Vreau să pun începutul cel bun

Aflându-se omul în starea de cădere în păcat, îşi poate reveni prin ţinerea poruncilor lui Dumnezeu (şi le-am dat legile mele, le-am arătat rânduielile mele, prin care omul care le va ţine va trăi –( Iezechiel 20, 11).
Omul se poate mântui, chiar păcătos fiind, prin recunoaşterea vinovăţiei sale, dar nu fără a face nici un efort pentru a se îndrepta. Nu ajunge să spui „sunt păcătos", fără să faci nimic.
Pentru ca Hristos să lucreze în noi, atunci trebuie ca omul cel dintâi să moară, să-şi taie rădăcinile patimilor sale. Omul care vine la biserică poate lua din lumina care se împarte acolo. De ce spunem că „poate lua", şi nu spunem „ia" din această lumină? Pentru că Harul lui Dumnezeu nu lucrează într-un om dacă acesta nu doreşte, el trebuie să dorească acea schimbare a sa în mai bine, trebuie să dorească această lumină, nu ajunge doar să vii la biserică.
Niciodată nu putem fi mulţumiţi de starea în care ne aflăm, trebuie să avem tot timpul dorinţa de a ne schimba în mai bine, şi un singur gând ne poate schimba, acest gând poate fi darul de la Dumnezeu pentru ziua de astăzi. O dată primit, el produce o bucurie, o stare de înnoire, o stare de început. Sfântul Antonie cel Mare, deşi ajunsese aproape la nepătimire, spunea în fiecare zi: „Vreau să pun începutul cel bun". Este schimbarea permanentă, nesfârşită, de care avem nevoie în dorinţa de a fi cât mai aproape de Dumnezeu.
"DEŞERTĂCIUNE LUMII"-Ierom. Ioan Buliga

De ce par ereticii buni?

"Deşertăciunea lumii"-Ieromonah Ioan Buliga

Mulţi se întreabă de ce cei care s-au rătăcit de la credinţă, adică ereticii, par de multe ori şi în multe situaţii mai buni decât cei aflaţi în dreapta credinţă. Întrebarea aceasta este o piatră de poticneală pentru mulţi. În primul rând a fi drept credincios implică o dublă lucrare - lucrarea Dumnezeu-om. Pentru ca Dumnezeu să lucreze în om trebuie ca acesta să creadă drept în El şi să fie ca un templu unde Dumnezeu poate să Se pogoare. A fi ca un templu înseamnă să fii un om cu bună rânduială în tot ceea ce faci, şi în această rânduială se identifică două lucrări: una văzută, care constă în comportamentul exterior, şi una nevăzută, care constă în partea lăuntrică a omului.
Omul pe care noi îl vedem este doar cel care se manifestă în comportamentul exterior. Atunci când acest comportament este exemplar, se consideră a fi un om moral. A fi om moral însă nu ajunge ca să te mântuieşti. Omul moral nu ucide, nu fură, nu desfrânează, poate avea un comportament civilizat, poate să creadă şi în Dumnezeu, dar dacă nu crede drept tot degeaba.
A crede drept înseamnă a înţelege cuvântul lui Dumnezeu. Ereticii nu înţeleg cuvântul lui Dumnezeu. Ei ştiu Biblia pe de rost, dar nu înţeleg ce înseamnă:
- trecerea israeliţilor prin Marea Roşie (cf. I Cor. 10, 2), şi nu îşi botează copii;
- că Sfinţii Apostoli au dat predanii prin cuvânt (cf. II Tes. 2, 15), şi nu vor să audă de Tradiţie;
- „nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după capul fiecăruia" (cf. II Petru 1, 20), şi tâlcuiesc Scriptura cum vor ei;
- că apostolii au aşezat preoţii în biserici (cf. I Petru 5, 1), ei nu au aşa ceva;
- cele întâmplate cu poporul lui Israel, Templul cu preoţi, cu rânduielile din el au închipuit biserica creştină cu toate cele ce sunt în ea (cf. I Cor. 10, 11), iar ei nu au nimic din toate acestea;
- cuvintele spuse de Maica Domnului: iată, de acum mă vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48), iar ei o hulesc pe Maica Domnului;
- că îngerul s-a închinat Maicii Domnului (cf. Luca 1, 29), nu vor să audă de asta;
- cuvintele: Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă (Iezechiel 44, 2); nu înţeleg că Maica Domnului a rămas Fecioară şi după naştere, şi pentru totdeauna;
- că îngerul nu a primit închinăciunea de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan şi i-a spus: lui Dumnezeu închină-te (Apocalipsa 22, 8-9), deoarece Ioan a ajuns împreună slujitor cu sfinţii şi cu îngerii, noi însă ne putem închina în semn de cinstire la sfinţi şi îngeri;
- că sfinţii pot mijloci la Dumnezeu pentru noi, Moise a mijlocit pentru popor şi Dumnezeu l-a ascultat;
- că trupurile sfinţilor trebuie cinstite pentru că Harul lui Dumnezeu locuieşte în ele chiar după moartea lor, cum învederat s-a arătat cu trupul lui Elisei (cf. IV Regi 13, 21);
- lepădarea de cele pământeşti de care ne vorbeşte Hristos, şi nu fac nimic din asta.
Ei slujesc grijilor pământeşti şi trăiesc o credinţă falsă, depărtată de adevăr, rămânând în ei doar un comportament exterior bun la vedere, o moralitate care este ca o blană de oaie peste lupul rătăcit de sub ea.
Cu această moralitate ei se înfăţişează în faţa celor care cad în cârlig ca nişte peşti fără glas, în casele goale ale săracilor pentru a le lua singurul lucru care le-a mai rămas: credinţa, în casele bogaţilor şi intelectualilor pentru a-i abate de la dreapta credinţă.
Ce se întâmplă de partea noastră, a ortodocşilor? Ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „dacă ne aprindem de mânie şi răutate", încetăm să mai fim ca oile blânde şi devenim noi înşine lupi. „Atunci se va depărta de noi ajutorul păstorului, căci el paşte oile, nu lupii." Astfel că mulţi dintre ortodocşi au devenit din oi, lupi, nemaipăstrându-şi nici blana de oaie măcar. Nu mai au nici măcar moralitatea pe care o au ereticii.
Astfel iese în contrast moralitatea ereticilor cu lipsa de moralitate a celor ortodocşi numai cu numele. Însă să nu ne înşelăm, sunt mulţi chemaţi, puţini aleşi. La eretici unde se împlinesc aceste cuvinte? Ei sunt toţi ca într-o oală, pe când la ortodocşi sunt şi cei puţini aleşi, care au şi moralitate şi dreaptă credinţă.