Arhimandrit Serafim Alexiev
G)Taina Preoţiei(slujirea)
Pentru noi este deosebit de important compartimentul trei al B.E.M. consacrat Tainei Preoţiei, deoarece de validitatea acestei Taine depinde validitatea celorlalte, în special a Tainei Euharistiei, căci cea dintâi condiţie a autenticităţii ei este faptul oficierii ei de către un preot care a fost ridicat în cinul respectiv prin hirotonirea oficială de un episcop legal.Ecumeniştii acordă de asemenea o mare importanţă problemei preoţiei în scopul recunoaşterii reciproce a ierarhiilor, lucru pe care ei îl pretind la negocierile privind unirea diferitelor confesiuni. În acest sens s-a pronunţat făţiş episcopul anglican Glowcester la conferinţa de la Ripon, care a avut loc la 31 octombrie 1983: "Unirea reală se va face atunci când vom unifica preoţia. În acest sens noi acţionăm şi în Biserica Ortodoxă Răsăriteană. Acolo situaţia evoluează mai încet, însă în cele din urmă va conduce la o unire efectivă". Aceeaşi trufaşă încredere de sine, atingerea scopului final - recunoaşterea reciprocă a ierarhiilor se resimte în fiecare rând al documentului ecumenic vizat, ceea ce ar trebui să îndemne pe toţi creştinii ortodocşi purtători ai binefăcătoarei succesiuni apostolice în Biserică, la o luptă hotărâtoare împotriva insistenţelor ostentative ale ecumeniştilor! Să ne oprim la însuşi titlul compartimentului al treilea. Spre deosebire de Tainele Botezului şi Euharistiei, marcate prin vechile lor denumiri patristice, Taina Preoţiei este consemnată în B.E.M., în limba engleză prin denumirea generală "Ministry", care se traduce literalmente "slujire". Potrivit enciclopediei britanice, în limba engleză există o denumire specială pentru preoţie, şi anume Priesthood, care redă fidel termenul elen tradiţional şi cel latin - sacerdotium. Ministry este foarte greu traductibil, căci cuvântul cuprinde toate genurile de slujire bisericească. Această polisemie conferă un caracter confuz conţinutului bine definit al Tainei rânduite de Dumnezeu, care este Preoţia, moştenită prin succesiune de la Sfinţii Apostoli. Denumirea indefinită a Tainei Preoţiei are drept scop să înglobeze în noţiunea de slujire "bisericile" care intră în componenţa C.E.B. şi nu au de fapt preoţie! O interpretare similară, confuză a problemei preoţiei se întâlneşte frecvent în cercurile protestante. De exemplu, secretarul general al C.E.B., Potter, în discursul inaugural rostit la cea de a VI-a adunare din Vancouver, interpretând eronat cuvintele Sf. Ap. Petru despre creştini ca "preoţie împărătească" (I Petru, 2, 9), a declarat că "unul din marile merite ale Reformei, pe care îl datorează lui Martin Luther, este descoperirea (!)că fiecare-fie femeie sau bărbat-este preot în faţa Domnului, indiferent de este el hirotonit sau mirean". În B.E.M. se strecoară acelaşi amestec al preoţiei sacramentale legale şi al "preoţiei împărăteşti" generale a mirenilor cu un scop anume - de a minimaliza rolul preoţiei sacramentale şi a şterge hotarul dintre preoţime şi mireni.De remarcat că în B.E.M. pretutindeni se întrebuinţează termenul "preoţime hirotonită", ceea ce reprezintă o tautologie logică, căci nu poate exista preoţime nehirotonită. În §7 citim: "Termenul "preoţime hirotonită" se referă la persoanele care au primit harisma şi pe care biserica îi numeşte (!) pentru slujire prin hirotonisire, cu invocarea Sfântului Duh şi punerea mâinilor asupra lor". Însă chiar în punctul următor se spune: "Multe din biserici (deci nu toate - nota aut.) utilizează cuvântul "preot" pentru desemnarea anumitor slujitori ai altarului hirotoniţi. Deoarece aceasta nu reprezintă un obicei general, respectiva problemă esenţială se examinează în §17 al prezentului document." Indicatul §17 este intitulat în engleză "Ordained Ministry & Priesthood", adică "Slujirea şi Preoţia hirotonită", în plus, termenul "Preoţia" este raportat la Hristos şi poporul Bisericii, iar cel dintâi termen, "Slujirea" - la "Preoţia hirotonită", care participă, ca toţi creştinii, şi în preoţia lui Hristos, şi în preoţia Bisericii" (adică a poporului bisericii). Astfel, în B.E.M., în pofida terminologiei atestate în Enciclopedia Britanică, ambii termeni sunt folosiţi cu sens denaturat: prin termenul comun Ministry, care înseamnă "slujirea" în genere, este desemnată preoţimea hirotonită, iar prin termenul specific Priesthood (preoţimea hirotonită) - "preoţia" generală a poporului bisericii. Se creează impresia că preoţia sacramentală nu este decât o emanaţie a "preoţiei" poporului bisericii, care prin intermediul "hirotonirii" simbolice desemnează el însuşi pe slujitorii altarului. O viziune similară pur protestantă asupra ierarhiei ecleziastice, care contestă împuternicirea ei de către Hristos pe linia succesiunii apostolice, reprezintă o gravă eroare dogmatică, însemnând negarea caracterului apostolic al Bisericii lui Hristos.În comentariul la §17 utilizarea eronată mai sus amintită a termenilor se argumentează prin faptul că, chipurile, "în Noul Testament niciodată nu sunt folosiţi termenii "Preoţie" sau "preot" (iereu) pentru desemnarea preoţimii hirotonite sau a preotului hirotonit". Potrivit B.E.M., "În Noul Testament acest termen este aplicat, pe de o parte, pentru preoţia unică a lui Iisus Hristos şi, pe de alta, pentru slujirea împărătească şi profetică a tuturor botezaţilor". Iată însă cum arhimandritul (actualmente arhiepiscop de New York) Pierre Lullie, în articolul deja citat, explică deosebirea în folosirea termenilor: "Vechea Biserică evita, pentru desemnarea funcţiilor preoţeşti, ambiguitatea posibilă atunci, care ar fi putut rezulta din omonimie. Tocmai de aceea termenii nu sunt întrebuinţaţi în Noul Testament pentru desemnarea funcţiilor preoţeşti". Dreptul canonic rămâne fidel terminologiei vechi creştine şi utilizează în locul lor termenii "episcop" şi "preot". O asemenea poziţie a Bisericii în etapa sa primară se explică simplu: "În raport cu iudaismul ea a susţinut abolirea unei mulţimi de jertfe, ca fiind pur arhetipice faţă de unica Jertfă perfectă, adusă o dată pentru totdeauna de Hristos-Unicul adevărat Arhiereu. În privinţa păgânilor convertiţi termenul ar fi putut fi interpretat la fel ambiguu, deoarece el desemna vrăjitorii cultelor păgâne. Odată însă cu dispariţia treptată a păgânismului, pe de o parte, şi cu separarea definitivă a iudaismului de creştinism - pe de alta, pericolul confundării termenilor a dispărut. În felul acesta, s-a răspândit folosirea termenilor arhiereus şi iereus în lumea elenă şi pontifex şi sacerdos la latini."E caracteristic faptul că încă la cel mai timpuriu dintre părinţii bisericii - Sfântul Clement de la Roma (+101) - termenii "arhiereu" şi "iereu" se întâlnesc raportaţi la preoţii creştini. Prin urmare, în B.E.M. Arhieria supremă a lui Hristos este opusă în mod tendenţios preoţiei oficiante încredinţate clericilor din Biserică. Preoţia pământească provine de la Arhieria cerească a lui Hristos, aşa cum este foarte bine spus în rugăciunea de taină rostită de preot în timpul Heruvicului la Sfânta Liturghie. În ciuda acestui fapt, în comentariul la §11, B.E.M.. declară în chip nelegiuit că, "bisericile trebuie să evite a atribui propriile forme deosebite de hirotonire a preoţimii voinţei directe a lui Iisus Hristos şi a le considera ca fiind rânduite de Iisus Hristos!" Autorii (între care figurează şi "ortodocşi") îşi declară făţiş, cu o nemaipomenită insolenţă ecumenică, necredinţa în preoţie ca Taină rânduită de Mântuitor, reducând totul la "numirea" preoţilor "prin hirotonire" bisericească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu