Relaţia dintre fiul duhovnicesc şi duhovnicul lui (1)

Discernământul duhovnicului trebuie să fie foarte mare, astfel încât să conducă la vindecarea sufletească a fiului său duhovni­cesc. „El este chemat, scria părintele Sofronie Saharov, să fie cea mai înaltă creatură, i se face o cinste incomparabilă: să creeze dumnezei pentru veşnicie, în Lumina cea necreată".

Această creaţie se face, desigur, într-un mod desăvârşit, când, alături de discernă­mântul duhovnicului, există şi împreună-lucrarea celui care se pocăieşte şi s-a spovedit. Folosul pentru omul spovedit va fi maxim dacă el va răspunde printr-o ascultare, după modelul lui Hristos, faţă de îndrumările vin­decătoare ale părintelui său duhovnic.

„După ce, cu ajutorul şi cu harul lui Dumnezeu, te vei învrednici să îţi găseşti pă­rintele duhovnic, arată faţă de acesta multă sârguinţă, râvnă, multă smerenie şi evlavie, o cinste foarte mare, o credinţă curată şi ne­şovăielnică. Pentru că pentru unii ca aceştia a spus Mântuitorul şi Dumnezeul nostru: Cel care vă primeşte pe voi, pe Mine mă primeşte. Apropie-te mult de el cu dragoste şi cu cre­dinţă, cu frică şi cu dor, ca şi cum ai fi împre­ună cu Hristos însuşi, ca să te învredniceşti prin intermediul lui să te uneşti şi cu Hristos Însuşi şi să devii părtaş şi împreună-moştenitor al slavei veşnice şi al Împărăţiei Lui" (Sfântul Simeon Noul Teolog).

Aşa cum bolnavul se încrede şi ţine la doctorul lui, aşa ar trebui şi noi să ne încredem în doctorul nostru duhovnicesc. „Mai degrabă trebuie să avem mai multă încre­dere şi iubire faţă de duhovnic decât faţă de doctor, dacă avem în vedere diferenţa dintre suflet şi trup. În duhovnic, învaţă Sfântul Si­meon Noul Teolog, se află Hristos însuşi. El este gura lui Dumnezeu... Aşa cum L-au ur­mat Sfinţii Apostoli pe Hristos, aşa să facem şi noi. Dacă alţii îl necinstesc şi îl desconsi­deră pe duhovnicul nostru, nu trebuie să îl părăsim. Şi, aşa cum Petru a luat sabia şi a tăiat urechea servitorului arhiereului, ia şi tu sabia cuvântului - şi după ce îţi vei întinde mâna, taie nu numai urechea, ci şi mâna şi limba celui care încearcă şi spune ceva împo­triva părintelui tău duhovnic, sau îndrăzneş­te să se apropie de el. Dacă te lepezi de el, să plângi apoi precum Petru (care s-a lepădat de frică de Hristos). „Dacă vezi că duhovnicul tău este răstig­nit, spune Sfântul Simeon, atunci, dacă poţi, mori împreună cu el. Dacă acest lucru este imposibil, atunci nu te adăuga trădătorilor şi nelegiuiţilor. Dacă va fi eliberat din legă­turi, mergi din nou lângă el şi cinsteşte-l ca pe un mucenic. Dacă va muri datorită unelti­rilor altora, cu îndrăzneală cere trupul lui şi cinsteşte-1 mai mult decât atunci când trupul lui era însufleţit şi alături de tine şi, după ce îl vei unge cu mir de mare preţ, înmormântează-l". Este caracteristic Sfântului Simeon faptul că îl aşază pe părintele duhovnic (pe doctorul sufletesc) pe acelaşi loc cu Hristos (în sensul că prin acesta lucrează însuşi Hris­tos.

Din păcate, de multe ori cu mare uşurin­ţă fiii duhovniceşti îl părăsesc pe duhovnicul lor. Părintele Sofronie Saharov observă: „Oa­menii se comportă faţă de preot la fel ca faţă de Dumnezeu: se leapădă de el cu mare uşu­rinţă, ca de ceva nefolositor, cu certitudinea că de îndată ce vor avea nevoie vor apela la el şi acesta nu va refuza să vină să îi ajute".

Ieromonahul Sava Aghioritul-TAINA SFINTEI SPOVEDANII