Rugăciune către Ştefan cel Mare şi Sfânt

Rugaciune catre Stefan cel Mare si Sfant
Asculta mai multe audio Diverse »

"Se scriu lucrurile acestea, mărturie pentru creştinii care vor să înţeleagă că trăim cele mai bune vremuri de mântuire. Iată dovada istorică:

La anul 313 de la Hristos, Împăratul Constantin a dat edictul de la Milano, prin care recunoscu creştinismul printre religiile de stat. Mare bucurie în creştinătate ! Dar... cum au scăpat creştinii de sub grijă, de îndată ce au trecut din ilegalitate la libertate, la persoană juridică, viaţa morală a creştinilor începu să se destrame. Cum şi-au primit averile înapoi - urmaşii mucenicilor - puţini au mai rămas care să nu se încovoaie cu dragostea mai mult spre lumea aceasta.
Deci de îndată ce-au ieşit de prin găurile pământului la larg, de îndată ce-au scăpat de prigoanele Cezarilor, cu un cuvânt, de îndată ce-au ieşit din împrejurarea de jertfa a vieţii, când adică nu mai era o primejdie a mărturisi creştinismul pe faţă, s-a întâmplat că şi dragostea de Dumnezeu şi grija de suflet, până la aşa măsură răciseră, încât au început creştinii a se lua după un rătăcit, Arie, care tăgăduia dumnezeirea Mântuitorului, - chiar piatra cea din capul unghiului, prin care stă sau cade cineva din creştinism.
De îndată ce creştinismul, mai bine zis creştinii fură lăsaţi la larg, se înmulţi şi înclinarea de-a cădea din creştinism. (Nu ştiu cum, dar parcă nu e nimic pe lume fără o rânduială; a venit şi pentru aceştia o căpetenie, după care să se ia.) Parcă de-aici începe judecata, care desparte oile de capre. Ar fi fost mare mirare să nu se arate şi o atare ispită de necredinţă, de vreme ce, odată cu împăratul Constantin, au trecut, cu numele, la creştinism, două treimi din imperiu. Era „la modă" să ai credinţa împăratului; - deşi toţi aceşti creştini cu numele, cu puţin înainte s-ar fi îngrozit de primejdiile mărturisirii lui Hristos. Deci nu e de mirare ca toţi aceştia, la care se mai adaugă şi urmaşii lui Constantin, ba chiar şi mulţi episcopi, să se trezească la un moment dat, mărturisind o credinţă alăturea de creştinism, totuna cu necredinţa. Nu e greu de-a înţelege cum au ajuns lucrurile astfel.
Când viaţa aceasta e încurajată de statornicia bogăţiei, de negrija întâmplărilor, omul se strică; iar o viaţă stricată de patimi strică şi mintea, care, odată stricată, nu mai deosebeşte adevărul de minciună sau binele de rău, ci le zice tocmai întors: răului bine şi minciunii adevăr.

Încetând prigoanele, aşa se stricaseră purtările creştinilor şi aşa se întindea tăgăduirea dumnezeirii Mântuitorului, încât - zice un istoric al vremii - dacă Dumnezeu n-ar fi trimis pe sfinţii Vasile, Grigorie şi Ioan, ar fi trebuit să vie Hristos a doua oară. (Căci fărădelegile grăbesc Judecata). Iar un filosof creştin din vremea noastră, făcând o supra-privire asupra istoriei creştinismului, la fel găseşte că, creştinii au trecut cu succes prima ispită ridicată împotriva creştinismului: ispita persecuţiilor, dar n-au trecut cu acelaşi succes şi ispita a doua, a triumfului (asupra păgânismului).

E şi explicabil: prima ispită a întâlnit în faţă creştini adevăraţi, care se hotărâseră într-un fel cu viaţa aceasta: s-o jertfească pentru Dumnezeu; pe când ispita a doua, a triumfului, pentru care trebuie să fii înţelept s-o ocoleşti, a găsit în faţă o mare turmă de creştini figuranţi.
Dar iată cum Providenţa a descâlcit lucrurile: pentru cei credincioşi a trimis pe sfinţi; iar pentru figuranţi, şi îndeosebi arieni, a trimis pe împăratul Iulian Apostatul, care din creştin s-a declarat păgân şi vrăjmaş al lui Hristos. Ba ca să-şi bată joc de o proorocie a Mântuitorului, a întreprins un război în calea la Ierusalim, ca să zidească templul lui Solomon. În luptă însă s-a trezit cu o săgeată otrăvită în piept. Aceasta l-a îngrozit şi l-a făcut să strige: „M-ai învins Galileene !"
Deci toţi cei ce tăgăduiau dumnezeirea Mântuitorului, ca să facă pe placul împăratului apostat, ca să fie „la modă" s-au lepădat de creştinism.
Dar parcă era un făcut: toţi cei ce s-au lepădat de Hristos nu se mulţumeau numai cu lepădarea lor, ci urmăreau şi lepădarea altora; iar dacă aceia se împotriveau, vrajba era gata şi începea prigoana.
Iată focul în care se lămuresc credincioşii, iată firul de legătură cu înaintaşii lor - mucenicii.
Sunt vremuri, şi împrejurări în toate vremurile, când, a spune adevărul şi a propovădui îndreptarea, îţi pot pune viaţa în primejdie de moarte. Aşa s-au întâmplat lucrurile în zilele lui Ioan Botezătorul şi a lui Irod şi aşa s-a întâmplat în zilele Sf. Ioan Gură de Aur şi a împărătesei Eudoxia, fiindcă Ioan cerea dreptul văduvei împotriva împărătesei. Sfântul Ioan Gură de Aur a avut odată, apărând văduva, cuvintele acestea: „Iarăşi se tulbură Irodiada, iarăşi cere pe tipsie capul lui Ioan...!" Pentru curajul său de-a apăra săracul împotriva lăcomiei bogatului Sf. Ioan a trebuit să ia calea exilului, prigonit de împărăteasă, până când, sfârşit de puteri, a murit pe drum.
Iar Eudoxia era ariană.
Un creştinism fără recunoaşterea lui Iisus ca Dumnezeu şi Stăpân al lumii, nu-ţi obligă viaţa la a o face mai curată. Iar cu cât viaţa se face mai necurată, cu atâta te-ntuneci dinspre Dumnezeu până la a-L tăgădui cu totul şi a I te face vrăjmaş declarat. Viaţa trăită pământeşte, fără grijă, la asta te duce".
PĂRINTELE ARSENIE BOCA

CUVÂNT DE MARE FOLOS DUHOVNICESC AL PĂRINTELUI MELCHISEDEC, STAREŢ AL MÂNĂSTIRII PUTNA, ROSTIT ÎN DUMINICA SFÂNTULUI APOSTOL TOMA-26 aprilie 2009.

CUM SĂ-I EDUCĂM PE COPII

Sfântul Episcop Teofan Zăvorâtul spune: nepăsarea faţă de copii este cel mai mare dintre toate păcatele şi în el se află necredinţa în cel mai mare grad... O mamă, luată la un moment dat în lumea de dincolo de mormânt, este judecată mai mult pentru fiul ei decât pentru propriile păcate... Copiilor trebuie să li se ierte uşurătatea şi neatenţia, dar nu şi răutatea şi viclenia... Deseori părinţii se tem să-i facă pe copii să plângă, chiar şi după ce aceştia greşesc, şi mai târziu sunt nevoiţi ei înşişi să plângă din pricina copiilor lor... în educaţie nu este nevoie nici de blândeţe prea mare, nici de asprime. Este nevoie de înţelepciune... Nu este înţelept cel care ştie să pedepsească, ci cel care ştie să-i prevină pe copii asupra greşelilor... Nu-i lăsa fiului tău nici bogăţie, nici aur, nici argint, ci lasă-i ştiinţa creştinismului; nu o casă luxoasă, ci ştiinţa de a răbda; nu prieteni vestiţi, ci prieteni buni, religioşi. Părinţii trebuie să-l familiarizeze toată viaţa pe copil cu obiceiurile Bisericii. Dintre acestea fac parte, după cum ne arată episcopul Teofan: aducerea deasă a copiilor la biserică, închinarea lor înaintea Sfintei Cruci, a Sfintei Evanghelii, a icoanelor, însemnarea deasă cu semnul crucii, stropirea cu aghiasmă, tămâierea, însemnarea cu crucea a leagănului, a hranei şi a tot ceea ce are legătură cu copiii, blagoslovenia preotului, maslurile... Se întâmplă ca mamele să-şi aducă copiii la biserică, să-i împărtăşească şi să nu le spună nimic în prealabil nici despre Dumnezeu, nici despre locul şi motivul pentru care îi duc acolo. Ele stau, se roagă lui Dumnezeu, dar copiilor nu le acordă atenţie deloc. Nu le interesează dacă ei aleargă pe lângă ele sau dacă stau cu spatele la sfintele icoane şi îi cercetează pe cei de alături. Cea mai mare bogăţie pe care le-o putem da copiilor noştri este aceea de a-i educa bine.

Doamne, pentru rugăciunile părintelui meu duhovnic , izbăveşte-mă de gândurile cele rele.

In anul 1993, in noaptea de Pasti, manastirea Optina Ii aducea lui Hristos cativa parinti, ucisi de un satanist.
In ziua de 18 aprilie 1993, in dimineata Invierii Domnului, dupa Sfanta Liturghie, calugarii Trofin si Ferapont au primit binecuvantare sa traga clopotele. Curtea era deja pustie, aproape toti pelerinii plecasera. Acesta a fost momentul in care ucigasul, un satanist, i-a injunghiat pe la spate pe cei doi monahi. In acele momente, ieromonahul Vasile se indrepta catre portile care deschid drumul catre schitul Optina, ca sa spovedeasca. Probabil, auzind ca bataile clopotului s-au intrerupt brusc, s-a indreptat catre clopotnita si, la scurta vreme, a fost de asemenea injunghiat pe la spate. Ucigasul a fugit apoi, aruncand mantaua soldateasca cu acte straine si cutitul facut cu mana sa, lung de 60 cm si pe care gravase numerele 666 si inscriptia “satana”. Cei trei calugari fusesera ucisi doar pentru faptul ca alesesera sa Il slujeasca pe Hristos, pe cale monahala!

HRISTOS A ÎNVIAT !

Sfanta Lumina -Ierusalim 2009

Cuvântul de Paşti al Sfântului Ioan Gură de Aur

De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, în bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit, De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă. Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s- a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o Isaia a grăit: Iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pe Tine jos; amărâtu-s-a, că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-s-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-se din morţi, începătură celor adormiţi s-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

SIGILAREA SFÂNTULUI MORMÂNT

PROHODUL DOMNULUI-română

Prohodul Domnului-greacă

ECLIPSA DE SOARE DE LA RĂSTIGNIREA DOMNULUI

Pentru câte minuni cuprinde întru sine minunea lipsirii soarelui, ceea ce mai presus de fire s-a făcut la răstignirea Domnului, sau - mai bine a zice - a întunecării soarelui

„Când S-a răstignit Domnul nostru, era amiază de primăvară, adică de douăsprezece ceasuri ziua şi douăsprezece ceasuri noaptea, după aşezămintele Sfinţilor Apostoli şi după grăitorii pentru pascalie. Şi soarele nu s-a întunecat de la sine-şi (precum a socotit Orighen), ci de la lună care - cu toate că era lună plină, de patrusprezece zile, după Dumnezeiasca Scriptură - venind sub soare şi mergând împreună, l-a întunecat pe el, precum a văzut cu ochii săi călătoria aceasta împreună şi întunecarea dumnezeiescul Dionisie Areopagitul, aflându-se în Heliopolis al Egiptului împreună cu Apolofan, şi scrie învederat despre aceasta în trimiterea către Policarp. Acestea – zic - aşa fiind cunoscute mai înainte, vezi câte minuni au urmat şi câte legi ale firii s-au schimbat întru această lipsire mai presus de fire:
Căci, după legile firii, în vremea când este lună plină, e cu neputinţă a călători soarele împreună cu luna. Fiindcă atunci se află amândoi luminătorii după potrivire, anume: dacă soarele se află la miazăzi cea deasupra pământului şi la semnul mijlociu al cerului despre vârf, ce se numeşte zenit, luna se află drept după potrivire la semnul mijlociu al cerului cel de sub pământ, ce se numeşte nadir. Şi altfel. Asemenea şi dacă soarele se află la apus, luna se află la răsărit. Însă, la răstignirea Domnului, legile acestea fireşti s-au schimbat şi s-a făcut împreună călătoria soarelui şi a lunii mai presus de fire şi preaslăvită.
Căci luna a păşit înainte şi într-un minut a luat douăsprezece ceasuri întregi. Căci în minutul acela întru care se cădea să se afle la semnul cel de sub pământ nadir, ea s-a aflat la semnul cel mai deasupra pământului zenit. Fiindcă, alergând cu nespusă şi neînţeleasă iuţeală pe dedesubt de mijlocul emisferei celei de sub pământ până la cealaltă emisferă mai presus de pământ, a ajuns soarele la mijlocul cerului, întru al şaselea ceas al zilei întru care S-a răstignit Domnul, şi aşa a călătorit împreună cu dânsul.
[…] Şi amiaza cea luminată a Vinerii celei mari s-a făcut prea-adânc miez de noapte. Şi mai departe întunecarea aceasta s-a făcut peste toată lumea şi peste tot locul […] Pentru aceasta au zis într-un glas împreună şi cei trei evangheliştii, Matei (XXVII, 46), Marcu (XV, 33) şi Luca (XXIII, 44): «Şi întuneric se făcu preste tot pământul.»
Căci, după ce a acoperit tot discul soarelui, luna a urmat împreună cu dânsul către apus, acoperindu-l pe el trei ceasuri întregi, până la al nouălea ceas (ora 15: 3 după amiază), după cum zic dumnezeieştii evanghelişti: Matei (XXVII, 45), Marcu (XV, 33) şi Luca (XXIII, 44). Adică nu l-a acoperit şi nu l-a descoperit pe el puţin câte puţin, cum se întâmplă la lipsirile cele fireşti, ci acoperindu-l pe dânsul cu totul întru aceste trei ceasuri (12-15). Lucru care este mai presus de fire şi prea-slăvit.
Căci, după ce luna a acoperit soarele vreme de trei ceasuri, l-a descoperit iarăşi, însă împotriva rânduielii celei fireşti. Căci, când se face călătorie împreună firească şi întunecare a soarelui [eclipsă], partea soarelui care se întunecă cea dintâi, aceea se şi luminează mai întâi. Însă atunci, partea soarelui care s-a întunecat mai întâi s-a luminat la urmă, şi partea care s-a întunecat pe urmă s-a luminat întâi. Pentru aceea scria către Policarp dumnezeiescul Dionisie despre aceasta, zicând aşa: «Şi, iarăşi, nu dintru aceeaşi făcându-se nici căderea, nici curăţirea, ci din cea împotrivă după potrivire.»
Căci - după ce luna a urmat împreună cu soarele către apus, acoperindu-l pe el trei ceasuri până la al nouălea ceas din zi (3 după amiază) - nu i-a urmat mai mult, nici n-a apus împreună cu dânsul, nu! Ci, lăsându-l pe el acolo, la locul cerului al ceasului al nouălea, ea s-a întors înapoi la răsărit. Şi, până să treacă soarele depărtarea cerului a celor trei ceasuri ce rămăseseră până să se săvârşească ziua şi să apună, luna a grăbit, şi a tre¬cut cele nouă ceasuri în trei ceasuri. Şi astfel, când soarele s-a aflat la marginea apusu¬lui, luna s-a aflat după potrivire în cealaltă margine a răsăritului, şi aşa amândoi luminătorii s-au aşezat şi s-au arătat iarăşi în rânduiala lor cea firească. Drept pentru care, pasărea cerului Dionisie îi scria lui Policarp şi despre aceasta: «Şi iarăşi o vedem pe dânsa (adică pe lună), de la al nouălea ceas (3 după amiaza) până seara, stând cu prea-slăvire la potrivirea soarelui. Adu-i aminte încă şi altceva lui (adică lui Apolofan), căci ştie că şi căderea aceasta am văzut-o începându-se de la răsărituri şi venind până la marginea soarelui, apoi împotrivindu-se înapoi.»
Încât, ca să semuim toate cele zise mai-nainte: la răstignirea Domnului, luna a păşit înainte 15 (cincisprezece) ceasuri, adică a mers înainte din drumul şi din locul său cel firesc; adică 12 ceasuri până ce a venit din jos de semnul cerului de miază¬noapte şi l-a ajuns pe soare la semnul de miazăzi al cerului, şi 3 (trei) ceasuri întru care a urmat soarelui către apusuri, acoperindu-l pe el; şi 9 ceasuri a mers această lună înapoi, întorcându-se înapoi la răsărit. Încât luna a făcut atunci o noapte şi o zi ale ei în 42 (patruzeci şi două) de ceasuri întregi. Adică şase ceasuri pe care le avea luate de la apusul ei cel firesc, până ce a venit la mijlocul emisferei celei de sub pământ; şi 24 (douăzeci şi patru) păşind înainte, precum am zis, şi iarăşi întorcându-se înapoi; şi [încă] 12 (douăsprezece) ceasuri mergând de la ră¬sărituri până la celălalt apus al ei şi împlinind lungimea nopţii, după fireasca sa rânduială şi mişcare.
Văzut-ai, frate, câte minuni cuprinde întru sine o singură minune a lipsirii soarelui, care s-a făcut în vremea răstignirii Domnului? Slăveşte de aici pe Hristos Cel ce S-a răstignit, Care, deşi cu trupul era spânzurat pe Cruce, totuşi cu dumnezeirea era atotputernic şi lucra nişte minuni ca acestea, după cum zice acest Dionisie în Trimiterea către Policarp: «Atâtea sânt cele mai presus de fire ale vremii de atunci şi singur lui Hristos putincioase, Celui a toate pricinuitor, Care face lucruri mari şi prea-slăvite, cărora nu le este număr.» Această minune mult-minunată a lipsirii soarelui, cercându-se cu de-amănuntul, a fost de-ajuns lui Dionisie şi lui Apolofan, care erau elini, să cunoască dumnezeirea lui Iisus Hristos. Căci, privind aceasta, dumnezeiescul Dionisie mai-nainte a ghicit şi a zis: «Un Dumnezeu neştiut pătimeşte cu trupul, [lucru] pentru care totul s-a întunecat şi s-a clătit.» (Mihail Singhelul, în cuvântul de laudă cel către dânsul). Iar Apolofan, cel ce a rămas elen , mai-nainte a ghicit şi el, şi i-a zis dumnezeiescului Dionisie: «O bunule Dionisie! - acestea sânt schimbări ale dumnezeieştilor lucruri.» Adică - după Pahimer – „acestea sânt schimbări ale dumnezeieştilor lucruri” pentru că înşelăciunea se va schimba întru adevăr, întunericul în lumină, moartea în viaţă, omul se va face Dumnezeu şi cele asemenea acestora.
Dintre elini, lipsirea aceasta o arată şi Flegon, scriitorul de ani, în 13 al cronografilor. Şi din cei vechi dintre ai noştri, African, în 5 al cronografilor, şi Eusebiu Pamfil. Iar din cei de pe urmă, dumnezeiescul Maxim Pahimerul, Ghenadie Scolarul, Nichifor Teotoche şi Corderie Iezuitul, în cărţile Sfântului Dioni¬sie cele de curând date la iveală în două volume. Însă nu au spus aşa de limpede aceasta. Iar Domnului nostru Iisus Hristos, Celui care printr-o minune ca aceasta Şi-a făcut cunos¬cută dumnezeirea Sa şi a încredinţat-o, fie-I slavă şi stăpânire în veci! Amin!” Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut

Şi era la ora a şasea...

PROHODUL DOMNULUI

VINEREA MARE

Procesiunea din Vinerea Mare-Ierusalim

Leontina Pop-Era o data o tainica gradina (priceasna)

VANZAREA LUI IUDA

„Sculaţi-vă, să mergem de aici! Iată s-a apropiat cel ce Mă vinde!” Hristos, prin tot ce face şi spune, îi învaţă pe ucenici că vînzarea şi moartea Lui nu se datorează nici neputinţei, nici silniciei, ci unei rînduieli mai presus de minte şi de cuvînt. Ştia mai dinainte că vînzătorul se apropie; şi nu numai că n-a fugit, ci a şi mers întru întîmpinarea lui. „Şi încă vorbind El, iată a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi cu el mulţime multă cu săbii şi beţe, de la arhiereii şi bătrînii poporului”. Frumoase unelte în mîinile preoţilor! Năvălesc asupra Lui cu săbii şi cu beţe! Evanghelistul spune: „Şi cu ei Iuda, unul din cei doisprezece“. Evanghelistul îl numeşte iarăşi: „unul din cei doisprezece” şi nu-i este ruşine să o spună. „Iar vînzătorul le dăduse semn, zicînd: „Pe Care-L voi săruta, Acela este, prindeţi-L“. Vai, cîtă răutate a intrat în sufletul vînzătorului! Cu ce ochi se uita atunci la învăţător? Cu ce gură îl săruta? O, suflete ticălos! Ce-ai pus la cale? Ce-ai îndrăznit? Ce semn ai dat vînzării? „Pe Care-L voi săruta“, a spus Iuda. Se bizuia pe bunătatea învăţătorului. Bunătatea Lui, care, mai mult decît orice, trebuia să-l ruşineze şi să-l lipsească de orice iertare că a vîndut pe Cel Ce era atît de bun! Dar pentru ce Iuda a spus că le va da semn? Pentru că de multe ori Domnul, fiind înconjurat de iudei, a trecut printre ei fără să-L vadă. Şi s-ar fi putut întîmpla şi atunci aceasta dacă Hristos ar fi voit. Voind deci să-i arate lui Iuda lucrul acesta, Domnul a orbit atunci vederile celor ce veniseră, şi i-a întrebat: „Pe cine căutaţi? (In 18, 5)”. Dar ei nu L-au cunoscut, deşi erau cu făclii şi cu lumini şi aveau pe Iuda cu ei. Iar cînd I-au răspuns: „Pe Iisus“, El le-a spus: „Eu sînt Acela pe Care-L căutaţi (In 18, 5)”. Apoi îl întreabă iarăşi pe Iuda: „Prietene, pentru ce ai venit ? (Matei 26, 50)”. Atunci a îngăduit Hristos să fie prins, după ce Şi-a arătat puterea Sa.
Evanghelistul Luca spune că, chiar în ceasul acesta al vînzării, Hristos căuta să-l îndrepte pe Iuda, spunîndu-i: „Iuda, cu o sărutare vinzi pe Fiul Omului? (Luca 22, 48)” „Nici chipul vînzării nu te ruşinează, Iudo?” îi spune Domnul. Totuşi, pentru că nici aceasta nu l-a împiedicat pe vînzător, Hristos a primit să fie sărutat şi S-a dat lor de bună voie; şi au pus mîna pe El; şi L-au prins chiar în noaptea în care mîncaseră Pastele. Atît de mult clocoteau de mînie, atît erau de înverşunaţi; dar nimic n-ar fi putut dacă Hristos nu le îngăduia. Aceasta însă nu-l scapă pe Iuda de osînda aceea de nesuferit, ci îl osîndeşte şi mai mult, pentru că a ajuns mai sălbatic decît o fiară, deşi avusese atîtea dovezi de puterea Lui, de blîndeţea şi de bunătatea Lui”.

Tâlcuire de la Sfântul Ioan Gură de Aur

Ruga din gradina Ghetsimani

„Şi mergînd puţin, S-a rugat zicînd: Părinte, dacă este cu putinţă, să treacă de la Mine paharul acesta; dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu “. Şi a venit la ei si i-a găsit dormind; şi a zis lui Petru: „Aşa, n-aţi putut veghea un ceas cu Mine? Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită; că duhul este ostrduitor, iar trupul neputincios.” Nu fără pricină S-a adresat numai lui Petru, deşi dormeau şi ceilalţi doi, ci a vrut să-l mustre şi cu acest prilej pentru pricina de care am vorbit mai înainte. Apoi, pentru că şi ceilalţi spuseseră acelaşi lucru - că spune evanghelistul: „Cînd Petru a zis: „Chiar de-ar fi să mor împreună cu tine, eu nu mă voi lepăda de Tine“, au spus la fel şi toţi ucenicii” -, deci pentru că spuseseră şi ceilalţi ucenici acelaşi lucru, Hristos le-a grăit tuturor, pentru a vădi slăbiciunea lor. Că ei, care spuseseră că voiesc să moară împreună cu El, n-au putut atunci să privegheze, nici să se întristeze cu El cînd era întristat, ci i-a biruit somnul. Hristos S-a rugat cu stăruinţă, ca să nu pară că rugăciunea Lui e o făţărie. Sudoarea Ii curgea din aceeaşi pricină, dar şi pentru ca să nu spună ereticii că agonia sufletului Său era prefăcătorie. Din pricina aceasta sudoarea Lui, ca picăturile de sînge; din pricina aceasta s-a arătat un înger întărindu-L; din pricina aceasta, atîtea nenumărate dovezi de frică, ca să nu spună nimeni că sînt plăsmuite cuvintele Evangheliei. Din pricina aceasta şi rugăciunea Lui stăruitoare. Prin cuvintele: „Dacă e cu putinţă să treacă” a arătat firea Lui omenească, iar prin cuvintele: „Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” a arătat virtutea şi înţelepciunea Lui, învăţîndu-ne să urmăm lui Dumnezeu, chiar cînd firea noastră ne trage în altă parte".
Talcuire de la Sfântul Ioan Gură de Aur

EVANGHELIA DUPĂ IOAN, CAPITOLUL 17

Rugaciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli si pentru toti credinciosii.

1. Acestea a vorbit Iisus si, ridicand ochii Sai la cer, a zis: Parinte, a venit ceasul! Preaslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te preaslaveasca.
2. Precum I-ai dat stapanire peste tot trupul, ca sa dea viata vesnica tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
3. Si aceasta este viata vesnica: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.
4. Eu Te-am preaslavit pe Tine pe pamant; lucrul pe care Mi l-ai dat sa-l fac, l-am savarsit.
5. Si acum, preaslaveste-Ma Tu, Parinte, la Tine Insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai inainte de a fi lumea.
6. Aratat-am numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat si cuvantul Tau l-au pazit.
7. Acum au cunoscut ca toate cate Mi-ai dat sunt de la Tine;
8. Pentru ca cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca de la Tine am iesit, si au crezut ca Tu M-ai trimis.
9. Eu pentru acestia Ma rog; nu pentru lume Ma rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, ca ai Tai sunt.
10. Si toate ale Mele sunt ale Tale, si ale Tale sunt ale Mele si M-am preaslavit intru ei.
11. Si Eu nu mai sunt in lume, iar ei in lume sunt si Eu vin la Tine. Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau, in care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum suntem si Noi.
12. Cand eram cu ei in lume, Eu ii pazeam in numele Tau, pe cei ce Mi i-ai dat; si i-am pazit si n-a pierit nici unul dintre ei, decat fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura.
13. Iar acum, vin la Tine si acestea le graiesc in lume, ca sa fie deplina bucuria Mea in ei.
14. Eu le-am dat cuvantul Tau, si lumea i-a urat, pentru ca nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.
15. Nu Ma rog ca sa-i iei din lume, ci ca sa-i pazesti pe ei de cel viclean.
16. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume.
17. Sfinteste-i pe ei intru adevarul Tau; cuvantul Tau este adevarul.
18. Precum M-ai trimis pe Mine in lume, si Eu i-am trimis pe ei in lume.
19. Pentru ei Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar.
20. Dar nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor,
21. Ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis.
22. Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem:
23. Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime, si sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.
24. Parinte, voiesc ca, unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia pr care Mi i-ai dat, ca sa vada slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru ca Tu M-ai iubit pe Mine mai inainte de intemeierea lumii.
25. Parinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, si acestia au cunoscut ca Tu M-ai trimis.
26. Si le-am facut cunoscut numele Tau si-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu sa fie in ei si Eu in ei.

La Cina cea de Taina încep deja Sfintele Patimi: „ Luati, mâncati, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi… beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, care se varsa pentru voi si pentru multi…” Acum începe trupul sa se frânga si sângele sa se verse si nu va conteni pâna la sfârsitul veacurilor: „Aceasta sa o faceti întru pomenirea Mea”.

La Denia din Joia Mare se vor citi cele 12 pericope Evanghelice despre patimile Domnului nostru Iisus Hristos, din evangheliile după Matei, Marcu şi Ioan. În cadrul acestei slujbe, după Evanghelia a 5-a preoţii vor scoate Sfânta Cruce din altar şi o vor aşeza în mijlocul bisericii spre închinare credincioşilor. Sfânta Cruce va rămâne până acolo până în Vinerea Mare.

Denia din Sfânta şi Marea Joi-Putna-2008

Procesiunea din Joia Mare-Ierusalim-Spalarea picioarelor

JOIA MARE-SPĂLAREA PICIOARELOR

ANGHELOS-Cand slavitii ucenici
Asculta mai multe audio Muzica »

"Când măritii ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de arginti bolnăvindu-se, s-a întunecat … Vezi, iubitorule de avutii, cel ce pentru acestea spânzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesătios care a îndrăznit unele ca acestea asupra Împăratului. Cel ce esti peste toti bun, Doamne, slavă Tie".

EVANGHELIA DUPA IOAN, CAPITOLUL 13

Iisus spala picioarele ucenicilor Sai la Cina cea de Taina. Arata cine este vanzatorul. Porunca iubirii. Petru Il va tagadui.

1. Iar inainte de sarbatoarea Pastilor, stiind Iisus ca a sosit ceasul Lui, ca sa treaca din lumea aceasta la Tatal, iubind pe ai Sai cei din lume, pana la sfarsit i-a iubit.
2. Si facandu-se Cina, si diavolul punand in inima lui Iuda fiul lui Simon Iscarioteanul, ca sa-l vanda,
3. Iisus, stiind ca Tatal I-a dat Lui toate in maini si ca de la Dumnezeu a iesit si la Dumnezeu merge,
4. S-a sculat de la Cina, S-a dezbracat de haine si, luand un stergar, S-a incins cu el.
5. Dupa aceea a turnat apa in vasul de spalat si a inceput sa spele picioarele ucenicilor si sa le stearga cu stergarul cu care era incins.
6. A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu sa-mi speli mie picioarele?
7. A raspuns Iisus si i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu stii acum, dar vei intelege dupa aceasta.
8. Petru I-a zis: Nu-mi vei spala picioarele in veac.
Iisus i-a raspuns: Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine.
9. Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, spala-mi nu numai picioarele mele, ci si mainile si capul.
10. Iisus i-a zis: Cel ce a facut baie n-are nevoie sa-i fie spalate decat picioarele, caci este curat tot. Si voi sunteti curati, insa nu toti.
11. Ca stia pe cel ce avea sa-L vanda; de aceea a zis: Nu toti sunteti curati.
12. Dupa ce le-a spalat picioarele si Si-a luat hainele, S-a asezat iar la masa si le-a zis: Intelegeti ce v-am facut Eu?
13. Voi Ma numiti pe Mine: Invatatorul si Domnul, si bine ziceti, caci sunt.
14. Deci daca Eu, Domnul si Invatatorul, v-am spalat voua picioarele, si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora;
15. Ca v-am dat voua pilda, ca, precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi.
16. Adevarat, zic voua: Nu este sluga mai mare decat stapanul sau, nici solul mai mare decat cel ce l-a trimis pe el.
17. Cand stiti acestea, fericiti sunteti daca le veti face.
18. Nu zic despre voi toti; caci Eu stiu pe cei pe care i-am ales. Ci ca sa se implineasca Scriptura: “Cel ce mananca painea cu Mine a ridicat calcaiul impotriva Mea“.
19. De acum va spun voua, inainte de a fi aceasta, ca sa credeti, cand se va indeplini, ca Eu sunt.

20. Adevarat, adevarat zic voua: Cel care primeste pe cel pe care-l voi trimite Eu, pe Mine Ma primeste; iar cine Ma primeste pe Mine primeste pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
21. Iisus, zicand acestea, S-a tulburat cu duhul si a marturisit si a zis: Adevarat, adevarat zic voua ca unul dintre voi Ma va vinde.
22. Deci ucenicii se uitau unii la altii, nedumerindu-se despre cine vorbeste.
23. Iar la masa era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Iisus.
24. Deci Simon Petru i-a facut semn acestuia si i-a zis: Intreaba cine este despre care vorbeste.
25. Si cazand acela astfel la pieptul lui Iisus, I-a zis: Doamne, cine este?
26. Iisus i-a raspuns: Acela este, caruia Eu, intingand bucatica de paine, i-o voi da. Si intingand bucatica, a luat-o si a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul.
27. Si dupa imbucatura a intrat satana in el. Iar Iisus i-a zis: Ceea ce faci, fa mai curand.
28. Dar nimeni din cei care sedeau la masa n-a inteles pentru ce i-a zis aceasta.
29. Caci unii socoteau, deoarece Iuda avea punga, ca lui ii zice Iisus: Cumpara cele de care avem de trebuinta la sarbatoare, sau sa dea ceva saracilor.
30. Deci dupa ce a luat acela bucatica de paine, a iesit numaidecat. Si era noapte.
31. Si cand a iesit el, Iisus a zis: Acum a fost preaslavit Fiul Omului si Dumnezeu a fost preaslavit intru El.
32. Iar daca Dumnezeu a fost preaslavit intru El, si Dumnezeu Il va preaslavi intru El si indata Il va preaslavi.
33. Fiilor, inca putin timp sunt cu voi. Voi Ma veti cauta, dar, dupa cum am spus iudeilor - ca unde Ma duc Eu, voi nu puteti veni - va spun voua acum.
34. Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul.
35. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii.
36. Doamne, L-a intrebat Simon-Petru, unde Te duci? Raspuns-a Iisus: Unde Ma duc Eu, tu nu poti sa urmezi Mie acum, dar mai tarziu Imi vei urma.
37. Zis-a Petru Lui: Doamne, de ce nu pot sa urmez Tie acum? Sufletul meu il voi da pentru Tine.
38. Iisus i-a raspuns: Vei pune sufletul tau pentru Mine? Adevarat, adevarat zic tie ca nu va canta cocosul, pana ce nu te vei lepada de Mine de trei ori!

Miercurea Mare

Schitul Lacu-Slava..glas 2
Asculta mai multe audio Muzica »



Schitul Lacu-Si acum...glas 6
Asculta mai multe audio Muzica »



Schitul Lacu-Doamne, femeia ce cazuse
Asculta mai multe audio Muzica »

"Vremea sfârşitului nu o ştie nimeni, chiar dacă pare aproape, nu o ştim; oricât de aproape ar fi, el rămâne totuşi viitor. În prezent avem aceeaşi străveche luptă împotriva puterilor nevăzute, împotriva lumii şi împotriva propriilor patimi, de rezultatul căreia depinde soarta noastră veşnică. Să ne luptăm cât mai e încă ziuă, folosind timpul şi armele date de Atotmilostivul nostru Dumnezeu!
Într-adevăr, astăzi avem mai multă nevoie decât avea Cuviosul Paisie de o întoarcere la izvoarele Ortodoxiei autentice! Situaţia noastră e disperată! Şi, totuşi, mila lui Dumnezeu nu ne părăseşte, şi chiar şi astăzi putem spune că există o mişcare spre Ortodoxia autentică care respinge conştient indiferenţa, modernismul sau chiar apostazia care sunt predicate de teologi şi ierarhi ortodocşi de faimă mondială, mişcare care flămânzeşte după ceva mai mult decât Ortodoxia „îndătinată”, lipsită de putere în faţa asalturilor unei lumi rafinate, pricepute în distrugerea sufletelor. E adevărat, desigur, că lumea saturată de Sfânta Ortodoxie care l-a dat pe Cuviosul Paisie nu mai există, şi e de asemenea adevărat că glasul „bătrânilor de-Dumnezeu purtători” pe care i-a întâlnit sau i-a format pe calea sa Paisie, chiar şi într-o epocă de declin spiritual, e pur şi simplu de neauzit în zilele noastre care sunt cu siguranţă zilele creştinilor de pe urmă. Şi, totuşi, nu se poate ca flacăra zelului cu adevărat ortodox să moară înaintea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos şi nici, dacă această flacără există, Hristos Dumnezeul nostru să nu arate chiar şi acum râvnitorilor Săi cum să ducă o viaţă ortodoxă adevărată şi inspirată. În realitate, mesajul Cuviosului Paisie se adresează tocmai şi direct nouă, creştinilor de pe urmă: în „sulul” său despre „rugăciunea minţii” el spune că Sfinţii Părinţi au scris cărţile lor „prin purtarea de grijă deosebită a lui Dumnezeu ca în vremurile de pe urmă această lucrare dumnezeiască să nu cadă în uitare”. Mulţi tineri din ziua de astăzi sunt în căutarea unui guru, fiind gata de a deveni sclavii oricărui astfel de candidat ce s-ar ivi; dar vai de aceia care se folosesc de climatul acestor vremi pentru a se proclama pe ei însuşi „bătrâni purtători-de-Dumnezeu” din vechea tradiţie – astfel aceştia se amăgesc pe ei însisi si îi amăgesc si pe alţii.
Mai presus de orice, vremurile noastre cheamă la osteneli smerite si tăcute, cu dragoste şi admiraţie faţă de ceilalţi nevoitori pe calea vieţii duhovnicesti ortodoxe şi o hotărâre fermă ce nu se descurajează din pricina atmosferei nefavorabile. Noi, creştinii vremurilor de pe urmă, suntem în permanenţă chemaţi să lucrăm asupra noastră înşine, să fim supusi părinţilor şi autorităţilor duhovniceşti, să ducem o viaţă cuviincioasă cu cel puţin un minimum de disciplină duhovnicească si cu o lectură regulată a literaturii duhovnicesti ortodoxe pe care Cuviosul Paisie a transmis-o şi nouă, celor de astăzi, să veghem asupra păcatelor si căderilor noastre fără a-i judeca pe alţii. Dacă vom face aşa, chiar în aceste vremuri teribile, putem avea nădejde – cu mila lui Dumnezeu – de mântuire a sufletelor noastre".

Serafim Rose

Iata, Mirele, vine in miezul noptii - Byzantion

CAMARA TA MANTUITORULE O VAD INPODOBITA SI INBRACAMINTE NU AM ,,,,
Asculta mai multe audio Muzica »

Despre împlinirea marii prorocii

Ca un miel spre junghiere S-a adus (Isaia 53: 7).

Văzind cu ochiul duhului său prorocesc prin secolele viitoare, slăvitul Proroc Isaia a strigat tare prorocia minunii ce avea să vie, infricoşata Jertfă de pe Golgota. De departe in timp el L-a văzut pe Stăpinul lisus Hristos ducindu-Se la jertfă precum un miel fără de glas ce este dus la junghiere. Căci mielul merge la junghierea sa ca şi cum ar merge la păşunea din care işi ia hrană: fără să se apere, fără să se teamă, fără răutate. Astfel a mers şi Domnul nostru la Jertfa Sa: fără să Se apere, fără să Se teamă, fără răutate. El nu a strigat: „Oamenilor, nu faceţi aceasta!" El nu a intrebat: „Oamenilor, pentru ce imi faceţi aceasta?" El nu a osindit pe nici unul dintre ucigaşii Lui. El nu S-a revoltat, nu a protestat, nu S-a impotrivit uciderii Lui. El nu S-a miniat. El nu a gindit răul despre ucigaşii Lui, despre cei care au cutezat să se facă Lui judecători. Cind din fruntea Lui inconjurată de spini a inceput să curgă singele, El a stat tăcut. Cind Faţa Lui a fost murdărită de scuipatul nelegiuiţilor, El a rămas tăcut. Cind Lemnul Crucii pe care o ducea in spate s-a ingreunat asupra Lui, El a indurat şi a mers mai departe. Cind durerea L-a covirşit pe cind stătea răstignit pe Cruce, El a plins, dar nu către oameni, ci către Tatăl Lui Cel din Ceruri. Cind Şi-a dat Duhul Său, Ochii Lui S-au indreptat către cer, iar nu către pămint. Căci izvorul puterii Lui este in cer, iar nu pe pămint. Iar izvorul mingiierii Lui este Dumnezeu Tatăl, iar nu oamenii. Căci Patria Lui cea adevărată este impărăţia Cerurilor, iar nu cea a pămintului.

Iată Mielul lui Dumnezeu Cel Ce ridică păcatul lumii (loan 1: 19). Aşa a strigatSfîntul loan Botezătorul cînd L-a văzut pre Stăpînul lisus Hristos. Şi iată, acum seîmplineşte această prorocie pe Muntele Golgota. Iată acum Se jertfeşte şi Se omoară Mielul lui Dumnezeu, pentru păcatele lumii, ale întregii omeniri celei din veac şi pînă în veac. O, fraţilor, această prea costisitoare jertfă s-a făcut şi pentru păcatele noastre, ale celor de acum, ale mele, şi ale voastre. Sîngele Mielului Celui blînd şi fără de pată S-a adus pentru toate timpurile şi pentru toate generaţiile, de la întîiul şi pînă la cel din urmă om de pe pămînt. Plînsul Lui din Grădina Ghetsimani a fost şi pentru noi, şi pentru răutatea noastră, şi pentru slăbiciunea noastră, şi pentru păcătoşenia noastră. Şi pentru noi cei de acum S-a vărsat acel sînge. Fraţilor, să nu dispreţuim cea de nedescris şi prea costisitoare jertfă cu care noi am fost răscumpăraţi. Doar în baza ei avem noi vreo valoare ca oameni, în absenţa ei, sau în condiţiile în care noi ne lepădăm de ea, atunci noi ca oameni nu mai valorăm nimic. Nu sîntem decît un fum fără foc şi nişte nori cenuşii fără de ploaie. O, Stăpîne Preamilostive Doamne, miluieşte-ne şi Te milostiveşte şi spre noi, căci numai Ţie se cuvine toată cinstea şi mulţumită în veci, Amin!

Sfântul Nicolae Velimirovici

Îndemn pentru purtarea crucii

Înainte de a-ţi trimite Crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a cercetat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a potrivit-o după dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o
în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale cele pline de îndurare, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce.
Şi după ce ţi-a măsurat curajul, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri.
Deci o poţi duce.
Ţine-o bine şi urcă de pe Golgota spre Înviere!

Ekaterinburg-Ganina Jama

"Ganina Jama" este locul în care au fost aduse trupurile familiei Romanovilor, după execuţia lor prin împuşcare din noaptea de 16 spre 17 iulie 1918. Execuţia lor a avut loc la comanda lui Lenin, la un an de la revoluţie.





Acum acest loc se află în interiorul Mânăstirii ridicate in cinstea lor. Piatra de temelie a fost pusă la 1 octombrie 2000 , acum aici ridicându-se 7 biserici, dupa numarul membrilor familiei regale (Ţarul Nicolae al II-lea, ţarina Alexandra Feodorovna si cei cinci copii ai lor - marile ducese Olga, Tatiana, Maria si Anastasia si ţareviciul Alexei ) .







Staretul Anatoli (Potapov) de la Optiona , proorocea în 1916: «Soarta Ţarului - soarta Rusiei ... Nu va fi Ţarul - nu va fi nici Rusia»

În 1991, arhiepiscopul Melchisedec a binecuvântat ridicarea unei cruci în locul în care au fost distruse rămăşiţele pămînteşti ale familiei imperiale .











Trebuie specificat că aceste fotografii au fost făcute în luna octombrie, după ce căzuse zăpada deja. Iar aceşti crini , care răsar singuri în acel loc, sunt proaspeţi şi neatinşi de frig.



În anul 2000, în timpul unei vizite , Patriarhul Moscovei şi a toată Rusia , Alexei al- II-lea a binecuvântat ridicarea unei mânăstiri în acest loc în cinstea familiei Sfântului Ţar. Cele 7 biserici au fost ridicate între anii 2000-2003 .







Acum, Mânăstirea de la "Ganina Jama" este un simbol al pocăinţei pentru păcatul unei naţiuni şi simbolizează renaşterea Rusiei Ortodoxe .

Iustin Popovici-30 de ani de la plecarea la Domnul

"Sfinţii, întrucât ei sunt sfinţiţi şi iluminaţi de Duhul Sfânt, sunt şi adevăraţi dascăli şi educatori.
Educaţia fără sfinţenie, şi anume educaţia fără sfinţirea de către Duhul Sfânt, şi fără
desăvârşirea şi împlinirea omului prin Dumnezeu-omul Hristos, adică educaţia ateistă, a
influenţat Europa, ducând la idolatria umanistă. Nu este important dacă această idolatrie se manifestă prin divinizarea papei sau a culturii, ştiinţei, civilizaţiei, artelor, politicii, modei".

"Avem nevoie de un nou proorocIeremia, şi de o nouă plângere: omul european şi-a încheiat misiunea şi a creat un om nou fărăde Dumnezeu şi fără suflet.[...]Întrucât acest om L-aucis atât pe Dumnezeu, cât şi sufletul din el, tipul de om european comite un adevărat suicid.Suicidul este, de fapt, rezultatul inevitabil al uciderii lui Dumnezeu. Educaţia fără Dumnezeu a dus Europa şi întreaga lume într-un asemenea întuneric desăvârşit, întuneric pe care umanitatea nu l-a mai cunoscut vreodată. În acest întuneric nimeni nu recunoaşte pe cineva drept fratele său!"

"În toate strădaniile sale umaniste, omul strigă de fapt după Dumnezeu-omul Hristos.Apariţia în această lume, a Dumnezeu-omului Hristos a fost naturală, raţională şi necesară.Fiindcă numai Hristos poate să elibereze cu totul spiritul uman chinuit care s-a îmbolnăvit dinpricina umanismului celui fără de Dumnezeu. Numai El poate împlini orice dorire a esenţeinoastre omeneşti celei după chipul lui Dumnezeu: setea noastră după viaţa infinită, dreptateainfinită, adevărul şi binele infinit, cât şi după infinitatea dumnezeirii".

Cuvant de invatatura-Putna-5 aprilie 2009-Duminica Sfintei Maria Egipteanca-indemn pentru a nu primi actele cu cip



Cuvant de invatatura-Putna
Asculta mai multe audio Diverse »