sâmbătă, 30 ianuarie 2010

luni, 25 ianuarie 2010

Sfântul Grigorie Teologul


Ultima lui activitate pastorală

La Nazianz l-au primit ca pe o mană dumnezeiască. Credincioşii cei risipiţi au început iarăşi a se aduna în bisericile ortodoxe. Grigorie era de-acum aspru. Îi vădise pe toţi apolinariştii şi le combătea eresul şi pe ei înşişi, ca să nu le mai fie cu putinţă să-i înşele pe cei neştiutori.
Şi de-ar fi fost doar datoriile lui cele duhovniceşti... îi puseseră însă în spinare şi toate celelalte probleme ale lor - nazianzienii, rudele şi prietenii cei de pretutindeni. Ştiau cu toţii cât este de respectat de către înalţii dregători de stat, creştini ori păgâni, şi îi cereau răspuns la toate sărmanului om, bolnavului şi rănitului vultur al Duhului.
Unul: „Părinte, mă învinovăţesc pe nedrept; scrie-i judecătorului"; altul: „De Dumnezeu iubitorule, mi-au rânduit dări mari; roagă-l pe dregător..."; altul, iarăşi: „Părinte sfinte, fata mea caută să se despartă de soţ; fă ceva, sfătuieşte-i, de tine or să asculte...", şi alţii tot aşa.
Sosise iarna şi, o dată cu ea, ciocnirea cumplită cu eparhul, cu înaltul administrator al Capadociei, Olimpiu. Acesta era prieten al lui Grigorie, dar nazianzienii îl jigniseră rău; îi alungaseră oamenii cu lovituri de picior. Acesta se mâniase tare:
- O să vă fac bucăţi! - le trimise vorbă. O să-i spânzur pe cei ce ne-au urzit toate acestea şi o să vă pun nişte dări de-o să vă vindeţi şi pe voi înşivă, cât de curând. O să vă şterg de pe faţa pământului, pe voi şi cetatea voastră!
Iarăşi, toţi la Grigorie. I-au căzut la picioare şi l-au rugat să mijlocească. Pricepuseră răul ce-i aşteaptă şi nu ştiau ce-i de făcut. Ce să facă sărmanul Grigorie? A plecat şi el capul şi s-a străduit să liniştească fiara; căci fiară ajunsese eparhul Olimpiu. Sfântul a izbutit, cu multe rugăminţi. Nazianzienii s-au mântuit din răul acela.
Trecuseră Crăciunul şi Bobotează. Începuse Postul Mare. Iarna - grea pentru un bolnav ca Grigorie. Se scursese însă, cu ajutorul lui Dumnezeu. În vremea aceasta de nevoinţă duhovnicească, când şi când îi veneau în minte cele petrecute cu un an înainte. Cât de bine îi făcuse tăcerea aceea desăvârşită! Îşi amintea de ea cu dor... Se umpluse de linişte. Îl ajutase să se roage mai mult. Iar Dumnezeu îl răsplătise din belşug, cu experienţe duhovniceşti minunate...
Îşi amintea de toate şi-i era dor. Însă anul acesta... dimpotrivă, trebuia să vorbească. Anul trecut Dumnezeu îl călăuzise la tăcere, să-l bucure mai vârtos. Anul ăsta, îl silea să vorbească necontenit poporului, ca să-l zidească duhovniceşte, întărindu-l în credinţă. Şi una şi cealaltă erau de la Dumnezeu. Aşadar, amân¬două erau vrednice de laudă şi sfinte. A făcut ascultare întru amândouă. Aceasta se întâmplă celor mari ai lui Dumnezeu! Căci celor mulţi Dumnezeu le cere doar una: ori slujirea, de dragul celor mulţi, ori nevoinţa aspră. Doar unora însă, celor aleşi, li se puteau cere amândouă. Iar Grigorie era unul dintr-aceştia.
La Nazianz nu doar vorbea, ci şi scria, sprijinind credinţa. O vorbă de-a lui, o urare, un „bună ziua" era de-ajuns să-i întă¬rească pe episcopi, să-i îmbărbăteze pe preoţi, să-i mângâie pe credincioşi. Printr-o scrisoare de câteva rânduri, prin câteva vorbe de salut trimise printr-unul sau altul, cei ce le primeau aflau că marele lor erou este în viaţă şi prindeau curaj. Orice eres le-ar fi stat înainte, era acolo Teologul care să-l înfrunte. Dar ştiau şi că în ceasul bătăliei celei mari, când adevărul trebuia arătat limpede, spre pierzania eresului, omul acesta bolnav şi gârbov devenea un gigant. Ieşea dintr-însul duhul adevărului şi toate se risipeau. Se înălţa ca un uriaş şi săgeţile lui loveau răul, nimicindu-l...
Ortodocşii se rugau, cu toţii:
- Dă, Doamne, ani teologului Tău celui mare... Ce-o să ne facem dacă ni-l iei? Ne-ai trimis ocrotitor, nouă celor neputincioşi de a deosebi eresul de adevăr. Şi acesta-i plin şi de toată ştiinţa de carte, şi de luminarea cea de la Tine, Doamne... Lasă-ni-l, aşadar, cât mai mult, şi-l vom asculta. Şi, ascultându-l pe el, ascultăm de Tine Însuţi...
Sosind primăvara, i-a fost şi mai greu. Se simţea o zi bine, două rău. Măcar a prăznuit cu bine învierea Domnului, pe 9 aprilie, şi a rostit atunci o cuvântare cu totul minunată. În noaptea Paştelui, liturghisise şi se simţea împreună-înviat cu Domnul. Ieşise între uşile împărăteşti şi strălucea ca soarele. Omuleţul cel gârbov răspândea lumină dumnezeiască şi măreţie. Vorbise, iar cuvintele îi fuseseră arzătoare. Adevăr, poezie, străpungerea inimii... toate dimpreună. Îşi călăuzise credincioşii spre înviere; o simţeau cu toţii! O gustaseră cu toţii şi, de aceea, n-o vor mai uita nicicând...

Duminica vameşului şi a fariseului


Putna-Predica

Putna - Duminica vamesului si a fariseului
Asculta mai multe audio Diverse

Putna-Cuvânt Stareţ Melchisedec

Putna - Duminica vamesului si a fariseului (cuvant staret)
Asculta mai multe audio Diverse

Byzantion- Usile pocaintei

Byzantion- Usile pocaintei
Asculta mai multe audio Muzica

vineri, 8 ianuarie 2010

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul



Putna 7 ianuarie 2010 - Soborul Sfantului Ioan Botezatorul
Asculta mai multe audio Diverse

Botezul Domnului-6 ianuarie



Putna- 6 ianuarie 2010 - Praznicul Botezului Domnului
Asculta mai multe audio Diverse

Sfântul Vasile cel Mare şi Tăierea împrejur a Domnului


Priveghere la Sfântul Vasile cel Mare şi Tăierea împrejur a Domnului

Putna 31 decembrie 2009 - Priveghere Sfantul Vasile cel Mare
Asculta mai multe audio Diverse

Predica

Putna 1 ianuarie 2010 - Taierea Imprejur a Domnului ; Sfantul Vasile cel Mare
Asculta mai multe audio Diverse

Cuvânt de învăţătură

Putna 1 ianuarie 2010 - Cuvant de invatatura la Sfantul Vasile cel Mare
Asculta mai multe audio Diverse