Arhimandrit Serafim Alexiev
C) Biserica este Sfântă
Ecumeniştii greşesc nu numai împotriva dogmei privind unitatea Bisericii lui Hristos, ci, incluzând şi pe eretici în componenţa ei, ei greşesc şi în modul în care înţeleg sfinţenia Bisericii.
Potrivit învăţăturii ortodoxe, ambele aceste calităţi - unitatea în adevăr şi sfinţenia - se găsesc în strâns raport de reciprocitate. Aşa cum unitatea în adevăr leagă printr-o credinţă unică pe toţi creştinii ortodocşi prin renunţarea lor la rătăciri şi false învăţături, la fel şi sfinţenia îi uneşte prin mijlocirea harului şi adevărului, care au venit prin Iisus Hristos (In. 1, 17) şi exclud orice învoire cu necredinţa şi erezia (II Cor. 6, 14, 15) - generate de către duhul necurat, care a inventat minciuna pentru a submina Adevărul mântuitor. Noţiunile de sfinţenie şi adevăr sânt înrudite între ele, lucru pe care L-a spus Mântuitorul în rugăciunea Sa arhiereasca către Dumnezeu-Tatăl: "Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău" (In. 17, 17). Domnul Iisus Hristos face o legătură indisolubilă între sfinţenie şi adevăr. Doreşti să fii sfânt - îmbrăţişează adevărul revelat de Dumnezeu! Doreşti să înţelegi adevărul dumnezeiesc - năzuieşte către sfinţenie, căci numai ea poate să-ţi facă adevărul cunoscut şi scump inimii tale!
Biserica nu ar fi putut să se numească sfântă dacă, în esenţa ei, ar fi putut să fie contaminată de erezie. "Infailibilitatea Bisericii rezidă în sfinţenia ei; Biserica este infailibilă, deoarece este sfântă", s-a exprimat foarte reuşit în acest sens dogmatistul rus protoiereul N. Malinovski.
În ce rezidă aşadar sfinţenia Bisericii, şi în ce sens ea este numită sfântă?
Înainte de toate de aceea că este sfânt Capul ei, că Sfântul Duh, care o chiverniseşte şi o conduce, o sfinţeşte, fiind izvorul oricărei sfinţenii. De la Hristos-Capul Bisericii (Ef. 1, 22) - se revarsă razele sfinţeniei asupra întregului trup al Bisericii. Iar Sfântul Duh este Izvorul care ne sfinţeşte pe noi, şi aflându-Se în Biserică, sfinţeşte pe membrii ei cu harul administrat în timpul Sfintelor Taine. Prin puterea acestui har El îndeamnă pe fiecare credincios la fapte sfinte.
Prezenţa unor păcătoşi în Biserică nu diminuează sfinţenia ei, ci, dimpotrivă, o subliniază şi mai mult, căci relevă următorul fapt duhovnicesc: sub acţiunea harului dat în timpul Tainelor bisericeşti deseori cei mai înveteraţi păcătoşi se pocăiesc şi devin cu adevărat sfinţi!
Harul Sfântului Duh, propriu Bisericii, îi dă caracteristica ei de sfinţenie. Numai în sânul Bisericii poţi dobândi adevărata sfinţenie, căci în ea se împarte harul. Poporul Bisericii este numit "neam sfânt" (I Petru 2, 9). Domnul Iisus Hristos de aceea a venit şi S-a predat morţii, ca Biserica Lui să fie o "biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci să fie sfântă şi fără prihană" (Ef. 5, 27).
Cuvântul "pată" poate fi raportat la puritatea credinţei dogmatice a Bisericii, iar "zbârcitură", "prihană" - la puritatea ei morală. Atât pata, cât şi prihana reprezintă obstacole fatale în calea dobândirii sfinţeniei, care este principala calitate a lui Dumnezeu (I Petru 1, 15, 16) şi fără de care "nimeni nu va vedea pe Domnul" (Evr. 12, 14). Orice credincios care tinde către sfinţenie, o poate dobândi îmbinând ambele căi: păzindu-se de petele negre ale falselor învăţături care pătează curăţenia credinţei şi o fac nemântuitoare, şi biruind imoralitatea în modul de viaţă, adică, izbăvindu-se de păcatele sufleteşti care depărtează sufletul de Dumnezeu. O astfel de sfinţenie este realizabilă pe deplin doar în Biserica Ortodoxă, pentru că ea nu este pătată de false învăţături şi este pe măsură, prin harul său, să tămăduiască slăbiciunile şi viciile morale ale credincioşilor săi fii: condiţia neapărată a pocăinţei lor personale.
Gânduri sublime cu privire la caracterul sfânt al Bisericii putem găsi la Arhiepiscopul Serafim (Sobolev), care, într-un raport prezentat la conferinţa de la Moscova din 1948, a spus: "Biserica se numeşte sfântă pentru că este cea care împarte harul Sfântului Duh, comunicat credincioşilor prin Taina Mirungerii care se săvârşeşte asupra lor în timpul Botezului. Acest har regenerator, sfinţitor şi mântuitor reprezintă pentru noi bunul cel mai mare şi mai de preţ, căci dăruirea lui nouă a fost scopul venirii în lume a lui Hristos şi a suferinţelor şi morţii Lui prin răstignire... Harul refăcător al Sfântului Duh este izvorul vieţii noastre sfinte. Însă acest cel mai de preţ bun pentru noi, acest har înnoitor al Sfântului Duh cu a sa sfinţenie nu există şi nu poate exista la protestanţi, fiindcă ei nu au Taina Mirungerii. În timpul acestei Taine ni se transmite Duhul Sfânt cu toate darurile Lui, care ne cultivă şi ne întăresc în viaţa duhovnicească sfântă. Această viaţă plină de har şi de sfinţenie este cu neputinţă şi pentru acei creştini heterodocşi (romano-catolici) care, deşi au Taina Mirungerii, datorită însă respingerii lor de către Biserica Ortodoxă pentru erezii, acest har este la ei fără efect şi neaducător de mântuire".
Biserica se mai numeşte sfântă şi pentru că ea întruneşte pe toţi sfinţii tuturor epocilor şi tuturor ţărilor repauzaţi şi trecuţi în viaţa de dincolo de mormânt, împreună cu cei care se mai află încă în viaţa pământească şi cu cei care vor trăi pe pământ până la sfârşitul lumii. Nichita Remesianul, Sfânt Părinte din secolul IV, în lucrarea "Tâlcuirea credinţei", scrie: "Ce este Biserica dacă nu o obşte a celor sfinţi? De la începutul lumii protopărinţii, proorocii, mucenicii şi toţi ceilalţi, care trăiesc astăzi, sau cei care vor trăi în viitor - ei cu toţii alcătuiesc Biserica, căci sunt sfinţiţi de o singură credinţă şi o singură viaţă, sânt marcaţi de un singur Duh şi uniţi într-un singur Trup, al cărui Cap este Hristos. Aşadar, crede că în această Biserică vei ajunge să te afli cu sfinţii."
Cele spuse pot fi rezumate în felul următor:
1) Biserica este sfântă ca Trup al lui Hristos, fiind sfinţită de Capul Hristos şi de Duhul Sfânt, Care se află în ea;
2) ea este sfântă, căci face părtaşi sfinţeniei (Evr. 12, 10) pe membrii ei - nu numai pe cei cucernici, ci şi pe păcătoşii care se pocăiesc - prin puterea harului ce li se transmite prin Sfintele Taine săvârşite în ea;
3) ea este sfântă şi pentru că leagă pe creştinii ortodocşi sfinţiţi de ea - pe cei care trăiesc astăzi şi care au de trăit de azi înainte pe pământ - cu toţi oamenii sfinţiţi care s-au alăturat lui Dumnezeu în Biserica cerească.
Toate acestea sunt absolut inaplicabile faţă de noţiunea ecumenică denaturată de Biserică şi faţă de "biserica universală" ce se planifică, deoarece:
1) în sânul ecumenismului se reunesc comunităţile eretice care nu recunosc Taina Mirungerii şi care se autointitulează "biserici", nefiind ca atare;
2) însuşi ecumenismul, fiind o adunătură de eretici, este lipsit de har şi nu este în măsură să-1 dea;
3) ecumenismul nu-şi conduce adepţii către sfinţenie. Mai mult decât atât, el îndepărtează de la sfinţenie şi pe ecumeniştii "ortodocşi" înclinaţi către ea!
Potrivit învăţăturii ortodoxe, ambele aceste calităţi - unitatea în adevăr şi sfinţenia - se găsesc în strâns raport de reciprocitate. Aşa cum unitatea în adevăr leagă printr-o credinţă unică pe toţi creştinii ortodocşi prin renunţarea lor la rătăciri şi false învăţături, la fel şi sfinţenia îi uneşte prin mijlocirea harului şi adevărului, care au venit prin Iisus Hristos (In. 1, 17) şi exclud orice învoire cu necredinţa şi erezia (II Cor. 6, 14, 15) - generate de către duhul necurat, care a inventat minciuna pentru a submina Adevărul mântuitor. Noţiunile de sfinţenie şi adevăr sânt înrudite între ele, lucru pe care L-a spus Mântuitorul în rugăciunea Sa arhiereasca către Dumnezeu-Tatăl: "Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău" (In. 17, 17). Domnul Iisus Hristos face o legătură indisolubilă între sfinţenie şi adevăr. Doreşti să fii sfânt - îmbrăţişează adevărul revelat de Dumnezeu! Doreşti să înţelegi adevărul dumnezeiesc - năzuieşte către sfinţenie, căci numai ea poate să-ţi facă adevărul cunoscut şi scump inimii tale!
Biserica nu ar fi putut să se numească sfântă dacă, în esenţa ei, ar fi putut să fie contaminată de erezie. "Infailibilitatea Bisericii rezidă în sfinţenia ei; Biserica este infailibilă, deoarece este sfântă", s-a exprimat foarte reuşit în acest sens dogmatistul rus protoiereul N. Malinovski.
În ce rezidă aşadar sfinţenia Bisericii, şi în ce sens ea este numită sfântă?
Înainte de toate de aceea că este sfânt Capul ei, că Sfântul Duh, care o chiverniseşte şi o conduce, o sfinţeşte, fiind izvorul oricărei sfinţenii. De la Hristos-Capul Bisericii (Ef. 1, 22) - se revarsă razele sfinţeniei asupra întregului trup al Bisericii. Iar Sfântul Duh este Izvorul care ne sfinţeşte pe noi, şi aflându-Se în Biserică, sfinţeşte pe membrii ei cu harul administrat în timpul Sfintelor Taine. Prin puterea acestui har El îndeamnă pe fiecare credincios la fapte sfinte.
Prezenţa unor păcătoşi în Biserică nu diminuează sfinţenia ei, ci, dimpotrivă, o subliniază şi mai mult, căci relevă următorul fapt duhovnicesc: sub acţiunea harului dat în timpul Tainelor bisericeşti deseori cei mai înveteraţi păcătoşi se pocăiesc şi devin cu adevărat sfinţi!
Harul Sfântului Duh, propriu Bisericii, îi dă caracteristica ei de sfinţenie. Numai în sânul Bisericii poţi dobândi adevărata sfinţenie, căci în ea se împarte harul. Poporul Bisericii este numit "neam sfânt" (I Petru 2, 9). Domnul Iisus Hristos de aceea a venit şi S-a predat morţii, ca Biserica Lui să fie o "biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci să fie sfântă şi fără prihană" (Ef. 5, 27).
Cuvântul "pată" poate fi raportat la puritatea credinţei dogmatice a Bisericii, iar "zbârcitură", "prihană" - la puritatea ei morală. Atât pata, cât şi prihana reprezintă obstacole fatale în calea dobândirii sfinţeniei, care este principala calitate a lui Dumnezeu (I Petru 1, 15, 16) şi fără de care "nimeni nu va vedea pe Domnul" (Evr. 12, 14). Orice credincios care tinde către sfinţenie, o poate dobândi îmbinând ambele căi: păzindu-se de petele negre ale falselor învăţături care pătează curăţenia credinţei şi o fac nemântuitoare, şi biruind imoralitatea în modul de viaţă, adică, izbăvindu-se de păcatele sufleteşti care depărtează sufletul de Dumnezeu. O astfel de sfinţenie este realizabilă pe deplin doar în Biserica Ortodoxă, pentru că ea nu este pătată de false învăţături şi este pe măsură, prin harul său, să tămăduiască slăbiciunile şi viciile morale ale credincioşilor săi fii: condiţia neapărată a pocăinţei lor personale.
Gânduri sublime cu privire la caracterul sfânt al Bisericii putem găsi la Arhiepiscopul Serafim (Sobolev), care, într-un raport prezentat la conferinţa de la Moscova din 1948, a spus: "Biserica se numeşte sfântă pentru că este cea care împarte harul Sfântului Duh, comunicat credincioşilor prin Taina Mirungerii care se săvârşeşte asupra lor în timpul Botezului. Acest har regenerator, sfinţitor şi mântuitor reprezintă pentru noi bunul cel mai mare şi mai de preţ, căci dăruirea lui nouă a fost scopul venirii în lume a lui Hristos şi a suferinţelor şi morţii Lui prin răstignire... Harul refăcător al Sfântului Duh este izvorul vieţii noastre sfinte. Însă acest cel mai de preţ bun pentru noi, acest har înnoitor al Sfântului Duh cu a sa sfinţenie nu există şi nu poate exista la protestanţi, fiindcă ei nu au Taina Mirungerii. În timpul acestei Taine ni se transmite Duhul Sfânt cu toate darurile Lui, care ne cultivă şi ne întăresc în viaţa duhovnicească sfântă. Această viaţă plină de har şi de sfinţenie este cu neputinţă şi pentru acei creştini heterodocşi (romano-catolici) care, deşi au Taina Mirungerii, datorită însă respingerii lor de către Biserica Ortodoxă pentru erezii, acest har este la ei fără efect şi neaducător de mântuire".
Biserica se mai numeşte sfântă şi pentru că ea întruneşte pe toţi sfinţii tuturor epocilor şi tuturor ţărilor repauzaţi şi trecuţi în viaţa de dincolo de mormânt, împreună cu cei care se mai află încă în viaţa pământească şi cu cei care vor trăi pe pământ până la sfârşitul lumii. Nichita Remesianul, Sfânt Părinte din secolul IV, în lucrarea "Tâlcuirea credinţei", scrie: "Ce este Biserica dacă nu o obşte a celor sfinţi? De la începutul lumii protopărinţii, proorocii, mucenicii şi toţi ceilalţi, care trăiesc astăzi, sau cei care vor trăi în viitor - ei cu toţii alcătuiesc Biserica, căci sunt sfinţiţi de o singură credinţă şi o singură viaţă, sânt marcaţi de un singur Duh şi uniţi într-un singur Trup, al cărui Cap este Hristos. Aşadar, crede că în această Biserică vei ajunge să te afli cu sfinţii."
Cele spuse pot fi rezumate în felul următor:
1) Biserica este sfântă ca Trup al lui Hristos, fiind sfinţită de Capul Hristos şi de Duhul Sfânt, Care se află în ea;
2) ea este sfântă, căci face părtaşi sfinţeniei (Evr. 12, 10) pe membrii ei - nu numai pe cei cucernici, ci şi pe păcătoşii care se pocăiesc - prin puterea harului ce li se transmite prin Sfintele Taine săvârşite în ea;
3) ea este sfântă şi pentru că leagă pe creştinii ortodocşi sfinţiţi de ea - pe cei care trăiesc astăzi şi care au de trăit de azi înainte pe pământ - cu toţi oamenii sfinţiţi care s-au alăturat lui Dumnezeu în Biserica cerească.
Toate acestea sunt absolut inaplicabile faţă de noţiunea ecumenică denaturată de Biserică şi faţă de "biserica universală" ce se planifică, deoarece:
1) în sânul ecumenismului se reunesc comunităţile eretice care nu recunosc Taina Mirungerii şi care se autointitulează "biserici", nefiind ca atare;
2) însuşi ecumenismul, fiind o adunătură de eretici, este lipsit de har şi nu este în măsură să-1 dea;
3) ecumenismul nu-şi conduce adepţii către sfinţenie. Mai mult decât atât, el îndepărtează de la sfinţenie şi pe ecumeniştii "ortodocşi" înclinaţi către ea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu