Arhimandrit Serafim Alexiev
F) Taina Euharistiei
Pentru conştiinţa ortodoxă fără idei preconcepute este evidentă inconsistenţa B.E.M., consacrată Euharistiei. De pe poziţiile învăţăturii descoperite de Dumnezeu şi a celei patristice despre Taina Euharistiei şi experienţei duhovniceşti a Bisericii Ortodoxe, este inconsistentă întreaga concepţie a acestei secţiuni, construită pe principiile pluralismului modernist, minimalismului dogmatic şi oportunismului de compromis, concepţie ce scoate în evidenţă spiritul protestant laicizat. Mânaţi de tendinţa spre oportunism, autorii ecumenici ai B.E.M. fac eforturi de a se ridica la un nivel supra-confesional, cutezând să-şi prezinte opusul lor drept un "dar al Duhului Sfânt", deşi în realitate nu fac decât să speculeze adevărul, respingând şi denaturând limbajul clasic şi terminologia teologiei patristice. Despre esenţa Tainei Euharistiei se vorbeşte prea confuz şi inconsecvent, fără a se neglija modul de tratare protestant al acestei probleme, cu un singur scop evident: cu ajutorul "imaginaţiei creatoare" să caute "o coincidenţă teologică de compromis" în învăţătura despre Euharistie între Ortodoxie şi confesiunile heterodoxe, iar după aceea şi "recunoaşterea reciprocă", care conduce la falsa unitate de credinţă şi împărtăşirea reciprocă cu Sfintele Taine. Aceste intenţii şi planuri distructive pentru Ortodoxie sunt camuflate prin fraze privind "afirmarea credinţei euharistice comune", realizarea "unui grad mai înalt de comunicare euharistică" între biserici, privind "unirea vizibilă a poporului scindat al lui Dumnezeu în jurul tronului lui Dumnezeu". În ciuda acţiunilor sale "unificatoare", B.E.M. tratează Euharistia în spiritul doctrinei protestante, ceea ce se manifestă deosebit de evident la analiza a două momente excepţional de importante ale Tainei;
1) transformarea pâinii şi vinului oferite în Trupul şi Sângele lui Hristos;
2) însemnătatea Euharistiei ca jertfă;
În §13 al B.E.M. despre Euharistie citim: "Cina euharistică reprezintă Taina Trupului şi Sângelui lui Hristos, Taina prezenţei Sale reale". Această definiţie justă îşi pierde însă semnificaţia pozitivă în contextul altor fraze prea generale şi difuze, de genul: "Euharistia reprezintă o cina de taină, ce ne iniţiază, prin intermediul unor simboluri văzute, în dragostea pentru Domnul Iisus Hristos"; sau "Euharistia reprezintă Cina de Taină care ne iniţiază, prin intermediul unor simboluri văzute, în dragostea pentru Domnul Iisus Hristos"; "Euharistia reprezintă o mare jertfă de laudă, prin care Biserica vorbeşte în numele tuturor făpturilor". B.E.M. nu vorbeşte nimic despre momentul central şi cel mai esenţial al Tainei Euharistiei - transformarea Sfintelor Daruri în Trupul şi Sângele lui Hristos. După cum se ştie, luteranii, reformatorii şi numeroasele secte protestante neagă învăţătura ecleziastică despre transformarea în Euharistie a pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos, Mântuitorul nostru Cel Înviat. Iar autorii ecumenici ai B.E.M. reduc la zero acest moment central al Tainei Euharistiei prin afirmarea că "anamneză (reamintirea) despre Hristos constituie principala esenţă a cinei euharistice". Pe de o parte, în B.E.M. se postulează că "Biserica mărturiseşte prezenţa reală, vie şi activă a lui Hristos în Euharistie", dar în comentariul de la §13 declară: "Unele biserici, cu toate că confirmă prezenţa reală a lui Hristos în Euharistie", nu leagă această prezenţă în mod categoric de imaginea pâinii şi vinului. Bisericilor li se rezervă dreptul să hotărască dacă această deosebire ar putea fi adoptată (!), continuând să existe în cadrul coincidenţei opiniilor formulate în text. Propunând un compromis nelegiuit privind cea mai mare Taină bisericească, ecumenismul îşi dezvăluie adevărata sa natură. Specularea evidentă cu "prezenţa abstractă a lui Hristos", care nu este în mod atât de necondiţionat legată de imaginea pâinii şi a vinului, reprezintă o minimalizare inacceptabilă şi o negare în fapt a învăţăturii de inspiraţie divină şi patristică despre transformarea sacramentală de neconceput a pâinii şi vinului euharistie în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru, în care El este prezent "prin esenţa Sa, adică cu sufletul şi Dumnezeirea sau ca Dumnezeu desăvârşit şi ca Om desăvârşit". Învăţătura despre transformarea Sfintelor Daruri, constituind momentul central al Sfintei Euharistii, este bazată pe mărturii din Noul Testament - mai întâi de toate pe cuvintele fără echivoc ale Mântuitorului (In. 6, 48-58; Mt. 26, 26-28; Mc. 14, 22-24; Lu. 22, 19, 20; comp. I Cor 11, 23-25). Ea a fost mereu vie în conştiinţa Bisericii Ortodoxe încă de pe timpurile apostolilor. În vechile liturghii ale Sf. Ap. Iacov, Sfântului Vasile cel Mare şi Sfântului Ioan Gură de Aur rugăciunea către Dumnezeu Tatăl precede sfinţirii Sfintelor Daruri, prin ea Dumnezeu este rugat ca, prin dăruirea Duhului Sfânt, să prefacă, să preschimbe, să transforme pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele lui Hristos. "Faptul că toate vechile liturghii aveau aceeaşi înţelegere deplină a unui obiect atât de important al învăţăturii despre Taina Euharistiei demonstrează incontestabil,-conchide mitropolitul Macarie-, că anume aceasta a fost tradiţia apostolică cu privire la acest obiect, şi astfel a crezut de-a pururi Sfânta Biserică Sobornicească. Sfinţii Părinţi şi învăţători ai Bisericii ne învaţă, de asemenea, că în Taina Euharistiei pâinea şi vinul se preschimbă, se transformă în Trupul şi Sângele lui Hristos. Sfântul Iustin Filosoful (secolul II) ne spune că "Acea hrană (Euharistia), asupra căreia s-au rostit cuvinte de mulţumire cu rugăciune... şi care, după preschimbarea ei, hrăneşte sângele şi trupul nostru, este Trupul şi Sângele Aceluiaşi Iisus Hristos întrupat". Sfântul Chiril al Ierusalimului (secolul IV) scrie: "Hristos, pe când se afla în Cana Galileii a făcut din apă vin asemănător sângelui" (In. 2, 1-10). Nu putem oare să credem că şi vinul se face sânge? În săvârşirea Tainei pâinea se preface în Trupul lui Hristos, iar vinul - în Sângele lui Hristos". Sfântul Grigorie de Nisa (secolul IV) mărturiseşte: "Cu adevărat gândesc şi cred că şi astăzi pâinea sfinţită prin cuvântul lui Dumnezeu, se preface în Trupul lui Dumnezeu Cuvântul". La Sfântul Ambrozie al Mediolanului citim: "De fiecare dată când primim Tainele, care prin Taina sfintei rugăciuni se preschimbă în Trupul şi Sângele lui Hristos, vestim moartea Domnului (I Cor. 11, 26)". Teodor din Heracleea (secolul IV) face următoarea lămurire: "Acesta este, a spus Hristos, Trupul Meu, şi acesta este Sângele Meu, ca tu să nu crezi că e vorba doar de chipul lor, dar că pâinea este însuşi trupul Domnului, iar vinul - sângele Domnului, prefăcându-se în Trupul şi Sângele Domnului nostru prin acţiunea Sfântului Duh". Sfântul Ioan Damaschin (secolul VIII) mărturiseşte: "Pâinea şi vinul cu apă, prin chemarea şi pogorârea Duhului Sfânt, se transformă în chip mai presus de fire în Trupul şi Sângele lui Hristos. Pâinea şi vinul nu sunt o închipuire a Trupului şi Sângelui Domnului (să nu fie!), ci sunt însuşi Trupul Dumnezeiesc al Domnului, căci El a spus: "Acesta este Trupul Meu - nu închipuire a trupului; e Sângele Meu - nu închipuire a lui". Cât de departe este B.E.M. de această învăţătură a Sfinţilor Părinţi, când propune următoarea definiţie pur protestantă: "Prin puterea cuvântului viu al lui Hristos şi prin puterea Sfântului Duh pâinea şi vinul devin simbolurile sacramentale ale trupului şi sângelui lui Hristos!" Or, Sfinţii Părinţi ai Sinodului VII Ecumenic au fost unanimi: "Niciodată nimeni dintre trâmbiţele Duhului, sfinţii apostoli, sau din preaslăviţii Părinţi ai noştri, n-a numit Jertfa noastră fără de sânge, adusă în amintirea patimii Dumnezeului nostru şi a întregii iconomii a Lui, chip al trupului Lui; pentru că ei n-au primit (poruncă) de la Domnul să vorbească sau să mărturisească astfel, însă au auzit pe El zicând, în Evanghelia Sa, următoarele: "Dacă nu mâncaţi Trupul Fiului Omului, şi dacă nu beţi Sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă" (In. 6, 53). Şi încă: "Luaţi, mâncaţi; acesta este Trupul Meu" (Mt. 26, 26)... El n-a spus: "Luaţi, mâncaţi; acesta este chipul Trupului Meu." E demonstrat clar, deci, că nici Domnul, nici Apostolii, nici Sfinţii Părinţi niciodată n-au numit chip Jertfa fără de sânge adusă de iereu, ci au numit-o însuşi Trupul şi însuşi Sângele(lui Hristos).Această clară învăţătură patristică şi bisericească despre esenţa Sfintei Euharistii este respinsă şi substituită în B.E.M. prin formulări oportuniste. Negând ca atare transformarea pâinii şi vinului euharistic, autorii B.E.M. pun la îndoială şi adevărul de la sine evident că Sfintele Daruri preschimbate rămân a fi Trupul şi Sângele lui Hristos nu numai în momentul împărtăşirii credincioşilor, ci şi după aceea. O aluzie perfidă în acest sens transpare din următoarele cuvinte: "Unele biserici subliniază că prezenţa lui Hristos în elementele sfinţite continuă şi după serviciul divin. Altele însă pun accentul principal pe însuşi actul săvârşirii Euharistiei şi Împărtăşirii cu elemente în timpul cuminecării... Cât priveşte păstrarea elementelor, fiecare biserică trebuie să respecte practica şi evlavia celorlalte". Aşadar, B.E.M. admite în chip profanator că Sfintele Daruri devin după cuminecare pâine obişnuită şi vin obişnuit, fără a fi cel puţin "simboluri" ale Trupului şi Sângelui lui Hristos; şi de aceea nu e nevoie să le păstrăm cu evlavie, ca fiind Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru. Bisericile Ortodoxe locale, în calitatea lor de membri ai C.E.B., sunt îndemnate să "respecte" această "practică" şi "evlavie", prin care se nimiceşte de fapt credinţa în puterea de preschimbare a Sfintelor Daruri şi îşi pierde sensul însăşi Taina Sfintei Euharistii. Cu adevărat, obrăznicia ecumenică întrece orice măsură! În opoziţie cu aceasta, Patriarhii Răsăriteni,în "Epistola cu privire la Credinţa Ortodoxă", redactată în 1723, declară categoric: "Credem de asemenea că această Jertfă (adică Sfânta Euharistie) atât înainte de întrebuinţarea ei - imediat după sfinţirea Sfintelor Daruri, cât şi după întrebuinţare (adică după împărtăşirea cu ele), fiind păstrată în vase sfinţite pentru Împărtăşirea creştinilor aflaţi pe moarte, este adevăratul Trup al lui Hristos... aşa încât şi până la întrebuinţarea de după sfinţire şi în momentul întrebuinţării ca atare, şi după aceasta este de-a pururi adevăratul Trup al Domnului". Principiul ecumenic al oportunismului de compromis, propagat de autorii B.E.M., nu este în măsură să ascundă deosebirea profundă dintre textul ecumenic şi învăţătura biblică şi patristică cu privire la Sfânta Euharistie ca jertfă. B.E.M. opune în manieră protestantă acestei noţiuni dogmatice principale concepţia Euharistiei ca pomenire:"În lumina concepţiei biblice despre pomenire toate bisericile ar putea să revadă disputele vechi cu privire la "jertfă" şi să-şi aprofundeze propria înţelegere a motivelor pentru care alte tradiţii... au renunţat la acest termen". Desigur, Euharistia reprezintă o jertfă de pomenire, potrivit cuvintelor Mântuitorului Însuşi: "Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea" (Le. 22, 19), care urmează imediat după cuvintele de rânduire a acestei Taine: "Luaţi, mâncaţi; acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi" (comp. 1 Cor 11, 24). După cuvintele analoage despre pahar (I Cor. 11, 25), Mântuitorul generalizează în încheiere: "Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi" (I Cor. 11, 26). Ultimele cuvinte arată clar caracterul de jertfă al Tainei Sfintei Euharistii ca Jertfă de milostivire "spre iertarea păcatelor" (Mt. 26, 28), care se aduce pentru toţi membrii vii şi morţi ai Bisericii lui Hristos - "pentru viaţa lumii" (In 6, 51). Autorii B.E.M. însă, devotaţi principiilor lor protestant-ecumenice, trec sub tăcere această calitate principală a Jertfei euharistice, care e legată direct de caracterul de pomenire al Sfintei Euharistii. Or, însemnătatea Euharistiei ca Jertfă a fost subliniată de Biserică încă din vechime. Sfinţii Părinţi ai Sinodului I Ecumenic mărturisesc: "Pe sfânta masă se află Mielul lui Dumnezeu, "Cel ce ridică păcatul lumii" (In. 1, 29), şi pe Care preoţii îl aduc jertfă fără vărsare de sânge".În rugăciunea de taină, pe care preotul o rosteşte în timpul cântării Heruvicului în liturghiile Sfântului Vasile cel Mare şi Sfântului Ioan Gură de Aur, se subliniază: "Tu, Iisuse Hristoase, slujba aceasta şi săvârşirea Jertfei celei fără de sânge ne-ai lăsat nouă" (ad literam din limba rusă). Sfântul Ciprian al Cartaginei (secolul III) spune: "Iisus Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, El însuşi este Preotul suprem al lui Dumnezeu Tatăl şi este Cel dintâi Care S-a adus pe Sine însuşi jertfă Tatălui şi ne-a poruncit să facem acelaşi lucru întru pomenirea Lui". Sfântul Chiril al Ierusalimului (secolul IV), definind Euharisia "Jertfă de îndurare", mărturiseşte clar: "Pentru cei adormiţi... înălţând lui Dumnezeu rugăciuni, Îl aducem jertfă pe Hristos, răstignit pentru păcatele noastre, cerând lui Dumnezeu Cel Iubitor de oameni îndurare pentru ei şi pentru noi". Să încheiem cu mărturisirea Patriarhilor Răsăriteni: "Credem că aceasta este o adevărată Jertfă de îndurare, adusă pentru toţi cei care trăiesc şi care au murit în evlavie, şi, aşa cum s-a a spus în rugăciunile acestei Taine, a fost dată Bisericii de către apostoli la porunca Domnului spre mântuirea tuturor". Contradicţiile principale dintre B.E.M. şi învăţătura Noului Testament şi a Sfinţilor Părinţi cu privire la transformarea Sfintelor Daruri în Trupul şi Sângele lui Hristos şi cu privire la esenţa Jertfei euharistice, contradicţii pe care le-am expus mai sus, nu epuizează toate carenţele teologice ale B.E.M. Vom evoca şi altele:
1) În conformitate cu spiritul ecumenismului contemporan, Euharistia este privită sub aspect laic, străin revelaţiei Noului Testament: "Cinele, despre care s-a scris că Iisus a luat parte la ele în timpul slujirii Sale pe pământ, vestesc şi arată apropierea împărăţiei: un semn evident al acestei împărăţii este starea de saţietate a poporului". Din acestea transpare evident ideea susţinută energic de ecumenism despre "împărăţia lui Dumnezeu" pe pământ, care nu are nimic comun cu Vestea cea Bună a Mântuitorului despre împărăţia lui Dumnezeu ca realitate necreată, imaterială, ca "har lăuntric renăscător al Sfântului Duh cu roadele şi manifestările lui desăvârşite" (comp. Gal. 5, 22-23). Explicaţia pe care o dau ecumeniştii "saturării poporului" este absolut nejustificată. Însuşi Mântuitorul adresează poporului, hrănit de El în chip minunat, următoarea mustrare: "Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini, şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea, ce rămâne spre viaţa veşnică, şi pe care o va da vouă Fiul Omului" (In. 6, 26-27). După aceste cuvinte clare, pe ce s-ar putea întemeia afirmaţia precum că "saturarea poporului" ar fi un "semn al împărăţiei lui Dumnezeu"? Şi Sf. Ap. Pavel declară categoric: "împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt" (Rom. 14, J7).
2) În §2 al B.E.M. despre Euharistie citim: "După făgăduinţa lui Hristos, fiecare membru botezat al Trupului lui Hristos primeşte prin Euharistie asigurarea de iertare a păcatelor (Mt. 26, 28) şi chezăşia vieţii veşnice" (In. 6, 51-58). O asemenea formulare îţi creează impresia că orice creştin botezat, prin intermediul Euharistiei, îşi asigură în mod automat iertarea păcatelor sale. Este evident caracterul protestant al acestui gând. Potrivit cuvintelor Apostolului (I Cor. 11, 27-28), în cazul unei împărtăşiri nevrednice, Sfânta Euharistie nu serveşte pentru iertarea, ci pentru înmulţirea distrugătoare a păcatelor omului, care în felul acesta osândă îşi mănâncă şi bea, atrăgând asupra lui judecata lui Dumnezeu. Protestanţii însă, negând Taina Pocăinţei (Spovedaniei), au pierdut în general noţiunea de împărtăşire nevrednică, de aceea contestă necesitatea mărturisirii păcatelor personale în faţa preotului, ca o condiţie indispensabilă pentru Sfânta Împărtăşanie. Este bine cunoscut că spovedania înainte de împărtăşanie s-a practicat în Biserică încă din vechime. Chiar şi un raţionalist ca teologul protestant Adolf Gamack recunoştea: "Noi am eliminat Taina Spovedaniei. În locul ei am pus conştiinţa personală despre căinţă... Dar conştiinţa noastră personală a căinţei nu înseamnă nimic".
3) E cazul să clarificăm problema de mare importanţă a săvârşitorului legal al Tainei Euharistiei. În B.E.M. se spune: "În timpul săvârşirii Euharistiei Hristos adună, învaţă şi alimentează Biserica. Hristos este Acela Care cheamă la masă şi stă în capul mesei. El este Păstorul Care conduce poporul lui Dumnezeu, Proorocul Care vesteşte cuvântul lui Dumnezeu, Părintele Care săvârşeşte Taina lui Dumnezeu. În majoritatea bisericilor această conducere a mesei este pusă în seama unui preot hirotonit. Cel care conduce slujirea euharistică în numele lui Hristos face să se înţeleagă că Euharistia se oferă ca un dar al lui Hristos, Care trăieşte în Biserica Sa". În aceste cuvinte, după cum se vede, B.E.M. încearcă, de pe poziţiile pluralismului, să justifice şi să unifice toate felurile de practică euharistică. Mascându-se prin adevărul mistic neîndoielnic că Domnul Iisus Hristos este "Cel Care aduce şi este adus, Care primeşte şi este împărţit", după cum mărturiseşte preotul în rugăciunea de taină la Heruvic, B.E.M. diminuează problema săvârşitorului pământesc al Tainei, afirmând că Euharistia ar putea fi săvârşită, chipurile şi de "un preot hirotonit", aşa cum se face "în majoritatea bisericilor", şi de un mirean obişnuit, după cum se practică în mai multe secte protestante. Prin "cel care conduce slujirea euharistică" poate fi înţeles oricine - atât un episcop sau preot ortodox legal, cât şi un pastor luteran sau o femeie - "preoteasă" anglicană etc. Această deplasare de noţiuni nu are nimic comun cu conştiinţa sobornicească a Bisericii Ortodoxe, care încă de pe timpul apostolilor păstrează şi propagă adevărul că "puterea de a înfăptui Taina Euharistiei aparţine numai episcopilor în calitate de succesori ai apostolilor, iar prin episcopi se transmite şi preoţilor. Patriarhii Răsăriteni, în "Epistola cu privire la Credinţa Ortodoxă", mărturisesc: "Credem de asemenea că această Taină a Sfintei Euharistii nu este săvârşită de oricine, ci numai de un iereu dreptcredincios, care a primit preoţia de la un episcop dreptcredincios legal".
