vineri, 10 martie 2017

Relaţia dintre fiul duhovnicesc şi duhovnicul lui (2)



Lucrarea duhovnicului devine foarte grea atunci când acesta este defăimat sau de­nigrat de presupuşii lui fii duhovniceşti: Nu este deloc uşor pentru un monah, observă părintele Sofronie Saharov, să poar­te greutatea paternităţii duhovniceşti. Şi aceasta pentru că părerea negativă pe care o au oamenii faţă de persoana lui este pe de o parte binefăcătoare pentru el personal... însă fiecare cuvânt negativ împotriva lui in­spiră neîncredere oamenilor care au nevoie de îndrumare, de mângâiere şi de sprijin.
Durerea lui este dublă: îi pare rău pentru sine însuşi, pentru că trăieşte cu nevrednicie faţă de ceea ce a fost chemat să săvârşească, îi pare rău şi pentru dauna care se aduce în­tregii Biserici, a omenirii, atunci când este distrusă autoritatea slujitorilor Altarului. Neascultarea faţă de cuvântul părinţilor du­hovnici este egală cu lepădarea de cuvântul lui Hristos însuşi, Care a spus:
Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, iar cel care se leapădă de voi, de Mine se leapădă (Luca 10,16)".
Alteori, fiii duhovniceşti care l-au cunos­cut mai înainte pe duhovnicul lor îi împie­dică pe ceilalţi fii duhovniceşti care l-au cu­noscut mai târziu să se apropie de el şi pun piedici duhovnicului însuşi, în numele unei aşa-zise „iubiri" şi „apărări" a lui.
Fericitul întru pomenire părinte Sofronie povesteşte: „Un episcop care cu multă înflăcă­rare s-a predat pe sine slujirii celor bolnavi... mi-a scris: «Am început să mă tem de iubire». Mai târziu am înţeles ce însemnau cuvintele lui: cei care s-au folosit de el s-au apropiat de el şi la început îl ajutau în slujirea lui sfântă; mai târziu, însă, după ce i-au câştigat încrede­rea şi i-au devenit absolut necesari în slujire, au complotat împotriva libertăţii lui, făcându-i greutăţi peste tot, atunci când el se preda slujirii duhovniceşti celor care veniseră ulti­mii pentru spovedanie (de curând, în compa­raţie cu fiii duhovniceşti mai vechi).
În vremea aceea, când am primit scrisoa­rea, nu am putut să înţeleg destul de mult timp, sensul deosebit al cuvintelor lui. Le-am înţeles însă în vremea slujirii mele în Europa".
Probabil că cea mai grea situaţie pentru un duhovnic este atunci când fiul lui duhov­nicesc (cel aşa-zis ascultător) „s-a închis pe sine" în părerile lui şi vede lucrurile diame­tral opus faţă de cum sunt ele în realitate. Atunci, el interpretează greşit orice acţiune a duhovnicului lui şi îl judecă pentru tot ceea ce face acesta.
Este imposibil să îi înţelegi pe oa­meni...", observă Părintele Sofronie şi con­tinuă: „Fie sunt orbi şi nu ştiu ce fac, fie ei suferă de daltonism duhovnicesc şi raţional (daltonismul este o boală a ochilor care nu permite deosebirea culorilor). Adesea ei văd lucrurile într-o lumină di­ametral opusă, asemănătoare cu negativul unei fotografii... Atunci a cunoaşte adevărul real al vieţii se dovedeşte a fi deja imposibil pentru oamenii respectivi. În această situaţie nu se mai poate spune nimic. Aceştia se com­portă cu vrăjmăşie faţă de încercările iubirii sfinte. Smerenia răbdătoare este luată drept făţărnicie.
Prin toată atmosfera pe care o creează prin atitudinea lor, aceştia pricinuiesc greu­tăţi prezenţei preotului şi îl judecă pe acesta că refuză comunicarea cu ei în împrejurări de acest gen şi fac multe alte afirmaţii, al că­ror număr este fără de sfârşit".
În final, prin instigarea diavolului, fiul duhovnicesc poate să ajungă să îl urască pe părintele duhovnic.
Cea mai mare reuşită a diavolului este să îl despartă pe fiul duhovnicesc de călău­zitorul lui sufletesc. Atunci el devine o pradă uşoară pentru leul-demon cel plin de răutate, care umblă, căutând pe cine să înghită?. Pentru ca omul acesta să scape de diavol, va trebui de îndată să se spovedească.
Din păcate, mulţi oameni nu numai că nu se spovedesc deloc, dar îi şi urăsc pe părin­ţii duhovniceşti... Părintele Sofronie Saharov scria: „Oamenii iubesc întunericul, întru care locuieşte moartea, şi refuză lumina, care este viaţă, atât temporară, cât şi veşnică...

Pentru că duhovnicii poartă lumina vie­ţii, mulţi oameni îi urăsc pe slujitorii lui Hris­tos, la fel ca mai înainte, când L-au urât pe Domnul Hristos Însuşi: „ Dacă pe Mine M-au prigonit,și pe voi vă vor prigoni…"

Ieromonahul Sava Aghioritul-Taina Sfintei Spovedanii

joi, 9 martie 2017

Relaţia dintre fiul duhovnicesc şi duhovnicul lui (1)



Discernământul duhovnicului trebuie să fie foarte mare, astfel încât să conducă la vindecarea sufletească a fiului său duhovni­cesc. „El este chemat, scria părintele Sofronie Saharov, să fie cea mai înaltă creatură, i se face o cinste incomparabilă: să creeze dumnezei pentru veşnicie, în Lumina cea necreată".
Această creaţie se face, desigur, într-un mod desăvârşit, când, alături de discernă­mântul duhovnicului, există şi împreună-lucrarea celui care se pocăieşte şi s-a spovedit. Folosul pentru omul spovedit va fi maxim dacă el va răspunde printr-o ascultare, după modelul lui Hristos, faţă de îndrumările vin­decătoare ale părintelui său duhovnic.
„După ce, cu ajutorul şi cu harul lui Dumnezeu, te vei învrednici să îţi găseşti pă­rintele duhovnic, arată faţă de acesta multă sârguinţă, râvnă, multă smerenie şi evlavie, o cinste foarte mare, o credinţă curată şi ne­şovăielnică. Pentru că pentru unii ca aceştia a spus Mântuitorul şi Dumnezeul nostru: Cel care vă primeşte pe voi, pe Mine mă primeşte. Apropie-te mult de el cu dragoste şi cu cre­dinţă, cu frică şi cu dor, ca şi cum ai fi împre­ună cu Hristos însuşi, ca să te învredniceşti prin intermediul lui să te uneşti şi cu Hristos Însuşi şi să devii părtaş şi împreună-moştenitor al slavei veşnice şi al Împărăţiei Lui" (Sfântul Simeon Noul Teolog).
Aşa cum bolnavul se încrede şi ţine la doctorul lui, aşa ar trebui şi noi să ne încredem în doctorul nostru duhovnicesc. „Mai degrabă trebuie să avem mai multă încre­dere şi iubire faţă de duhovnic decât faţă de doctor, dacă avem în vedere diferenţa dintre suflet şi trup. În duhovnic, învaţă Sfântul Si­meon Noul Teolog, se află Hristos însuşi. El este gura lui Dumnezeu... Aşa cum L-au ur­mat Sfinţii Apostoli pe Hristos, aşa să facem şi noi. Dacă alţii îl necinstesc şi îl desconsi­deră pe duhovnicul nostru, nu trebuie să îl părăsim. Şi, aşa cum Petru a luat sabia şi a tăiat urechea servitorului arhiereului, ia şi tu sabia cuvântului - şi după ce îţi vei întinde mâna, taie nu numai urechea, ci şi mâna şi limba celui care încearcă şi spune ceva împo­triva părintelui tău duhovnic, sau îndrăzneş­te să se apropie de el. Dacă te lepezi de el, să plângi apoi precum Petru (care s-a lepădat de frică de Hristos). „Dacă vezi că duhovnicul tău este răstig­nit, spune Sfântul Simeon, atunci, dacă poţi, mori împreună cu el. Dacă acest lucru este imposibil, atunci nu te adăuga trădătorilor şi nelegiuiţilor. Dacă va fi eliberat din legă­turi, mergi din nou lângă el şi cinsteşte-l ca pe un mucenic. Dacă va muri datorită unelti­rilor altora, cu îndrăzneală cere trupul lui şi cinsteşte-1 mai mult decât atunci când trupul lui era însufleţit şi alături de tine şi, după ce îl vei unge cu mir de mare preţ, înmormântează-l". Este caracteristic Sfântului Simeon faptul că îl aşază pe părintele duhovnic (pe doctorul sufletesc) pe acelaşi loc cu Hristos (în sensul că prin acesta lucrează însuşi Hris­tos.
Din păcate, de multe ori cu mare uşurin­ţă fiii duhovniceşti îl părăsesc pe duhovnicul lor. Părintele Sofronie Saharov observă: „Oa­menii se comportă faţă de preot la fel ca faţă de Dumnezeu: se leapădă de el cu mare uşu­rinţă, ca de ceva nefolositor, cu certitudinea că de îndată ce vor avea nevoie vor apela la el şi acesta nu va refuza să vină să îi ajute".

Ieromonahul Sava Aghioritul-TAINA SFINTEI SPOVEDANII

miercuri, 26 octombrie 2016

Creșterea și educarea copiilor

Poate oare un copil de 5 ani să înveţe să se smerească dacă-şi doreşte aceasta?

Smerenia trebuie deprinsă din copilărie. Este foarte  corect. Important este să nu trăiască după cum vrea el ci să asculte de părinţi. El trebuie să împlinească cu exactitate voia lor şi nu cu nemulţumire, ci cu bucurie. Atunci va fi educat nu în smerenia exterioară, pentru a fi lăudat, ci în cea adevărată şi profundă, care este plăcută lui Dumnezeu. Un suflet smerit este mereu ușor, bucuros şi aduce tuturor doar lumină şi dragoste.
Dacă vrei să înveţi smerenia nu te poţi supăra și revolta din orice. N-ai voie să plângi de supărare că n-ai fost luat undeva sau nu ţi s-a permis să pleci, sau dacă ţi s-au interzis anumite lucruri. Trebuie să le iei  în felul următor: „Înseamnă că nu m-a binecuvântat Dumnezeu și nu este după voia Lui,și acestea îmi sunt de folos„.Trebuie să-ți faci temele în liniște,după porunca mamei.
(Arhimandrit  Ambrozie Iurasov)

luni, 5 septembrie 2016

Sfat de folos

În timpul cântării Heruvicului nu se stă în genunchi,chiar și în zilele obișnuite,deoarece noi ne asemănăm îngerilor și asistăm la săvârșirea Tainei cerești.Orice duminică este ca o zi de Paști,mai mică, iar de la Paști nu se mai fac metanii mari,fiindcă Dumnezeu l-a înălțat pe om.Tot din această cauză nu se stă nici in genunchi duminica și în zilele de sărbătoare până la Înălțarea Domnului.

"Îndrumar creștin pentru vremurile de azi"-Părintele Ambrozie Iurasov