci sfinţenia stă în păstrarea dogmelor celor drepte."
Iată însă cum înţelege Sfântul Simeon Noul Teolog unitatea credincioşilor în Hristos şi unitatea Bisericii lui Hristos, care este trupul Său: "Toţi sfinţii sunt cu adevărat mădulare ale lui Hristos Dumnezeu... şi sunt uniţi cu trupul Său, aşa încât Hristos este capul, iar toţi sfinţii, de la început şi până în ultima zi, sunt mădularele Lui, şi toţi împreună alcătuiesc un trup unic ca şi cum ar fi al unui singur om." Citând toate cuvintele lui Hristos din rugăciunea Sa Arhierească, amintită de noi (In. 17) Sfântul Simeon rezumă: "Domnul ne dă făgăduinţa că, dacă dorim, El va avea cu noi aceeaşi unitate prin har, pe care o are El însuşi cu Tatăl prin esenţă... căci, făcându-se odată înrudit cu noi prin trup şi făcându-ne pe noi părtaşi Dumnezeirii Sale, El ne-a făcut în felul acesta pe toţi înrudiţi cu El".
E drept, în Biserica lui Hristos intră şi păcătoşi, ei însă n-o pângăresc, ci ei înşişi se vindecă de răutate în ea. Dacă vor să se vindece, rămân în trupul Bisericii. Dacă însă se împotrivesc tămăduirii sufletului şi moartea îi va surprinde ca pe nişte păcătoşi nepocăiţi, ei se vor desprinde de trupul Bisericii, de aceea are dreptate Sfântul Simeon Noul Teolog spunând că sfinţii (adică oamenii fără prihană şi păcătoşii vindecaţi) alcătuiesc trupul lui Hristos. Doar ereticii se rup de la ei, ca unii care nu au ascultat de Biserică (Mt. 18, 17). Aceasta nu înseamnă că ereticii nu pot să se reîntoarcă la Biserica lui Hristos. Renunţând la erezie şi pocăindu-se, ei pot intra în ea ca mădulare reînnoite ale trupului lui Hristos. Dacă însă vor stărui în erezia lor până la capăt, vor rămâne în afara trupului Bisericii, căci ereziile sunt asemănătoare unor tumori maligne, pe care Sfinţii Părinţi, prin puterea Sfântului Duh, le tăiau de la trupul Bisericii lui Hristos la Sinoadele Ecumenice şi locale!
În epoca noastră ticăloşită ecumenismul caută să unească toate aceste tumori maligne cu Biserica Ortodoxă într-un singur trup "ecumenic" (pseudo-ecumenic), trup care nu este al lui Hristos, ci al lui antihrist! Mai mult decât atât, ecumenismul încearcă să instaureze inter-comuniunea, adică împărtăşirea din acelaşi Potir a tuturor denominaţiilor C.E.B., fără curăţirea lor preliminară de erezii. O astfel de "cuminecare" înseamnă o profanare strigătoare la cer a marii Taine a Sfintei Euharistii, în care se săvârşeşte adevărata unire cu Hristos, oferindu-ne Trupul şi Sângele Său în Preacuratele Taine, "în acest fel de comuniune ne face una cu El însuşi".
Aşadar, din textele de la Ioan 17, 9, 11, 20 rezultă că unitatea nu vizează toate persoanele, ci doar pe cele care cred cu adevărat în Hristos. În ciuda acestui fapt evident, C.E.B. stăruie să ne impună concepţia sa eronată, precum că toţi "creştinii" aşa numitelor "biserici" pot şi trebuie să se unească în sânul său atotcuprinzător, ca "credincioşi întru Hristos".
În legătură cu aceasta ar fi firesc să ne întrebăm: e suficient oare să crezi în El? Cărturarii şi fariseii credeau şi ei în Mesia, aşteptându-i venirea. Credinţa lor însă într-un viitor Mesia era atât de greşită - în comparaţie cu credinţa Sfinţilor Apostoli ai lui Hristos, încât, în numele imaginarului lor "mesia", ei s-au lepădat de adevăratul Mesia, trădându-L pentru a fi răstignit pe cruce! (I Cor. 2, 8)!. Având ei o credinţă atât de greşită în Mesia, s-ar putea oare să fie incluşi în unitatea Bisericii lui Hristos?! Au fost însă şi alţi cărturari şi farisei: Nicodim, Gămăliei, Saul şi alţii, ca şi unii fruntaşi din Iudeea (în. 12, 42) şi preoţi (Fapte 6, 7), care au crezut în Mesia aşa cum au crezut ucenicii lui Hristos. Ei toţi au fost solidari cu Sfinţii Apostoli şi au venit la Biserica lui Hristos. Cei însă, care nu aveau în inimile lor adevărata credinţă unificatoare în Hristos au rămas dincolo de bordul corabiei mântuitoare a Bisericii lui Hristos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu