Cu regretul ca unele probleme de sanatate nu imi vor permite sa va primesc in resedinta mea pentru traditionalul Mesaj de Craciun, Va trimit alaturat textul Declaratiei mele de presa, impreuna cu cele mai cordiale felicitari de sfintele Sarbatori si urarea de La multi ani!
In vremea Vechiului Testament, sub domnia lui Iosia, a fost descoperita in templu cartea Deuteronomului, adica Legea data de Dumnezeu lui Moise. Iar regele, dupa ce a citit-o, si a dat seama cu durere de enorma distanta ce se produsese intre poruncile lui Dumnezeu si comportamentul poporului pe care el, regele, il carmuia. Asa s’a hotarat sa starpeasca idolatria si relele moravuri, restaurand ordinea morala in societate.
Asa s’ar cuveni sa fie si’n zilele noastre: Biblia din Parlament ar trebui sa existe nu doar ca obiect in fata caruia demnitarii isi depun juramantul, ci si ca indreptar pentru legile pe care acestia le planuiesc, le voteaza si le promulga. Daca ei ar deschide Biblia numai cateva pagini, atunci in tara noastra nu ar mai exista acte normative menite sa legifereze sau sa permita pornografia, prostitutia, homosexualitatea, concubinajul, practici care nu sunt altceva decat tot atatea cai deschise spre dezintegrarea familiei si disolutia societatii. E inadmisibil sa juri cu mana pe Biblie si sa faci legi impotriva Bibliei! De aceea ne vom ruga neincetat pentru ei, alesii nostri, pentru ca Dumnezeu sa le lumineze mintea si sa le incline inima doar spre ceea ce este drept, bun si de folos acestui popor, asa cum a facut, pe vremuri, regele Iosia.
Pana atunci ii rog fierbinte pe parinti sa aiba grija de copiii lor. Stiu ca avem multe familii adevarate, cu parinti iubitori si copii cuminti. Dar tocmai de aceea va rog si va indemn, parintilor, sa fiti veghetori, ca nu cumva copiii vostri buni sa incapa pe mana celor ce-i strica, sau sa aiba la indemana ceva ce le poate intina fiinta. Nu-i lasati doar pe seama scolii, caci intr’o scoala pot exista programe perverse sau o directoare care, in schimbul catorva cadouri ieftine, le permite traficantilor sa-si etaleze scarboasele marfuri in vazul copiilor. Ajutati-va odraslele sa invete cu drag si sa se poarte frumos! Cutremurati-va de familiile destramate si de copiii lor ramasi pe drumuri, bantuiti de mizerie si de vicii precoce. Oferiti pruncilor vostri mai putin televizor si mai multa lectura: din cartile frumoase si, pe cat se poate, pagini alese din Sfintele Scripturi.Eu cunosc un copil care a citit Biblia, in intregime, la varsta de zece ani; nu e important ce si cat a inteles, ci faptul in sine ca a citit-o si n’a uitat-o.Faceti din Fiul Mariei un prieten al copiilor vostri; si fiti siguri ca Pruncul Iisus va va surade din iesle, iar Copilul Iisus va merge spre Nazaret tinandu-va de mana.
† BARTOLOMEU Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului Sursa:http://www.crestinortodox.ro
Dacă trăieşti lăsându-te dus de simţirile şi pornirile trupului, dacă gândurile te poartă mai mult spre dorinţa de a-ţi asigura confortul trupesc, de a-i da trupului senzaţii plăcute şi o ambianţă care să încânte ochiul, să-i oferi o hrană gustoasă şi consistentă, ia aminte că neruşinata şi ticăloasa frumuseţe trupească va fi aruncată în groapă, ca să slujească drept hrană viermilor şi să se prefacă într-o respingătoare putreziciune (fiindcă nimeni nu poate spune că aspectul şi miasma unui stârv ar putea fi plăcute). Dacă te preocupă în exces poziţia pe care o ai sau ai putea-o avea în societate, ca să te bucuri de fală, să te admire oamenii şi să ţi se supună; dacă obişnuieşti, comparându-te cu alţii, să tragi concluzia că eşti deasupra tuturor; dacă vrei ca pentru a-ţi savura succesele să-ţi asiguri o ceată de prieteni linguşitori şi să nu-i suporţi pe cei ce te critică sau îţi cer să-i ajuţi; dacă vrei să ai bani cu ghiotura, să vină către tine slujbe bănoase, onoruri, prietenii convenabile, laude nesfârşite şi favoruri de la semenii tăi, iar inima să-ţi rămână în faţa lor rece (în pofida poruncilor lui Dumnezeu şi a conştiinţei tale), plină de venin, de nepăsare, de pofta de căpătuială, adu-ţi aminte de păcatele tale: că eşti crud, avid de slava lumească, trufaş, lacom, indiferent faţă de suferinţa aproapelui, desfrânat; şi că după moarte există o judecată a lui Dumnezeu, nemilostivă pentru cei nemilostivi şi hrăpăreţi. Ţi se va spune atunci ca şi bogatului nemilostiv din Evanghelie, că ai avut parte în timpul vieţii de tot ce ţi-ai dorit bun şi plăcut şi că acum trebuie să răspunzi pentru păcatele tale. Dacă ţii minte păcatele pe care le-ai săvârşit, dacă te înspăimântă dreapta judecată a lui Dumnezeu, strigă neîncetat, cu durere, către Domnul: „Miluieşte-mă!". Dacă, rugându-te, ai mereu în minte şi în inimă numele lui Dumnezeu şi nădejdea milostivirii Sale, arăta-ţi-se-va milă de la Dumnezeu. Dacă vei fugi de desfătări trupeşti şi nu vei mai umbla după confortul material, îndreptându-te către slujirea aproapelui şi lucrarea rugăciunii; dacă te vei arăta gata oricând să manifeşti atenţie şi dragoste faţă de semeni, fără să aştepţi nimic în schimb de la ei; dacă în strădania de a duce o altă viaţă şi de a te apropia de Dumnezeu vei demonstra uitare de sine; dacă nu vei mai privi această viaţă trecătoare ca pe o grădină de unde să culegi doar florile plăcerilor şi vei considera că trupul nu este decât un veşmânt vremelnic; dacă mintea şi inima îţi vor fi îndreptate spre veacul ce va să fie, către Dumnezeu, către veşnica Sa împărăţie, Împărăţia fericirii şi a slavei cereşti; dacă vei preaslăvi aici pe pământ numele lui Dumnezeu, în fiecare clipă şi prin fiecare gest din viaţa ta (şi nu-L vei mai ponegri prin păcat); dacă crezi în El fără şovăire, ferice de tine! Sporeşte în puterea de a face binele şi urmează statornic această cale, până la ultima suflare! Ţine minte ce-a spus Domnul: „Cine nu adună cu mine, risipeşte!”, şi ceea ce au spus de-Dumnezeu-inspiraţii părinţi, şi mai vârtos ceea ce vesteşte Biserica lui Dumnezeu: „Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera grâul fericitei vieţi veşnice". Ţine mereu în minte întrebarea: „Eu pentru ce trăiesc?”
Părintele Petru Serioghin-"LUMINĂTORUL DE SUB OBROC"
Parintele Arhimandrit PARTENIE Staretul Manastirii Sfantul Pavel de pe Athos - Cuvant de invatatura-Iasi 14 oct 2010 Asculta mai multe audio traditionala
Am primit din partea parintelui Teofan de la Man. Putna:
Fraților!
Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți cei care puneți suflet și vă implicați în rezolvarea și lămurirea unor probleme arzătoare cu care ne confruntăm noi, românii, în timpurile de acum.
Am aflat că, în data de 15 septembrie, s-a pus pe site-ul Război întru cuvânt, o parte dintr-un interviu pe care l-am dat anul trecut celor de la România Actualități. Aș dori ca, în completarea celor pe care le-am spus atunci, să mai fac unele mici precizări și,totodată, să dau un răspuns celor care întreabă ce este de făcut.
Chiar dacă nu văd care este legătura dintre cip și 666, asta nu înseamnă că recomand să se ia actele biometrice.Cine se poate descurca fără ele, bine face. Cu cât se încetinește funcționarea acestei mașinării malefice (pe care unii o numesc pușcăria mondială), cu atât este mai bine.
Nu trebuie să uităm însă că, de multe ori, în istoria popoarelor creștine, Dumnezeu a îngăduit pierderea libertății exterioare, atunci când majoritatea creștinilor nu au mai avut râvnă să lupte pentru libertatea interioară.Cine este liber interior nu transmite panică, nu transmite un duh negativist, ci prezența și demersurile lui aduc ceva din pacea lui Hristos, chiar dacă se confruntă cu probleme foarte grave.
La această stare de echilibru trebuie să ne străduim cu toții să ajungem... Continuarea aici
Naşterea Ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea...
(Troparul praznicului)
Iubiţi credincioşi,
Sunt bucurii de taină care nu se lasă spuse, ci stau ascunse în inima omului, care trăiesc singure şi mor odată cu omul.Sunt bucurii care tac şi bucurii care vorbesc. Sunt bucurii în familie care nu trec pragul casei multă vreme, sau poate niciodată. Dar sunt uneori bucurii nebănuite care nu încap într-o singură inimă de om, care se cer vestite şi altora, pentru ca, deodată, mai multe inimi să simtă binecuvântarea lor.O bucurie ca aceasta, după care a suspinat mii de ani toată lumea, s-a revărsat astăzi peste tot pământul prin naşterea Maicii Domnului.
Mică la început şi neluată în seamă, bucuria naşterii Fecioarei Maria nu trece pragul casei bătrânilor şi dumnezeieştilor ei Părinţi Ioachim şi Ana. Dar în puţină vreme, bucuria aceasta a pătruns pe uliţele micului Nazaret, a străbătut Galileea, a cuprins Ierusalimul, a umplut tot pământul, de la margini până la marginile lui a fost purtată timp de secole, a fost păstrată şi cinstită cu atâta credinţă şi evlavie de înaintaşii noştri şi împodobită cu alese rugăciuni şi cântări de laudă închinate Maicii Domnului.
Bucuria naşterii Preasfintei Fecioare Maria a bătut astăzi şi la uşile noastre, a răzbit în inimile noastre şi ne-a îndemnat să ne adunăm în sfintele biserici, pentru ca împreună să ne bucurăm duhovniceşte, să ne rugăm, să cântăm şi să cerem ajutorul Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, cinstind naşterea ei cu tot ce avem în noi mai curat, mai bun, mai ales. Aşa ne-au crescut şi învăţat părinţii noştri, aşa ne-au deprins strămoşii noştri, aşa ne-au poruncit să facem toţi sfinţii Bisericii noastre.
Nu este sfânt care să nu fi adus măcar un cuvânt de laudă Maicii Domnului, aceleia prin care a venit mântuirea a toată lumea. Pe ea au cinstit-o îngerii din cer şi oamenii de pe pământ. De ea au vestit proorocii. Pentru ea a grăit Fiul lui Dumnezeu. Pe ea au lăudat-o Sfinţii Apostoli. Numele ei l-au pomenit adesea mucenicii în lanţuri, cuvioşii în pustietăţi, mamele la căpătâiul copiilor, fecioarele în focul rugăciunii, bătrânii în ceasul sfârşitului, bolnavii în văpaia durerilor, orfanii în vremea ispitelor, văduvele în sărăcia lor, sărmanii în lipsa lor, călătorii în primejdii, copiii în primii lor ani de viaţă.
Pe Maica Domnului o cinstesc deopotrivă şi puterile de sus şi creştinii de jos, cetele îngereşti şi neamul omenesc, serafimii din cer şi călugării de pe pământ, tronurile cereşti şi domniile pământeşti, heruvimii şi arhanghelii, îngerii şi sfinţii, creştinii de peste tot dimpreună cu toată suflarea.Se cuvine dar ca şi noi să lăudăm pe Născătoarea de Dumnezeu pogorându-ne cu mintea în micul Nazaret, acolo unde a răsărit prima bucurie în lume prin naşterea Fecioarei Maria.
Veniţi deci, iubitorilor de praznic, să vedem ce lucru minunat s-a petrecut astăzi în casa lui Ioachim. Veniţi, maicilor iubitoare de copii, să vedem pe cine ţine în braţe Ana. Veniţi, mireselor gătite cu podoabe omeneşti, să vedem ce Mireasă fără de bărbat Iisus Hristos Şi-a pregătit. Veniţi, aleselor fecioare, să vedem ce Fecioară neîntinată astăzi în lume s-a născut.
Veniţi cu toţii, fraţi creştini, să vedem de cine vorbeşte Isaia, de cine se veseleşte David, pe cine laudă arhanghelul Gavriil, pe cine prăznuieşte acum Biserica Domnului. Veniţi să vedem pe cine a născut la bătrâneţe Ana cea stearpă, de ce se bucură aşa de mult bătrânul Ioachim, de ce zâmbesc păcătoşii în iad, pentru ce saltă sfinţii în cer, de ce nu mai oftează Eva, de ce tace săracul Adam. Veniţi să vedem de ce se bucură astăzi toată creştinătatea, de ce sună aşa frumos clopotele, de ce se împodobesc astăzi sfintele biserici cu atâtea flori şi cântări de laudă.
Veniţi, sfinţilor, să lăudăm astăzi pe cea mai aleasă dintre sfinţi. Veniţi, îngerilor, să cinstim acum pe cea mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii. Veniţi, sfinţilor apostoli, să preamărim pe aceea care mai înainte de voi pe Hristos L-a propovăduit. Veniţi, mironosiţelor femei, să prăznuim pe aceea care mai înainte decât voi a suspinat lângă crucea lui Iisus. Veniţi, maicilor, ca pe Maica vieţii noastre într-un glas să o lăudăm. Veniţi, fecioarelor, ca pe Fecioară cu cântări de bucurie să o preamărim. Veniţi, pruncilor, ca pe Prunca Maria cu făclii s-o întâmpinăm.Veniţi, pustnicilor; veniţi, călătorilor; veniţi, bolnavilor; veniţi, muritorilor, ca pe apărătoarea şi mijlocitoarea noastră astăzi să o aflăm şi împreună să o lăudăm. Veniţi, fraţi creştini de pretutindeni, să întindem acum măreţ ospăţ de bucurie în casa lui David, căci astăzi s-a născut nădejdea mântuirii noastre. Astăzi s-a arătat în lume lăcaşul Fiului lui Dumnezeu. Astăzi s-a apropiat plinirea vremii, astăzi s-a înălţat muntele cel netăiat, astăzi s-a zidit cămara cea neumblată, astăzi s-a arătat cortul cel ceresc. Astăzi s-a născut Fecioara Maria!
Astăzi s-a întins scara împăcării între om şi Dumnezeu, astăzi s-a aprins rugul cel nemistuit de foc. Astăzi s-a arătat aurora mântuirii noastre pe pământ, astăzi s-a sfinţit vasul alegerii lui Hristos. Astăzi s-a născut Preasfânta Născătoare de Dumnezeu!
Astăzi saltă de bucurie creştinătatea, astăzi străluceşte de lumină soarele, astăzi se bucură luna, astăzi se sfătuiesc stelele, astăzi se adună în buchet florile, astăzi se unesc în armonie culorile, astăzi într-un glas răsună cântările, căci astăzi s-a născut în Nazaret Maica Domnului!
Astăzi o făclie dumnezeiască s-a aprins, astăzi un trandafir în Nazaret a înflorit, astăzi un crin în Galileea neamurilor a răsărit. Astăzi o comoară lumii s-a descoperit. Astăzi s-a născut Preacurata Fecioară Maria!
Astăzi împreună cântă păsările, astăzi dintr-o inimă se roagă creştinii, astăzi într-un cuget se veselesc fecioarele, astăzi la un loc se bucură şi cele cereşti şi cele pământeşti, astăzi într-un glas cântă pruncii, căci astăzi s-a născut roaba Domnului Maria!
Pentru naşterea Fecioarei astăzi şi noi să ne bucurăm. Pe crinul cel neîntinat să-l admirăm, pe comoara Nazaretului prin fapte bune să o câştigăm, pe mărgăritarul lumii prin pocăinţă să ni-l cumpărăm, pe izvorul darului prin smerenie să ni-l împrumutăm, pe uşa cea încuiată prin cheia rugăciunii să o descuiem, pe floarea cea aleasă prin milostenie cu noi să o avem. Pe chivotul cel ceresc în inimile noastre prin dragoste să-l purtăm, pe Maica vieţii prin iubire de mamă, mamă nouă să ne-o câştigăm, pe Biserica cea vie, pe mijlocitoarea noastră, pe Prunca Fecioară Maria, cu slavoslovii şi cântări de laudă de-a pururi să o lăudăm. Pentru ca astfel mijlocitoare nouă să ne-o dobândim, pentru ca astfel liman de mântuire să ne-o moştenim, pentru ca astfel prin rugăciunile ei raiul şi pe însuşi Hristos în dar să-L primim.
Prin naşterea Maicii Domnului se împacă Nazaretul cu Sionul, Galileea cu Iudeea, grecul cu evreul, cerul cu pământul, Dumnezeu cu omul, Domnul Iisus cu amărâtul Adam. Prin rugăciunile Maicii Domnului se fac auzite rugăciunile noastre, se alină durerile noastre, se vindecă bolile noastre, se usucă lacrimile noastre, se înseninează feţele noastre, se mântuiesc sufletele noastre.
Prin mijlocirile Fecioarei Maria sporesc bucuriile în inimile noastre, se uşurează necazurile în familiile noastre, se înmulţeşte pâinea pe mesele noastre şi untdelemnul în vasele noastre, se tămăduiesc rănile copiilor noştri, se sfârşesc cu pace zilele noastre, se mută cu tihnă la Dumnezeu sufletele noastre.
Prin rugăciunile Maicii Domnului se liniştesc furtunile, se îmblânzesc mările, se potolesc apele ispitelor, se lasă toată ura şi răzbunarea. Ea se roagă pentru noi când ne naştem, ea ne alină ispitele în viaţă, ea ne închide cu pace ochii, ea ne cere loc de odihnă în cer, ea se roagă pentru noi la judecată.
Iubiţi credincioşi,
Negrăite şi necuprinse de limba noastră sunt darurile şi binefacerile de care ne împărtăşeşte Maica Domnului, dacă alergăm cu credinţă la ajutorul ei în toate zilele vieţii noastre. De aceea, toţi cei ce voiţi să vă mântuiţi, cereţi mila Maicii Domnului şi nu vă leneviţi, rugaţi-vă şi nu dormiţi, cântaţi Domnului şi nu-L înjuraţi, binecuvântaţi şi nu blestemaţi, pe săraci miluiţi şi nu vă scumpiţi, pe bolnavi cercetaţi şi nu vă îngreţoşaţi, pe călători odihniţi şi nu vă împotriviţi, la sfânta biserică veniţi şi nu vă trândăviţi.
La Domnul veniţi şi-n pace să fiţi, din dragoste daţi ca în dar să luaţi. Prin rugăciune mereu să vă întâlniţi, unii pe alţii să vă ajutaţi, vă îmbărbătaţi, vă mângâiaţi şi într-un glas pe Sfânta Fecioară Maria, care astăzi s-a născut, cu alese rugăciuni şi frumoase cântări să o lăudaţi, ca bucuria naşterii ei peste noi din belşug să vină.
Însă nimeni din cei păcătoşi şi nepocăiţi să nu îndrăznească cu buze întinate şi cu inimi necurate a lăuda pe Născătoarea de Dumnezeu. Nimeni din cei ce zac în desfrânări să nu cuteze fără lacrimi a săruta icoana celei mai curate Fecioare, pe care o laudă cerul şi pământul. Nimeni din femeile cele ucigaşe de prunci,care nu mai vor săfie mame,sănu îndrăznească, mai înainte de a părăsi păcatul, a cere ajutorul aceleia care prin naşterea ei a fost cea mai sfântă mamă din câte au trăit pe acest pământ.
Nimeni din cele ce se ruşinează de naşterea de fii să nu se apropie râzând să vadă rodul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, care a fost din veci aleasă să fie mamă lui Hristos şi mamă nouă tuturor. Nimeni din pruncii şi copiii cei neascultători de părinţi să nu caute în grabă ajutorul de la Fecioara şi Prunca Maria, care a fost smerită roabă şi în toate ascultătoare. Nici cei ce înjură de cele sfinte, nici cei plini de ură, nici cei mincinoşi, nici cei beţivi, nici cei ce nu iartă, nimeni din cei păcătoşi să nu aştepte ajutorul Maicii Domnului, dacă nu mai întâi se vor ierta, se vor căi, se vor pocăi.
Iar cei ce vă căiţi de păcate, cei ce vă gândiţi la moarte, cei ce voiţi prin spovedanie să puneţi început de viaţă nouă, toţi aceştia veniţi, îndrăzniţi, apropiaţi-vă, vă aşteaptă Mântuitorul nostru. Veniţi, căiţi-vă, iertaţi-vă, spovediţi-vă, bucuraţi-vă, vă aşteaptă Maica Domnului, a cărei naştere acum o prăznuim. Veniţi, de cele vechi lăsaţi-vă, în haine noi vă îmbrăcaţi, vă aşteaptă sfinţii din cer, vă aşteaptă Biserica, vă aşteaptă preoţii să vă vină în ajutor, numai să veniţi.
Iubiţi credincioşi,
Ştiut să ne fie că fiecare om se naşte în lume pentru a îndeplini unul sau mai multe roluri pământeşti şi dumnezeieşti. Dar cel mai mare rol pe care îl au de împlinit oamenii pe pământ este acela de a-L cunoaşte, de a crede şi de a-L slăvi pe Dumnezeu. Acesta este rolul obligatoriu şi comun tuturor oamenilor, spre deosebire de rolurile cele pământeşti care nu sunt nici obligatorii, nici comune tuturor.
Spre convingere, să aducem în mijloc iarăşi pilda Maicii Domnului. Fecioara Maria nu s-a născut pentru sine. Ea s-a născut pentru alţii, pentru toată lumea. Ea s-a născut tocmai pentru a purta în pântecele, în inima şi în braţele ei cele sfinte pe Hristos, pentru a se face prin smerenie roabă Domnului şi pentru a fi şi nouă, oamenilor, pildă vie şi vrednică de urmat.
De aceea, Maica Domnului, prin alegerea şi sfinţenia vieţii ei, este cea mai mare purtătoare de Dumnezeu, pe care o cinstesc şi îngerii din cer, şi sfinţii toţi, şi oamenii de pe pământ. Pe ea o cinstesc slăviţii serafimi şi înfricoşaţii heruvimi. Pe ea o laudă sfinţii din cer şi oamenii de pe pământ. Pe ea o cinsteşte întreaga zidire. De ea întreabă mereu Adam. Pe ea o caută Eva. După ea suspină mamele. La mila ei aleargă văduvele. în nădejdea ei se lasă păcătoşii. Sub acoperământul ei stau suferinzii. La ajutorul ei aleargă călătorii. Pe ea o strigă muritorii. Şi tot la mijlocirea şi rugăciunile ei alergăm şi noi, păcătoşii.
Dar pentru a ne bucura întotdeauna de ajutorul şi mijlocirea ei, noi, cei ce ne bucurăm astăzi de naşterea ei (şi pentru ca bucuria noastră să fie deplină), suntem datori să urmăm vieţii ei celei îngereşti, adică să ne facem şi noi purtători de Dumnezeu prin păzirea poruncilor Lui. Căci mai întâi de toate pentru aceasta ne-a făcut Dumnezeu.
Tot creştinul care ascultă de Hristos, care iubeşte calea Bisericii, care petrece cu toţi în dragoste, care face milă cu cel sărac şi care nu urăşte pe nimeni afară de păcat, acela este un adevărat creştin, un purtător de Hristos. Iar cel care nu iubeşte Biserica, care pe toţi urăşte şi nu iartă, care nu se spovedeşte, nu posteşte, nu se uneşte cu Preacuratele Taine, acela este lipsit de darul Duhului Sfânt, este lăsat pradă diavolului şi se ridică prin păcat împotriva lui Hristos.
Deci dacă voiţi să-L purtaţi pe Iisus Hristos în inimile şi casele dumneavoastră, urmaţi pilda vieţii Maicii Domnului, a cărei naştere astăzi o prăznuim, adică purtaţi în inimă frica lui Dumnezeu. În suflet purtaţi dumnezeiasca dragoste. În minte ţineţi mereu gândul morţii. Pe buze cuvintele sfintei rugăciuni. În ochi să aveţi lacrimi de căinţă. Iar pe faţă purtaţi bucuria împăcării şi unirii cu Hristos. Faceţi-vă casa biserică prin milostenie şi rugăciune, iar nu peşteră a iadului prin beţie şi desfrânare. Faceţi-vă braţele leagăn de copii, iar nu unelte ale păcatului. Faceţi copiii fii ai Bisericii şi societăţii, iar nu prăvălii ale pierzării.
Aşa de vom trăi, vom fi adevăraţi purtători de Dumnezeu, iar Maica Domnului cea mai fierbinte rugătoare pentru noi, prin ale cărei rugăciuni se vor revărsa peste noi şi bucuriile Nazaretului şi îndestularea vieţii şi fericirea raiului. Amin.
Superstiţia, chiar dacă înseamnă a crede cum nu trebuie, este tot o formă de credinţă şi ca urmare se poate întâlni şi în Biserică. După părerea mea, dacă încap pe mâini bune, superstiţioşii pot fi făcuţi credincioşi buni, căci ei cred că există ceva care le poate influenţa viaţa şi sunt oameni care se tem, dar nu cu frica cea bună, conform Ps. 13, 5; «Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică». Li se poate explica în ce şi cum să creadă, de ce se cuvine să se teamă.
Li se poate explica, de exemplu, că Dumnezeu este persoană, deci cu El trebuie să intri în dialog prin rugăciune, nu este suficient să împlineşti o succesiune de reguli exterioare, ca în faţa unui calculator care îţi oferă ce vrei dacă îi dai comenzile într-o ordine anumită şi de câte ori faci aşa de atâtea ori şi el îţi răspunde la fel. Fiind o persoană, Dumnezeu răspunde dacă vrea, dacă Îl convingem prin rugăciune să ne răspundă, neputând fi constrâns sau convins prin nici un ritual magic.
Vezi în Biserică lume care însemnează lumânările cu semnul Sfintei Cruci înainte sau după ce le aprind. Probabil că vor să le sfinţească. Dar pot sfinţi ei ceva nefiind preoţi!? În baza preoţiei universale oamenii nu se pot sfinţi decât pe sine, prin primirea harului sfinţitor, căci doar pe sine se pot aduce jertfă în baza acestei preoţii. Se pot însemna, aşadar, pe sine cu semnul Sfintei Cruci.
Mai vezi pe alţii aprinzând un anumit număr de lumânări, nici mai multe, nici mai puţine. În Biserică nu pot, dar se aude că sunt învăţaţi de asemenea vrăjitori sau magicieni, fie ei şi preoţi înşelaţi de satana, ca la casele lor să le aşeze în cruce, să le stingă şi să le aprindă de un număr de ori la miezul nopţii, spunând de un anumit număr de ori o rugăciune, că astfel li se vor împlini toate cele pentru care se roagă. Ce rătăcire! Nimic nu-L obligă pe Dumnezeu să le împlinească rugăciunea pentru că au făcut aşa. Ba, mai degrabă, va lua osândă, căci despre asemenea invenţii străine de Biserică Mântuitorul a zis: «aţi desfiinţat cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră» (Matei 15, 6).
În loc de pocăinţă pentru păcate, care este mai greu de făcut, sunt înşelaţi de unii şi de alţii că pot înşela pe Dumnezeu cu astfel de procedee uşor de împlinit, pentru că sunt reguli exterioare care nu cer smerenia cugetului şi zdrobirea inimii prin regretul pentru păcat. Sunt învăţaţi să rămână în mândria lor cu deviza: eu am greşit, eu mă voi mântui făcând aşa şi aşa, cum vreau eu, nu cum vrea Dumnezeu şi El va trebui să răspundă regulilor mele de rugăciune. Ei bine, nu este deloc aşa! Mai rău, o asemenea rugăciune poate să se facă păcat (Ps. 108, 6).
Alţii nici nu mai nădăjduiesc în rugăciune, ci îşi pun nădejdea în purtarea asupra lor a unor cărticele gen talisman sau epistolii ale Mântuitorului sau Maicii Domnului, invenţii ale sectei bogomililor. Obiceiul este păgân. Poţi purta asupra ta Biblia toată, Psaltirea şi chiar Sfânta Cruce şi harul ocrotitor al lui Dumnezeu să-ţi lipsească, dacă nu te rogi, nu te spovedeşti şi nu te împărtăşeşti cu Hristos. Harul se dă de sus după voia lui Dumnezeu, nu există în mod implicit într-un obiect crezut de noi sfânt.
Pe alţii, înşelaţi de radiestezişti sau de bioenergeticieni, îi vezi punând mâna pe icoane sau stând în faţa lor cu mâinile întinse ca nişte radare, ca şi cum sfinţenia, adică harul s-ar putea lua prin atingere sau s-ar putea primi şi fără să fie trimis de Dumnezeu când vrea El. Icoanele doar se sărută, ca semn al evlaviei şi atunci nu cu îndrăzneală ,pe faţa sfinţilor reprezentaţi în icoane.
Din aceleaşi motive, probabil, unii se ating de veşmintele preoţilor. Uneori se fac însă şi lucruri nepermise prin care se păcătuieşte. De exemplu, se ating de Sfântul Aer care acoperă Sfintele Daruri şi cu care preotul sau diaconul iese purtându-l pe umeri la Vohodul mare. Fiind în contact cu Sfintele Daruri ei cred că procedând astfel pot lua un plus de sfinţenie. Dar ca tot ce stă pe Sfânta Masă şi Sfântul Aer nu poate fi atins decât de clerici. Singură Sfânta Evanghelie poate fi sărutată de credincioşi, fără a pune mâna cu îndrăzneală pe ea, când rânduiala slujbei o aduce în mijlocul Bisericii; sau Sfânta Cruce de pe Sfânta Masă când este dată de preot spre sărutare. Dar alte obiecte care au alte destinaţii liturgice nu sunt spre accesul mirenilor.Când Ozia s-a atins de chivotul legii vechi, din evlavie, voind a-l sprijini să nu cadă din car, a fost pe loc ucis, ca să nu mai vorbim de evreul Atonie care a întins mâna cu necuviinţă spre sicriul Maicii Domnului şi pe loc a fost pedepsit prin înger.
Alţii după sfinţirea darurilor iau pe rând icoanele din toată biserica la sărutat. Dacă ar fi aceasta condiţie de mântuire, Biserica ar fi rânduit să facă toţi aşa şi imaginaţi-vă ce se mai alege de ultima parte a Sfintei Liturghii într-o biserică mare, plină de credincioşi, dacă toţi ar vrea să facă aşa. Este evident că nu poate fi o regulă ce trebuie îndeplinită şi numai mândria lor că ei sunt mai evlavioşi decât ceilalţi îi împinge să facă aşa.
Din aceleaşi motive rele unii se bagă sub epitrahilul preotului când iese cu Cinstitele Daruri - şi am văzut cum au răsturnat Sfântul Potir - alţii sub analog, sus pe solee, la citirea Sfintei Evanghelii, unde mirenii nu ar trebui să urce decât pentru împărtăşire, nici măcar pentru a săruta icoanele împărăteşti, căci tot Mântuitorul şi Maica Domnului se află şi în celelalte icoane de pe iconostas, din pronaos sau din alte părţi ale bisericii. Fac aceasta ca şi cum ei ar primi astfel mai mult dar de la Dumnezeu decât ceilalţi. Este însă o formă a lipsei de dragoste, a lipsei de dorinţă a comuniunii cu ceilalţi, a lipsei de dorinţă de a fi la fel cu ei, în ultimă instanţă o formă de egoism: să mă mântuiesc eu, de ceilalţi nu mă interesează, ba dacă s-ar putea chiar în dauna lor, că nu toţi pot sau nu toţi îndrăznesc să facă aşa.
Din păcate sunt şi preoţi care întreţin această falsă evlavie prin obiceiul de a merge prin toată biserica pentru a le pune pe cap Sfântul Potir, obicei ajuns la noi târziu, se pare venit din Biserica rusă, ca în felul acesta să se evite obiceiul mai greu de împlinit şi mai periculos pentru preot al căderii unora la Cinstitele Daruri.
Căderea la Cinstitele Daruri se făcea dacă duhovnicul a canonisit aşa, altminteri iar trebuie să ne întrebăm ce s-ar întâmpla dacă toţi s-ar întinde pe jos sau hainele tuturor ar fi în picioarele preoţilor. Se poate crea ispita ca împiedecându-se să se risipească cele de pe Sfântul Disc sau din Sfântul Potir, ceea ce înseamnă un păcat mare pentru preot, chiar dacă încă nu sunt prefăcute în Sfântul Trup şi Sfântul Sânge.
Cei care vor să se întâlnească cu Hristos trebuie să se spovedească şi să se pregătească cum se cuvine pentru Sfânta Împărtăşanie, nu să cadă la Cinstitele Daruri înainte de sfinţirea lor.
Cu câtă tristeţe am constatat cum o mamă superstiţioasă şi-a adus copilul bolnav într-o zi de Izvorul Tămăduirii să cadă la Cinstitele Daruri şi cum din cauza aglomeraţiei nu a reuşit şi a plecat imediat înainte de sfârşitul Sfintei Liturghii. Eram prea departe pentru a-i spune: Nu pleca înainte de a-ţi lua darul pe care Maica Domnului, Izvorul Tămăduirilor noastre, pentru credinţa, nădejdea şi smerenia ta ţi-l poate da şi stând într-un colţ al bisericii. Harul e peste tot şi îl putem primi oriunde dacă mişcăm mila lui Dumnezeu spre noi, nu numai în faţa unei icoane, sub epitrahilul preotului, sub Sfânta Evanghelie, sub Cinstitele Daruri. Cei mai mulţi din superstiţioşii care cad la Cinstitele Daruri, când după sfinţire iese preotul cu Sfântul Potir, în care acum se află cu adevărat Sfântul Trup şi Sfântul Sânge, vorbesc sau stau jos în strană.
Alţii vorbesc chiar în momentul sfânt al prefacerii, când se pogoară Duhul Sfânt, probabil din neştiinţă, deci se cuvine ceva mai multă cateheză. Alţii se împărtăşesc şi imediat pleacă, de parcă l-ar putea fura pe Hristos. Mă tem că cei ce se împărtăşesc nepregătiţi cum trebuie primesc ceea ce văd, adică pâine şi vin, nu pe Hristos, iar în taină poate osândă. Dumnezeu să ne ferească şi să ne ajute pe toţi!
Un număr de credincioşi, mai ales credincioase, fac presiuni asupra preoţilor ca să obţină „părticele", pentru că cineva le-a înşelat că ar avea mai multă sfinţenie decât anafora. În realitate, chiar dacă fac parte din prescura din care s-a scos ceea ce va deveni Sfântul Agneţ, nu au decât binecuvântarea de la Sfânta Proscomidie, pe când anafora este binecuvântată în timpul Sfintei Liturghii, după prefacerea pâinii şi vinului în Sfântul Trup, respectiv Sfântul Sânge ale Mântuitorului, chiar prin atingere de Sfântul Disc şi de Sfântul Potir. Rău este că unii preoţi oferindu-le „părticele" îi lasă pe oameni să creadă că le-a oferit ceva deosebit şi le întreţine astfel o credinţă superstiţioasă, magică.
Exemplul cel mai îngrijorător, pentru că nu se poate face fără participarea preoţilor, este „deschiderea cărţii", adică a Sfintei Evanghelii. La sfârşitul Sfântului Maslu se deschide, într-adevăr, Sfânta Evanghelie şi cu textul în jos se pune pe capul bolnavului ca o punere a mâinilor Mântuitorului - Care este prezent în Sfânta Evanghelie prin cuvântul Său - în semn de binecuvântare. Dar nu se citeşte textul la care s-a deschis Sfânta Evanghelie pentru a prezice pe baza lui ceva. Aceasta este o şarlatanie pe care au imaginat-o practicanţii aşa zisei „magii albe", un mod de a câştiga bani de pe urma credulilor. Chiar dacă este lipsită de adevăr, acţiunea tot este un păcat şi pentru preot şi pentru solicitant, pe de o parte pentru că se dă o asemenea folosire mincinoasă celor sfinte, iar pe de altă parte pentru că se încalcă porunca lui Dumnezeu care ne-a spus că nu ne este nouă dat să ştim viitorul, ca urmare nu ne este nici de folos, căci nu a refuzat Dumnezeu omului nimic din cele care îi sunt de folos.
A ispiti pe Dumnezeu este un alt mare păcat. Destin nu există sub forma unui „inexorabile fatum", ci omul îşi canalizează conştient viitorul, spre bine dacă cere ajutorul lui Dumnezeu la vreme, spre prăpastie dacă încearcă să-şi croiască propriul drum altfel.
O mulţime de vrăjitoare îi înşeală pe oameni creându-le aparenţa că lucrează cu Dumnezeu, prin prezenţa unor icoane, cruci, folosirea de „aghiasmă" şi lumânări, citirea unor „rugăciuni" în care vine vorba şi de numele lui Dumnezeu etc. sau chiar trimiţându-i şi la Biserică sau la preoţi, după care să vina înapoi la ele. Dorinţei de a şti viitorul şi unor asemenea practici nu le poate răspunde decât diavolul. Constatăm că toate superstiţiile sunt situaţii comode, uşor de îndeplinit şi de aceea cu uşurinţă pot lua locul trăirii ortodoxe autentice, care este mult mai grea, care cere pregătire temeinică şi continuă.
Capul lui, fraţi creştini, a urmat nişte „drumuri" mai speciale. El a fost recuperat din palatul Irodiadei şi purtat, ca un odor de mare preţ, prin Siria, Mesopotamia, Egipt, iar astăzi este într-o moschee din Damasc, ridicată pe ruinele unei catedrale închinate sfântului Ioan Botezătorul. Acolo vin mulţi bolnavi, mai ales orbi. Te impresionează privirea lor, fixată undeva în gol... Am întrebat pe cineva: „Ce aşteaptă aceştia, de stau aici de atâta vreme?" şi mi s-a răspuns: „Foarte mulţi dintre ei se vindecă".
Trupul sfântului Ioan a rămas îngropat în Sevastia până la anul 362, când Iulian Apostatul a vrut să-l ardă, împreună cu alte sfinte moaşte. Creştinii l-au scos din mormânt — era cu trupul întreg — şi l-au dus în Alexandria, punând în locul lui alte oseminte care au fost arse de tiranul împărat. Despre trupul lui nu mai ştim nimic. Înainte de asta, sfântul Luca, trecând prin Sevastia, ia mâna dreaptă a sfântului Ioan şi o duce în Antiohia, păstrând-o cu foarte mare cinste. În timpul lui Iulian au ascuns-o într-un zid, ca s-o ferească de furia tiranului, apoi a ajuns la Athos. Astăzi această mână este la Mănăstirea Sfântului Dionisie şi cu ea se sfinţesc apele.
Iar capul lui, aşa cum am mai spus, este într-un sicriu, într-o moschee din Damasc. Odată, nişte musulmani au lovit cu toporul în acest sicriu, spunând: „Ce caută ghiaurul acesta aici?". Din sicriu au început să curgă valuri de sânge, ţâşnea sângele din sicriu şi din marmură. Şi ei s-au speriat foarte tare şiau chemat preoţii ortodocşi să vină să facă rugăciuni ca sa oprească aceste valuri de sânge care au umplut moscheea . De-atunci, deşi sunt musulmani, ei au un mare respect faţă de Sfântul Ioan.
Fraţi creştini, să nu uitaţi încă un amănunt. Trupul omenesc este tot aşa de valoros ca şi sufletul. „Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar voi nu sunteţi ai voştri, ci ai lui Dumnezeu” — spune sfântul Pavel. Cu atât mai mult copilul care ia fiinţă în pântecele mamei, este al lui Dumnezeu. „Şi cine va strica templul acesta, îl strică Dumnezeu pe el” — spune sfântul Pavel. Şi apoi, ce ştii tu ce va fi cu pruncul acesta? Când s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul, cei din jur se întrebau: „Ce va fi cu pruncul acesta?" Era un pui de om, fără nici un alt semn deosebit.
Câţi prunci nu se nasc fără multe semne de oameni mari, şi ajung oameni mari cu adevărat. Câţi prunci ar putea să se nască şi nu se nasc, pentru că mamele îi ucid - şi nu ştiu ce ucid, poate un mare preot, sau un arhiereu, sau poate un om de geniu. Îl ucid. Pentru ce? Pentru că e „incomod". Preferă să-l omoare, copilul acesta [e] ucis şi aruncat la gunoi sau la câini, ca un pumn de gunoi. Şi cred ca au terminat cu el... Nu, nu au terminat, pentru că sufletul lui ţipă acolo, înaintea lui Dumnezeu. Tu omori trupuşorul lui, dar sufletul se întoarce înapoi, pentru că omul şi femeia au stricat vasul lui. Şi ţipă straşnic pruncul înaintea lui Dumnezeu, împotriva mamei ucigaşe şi a tatălui ucigaş! Pentru că amândoi sunt vinovaţi, şi soţul este la fel de vinovat înaintea lui Dumnezeu şi vor da socoteală amândoi pentru această crimă... V-am spus aceste lucruri în legătură cu naşterea sfântului Ioan Botezătorul. Nu vă ucideţi pruncii, lăsaţi-i să se nască, să-i creşteţi aşa, cu toată greutatea. Nu uitaţi că şi dumneavoastră aţi fost prunci, şi cineva s-a ostenit cu fiecare din dumneavoastră, cu fiecare din noi.
Sfântul Ioan a fost ucis cu un an înainte de patimile Domnului. Vă spuneam că trupul lui a rămas îngropat acolo, în închisoare, iar capul a rămas la palatul lui Irod, iar apoi a fost luat de acolo şi păstrat cu foarte mare grijă de către ucenicii lui, ca un odor de mare preţ, un odor sfânt, care-i scăpa din foarte multe primejdii. Din cauza prigoanelor care au urmat, acest sfânt cap a fost păzit şi ascuns. Din când în când numai, îşi face simţită prezenţa - aşa cum izbucnesc uneori izvoare de sub pământ - şi apare odată la Edessa, altădată în Egipt... Iar acum este în Damasc, într-o mare moschee, aşa cum v-am spus, o moschee construită pe locul unei catedrale. Am văzut şi eu această moschee luxoasă, cu lampadare şi covoare. Este acolo un mic paraclis acoperit cu email verde şi cu pereţi de sticlă. Acolo înăuntru este capul sfântului Ioan Botezătorul. În jurul acestui paraclis stau foarte mulţi orbi, în genunchi sau turceşte, într-o tăcere care te uimeşte. Stau şi nu văd nimic, dar ochii lor dinlăuntru sunt deschişi. Ei se roagă şi foarte mulţi se vindecă. Ce spun ei, numai Dumnezeu ştie, dar, în mod sigur, primesc foarte mult ajutor de la capul Sfântului Ioan. Se revarsă foarte multe minuni de acolo asupra acestor musulmani... Vin şi foarte multe femei musulmane, cu copii în braţe, şi se sprijină de bara care înconjoară mormântul, acel sicriu. Îl înconjoară de trei ori, apoi pleacă la treburile lor... pleacă cu faţa veselă... Pun şi un fel de pomelnice într-un locşor anume de lângă acel sicriaş. Sunt acolo grămezi de rugăciuni către Sfântul Ioan Botezătorul, este un semn de mare veneraţie pentru acest sfânt.
Este în calendar o sărbătoare numită Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Aceasta înseamnă sărbătoarea pământească şi cerească a Sfântului Ioan. El este fiinţa de legătură dintre profeţi şi apostoli. E marele pustnic şi marele celib şi totodată, primul martir din lumea creştină: el moare pentru sfinţenia vieţii de familie. S-a spus despre el că venea „în duhul şi puterea lui Ilie” - acel profet temut, care zguduia conştiinţele, într-o vreme când lumea intrase într-o mare criză duhovnicească. Şi tot aşa va veni mai înainte de sfârşitul istoriei Ilie, care a fost ridicat cu trupul la cer....
Parabolele Domnului au şi o aplicare veşnică. Mai cu seamă aceasta de faţă, este de o importanţă mondială şi de un interes general. Căci ea arată foarte lămurit viitorul neamurilor şi afirmă că Însuşi Dumnezeu povăţuieşte popoarele spre slavă sau spre pierzare, după purtarea lor. De aceea, această parabolă ar trebui să fie un subiect de meditaţie şi de râvnă pentru toate popoarele, în special pentru cele creştine. Puterile guvernante, atât cele politice, cât şi cele diplomatice ar trebui să se ocupe cu învăţăturile din această parabolă. Istoricii şi tâlcuitorii mersului popoarelor ar trebui să citească şi să adâncească înţelesul ei. Conducătorii Bisericii, clerul şi învăţătorii ei ar trebui s-o mediteze în chip special. Căci ne arată lămurit că lucrătorii viei închipuie pe arhiereii şi pe conducătorii iudeilor în via lui Dumnezeu. Iar dacă şi păstorii şi conducătorii Bisericii creştine vor urma purtarea acelora, ei au să se aştepte la aceeaşi pedeapsă. Ar trebui să citească această parabolă de cât mai multe ori toţi creştinii şi să-şi organizeze purtarea lor faţă de Dumnezeu, în conformitate cu învăţătura acestei parabole. Trebuie să mai semnalăm faptul că mulţi creştini se îndeamnă să creadă că poporul căruia i-a fost dată împărăţia lui Dumnezeu, luată de la iudei, sunt ei înşişi. Dacă acest lucru ar fi adevărat, ei ar trebui mai mult să se teamă, decât să se bucure. Căci, dacă ei nu vor da lui Dumnezeu roadele cuvenite, atunci vor stârni asupră-le o pedeapsă la fel ca aceea, pe care şi-au atras-o evreii. Acest lucru nu este nicidecum o prorocire a aceluia care scrie această carte. Este o învăţătură de neînlăturat a parabolei. Neamul şi poporul, care se va dovedi nevrednic de darurile lui Dumnezeu, care nu va preţui slava, binecuvântarea şi avantajele adoptării şi ale moştenirii veşnice, acel neam şi popor îşi va atrage pedeapsa lui Dumnezeu, atât pe pământ, cât şi la a doua venire a lui Hristos.
Acelaşi lucru se poate spune şi în particular, despre fiecare persoană, care s-a născut în creştinism şi după aceea a devenit necredincioasă şi a căzut pe Piatra din capul unghiului, cu nebunie şi fanatism. Hristos este un adversar de temut. El zdrobeşte şi nimiceşte pe vrăjmaşii Săi. Desigur, rabdă îndelung şi îi lasă să se înalţe astăzi până la cer, dar mâine negreşit va fi dată şi îndeplinită sentinţa de osândă.
Aşadar, cititorule, să nu te iei după valul acelora, care trăiesc o viaţă cu desăvârşire străină de adevărul Evangheliei, dispreţuiesc darul lui Dumnezeu şi batjocoresc lucrarea de mântuire. Să nu te laşi străpuns de săgeţile de hârtie, cu care necredincioşii luptă împotriva adevărului. Căci toate acestea se vor zdrobi de piatra din capul unghiului, toate lucrările sofistice şi ale filozofiei necredinţei vor pieri, precum au pierit şi lucrările de care se foloseau conducătorii iudeilor, ca să acopere cu întuneric adevărul lui Hristos. Noi să rămânem mereu în credinţă, neclintită, faţă de Hristos, lucrători cinstiţi şi harnici în via Lui, lucrând în smerenie, fiindcă pe evrei i-a orbit dorinţa de întâietate, slava deşartă, alipirea către cele vremelnice, zice Sf. Ioan Gură de Aur, şi de aceea au lepădat pe Hristos. Să aducem roade de evlavie şi dragoste, ca să aparţinem şi noi acelui popor ales, care face roade bune şi de aceea se va bucura în veşnicie de binecuvântarea lui Dumnezeu.
Fragment din "Parabola cu lucrătorii cei răi"-Volumul "PARABOLELE DOMNULUI" de Serafim Papacostas
Apostoli de la margini, adunaţi-vă aici în satul Ghetsimani, îngropaţi trupul meu, iar Tu, Fiule si Dumnezeul Meu, primeşte duhul Meu (Luminânda praznicului)
Iubiţi credincioşi,
Cu un glas ca acesta a chemat oarecând Maica Domnului pe cei doisprezece slăviţi Apostoli, ce vesteau în toată lumea pe Hristos, ca să o petreacă pe ultimul ei drum de pe pământ.
Cu un glas ca acesta ne cheamă Stăpâna noastră şi pe noi, credincioşii, ca să ne adunăm odată pe an la un loc pentru a cinsti praznicul Adormirii ei cu smerite rugăciuni şi cântări de laudă. Şi ecoul acestui glas a răsunat adânc în sufletele noastre şi ne-a îndreptat astăzi paşii pe cărarea cea mult umblată a sfintelor biserici, umplându-ne inimile de negrăită bucurie duhovnicească. Iată cum s-a mutat de pe pământ Preasfânta Fecioară.
După înălţarea Sa la cer, Mântuitorul a încredinţat pe Preacurata Maica Sa Sfântului Ioan Evanghelistul, cel mai iubit ucenic al Său. În casa acestui sfânt apostol a petrecut Maica Domnului timp de cincisprezece ani până la slăvita sa mutare, fiind nelipsită de la toate adunările Sfinţilor Apostoli, de la rugăciunea cea sobornicească şi de la mesele agape.
Unii Sfinţi Părinţi mai adaugă că Maica Domnului a propovăduit Evanghelia lui Hristos în insula Cipru, în Efes şi în Sfântul Munte Athos. Iar către sfârşitul vieţii, retrăgându-se iarăşi în Ierusalim, a petrecut numai în post, în milostenii şi sfinte rugăciuni, pe care obişnuia să le facă singură în grădina Ghetsimani, acolo unde S-a rugat cu sudori de sânge Preaiubitul ei Fiu.
Pe când era odată la rugăciune, apropiindu-se vremea adormirii ei, i s-a vestit de către Gavriil, cu trei zile mai devreme, că a sosit ceasul mutării sale la dulcele ei Fiu, Iisus Hristos. Bucurându-se nespus, a alergat mai întâi la rugăciune în Ghetsimani, apoi, mulţumind pentru toate lui Hristos, s-a întors la Ierusalim să gătească toate cele de îngropare. A chemat îndată pe rude, pe prietene şi pe văduvele ce se hrăneau în casa sa, le-a vestit apropiata ei mutare de pe pământ şi, spunându-le multe cuvinte de folos, le-a mângâiat inimile sfâşiate de întristare. În ceasul acela s-a făcut fără de veste un vuiet mare şi cutremur şi îndată s-au văzut nori luminoşi în jurul casei, care aduceau de peste tot pe slăviţii lui Hristos apostoli. Şi înţelegând pricina aducerii lor în Ierusalim, îndată s-au umplut de mare întristare, văzând pe Maica Domnului - singura lor mângâiere - că se duce din cele de aici.
Apoi mult mângâindu-i şi pe ei şi îndemnându-i să vestească peste tot Evanghelia lui Hristos, îndată s-a luminat faţa ei, iar casa s-a umplut de bună mireasmă. Şi în clipa aceea a adormit Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dând tuturor celor bolnavi vindecare de orice suferinţă.
După ce s-au împărţit multe milostenii la cei săraci şi s-au dat la două văduve cele două veşminte ale Maicii Domnului - brâul şi cu omoforul, aşa cum singură poruncise - apoi tot poporul, ţinând făclii în mâini, a pornit cu acest sfinţit pat către satul Ghetsimani, unde era gătit mormântul ei. Pe cale s-au făcut multe vindecări de boli cu cei binecredincioşi. Numai unui evreu necredincios, care se grăbea să răstoarne de pe pat trupul Maicii Domnului, i s-a adus aspră pedeapsă pentru îndrăzneala sa, tăindu-i-se mâinile cu sabia de către un înger. Dar îndată crezând, a fost iarăşi vindecat, împreună cu toţi cei de un gând cu el.
Ajungând la mormânt, trupul Maicii Domnului a fost uns cu miresme şi înfăşurându-l cu giulgiu de in, a fost aşezat înlăuntru şi s-a pus o lespede de piatră la uşa mormântului. După trei zile, venind şi Apostolul Toma din India, a dorit să vadă trupul Maicii Domnului, ca să se mângâie şi el puţin. Dar, o, minune! Desfăcându-se mormântul, nu s-a mai aflat trupul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ci numai singure giulgiurile, căci trupul ei a fost mutat cu totul la cer de Domnul nostru Iisus Hristos, unde de-a pururea stă mijlocind înaintea Preasfintei Treimi pentru mântuirea sufletelor noastre. Şi astfel s-au risipit iarăşi Apostolii, fiecare la ale sale. Iar când se mai adunau împreună în Ierusalim la mesele agape, puneau pe locul unde stătea mai înainte Maica Domnului o bucată de pâine, în amintirea ei, ce se chema panaghia, adică partea Maicii Domnului. La sfârşitul mesei înălţau acea bucată de pâine în sus întru pomenirea adormirii ei, apoi cu toţi gustau din ea, ca dintr-o pâine cu totul sfinţită.
Iubiţi credincioşi,
Astăzi s-a mutat de pe pământ cortul cel ceresc, tronul cel de heruvimi, scaunul Fiului lui Dumnezeu. Astăzi a adormit roaba Domnului, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Mama întregii omeniri. Astăzi s-a despărţit de cele pământeşti cea mai sfântă fiinţă omenească, cea mai binecuvântată între femei, cea mai devotată mamă.
Astăzi s-au închis ochii cei mai limpezi, care au văzut atâtea taine şi au slobozit atâtea izvoare de lacrimi. Astăzi a tăcut limba cea mai neobosită în rugăciuni, care a vorbit de atâtea ori cu îngerii şi a descoperit taine negrăite.
Astăzi s-au aşezat pe piept mâinile cele mai nevinovate, de fecioară şi de Maică, care au legănat cu sârguinţă pe Hristos, care s-au înălţat de atâtea ori la rugăciune, care s-au binecuvântat cu atâtea minuni şi milostenii.
Astăzi a încetat să bată inima celei mai adevărate mame, în care au încăput atâtea taine, atâtea bucurii şi lacrimi, atâtea săltări de veselie şi lovituri de sabie. Astăzi s-a învăluit cu giulgiu faţa aceleia care a umbrit cu milă faţa întregii omeniri.
Astăzi s-a mutat cu pace aceea care a împăcat, prin Hristos, pe om cu Prea Milostivul Dumnezeu. Astăzi a intrat întru odihnă aceea care a liniştit inimile şi sufletele omeneşti.
Astăzi s-a rupt o floare, cea mai frumoasă din câte a fost pe acest pământ. Astăzi s-a scuturat un trandafir, s-a mutat un crin la cer, crinul dumnezeieştii feciorii.
Astăzi s-a luat dintre noi Maica Domnului nostru, Mijlocitoarea mântuirii noastre, acoperământul sufletelor noastre, candela cea veşnic aprinsă, Fecioara cea pururea vie, comoara cea nefurată, rugul cel nemistuit de foc, lâna cea plină de roua Duhului Sfânt.
Astăzi s-a luat de la noi podoaba Nazaretului, bogăţia Bisericii, apărătoarea creştinătăţii, Biserica cea mai de taină, cortul dumnezeirii, cămara cea încuiată, uşa cea nedeschisă de minte de om, muntele cel netăiat de înţelepciunea cuvântului.
Astăzi s-a înnoit casa lui Dumnezeu, astăzi s-a închis cartea cea scrisă cu slove de foc. Astăzi s-a luat de pe pământ vasul Duhului Sfânt în care nu apă, nu hrană, nici mană cerească s-a pus, ci însăşi văpaia dumnezeirii S-a odihnit, fără a arde, fără a se mistui.
Astăzi a adormit cu pace mijlocitoarea tuturor creştinilor, îmbărbătarea apostolilor, nădejdea cea bună a preoţilor, acoperitoarea călugărilor, hrănitoarea sărmanilor, mângâierea văduvelor, primitoarea străinilor, alinarea bolnavilor, încununarea fecioarelor, veselia pruncilor, bucuria tuturor mamelor.
Astăzi s-a mutat de pe pământ la cer Maica Domnului şi mama sufletelor noastre, aceea care va rămâne în veci şi Maică şi fecioară şi pentru toţi mijlocitoare.
Pe aceasta o laudă cu lacrimi Petru, pentru aceasta grăieşte Pavel, pentru mutarea ei suspină Apostolii, pentru adormirea ei se tânguieşte Ierusalimul, suspină micul Nazaret, plâng sărmanii şi orfanii, şi mamele şi fecioarele, şi toţi săracii pământului. Dar în acelaşi timp, pe aceasta o laudă îngerii în ceruri, o cinstesc heruvimii şi serafimii, o odihnesc puterile de sus, o slăvesc creştinii de jos, o preamăreşte Biserica cu alese rugăciuni şi cântări de laudă.
Aceasta înţelegând-o toată zidirea lui Dumnezeu, în decursul celor douăzeci de veacuri s-a silit să cinstească pe Maica Domnului cu tot ce păstrează în ea mai curat, mai sfânt, mai de preţ; florile şi-au adus podoaba lor: crinii aroma, trandafirii petalele, busuiocul mirosul, păsările şi-au adus cântecul lor nevinovat, soarele razele cele de foc, luna gingăşia ei, cerul zările albastre, codrii tăcerea lor, munţii singurătatea, văile murmurul izvoarelor, câmpiile armonia florilor, iar marea freamătul valurilor.
Culorile şi-au adăugat şi ele frumuseţea lor şi oamenii darurile lor. Cântăreţii, dregându-şi glasul, au cântat Fecioarei Maria cele mai alese melodii; pictorii, amestecându-şi vopselele, au împodobit sfintele ei icoane şi biserici cu cele mai mişcătoare culori. Preoţii i-au înălţat cele mai alese rugăciuni, cele mai frumoase imnuri, cele mai deosebite slujbe, căci ei i se cuvin cele mai frumoase flori, cele mai alese cântări, cele mai de preţ podoabe, cele mai curate inimi de fecioare, de mame, de creştini.
Se cuvine dar ca nici noi, credincioşii, să nu lipsim de la praznicul cel luminat al Adormirii Născătoarei de Dumnezeu.
Veniţi deci, fraţi creştini de pretutindeni, nu în satul Ghetsimani, ci în Biserica lui Hristos, ca să împodobim praznicul Stăpânei noastre cu smerite cuvinte de laudă şi cântări duhovniceşti.
Veniţi, râvnitorilor apostoli care încă vă trudiţi pentru Evanghelia lui Hristos, ca să petrecem pe ultimul ei drum pe Maica Dumnezeului nostru. Veniţi, smeriţilor călugări, ca să petrecem împreună la mormânt pe apărătoarea sufletelor noastre. Veniţi, cinstitelor femei, şi voi, adevărate mame, care v-aţi sfinţit mâinile cu naşterea de fii şi v-aţi împodobit casa cu zâmbet de copii, ca într-un cuget să lăudăm adormirea celei mai sfinte dintre femei.
Veniţi şi voi, neîntinatelor fecioare, şi toţi cei ce trăiţi în sfântă curăţie, ca să sărutăm cu lacrimi pe aceea care a fost şi Maică şi a rămas de-a pururea fecioară.
Veniţi toţi şi toate, mici şi mari, tineri şi bătrâni, simpli şi învăţaţi, cu toţii siliţi-vă să împodobim praznicul Adormirii Maicii Domnului cu tot ce avem în sufletele noastre mai bun, mai sfânt, mai luminat.
Şi cei fierbinţi la suflet şi cei căldicei, la un loc adunaţi-vă. Şi cei sănătoşi şi cei suferinzi împreună uniţi-vă. Şi cei îndestulaţi şi cei flămânzi la aceeaşi masă aşezaţi-vă. Şi cei ce aţi postit, ca şi cei ce nu aţi putut posti în postul Maicii Domnului, din acelaşi ospăţ duhovnicesc gustaţi cei mângâiaţi şi cei întristaţi, şi cei mulţumiţi şi cei necăjiţi, şi cei ce aveţi bucurii în suflet, ca şi cei ce purtaţi lacrimi în ochi, cu toţii veniţi ca împreună să ne rugăm, să lăudăm şi să prăznuim adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.
Nici unul din fiii Bisericii să nu lipsească. Nici rob, nici slobod, nici mic, nici păcătos, nici vrednic. Şi împreună cu voi aduceţi Stăpânei noastre daruri alese şi de preţ. Nu aur, nici argint, nu podoabe de mărgăritar, nici haine scumpe, nici feţe împodobite, nici inimi pline de îngâmfare, ci aduceţi împreună cu noi inimi pline de fapte bune, suflete stăpânite de dragostea lui Hristos, cugete îmbrăcate în veşmânt de smerenie, gânduri îngrădite cu sfânta rugăciune, senini şi împodobiţi cu lacrimi, mâini sfinţite prin milostenie, braţe binecuvântate cu creşterea de fii, limbi dăruite cu cântări duhovniceşti, trupuri împodobite cu neîntinata feciorie, feţe senine de creştini, căci acestea sunt podoabele noastre.
La acestea adăugaţi încă credinţa cea vie ce vă stăpâneşte, dragostea care vă călăuzeşte, râvna mântuirii, bucuria inimii, sinceritatea, umilinţa, căldura Duhului Sfânt. Fiecare din noi să aducă câte ceva, iar care nu are nimic cu ce împodobi icoana Adormirii Maicii Domnului, să-i dăruiască măcar o mică rugăciune, o metanie, un cuvânt bun, sau cel puţin un singur fir de floare să-i aşeze sub icoana ei, şi acest mic dar poate face mai mult decât cei doi bănuţi ai văduvei.
Iubiţi credincioşi,
Sunt mai bine de 12 ore de când clopotele vestesc praznicul Adormirii Maicii Domnului, de când uşile bisericilor sunt deschise şi ele sunt pline de credincioşi, de când stranele răsună de duioasele cântări ale prohodului, însoţite de rugăciuni şi cuvinte de laudă. Dar pentru a dobândi întotdeauna ajutorul şi mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ce se roagă neîncetat pentru noi înaintea Preasfintei Treimi nu ne este de-ajuns numai atât.Este neapărată nevoie să-i urmăm după putere pilda vieţii ei, altfel fără folos vor rămâne rugăciunile noastre, fără ecou cântările, fără valoare cuvintele noastre de laudă, fără sens buchetele de flori ce le aşezăm cu grijă sub icoana Maicii Domnului.
De altfel, ne este cunoscut că omul în toate împrejurările vieţii sale simte nevoia unor mijlocitori care să-l sprijine, să-l îmbărbăteze, să vorbească pentru el. Poate fiecare din noi am fost mânaţi de nevoi să batem la uşa cuiva care ne-ar putea face un bine. Ştiţi ce fior ne stăpâneşte atunci, cu câtă greutate urcăm treptele casei, cu câtă emoţie batem în uşă, cu câtă înfrigurare aşteptăm dinlăuntru un răspuns şi - dacă ni se deschide uşa - cu câtă încetineală păşim pragul şi începem a ne spune păsul inimii. Ba de multe ori ieşim de acolo fără să aflăm ceea ce căutăm. Dar dacă am avea un prieten să mijlocească la uşa şi la inima aceluia, de multe sudori, emoţii şi lacrimi am fi scutiţi şi mult mai degrabă ni s-ar îndeplini cererile noastre.
Tot aşa şi în viaţa creştină nu putem merge pe urmele lui Hristos, nu ne putem împărtăşi din bucuria slavei Lui dincolo de mormânt fără să avem mijlocitori, care să se roage pentru noi, care să vorbească în locul nostru, care să bată pentru noi la uşa milostivirii lui Dumnezeu. Şi aceştia sunt toţi sfinţii din cer, începând cu Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria.
Aşadar, pentru a dobândi ajutorul ei cel puternic în necazuri, în boală, în supărări, în tot felul de ispite, trebuie să urmăm cu multă evlavie pilda vieţii Maicii Domnului, adevărată pildă de smerenie, de rugăciune, de milostenie, de feciorie, de ascultare, de dragoste, de mamă devotată.
Să urmăm deci în toate Maicii Domnului nostru, în rugăciune cât mai mult stăruiţi, de Biserică niciodată nu vă depărtaţi, cu toţi oamenii, fără deosebire, trăiţi în dragoste şi pace. De săraci nu vă scârbiţi, de milostenie nu vă feriţi, pe bolnavi nu îi ocoliţi, de naştere de fii niciodată nu vă lepădaţi, iar fecioria şi curăţia ca pe cea mai aleasă floare să o păziţi. De ură, de răzbunare, de judecăţi şi ceartă în toată viaţa fugiţi. În boli fiind, nu slăbiţi, în ispite căzând nu vă pierdeţi, în sărăcie ajungând nu cârtiţi, pe patul de moarte zăcând nu vă deznădăjduiţi, ci, neîncetat rugându-vă, cereţi mila şi ajutorul Maicii Domnului. Sănătoşi fiind, cercetaţi pe cei din suferinţă. Îndestulaţi de pâine fiind, nu uitaţi de săracii lui Hristos. Pace în suflet având şi în casa dumneavoastră, împăcaţi pe cei certaţi, liniştiţi pe cei tulburaţi, sfătuiţi pe cei frământaţi de gânduri, de îndoială şi de necredinţă şi mare plată în cer veţi dobândi prin mijlocirea Stăpânei noastre.
Pe lângă toate acestea, nu uitaţi că înaintea noastră se află o uşă încuiată, pe care, vrând noi sau nevrând, va trebui odată ca s-o deschidem. Este uşa morţii. Şi numai Dumnezeu ştie ce ni s-a gătit dincolo.Dar de vom urma vieţii celei curate a apărătoarei noastre, vom dobândi şi în ceasul acela înfricoşat mijlocirea ei şi aşa vom trece pragul acestei vieţi cu multă nădejde şi pace în suflet.
Cu nişte îndemnuri ca acestea întoarceţi-vă la casele dumneavoastră, acolo unde vă aşteaptă toţi cei dragi, acolo unde vă aşteaptă bucuriile şi lacrimile vieţii, suferinţele şi încercările familiei - acolo vă aşteaptă sapa, furca sau condeiul, cu care vă câştigaţi pâinea cea de toate zilele - şi nu uitaţi de pilda vieţii Maicii Domnului, nici de sfaturile Bisericii.
Şi pentru ca să ne arătăm recunoştinţa faţă de Stăpâna noastră, să punem început de fapte bune chiar din ziua aceasta. Să începem cu sfânta rugăciune pe care Maica Domnului a iubit-o atât de mult. Întorcându-ne aşadar pe cale, să zicem din nou în cugetul nostru o mică rugăciune, un paraclis, o cântare de laudă, sau măcar să rostim de mai multe ori cuvintele: „Bucură-te, cea plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi”. Amin.
Predici la Praznice Împărăteşti- Arhimandrit Ioanichie Bălan
