sâmbătă, 5 iunie 2010

Cuvânt de folos de la Părintele Sofian Boghiu



-În zilele noastre, blajinitatea şi supunerea de care vorbiţi sunt călcate în picioare de nemărginita cupiditate şi lăcomie a celor care au pâinea şi cuţitul în mână. În ţară se fură fără ruşine, după legea junglei, sub ochii supuşi ai fiecăruia dintre noi. Există vreo speranţă să scăpăm de această resemnare şi totuşi să ne păstrăm alături de Dumnezeu?
-În vremurile pe care le trăim, sunt fie oameni care au foarte mult, fie oameni care n-au nimic, nici măcar o bucată de pâine. Oamenii normali, de mijloc, au cam dispărut. Trăim poate cea mai mare sărăcie din ultimul secol, deşi suntem o ţară bogată. După Revoluţie, speram c-o să fie mai belşug, dar acum oamenii abuzează de libertate. N-au nici un fel de sfială, de oprelişte, sunt unii care n-au altă grijă decât înavuţirea. Nu se mai satură, mai vor. E un pasaj în Biblie care spune aşa: ..Unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră". Cei puşi pe agonisire îşi au inima acolo unde îşi ţin banii. Apelează la un preot doar pentru a-şi sfinţi vilele sau maşinile luxoase. Gândiţi-vă că Sfântul Antonie a putut să-şi împartă la săraci întreaga avere moştenită de la părinţi, o întreagă avuţie, şi să plece în pustnicie singur, doar cu o desagă pe umăr. Acolo, în pustietate, a găsit o altă comoară. L-a găsit pe Dumnezeu şi acolo era şi inima lui. Sigur, nu putem fi toţi Sfântul Antonie. Trebuie doar să nu fim hapsâni, să ne păstrăm mereu o parte din inima noastră acolo, sus. Fără această hrană sufletească, murim! Murim, deşi trăim, devenim sterpi, uscaţi, împietriţi.
Dar dacă nu renunţăm să gustăm şi din cele dumnezeieşti, fie măcar de Sfintele Sărbători, cred că vom scăpa. Fiindcă oamenii vor ajunge la o saturaţie, le va da Dumnezeu lacrimi ca să plângă, şi deodată vor striga iarăşi, disperaţi: „Nu mai putem"! Românul zice „lasă", aşteaptă, rabdă, până când într-o bună zi îi va ajunge cuţitul la os. Atunci chiar şi asprimea, violenţa, vor fi pe placul lui Dumnezeu. Să fiţi încrezători în marea bunătate dumnezeiască!
"Părintele Sofian"-pag.171-172

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu