miercuri, 22 septembrie 2010

INDEMN LA RUGACIUNE STARUITOARE IN VREMURILE TULBURI PE CARE LE TRAVERSAM


Articol preluat de pe Război întru cuvânt

Am primit din partea parintelui Teofan de la Man. Putna:

Fraților!

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți cei care puneți suflet și vă implicați în rezolvarea și lămurirea unor probleme arzătoare cu care ne confruntăm noi, românii, în timpurile de acum.

Am aflat că, în data de 15 septembrie, s-a pus pe site-ul Război întru cuvânt, o parte dintr-un interviu pe care l-am dat anul trecut celor de la România Actualități. Aș dori ca, în completarea celor pe care le-am spus atunci, să mai fac unele mici precizări și,totodată, să dau un răspuns celor care întreabă ce este de făcut.

Chiar dacă nu văd care este legătura dintre cip și 666, asta nu înseamnă că recomand să se ia actele biometrice. Cine se poate descurca fără ele, bine face. Cu cât se încetinește funcționarea acestei mașinării malefice (pe care unii o numesc pușcăria mondială), cu atât este mai bine.

Nu trebuie să uităm însă că, de multe ori, în istoria popoarelor creștine, Dumnezeu a îngăduit pierderea libertății exterioare, atunci când majoritatea creștinilor nu au mai avut râvnă să lupte pentru libertatea interioară. Cine este liber interior nu transmite panică, nu transmite un duh negativist, ci prezența și demersurile lui aduc ceva din pacea lui Hristos, chiar dacă se confruntă cu probleme foarte grave.

La această stare de echilibru trebuie să ne străduim cu toții să ajungem...
Continuarea aici

miercuri, 8 septembrie 2010

PREDICĂ LA NAŞTEREA MAICII DOMNULUI


Naşterea Ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea...

(Troparul praznicului)

Iubiţi credincioşi,

Sunt bucurii de taină care nu se lasă spuse, ci stau ascunse în inima omului, care trăiesc singure şi mor odată cu omul.Sunt bucurii care tac şi bucurii care vorbesc. Sunt bucurii în familie care nu trec pragul casei multă vreme, sau poate niciodată. Dar sunt uneori bucurii nebănuite care nu încap într-o singură inimă de om, care se cer vestite şi altora, pentru ca, deodată, mai multe inimi să simtă binecuvântarea lor.O bucurie ca aceasta, după care a suspinat mii de ani toată lumea, s-a revărsat astăzi peste tot pământul prin naşterea Maicii Domnului.

Mică la început şi neluată în seamă, bucuria naşterii Fecioarei Maria nu trece pragul casei bătrâni­lor şi dumnezeieştilor ei Părinţi Ioachim şi Ana. Dar în puţină vreme, bucuria aceasta a pătruns pe uliţele micului Nazaret, a străbătut Galileea, a cuprins Ieru­salimul, a umplut tot pământul, de la margini până la marginile lui a fost purtată timp de secole, a fost păstrată şi cinstită cu atâta credinţă şi evlavie de înaintaşii noştri şi împodobită cu alese rugăciuni şi cântări de laudă închinate Maicii Domnului.

Bucuria naşterii Preasfintei Fecioare Maria a bătut astăzi şi la uşile noastre, a răzbit în inimile noastre şi ne-a îndemnat să ne adunăm în sfintele biserici, pentru ca împreună să ne bucurăm duhovniceşte, să ne rugăm, să cântăm şi să cerem ajutorul Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, cinstind naşterea ei cu tot ce avem în noi mai curat, mai bun, mai ales. Aşa ne-au crescut şi învăţat părinţii noştri, aşa ne-au deprins strămoşii noştri, aşa ne-au poruncit să facem toţi sfinţii Bisericii noastre.

Nu este sfânt care să nu fi adus măcar un cuvânt de laudă Maicii Domnului, aceleia prin care a venit mântuirea a toată lumea. Pe ea au cinstit-o îngerii din cer şi oamenii de pe pământ. De ea au vestit proorocii. Pentru ea a grăit Fiul lui Dumnezeu. Pe ea au lăudat-o Sfinţii Apostoli. Numele ei l-au pomenit adesea mucenicii în lanţuri, cuvioşii în pustietăţi, mamele la căpătâiul copiilor, fecioarele în focul rugăciunii, bătrânii în ceasul sfârşitului, bolnavii în văpaia durerilor, orfanii în vremea ispitelor, văduvele în sărăcia lor, sărmanii în lipsa lor, călătorii în primejdii, copiii în primii lor ani de viaţă.

Pe Maica Domnului o cinstesc deopotrivă şi puterile de sus şi creştinii de jos, cetele îngereşti şi neamul omenesc, serafimii din cer şi călugării de pe pământ, tronurile cereşti şi domniile pământeşti, heruvimii şi arhanghelii, îngerii şi sfinţii, creştinii de peste tot dimpreună cu toată suflarea.Se cuvine dar ca şi noi să lăudăm pe Născătoarea de Dumnezeu pogorându-ne cu mintea în micul Nazaret, acolo unde a răsărit prima bucurie în lume prin naşterea Fecioarei Maria.

Veniţi deci, iubitorilor de praznic, să vedem ce lucru minunat s-a petrecut astăzi în casa lui Ioachim. Veniţi, maicilor iubitoare de copii, să vedem pe cine ţine în braţe Ana. Veniţi, mireselor gătite cu podoabe omeneşti, să vedem ce Mireasă fără de bărbat Iisus Hristos Şi-a pregătit. Veniţi, aleselor fecioare, să ve­dem ce Fecioară neîntinată astăzi în lume s-a născut.

Veniţi cu toţii, fraţi creştini, să vedem de cine vorbeşte Isaia, de cine se veseleşte David, pe cine laudă arhanghelul Gavriil, pe cine prăznuieşte acum Biserica Domnului. Veniţi să vedem pe cine a născut la bătrâneţe Ana cea stearpă, de ce se bucură aşa de mult bătrânul Ioachim, de ce zâmbesc păcătoşii în iad, pentru ce saltă sfinţii în cer, de ce nu mai oftează Eva, de ce tace săracul Adam. Veniţi să vedem de ce se bucură astăzi toată creştinătatea, de ce sună aşa frumos clopotele, de ce se împodobesc astăzi sfintele biserici cu atâtea flori şi cântări de laudă.

Veniţi, sfinţilor, să lăudăm astăzi pe cea mai aleasă dintre sfinţi. Veniţi, îngerilor, să cinstim acum pe cea mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii. Veniţi, sfinţilor apostoli, să preamărim pe aceea care mai înainte de voi pe Hristos L-a propovăduit. Veniţi, mironosiţelor femei, să prăznuim pe aceea care mai înainte decât voi a suspinat lângă crucea lui Iisus. Veniţi, maicilor, ca pe Maica vieţii noastre într-un glas să o lăudăm. Veniţi, fecioarelor, ca pe Fecioară cu cântări de bucurie să o preamărim. Veniţi, pruncilor, ca pe Prunca Maria cu făclii s-o întâmpinăm. Veniţi, pustnicilor; veniţi, călătorilor; veniţi, bolnavilor; veniţi, muritorilor, ca pe apărătoarea şi mijlocitoarea noastră astăzi să o aflăm şi împreună să o lăudăm. Veniţi, fraţi creştini de pretutindeni, să întindem acum măreţ ospăţ de bucurie în casa lui David, căci astăzi s-a născut nădejdea mântuirii noastre. Astăzi s-a arătat în lume lăcaşul Fiului lui Dumnezeu. Astăzi s-a apropiat plinirea vremii, astăzi s-a înălţat muntele cel netăiat, astăzi s-a zidit cămara cea neumblată, astăzi s-a arătat cortul cel ceresc. Astăzi s-a născut Fecioara Maria!

Astăzi s-a întins scara împăcării între om şi Dumnezeu, astăzi s-a aprins rugul cel nemistuit de foc. Astăzi s-a arătat aurora mântuirii noastre pe pământ, astăzi s-a sfinţit vasul alegerii lui Hristos. Astăzi s-a născut Preasfânta Născătoare de Dumnezeu!

Astăzi saltă de bucurie creştinătatea, astăzi străluceşte de lumină soarele, astăzi se bucură luna, astăzi se sfătuiesc stelele, astăzi se adună în buchet florile, astăzi se unesc în armonie culorile, astăzi într-un glas răsună cântările, căci astăzi s-a născut în Nazaret Maica Domnului!

Astăzi o făclie dumnezeiască s-a aprins, astăzi un trandafir în Nazaret a înflorit, astăzi un crin în Galileea neamurilor a răsărit. Astăzi o comoară lumii s-a descoperit. Astăzi s-a născut Preacurata Fecioară Maria!

Astăzi împreună cântă păsările, astăzi dintr-o inimă se roagă creştinii, astăzi într-un cuget se veselesc fecioarele, astăzi la un loc se bucură şi cele cereşti şi cele pământeşti, astăzi într-un glas cântă pruncii, căci astăzi s-a născut roaba Domnului Maria!

Pentru naşterea Fecioarei astăzi şi noi să ne bucurăm. Pe crinul cel neîntinat să-l admirăm, pe comoara Nazaretului prin fapte bune să o câştigăm, pe mărgăritarul lumii prin pocăinţă să ni-l cumpărăm, pe izvorul darului prin smerenie să ni-l împrumutăm, pe uşa cea încuiată prin cheia rugăciunii să o descuiem, pe floarea cea aleasă prin milostenie cu noi să o avem. Pe chivotul cel ceresc în inimile noastre prin dragoste să-l purtăm, pe Maica vieţii prin iubire de mamă, mamă nouă să ne-o câştigăm, pe Biserica cea vie, pe mijlocitoarea noastră, pe Prunca Fecioară Maria, cu slavoslovii şi cântări de laudă de-a pururi să o lăudăm. Pentru ca astfel mijlocitoare nouă să ne-o dobândim, pentru ca astfel liman de mântuire să ne-o moştenim, pentru ca astfel prin rugăciunile ei raiul şi pe însuşi Hristos în dar să-L primim.

Prin naşterea Maicii Domnului se împacă Nazaretul cu Sionul, Galileea cu Iudeea, grecul cu evreul, cerul cu pământul, Dumnezeu cu omul, Domnul Iisus cu amărâtul Adam. Prin rugăciunile Maicii Domnului se fac auzite rugăciunile noastre, se alină durerile noastre, se vindecă bolile noastre, se usucă lacrimile noastre, se înseninează feţele noastre, se mântuiesc sufletele noastre.

Prin mijlocirile Fecioarei Maria sporesc bucuriile în inimile noastre, se uşurează necazurile în familiile noastre, se înmulţeşte pâinea pe mesele noastre şi untdelemnul în vasele noastre, se tămăduiesc rănile copiilor noştri, se sfârşesc cu pace zilele noastre, se mută cu tihnă la Dumnezeu sufletele noastre.

Prin rugăciunile Maicii Domnului se liniştesc furtunile, se îmblânzesc mările, se potolesc apele ispitelor, se lasă toată ura şi răzbunarea. Ea se roagă pentru noi când ne naştem, ea ne alină ispitele în viaţă, ea ne închide cu pace ochii, ea ne cere loc de odihnă în cer, ea se roagă pentru noi la judecată.

Iubiţi credincioşi,

Negrăite şi necuprinse de limba noastră sunt darurile şi binefacerile de care ne împărtăşeşte Maica Domnului, dacă alergăm cu credinţă la ajutorul ei în toate zilele vieţii noastre. De aceea, toţi cei ce voiţi să vă mântuiţi, cereţi mila Maicii Domnului şi nu vă leneviţi, rugaţi-vă şi nu dormiţi, cântaţi Domnului şi nu-L înjuraţi, binecuvântaţi şi nu blestemaţi, pe săraci miluiţi şi nu vă scumpiţi, pe bolnavi cercetaţi şi nu vă îngreţoşaţi, pe călători odihniţi şi nu vă împotriviţi, la sfânta biserică veniţi şi nu vă trândăviţi.

La Domnul veniţi şi-n pace să fiţi, din dragoste daţi ca în dar să luaţi. Prin rugăciune mereu să vă întâlniţi, unii pe alţii să vă ajutaţi, vă îmbărbătaţi, vă mângâiaţi şi într-un glas pe Sfânta Fecioară Maria, care astăzi s-a născut, cu alese rugăciuni şi frumoase cântări să o lăudaţi, ca bucuria naşterii ei peste noi din belşug să vină.

Însă nimeni din cei păcătoşi şi nepocăiţi să nu îndrăznească cu buze întinate şi cu inimi necurate a lăuda pe Născătoarea de Dumnezeu. Nimeni din cei ce zac în desfrânări să nu cuteze fără lacrimi a săruta icoana celei mai curate Fecioare, pe care o laudă cerul şi pământul. Nimeni din femeile cele ucigaşe de prunci, care nu mai vor să fie mame, nu îndrăznească, mai înainte de a părăsi păcatul, a cere ajutorul aceleia care prin naşterea ei a fost cea mai sfântă mamă din câte au trăit pe acest pământ.

Nimeni din cele ce se ruşinează de naşterea de fii să nu se apropie râzând să vadă rodul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, care a fost din veci aleasă să fie mamă lui Hristos şi mamă nouă tuturor. Nimeni din pruncii şi copiii cei neascultători de părinţi să nu caute în grabă ajutorul de la Fecioara şi Prunca Maria, care a fost smerită roabă şi în toate ascultătoare. Nici cei ce înjură de cele sfinte, nici cei plini de ură, nici cei mincinoşi, nici cei beţivi, nici cei ce nu iartă, nimeni din cei păcătoşi să nu aştepte ajutorul Maicii Domnului, dacă nu mai întâi se vor ierta, se vor căi, se vor pocăi.

Iar cei ce vă căiţi de păcate, cei ce vă gândiţi la moarte, cei ce voiţi prin spovedanie să puneţi început de viaţă nouă, toţi aceştia veniţi, îndrăzniţi, apropiaţi-vă, vă aşteaptă Mântuitorul nostru. Veniţi, căiţi-vă, iertaţi-vă, spovediţi-vă, bucuraţi-vă, vă aşteaptă Maica Domnului, a cărei naştere acum o prăznuim. Veniţi, de cele vechi lăsaţi-vă, în haine noi vă îmbrăcaţi, vă aşteaptă sfinţii din cer, vă aşteaptă Biserica, vă aşteaptă preoţii să vă vină în ajutor, numai să veniţi.

Iubiţi credincioşi,

Ştiut să ne fie că fiecare om se naşte în lume pentru a îndeplini unul sau mai multe roluri pământeşti şi dumnezeieşti. Dar cel mai mare rol pe care îl au de împlinit oamenii pe pământ este acela de a-L cunoaşte, de a crede şi de a-L slăvi pe Dumnezeu. Acesta este rolul obligatoriu şi comun tuturor oamenilor, spre deosebire de rolurile cele pământeşti care nu sunt nici obligatorii, nici comune tuturor.

Spre convingere, să aducem în mijloc iarăşi pilda Maicii Domnului. Fecioara Maria nu s-a născut pentru sine. Ea s-a născut pentru alţii, pentru toată lumea. Ea s-a născut tocmai pentru a purta în pântecele, în inima şi în braţele ei cele sfinte pe Hristos, pentru a se face prin smerenie roabă Domnului şi pentru a fi şi nouă, oamenilor, pildă vie şi vrednică de urmat.

De aceea, Maica Domnului, prin alegerea şi sfinţenia vieţii ei, este cea mai mare purtătoare de Dumnezeu, pe care o cinstesc şi îngerii din cer, şi sfinţii toţi, şi oamenii de pe pământ. Pe ea o cinstesc slăviţii serafimi şi înfricoşaţii heruvimi. Pe ea o laudă sfinţii din cer şi oamenii de pe pământ. Pe ea o cinsteşte întreaga zidire. De ea întreabă mereu Adam. Pe ea o caută Eva. După ea suspină mamele. La mila ei aleargă văduvele. în nădejdea ei se lasă păcătoşii. Sub acoperământul ei stau suferinzii. La ajutorul ei aleargă călătorii. Pe ea o strigă muritorii. Şi tot la mijlocirea şi rugăciunile ei alergăm şi noi, păcătoşii.

Dar pentru a ne bucura întotdeauna de ajutorul şi mijlocirea ei, noi, cei ce ne bucurăm astăzi de naşterea ei (şi pentru ca bucuria noastră să fie deplină), suntem datori să urmăm vieţii ei celei îngereşti, adică să ne facem şi noi purtători de Dumnezeu prin păzirea poruncilor Lui. Căci mai întâi de toate pentru aceasta ne-a făcut Dumnezeu.

Tot creştinul care ascultă de Hristos, care iubeşte calea Bisericii, care petrece cu toţi în dragoste, care face milă cu cel sărac şi care nu urăşte pe nimeni afară de păcat, acela este un adevărat creştin, un purtător de Hristos. Iar cel care nu iubeşte Biserica, care pe toţi urăşte şi nu iartă, care nu se spovedeşte, nu posteşte, nu se uneşte cu Preacuratele Taine, acela este lipsit de darul Duhului Sfânt, este lăsat pradă diavolului şi se ridică prin păcat împotriva lui Hristos.

Deci dacă voiţi să-L purtaţi pe Iisus Hristos în inimile şi casele dumneavoastră, urmaţi pilda vieţii Maicii Domnului, a cărei naştere astăzi o prăznuim, adică purtaţi în inimă frica lui Dumnezeu. În suflet purtaţi dumnezeiasca dragoste. În minte ţineţi mereu gândul morţii. Pe buze cuvintele sfintei rugăciuni. În ochi să aveţi lacrimi de căinţă. Iar pe faţă purtaţi bucuria împăcării şi unirii cu Hristos. Faceţi-vă casa biserică prin milostenie şi rugăciune, iar nu peşteră a iadului prin beţie şi desfrânare. Faceţi-vă braţele leagăn de copii, iar nu unelte ale păcatului. Faceţi copiii fii ai Bisericii şi societăţii, iar nu prăvălii ale pierzării.

Aşa de vom trăi, vom fi adevăraţi purtători de Dumnezeu, iar Maica Domnului cea mai fierbinte rugătoare pentru noi, prin ale cărei rugăciuni se vor revărsa peste noi şi bucuriile Nazaretului şi îndestularea vieţii şi fericirea raiului. Amin.

Arhimandrit Ioanichie Bălan

vineri, 3 septembrie 2010

RĂSPUNS COMUN CELOR CARE AU ÎNTREBAT DESPRE SUPERSTIŢII ÎN BISERICĂ


Superstiţia, chiar dacă înseamnă a crede cum nu trebuie, este tot o formă de credinţă şi ca urmare se poate întâlni şi în Biserică. După părerea mea, dacă încap pe mâini bune, superstiţioşii pot fi făcuţi credincioşi buni, căci ei cred că există ceva care le poate influenţa viaţa şi sunt oameni care se tem, dar nu cu frica cea bună, conform Ps. 13, 5; «Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică». Li se poate explica în ce şi cum să creadă, de ce se cuvine să se teamă.

Li se poate explica, de exemplu, că Dumnezeu este persoană, deci cu El trebuie să intri în dialog prin rugăciune, nu este suficient să împlineşti o succesiune de reguli exterioare, ca în faţa unui calculator care îţi oferă ce vrei dacă îi dai comenzile într-o ordine anumită şi de câte ori faci aşa de atâtea ori şi el îţi răspunde la fel. Fiind o persoană, Dumnezeu răspunde dacă vrea, dacă Îl convingem prin rugăciune să ne răspundă, neputând fi constrâns sau convins prin nici un ritual magic.

Vezi în Biserică lume care însemnează lumânările cu semnul Sfintei Cruci înainte sau după ce le aprind. Probabil că vor să le sfinţească. Dar pot sfinţi ei ceva nefiind preoţi!? În baza preoţiei universale oamenii nu se pot sfinţi decât pe sine, prin primirea harului sfinţitor, căci doar pe sine se pot aduce jertfă în baza acestei preoţii. Se pot însemna, aşadar, pe sine cu semnul Sfintei Cruci.

Mai vezi pe alţii aprinzând un anumit număr de lumânări, nici mai multe, nici mai puţine. În Biserică nu pot, dar se aude că sunt învăţaţi de asemenea vrăjitori sau magicieni, fie ei şi preoţi înşelaţi de satana, ca la casele lor să le aşeze în cruce, să le stingă şi să le aprindă de un număr de ori la miezul nopţii, spunând de un anumit număr de ori o rugăciune, că astfel li se vor împlini toate cele pentru care se roagă. Ce rătăcire! Nimic nu-L obligă pe Dumnezeu să le împlinească rugăciunea pentru că au făcut aşa. Ba, mai degrabă, va lua osândă, căci despre asemenea invenţii străine de Biserică Mântuitorul a zis: «aţi desfiinţat cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră» (Matei 15, 6).

În loc de pocăinţă pentru păcate, care este mai greu de făcut, sunt înşelaţi de unii şi de alţii că pot înşela pe Dumnezeu cu astfel de procedee uşor de împlinit, pentru că sunt reguli exterioare care nu cer smerenia cugetului şi zdrobirea inimii prin regretul pentru păcat. Sunt învăţaţi să rămână în mândria lor cu deviza: eu am greşit, eu mă voi mântui făcând aşa şi aşa, cum vreau eu, nu cum vrea Dumnezeu şi El va trebui să răspundă regulilor mele de rugăciune. Ei bine, nu este deloc aşa! Mai rău, o asemenea rugăciune poate să se facă păcat (Ps. 108, 6).

Alţii nici nu mai nădăjduiesc în rugăciune, ci îşi pun nădejdea în purtarea asupra lor a unor cărticele gen talisman sau epistolii ale Mân­tuitorului sau Maicii Domnului, invenţii ale sectei bogomililor. Obiceiul este păgân. Poţi purta asupra ta Biblia toată, Psaltirea şi chiar Sfânta Cruce şi harul ocrotitor al lui Dumnezeu să-ţi lipsească, dacă nu te rogi, nu te spovedeşti şi nu te împărtăşeşti cu Hristos. Harul se dă de sus după voia lui Dumnezeu, nu există în mod implicit într-un obiect crezut de noi sfânt.

Pe alţii, înşelaţi de radiestezişti sau de bioenergeticieni, îi vezi punând mâna pe icoane sau stând în faţa lor cu mâinile întinse ca nişte radare, ca şi cum sfinţenia, adică harul s-ar putea lua prin atingere sau s-ar putea primi şi fără să fie trimis de Dumnezeu când vrea El. Icoanele doar se sărută, ca semn al evlaviei şi atunci nu cu îndrăzneală ,pe faţa sfinţilor reprezentaţi în icoane.

Din aceleaşi motive, probabil, unii se ating de veşmintele preoţilor. Uneori se fac însă şi lucruri nepermise prin care se păcătuieşte. De exemplu, se ating de Sfântul Aer care acoperă Sfintele Daruri şi cu care preotul sau diaconul iese purtându-l pe umeri la Vohodul mare. Fiind în contact cu Sfintele Daruri ei cred că procedând astfel pot lua un plus de sfinţenie. Dar ca tot ce stă pe Sfânta Masă şi Sfântul Aer nu poate fi atins decât de clerici. Singură Sfânta Evanghelie poate fi sărutată de credincioşi, fără a pune mâna cu îndrăzneală pe ea, când rânduiala slujbei o aduce în mijlocul Bisericii; sau Sfânta Cruce de pe Sfânta Masă când este dată de preot spre sărutare. Dar alte obiecte care au alte destinaţii liturgice nu sunt spre accesul mirenilor. Când Ozia s-a atins de chivotul legii vechi, din evlavie, voind a-l sprijini să nu cadă din car, a fost pe loc ucis, ca să nu mai vorbim de evreul Atonie care a întins mâna cu necuviinţă spre sicriul Maicii Domnului şi pe loc a fost pedepsit prin înger.

Alţii după sfinţirea darurilor iau pe rând icoanele din toată biserica la sărutat. Dacă ar fi aceasta condiţie de mântuire, Biserica ar fi rânduit să facă toţi aşa şi imaginaţi-vă ce se mai alege de ultima parte a Sfintei Liturghii într-o biserică mare, plină de credincioşi, dacă toţi ar vrea să facă aşa. Este evident că nu poate fi o regulă ce trebuie îndeplinită şi numai mândria lor că ei sunt mai evlavioşi decât ceilalţi îi împinge să facă aşa.

Din aceleaşi motive rele unii se bagă sub epitrahilul preotului când iese cu Cinstitele Daruri - şi am văzut cum au răsturnat Sfântul Potir - alţii sub analog, sus pe solee, la citirea Sfintei Evanghelii, unde mirenii nu ar trebui să urce decât pentru împărtăşire, nici măcar pentru a săruta icoanele împărăteşti, căci tot Mântuitorul şi Maica Domnului se află şi în celelalte icoane de pe iconostas, din pronaos sau din alte părţi ale bisericii. Fac aceasta ca şi cum ei ar primi astfel mai mult dar de la Dumnezeu decât ceilalţi. Este însă o formă a lipsei de dragoste, a lipsei de dorinţă a comuniunii cu ceilalţi, a lipsei de dorinţă de a fi la fel cu ei, în ultimă instanţă o formă de egoism: să mă mântuiesc eu, de ceilalţi nu mă interesează, ba dacă s-ar putea chiar în dauna lor, că nu toţi pot sau nu toţi îndrăznesc să facă aşa.

Din păcate sunt şi preoţi care întreţin această falsă evlavie prin obiceiul de a merge prin toată biserica pentru a le pune pe cap Sfântul Potir, obicei ajuns la noi târziu, se pare venit din Biserica rusă, ca în felul acesta să se evite obiceiul mai greu de împlinit şi mai periculos pentru preot al căderii unora la Cinstitele Daruri.

Căderea la Cinstitele Daruri se făcea dacă duhovnicul a canonisit aşa, altminteri iar trebuie să ne întrebăm ce s-ar întâmpla dacă toţi s-ar întinde pe jos sau hainele tuturor ar fi în picioarele preoţilor. Se poate crea ispita ca împiedecându-se să se risipească cele de pe Sfântul Disc sau din Sfântul Potir, ceea ce înseamnă un păcat mare pentru preot, chiar dacă încă nu sunt prefăcute în Sfântul Trup şi Sfântul Sânge.

Cei care vor să se întâlnească cu Hristos trebuie să se spovedească şi să se pregătească cum se cuvine pentru Sfânta Împărtăşanie, nu să cadă la Cinstitele Daruri înainte de sfinţirea lor.

Cu câtă tristeţe am constatat cum o mamă superstiţioasă şi-a adus copilul bolnav într-o zi de Izvorul Tămăduirii să cadă la Cinstitele Daruri şi cum din cauza aglomeraţiei nu a reuşit şi a plecat imediat înainte de sfârşitul Sfintei Liturghii. Eram prea departe pentru a-i spune: Nu pleca înainte de a-ţi lua darul pe care Maica Domnului, Izvorul Tămăduirilor noastre, pentru credinţa, nădejdea şi smerenia ta ţi-l poate da şi stând într-un colţ al bisericii. Harul e peste tot şi îl putem primi oriunde dacă mişcăm mila lui Dumnezeu spre noi, nu numai în faţa unei icoane, sub epitrahilul preotului, sub Sfânta Evanghelie, sub Cinstitele Daruri. Cei mai mulţi din superstiţioşii care cad la Cinstitele Daruri, când după sfinţire iese preotul cu Sfântul Potir, în care acum se află cu adevărat Sfântul Trup şi Sfântul Sânge, vorbesc sau stau jos în strană.

Alţii vorbesc chiar în momentul sfânt al prefacerii, când se pogoară Duhul Sfânt, probabil din neştiinţă, deci se cuvine ceva mai multă cateheză. Alţii se împărtăşesc şi imediat pleacă, de parcă l-ar putea fura pe Hristos. Mă tem că cei ce se împărtăşesc nepregătiţi cum trebuie primesc ceea ce văd, adică pâine şi vin, nu pe Hristos, iar în taină poate osândă. Dumnezeu să ne ferească şi să ne ajute pe toţi!

Un număr de credincioşi, mai ales credincioase, fac presiuni asupra preoţilor ca să obţină „părticele", pentru că cineva le-a înşelat că ar avea mai multă sfinţenie decât anafora. În realitate, chiar dacă fac parte din prescura din care s-a scos ceea ce va deveni Sfântul Agneţ, nu au decât binecuvântarea de la Sfânta Proscomidie, pe când anafora este bine­cuvântată în timpul Sfintei Liturghii, după prefacerea pâinii şi vinului în Sfântul Trup, respectiv Sfântul Sânge ale Mântuitorului, chiar prin atin­gere de Sfântul Disc şi de Sfântul Potir. Rău este că unii preoţi oferindu-le „părticele" îi lasă pe oameni să creadă că le-a oferit ceva deosebit şi le întreţine astfel o credinţă superstiţioasă, magică.

Exemplul cel mai îngrijorător, pentru că nu se poate face fără participarea preoţilor, este „deschiderea cărţii", adică a Sfintei Evanghelii. La sfârşitul Sfântului Maslu se deschide, într-adevăr, Sfânta Evanghelie şi cu textul în jos se pune pe capul bolnavului ca o punere a mâinilor Mântuitorului - Care este prezent în Sfânta Evanghelie prin cuvântul Său - în semn de binecuvântare. Dar nu se citeşte textul la care s-a deschis Sfânta Evanghelie pentru a prezice pe baza lui ceva. Aceasta este o şarlatanie pe care au imaginat-o practicanţii aşa zisei „magii albe", un mod de a câştiga bani de pe urma credulilor. Chiar dacă este lipsită de adevăr, acţiunea tot este un păcat şi pentru preot şi pentru solicitant, pe de o parte pentru că se dă o asemenea folosire mincinoasă celor sfinte, iar pe de altă parte pentru că se încalcă porunca lui Dumnezeu care ne-a spus că nu ne este nouă dat să ştim viitorul, ca urmare nu ne este nici de folos, căci nu a refuzat Dumnezeu omului nimic din cele care îi sunt de folos.

A ispiti pe Dumnezeu este un alt mare păcat. Destin nu există sub forma unui „inexorabile fatum", ci omul îşi canalizează conştient viitorul, spre bine dacă cere ajutorul lui Dumnezeu la vreme, spre prăpastie dacă încearcă să-şi croiască propriul drum altfel.

O mulţime de vrăjitoare îi înşeală pe oameni creându-le aparenţa că lucrează cu Dumnezeu, prin prezenţa unor icoane, cruci, folosirea de „aghiasmă" şi lumânări, citirea unor „rugăciuni" în care vine vorba şi de numele lui Dumnezeu etc. sau chiar trimiţându-i şi la Biserică sau la preoţi, după care să vina înapoi la ele. Dorinţei de a şti viitorul şi unor asemenea practici nu le poate răspunde decât diavolul. Constatăm că toate superstiţiile sunt situaţii comode, uşor de îndeplinit şi de aceea cu uşurinţă pot lua locul trăirii ortodoxe autentice, care este mult mai grea, care cere pregătire temeinică şi continuă.

"DORITE TEXTE NEDORITE".