duminică, 27 iunie 2010

MINUNI CONTEMPORANE ALE SFÂNTULUI IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA

Părintele Dionisie Ignat de la Colciu (+2004) îşi amintea un fapt minunat din viaţa familiei sale. Cu mulţi ani în urmă, pe când părintele era mititel, tatăl său, ţăran simplu din Vorniceni, jud. Botoşani, a plecat pentru întâia oară în viaţa lui să se închine la Moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, împreu­nă cu mai mulţi consăteni. Aveau de parcurs pe jos cei peste 50 de kilometri. La un moment dat, pe când traversau o pădure, pe scurtătură, tatăl Părintelui a rămas în urmă şi s-a rătăcit de ceilalţi pelerini. S-a trezit singur singurel în mijlocul codrului. Nu ştia deloc în ce par­te să pornească. A făcut rugăciune fierbinte la Sfântul Ioan şi, o, minunile lui Dumnezeu!, o mireasmă cerească veni dintr-o direcţie anu­me. Urmă degrabă calea descoperită de sus. După câteva ore se afla la poarta mănăstirii. Mireasma de dincolo de lume nu l-a părăsit până când a ajuns să se închine cu evlavie la racla Sfântului Ioan cel Nou.
Istorisind minunea, Stareţul Dionisie de la Sfântul Munte ne spunea că simplita­tea duhovnicească a creştinului şi credinţa lui „fără iscodiri" atrag revărsarea harului lui Dumnezeu în viaţa lui.

În anul 1969 (pe 12 septembrie) al doi­lea copil al Mariei, o creştină din Suceava, s-a născut foarte greu, prin eliberare forţată la şapte luni. Acest fapt i-a adus fetiţei răni deschise pe corp şi dereglarea sistemului ner­vos (inclusiv dereglarea nervului optic). Dusă de către mama sa la racla Sfântului Ioan, feti­ţei i-a încetat durerea. Rugăciunile părintelui Isaia de la racla Sfântului au stins plânsul co­pilului. După un somn letargic de patru luni, în ajunul Bunei-Vestiri, minunea s-a produs: copilul s-a trezit, a strigăt şi a putut din nou să vadă, refăcându-i-se în acelaşi timp întregul sistemul nervos. Rămânea problema mersului, căci din cauza naşterii forţate, fetiţei îi sărise o vertebră din şira spinării. Doctorul Olinici a recunoscut faptul că medicina vremii respec­tive este neputincioasă, însă Dumnezeu putea interveni oricând. Cu trei săptămâni înain­tea împlinirii vârstei de doi ani, Sfântul Ioan interveni minunat în viaţa fetiţei: ea reuşi să meargă ajutată de mâini, apoi de genunchi şi - în cele din urmă - pe propriile sale picioare.

În anul 1985, imobilizată datorită unor dureri deosebite ale picioarelor, creştina Maria citeşte mai multe zile acatistele unor sfinţi tămăduitori, printre care şi pe cel al Sfântului Ioan. Sprijinită în două beţe, fe­meia ajunge la baldachinul Sfântului, unde, atingându-se de partea inferioară a raclei (lo­cul unde se află picioarele Sfântului Ioan) este vindecată pe loc. Drumul spre casă l-a făcut apoi pe picioarele ei, fără beţe, purtând în suflet o adâncă recunoştinţă faţă de tămă­duitorul ei sfânt.
Bunica mea Veronica ne povestea cu mare emoţie o mare minune pe care a făcut-o Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava cu fiica ei, Cezica. Bunicii mei locuiau într-un sat de lângă Dorohoi. Dintre cei trei copii pe care îi născuse până atunci, bunicii îi muriseră doi, un băieţel şi o fetiţă, la vârste foarte mici — aveau câteva luni fiecare - şi a rămas marcată de aceste pierderi. De ace­ea s-a bucurat mult când i-a fost dăruit un nou copil. Pe când Cezica nu împlinise încă vârsta de un an, din senin, prunca nu a mai vrut să mănânce deloc şi plângea continuu. După trei zile petrecute în această stare, fără ca medicul din sat să poată face ceva, şi mama şi copila erau epuizate. Mama îşi pierduse orice nădejde, gândindu-se că şi această pruncă se va duce la Domnul pre­cum ceilalţi doi dinaintea ei. Copila refuza să sugă.
A treia zi a trecut pe la poartă o feme­ie credincioasă din sat. Bunica i-a spus că fata ei este pe moarte, iar aceea i-a zis: „De ce nu duci fata la Sfântul Ioan cel Nou?". Ca la ultima scăpare, a luat fata, a urcat în­tr-o căruţă care mergea la Dorohoi şi seara era la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava. Fetiţa era învineţită de foame şi suferinţă, aproape moartă. Părintele de la raclă le-a citit o rugăciune şi a atins prunca de capul Sfântului. în aceeaşi clipă, micuţa a început să râdă, după atâtea zile de chin. Imediat, prin gesturi sugestive, a început să ceară de mâncare de la mama ei, care s-a grăbit să o alăpteze. Părintele de la raclă le-a dăruit o iconiţă cu Sfântul Ioan, care este păstrată cu sfinţenie de către mătuşa mea, pentru a nu uita niciodată binefacerea Marelui Mucenic. Bunica a plecat la cele veşnice în decembrie 2006, iar mătuşa tră­ieşte şi astăzi. (Elena M.)
Luna iulie din anul 2001 marchează un alt impresionant fapt minunat al Sfântului Ioan: tinerei D. din Suceava, care timp de aproape un deceniu a stat în casă datorită unor grave deficienţe locomotorii, i se arată Sfântul Ioan şi îi spune că vindecarea îi poate veni dacă se va îndrepta spre racla Sfântului Ioan. Ascultând, fata a trăit cel mai emoţio­nant moment al traiului ei: imediat ce a păşit în biserica mare de la Mănăstirea „Sfântul Ioan" a început sa meargă singură, mulţu­mind şi slăvind pe Dumnezeu Cel minunat întru sfinţii Săi.


Unele dintre mărturiile de mai sus văd pentru prima oară lumina tiparului, iar celelalte sunt prelua­te din lucrarea părintelui Florin Grigorescu, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava în viaţa credincioşilor, edit. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava 2003
PRESA ORTODOXĂ-Nr.17(2010)

2 comentarii:

  1. Scuze, Comentariul de mai sus era pentru postul cu Parintele Iulian..

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu l-am publicat deloc, ca sa il scrii unde trebuia...:))

    RăspundețiȘtergere