Din scrisoarea dvs. am înţeles că sunteţi înclinat să admiteţi o morală aparte pentru politică, deosebită de morala din celelalte treburi şi legături omeneşti. Asta nu poate însemna nimic altceva - oricât de precaut şi subtil v-aţi exprimat dvs. cu privire la aceasta - decât că ceea ce în treburile omeneşti de zi cu zi este privit ca lucru necinstit este socotit cinstit în politică, şi ceea ce în celelalte legături omeneşti nu e îngăduit este îngăduit în politică. Tendinţa aceasta primejdioasă, care a început nu cu dvs. şi nu de ieri, a făcut, din păcate, ca poporul să înceapă, într-adevăr, a privi politica drept o morală aparte, adică imoralitate. Oare n-am auzit deseori din gura poporului, atât dvs. cât şi eu, o judecată ca aceasta cu privire la cineva: „Da" ce, crezi că spune adevărul? Nu, asta e doar politică la el".
Vedeţi ce prăpastie este între tendinţa dvs. şi judecata poporului? Morala politică aparte a dvs. este numită simplu de popor: minciună şi amăgire. Iar dvs. trebuie să ţineţi seama de judecata poporului, fiindcă politica este, în sensul său cel mai bun, o treabă a poporului, şi încă una dintre cele mai mari treburi ale poporului. Eu ştiu ce vreţi dvs.
Dvs. aţi vrea să descoperiţi o îndemânare aparte, prin care poporul să propăşească şi statul să dăinuiască. Şi această anumită îndemânare aparte, în mod inevitabil asemănătoare cu îndemânarea trişorilor de la jocurile de noroc, aţi vrea dvs. să o numiţi „morală politică". Eu nu mă îndoiesc că imboldurile dvs. sunt nobile, dar toate celelalte, câte le spuneţi, cad în afara sferei moralei, în afara sferei creştinismului şi în afara sferei culturii. Este preistoricul joc şi preistorica întrecere dintre cel mai tare şi cel mai slab, în care atunci când nu ajută surâsul fals ajută dinţii şi ghearele, şi viceversa. La toate acestea, poporul spune: „Dreptatea ţine ţara şi cetăţile". Dacă dvs. dispreţuiţi această axiomă de fier a poporului nostru din pricină că îl socotiţi „simplu", ascultaţi ce afirmă englezii cei cultivaţi: „Cinstea este cea mai bună politică". A fost o vreme în îndelunga ucenicie politică a englezilor când se gândea şi altfel. Experienţa însă i-a învăţat că într-adevăr cinstea este cea mai bună politică. Un mare om de stat american spunea: „Dacă americanii ar merge în parlament cu aceleaşi gânduri şi simţăminte cu care merg la biserică, statul nostru ar fi întărit, iar poporul mulţumit". Chiar şi la vechii păgâni din dragii noştri Balcani cei mai proslăviţi erau acei oameni de stat care în treburile publice ale poporului respectau aceleaşi reguli morale ca în treburile lor private. Vă amintiţi cum s-a purtat dreptul Aristide când a fost pusă la vot exilarea sa din patrie? Un oarecare fără ştiinţă de carte l-a rugat pe Aristide să-i scrie pe un ciob: „Aristide să fie exilat!" Iar Aristide, fără să şovăie, a scris ceea ce era spre paguba sa.
Indivizibilitatea moralei a fost proclamată şi întărită de credinţa creştină mai mult decât de orice altceva vreodată. Una dintre cauzele principale ale actualei dezordini şi restrişti de pe acest mic continent european este duplicitatea moralei. O morală este postulată pentru viaţa privată, alta pentru cea publică. Că această duplicitate nu duce popoarele la bine, ne dă mărturie felul cum s-au purtat mai-marii ierusalimiteni cu Hristos şi soarta de mai apoi a poporului lui Israel. Judecând înlăuntru poporul, ei pedepseau martorii mincinoşi cu moartea, în vreme ce la judecata lui Hristos au căutat martori mincinoşi ei înşişi. Apoi, între ei spuneau că Iisus lucrează în folosul romanilor (Ioan 11, 48), iar înaintea romanului Pilat, că Iisus este împotriva romanilor şi împotriva cezarului, fiindcă singur pe Sine S-a făcut împărat (Ioan 19, 12), adăugând cu făţărnicie: noi nu avem împărat afară de cezarul. Aceasta este duplicitate a moralei. Aceasta este morala politică, prin care politicienii iudei au vrut să îşi salveze poporul, şi l-au pierdut. Văzând toată această intrigă, toată această imorală uneltire a fariseilor împotriva Sa, Domnul le-a prevestit: şi se va lăsa casa voastră pustie. Iată-vă roadele moralei politice. Iată ce lecţie cumplită pentru toţi conducătorii de popoare ce rup în două morala, depărtându-se de această axiomă de fier a poporului: „Dreptatea ţine ţara şi cetăţile". Pace dvs. şi sănătate de la Domnul!
Vedeţi ce prăpastie este între tendinţa dvs. şi judecata poporului? Morala politică aparte a dvs. este numită simplu de popor: minciună şi amăgire. Iar dvs. trebuie să ţineţi seama de judecata poporului, fiindcă politica este, în sensul său cel mai bun, o treabă a poporului, şi încă una dintre cele mai mari treburi ale poporului. Eu ştiu ce vreţi dvs.
Dvs. aţi vrea să descoperiţi o îndemânare aparte, prin care poporul să propăşească şi statul să dăinuiască. Şi această anumită îndemânare aparte, în mod inevitabil asemănătoare cu îndemânarea trişorilor de la jocurile de noroc, aţi vrea dvs. să o numiţi „morală politică". Eu nu mă îndoiesc că imboldurile dvs. sunt nobile, dar toate celelalte, câte le spuneţi, cad în afara sferei moralei, în afara sferei creştinismului şi în afara sferei culturii. Este preistoricul joc şi preistorica întrecere dintre cel mai tare şi cel mai slab, în care atunci când nu ajută surâsul fals ajută dinţii şi ghearele, şi viceversa. La toate acestea, poporul spune: „Dreptatea ţine ţara şi cetăţile". Dacă dvs. dispreţuiţi această axiomă de fier a poporului nostru din pricină că îl socotiţi „simplu", ascultaţi ce afirmă englezii cei cultivaţi: „Cinstea este cea mai bună politică". A fost o vreme în îndelunga ucenicie politică a englezilor când se gândea şi altfel. Experienţa însă i-a învăţat că într-adevăr cinstea este cea mai bună politică. Un mare om de stat american spunea: „Dacă americanii ar merge în parlament cu aceleaşi gânduri şi simţăminte cu care merg la biserică, statul nostru ar fi întărit, iar poporul mulţumit". Chiar şi la vechii păgâni din dragii noştri Balcani cei mai proslăviţi erau acei oameni de stat care în treburile publice ale poporului respectau aceleaşi reguli morale ca în treburile lor private. Vă amintiţi cum s-a purtat dreptul Aristide când a fost pusă la vot exilarea sa din patrie? Un oarecare fără ştiinţă de carte l-a rugat pe Aristide să-i scrie pe un ciob: „Aristide să fie exilat!" Iar Aristide, fără să şovăie, a scris ceea ce era spre paguba sa.
Indivizibilitatea moralei a fost proclamată şi întărită de credinţa creştină mai mult decât de orice altceva vreodată. Una dintre cauzele principale ale actualei dezordini şi restrişti de pe acest mic continent european este duplicitatea moralei. O morală este postulată pentru viaţa privată, alta pentru cea publică. Că această duplicitate nu duce popoarele la bine, ne dă mărturie felul cum s-au purtat mai-marii ierusalimiteni cu Hristos şi soarta de mai apoi a poporului lui Israel. Judecând înlăuntru poporul, ei pedepseau martorii mincinoşi cu moartea, în vreme ce la judecata lui Hristos au căutat martori mincinoşi ei înşişi. Apoi, între ei spuneau că Iisus lucrează în folosul romanilor (Ioan 11, 48), iar înaintea romanului Pilat, că Iisus este împotriva romanilor şi împotriva cezarului, fiindcă singur pe Sine S-a făcut împărat (Ioan 19, 12), adăugând cu făţărnicie: noi nu avem împărat afară de cezarul. Aceasta este duplicitate a moralei. Aceasta este morala politică, prin care politicienii iudei au vrut să îşi salveze poporul, şi l-au pierdut. Văzând toată această intrigă, toată această imorală uneltire a fariseilor împotriva Sa, Domnul le-a prevestit: şi se va lăsa casa voastră pustie. Iată-vă roadele moralei politice. Iată ce lecţie cumplită pentru toţi conducătorii de popoare ce rup în două morala, depărtându-se de această axiomă de fier a poporului: „Dreptatea ţine ţara şi cetăţile". Pace dvs. şi sănătate de la Domnul!
Sfântul Nicolae Velimirovici-"Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu