vineri, 29 mai 2009

Hristos nu ne-a învăţat despre calendare vechi şi noi

Nu sunt de acord cu acei creştini de stil vechi care predică şi trâmbiţează că Tainele celor de stilul nou nu sunt valabile, deoarece nu ţin calendarul vechi. Într-adevăr, n-ar fi valabile, dacă preoţii ar cere ca noul sau vechiul calendar să se pogoare din cer pentru a sfinţi Cinstitele Daruri; însă ei cheamă Sfântul Duh, care sfinţeşte Cinstitele Daruri şi credincioşii se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Ceea ce spun ei este o mare amăgire şi erezie. Vai preoţilor nevrednici, şi mai mult celor care au vrăjmăşii între ei. Sfinţii îngeri participă la sfintele slujbe şi Liturghii cu frică şi spaimă, în vreme ce noi, oamenii păcătoşi, ne purtăm ca fiarele şi după aceea ne mândrim că suntem ortodocşi autentici pentru că mergem după calendarul vechi şi credem că asta e de ajuns ca să ne mântuim.
Hristos, care a venit în lume, nu ne-a învăţat despre calendarul vechi şi nou. Ne-a învăţat despre iubire, smerenie, blândeţe, răbdare, dreptate, înfrânare, cuminţenie. Citeşte Sfânta Evanghelie, izvorul adevărului şi luminii, şi vei vedea că nicăieri nu este scris despre calendare. Sfinţii Părinţi s-au sfinţit nu prin calendare, ci prin rugăciuni, posturi, privegheri şi alte nevoinţe, pe care le-au răbdat cu smerenie, pentru iubirea lui Dumnezeu. Şi cei ce se vor mântui, se vor mântui nu prin calendare, ci prin credinţa şi iubirea lor fierbinte pentru Dumnezeu şi prin faptele lor bune.
Oricum, dacă calendarul acesta nu te mulţu­meşte, urmează-l pe cel vechi. Însă să nu te amă­gească vrăjmaşul că te vei mântui deoarece eşti pe stil vechi. Hristos, când i-a trimis pe ucenicii Lui în lume, le-a spus: „Să propovăduiţi Evanghelia pe tot pământul" şi „Cel ce crede în asta se va mântui". N-a zis: Să propovăduiţi vechiul calendar şi cel ce va crede în el se va mântui.
Domnul ne-a poruncit să-i iubim pe vrăjmaşii noştri şi să ne rugăm pentru cei ce ne calomniază şi ne ocărăsc. O parte a ortodocşilor o urăşte, o osân­deşte şi o vorbeşte de rău, numind-o eretică, pe cea­laltă parte. Nesocotesc cuvintele Domnului şi se numesc pe ei ortodocşi autentici! De vreme ce nu au iubire, nici ortodocşi nu sunt, nici nu se vor mântui. Căci pe cel ce n-are iubire, oricâte harisme ar avea -profetic, misionar etc. - nici chiar mucenicia nu-l mântuieşte.
PĂRINTELE FILOTHEI ZERVAKOS

Un comentariu:

  1. Vechi sau nou,ce sunt acestea in ochii Domnului?Doar motive pt oameni de a mai rataci pe cale,poate chiar de a o pierde....Am invatat un lucru,ca nu oricine va zice"Doamne,Doamne"va intra in Imparatia cerurilor(fie vechi ori nou),ci cel ce lucreaza....

    RăspundețiȘtergere