duminică, 13 iunie 2010

Să nu pierdem raiul

Dacă suntem alipiţi şi de cel mai neînsemnat lucru, ne pierdem liniştea. Slobozi să fim, aşadar, de cele trecătoare. Să nu ne lipim de nici un bun pământesc, ci numai de Domnul nostru şi de Împărăţia Lui cea nestricăcioasă.
Numai în al doilea rând să dăm importanţă bunurilor materiale; pe primul loc să le punem pe cele duhovniceşti. În vremurile de odinioară, atleţilor care biruiau la jocuri li se punea pe creştet o cunună din frunze de măslin. Astăzi, sportivii primesc milioane. Noi nu vom primi o cunună din frunze de măslin sau de dafin, care se vor ofili. Nici milioanele şi nici miliardele de bani nu aduc fericirea, oricât ne-ar face viaţa de comodă. Însă, şi dacă s-ar presupune că ar aduce comoditate şi fericire, aceasta nu ar dura mai mult de 20 până 100 de ani –cât poate dura o viaţă de om. Mai mult de anii aceştia nu ne putem bucura, orice am face. Bunurile pe care „au gătit Dumnezeu celor ce iubesc pre Dânsul” (Lc. 12:1) sunt menite unei veşnicii fără de sfârşit. Să nu pierdem raiul, alipiţi fiind de bunurile materiale!

Părintele Epifanie Theodoropulos

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu