SCRISOARE DESCHISĂ
CĂTRE FRAŢII CARE ŢIN CALENDARUL VECHI
Arhimandrit Epifanie Teodoropulos
Părinţilor şi fraţilor,
Revista aceasta, precum bine ştiţi cu toţii, dintru început a privit cu simpatie şi cu dragoste sinceră gruparea adepţilor calendarului vechi, adică pe dumneavoastră. Ea a fost întotdeauna un apărător călduros al drepturilor dumneavoastră la libertate şi un acuzator nemilos al abuzurilor Bisericii oficiale, care în mod repetat a uitat duhul creştinesc şi, concepându-se pe sine în mod greşit ca pe un stat poliţienesc, a întreprins împotriva voastră prigoane dureroase şi în acelaşi timp sălbatice. De multe ori am stigmatizat cele făcute şi împreună cu Marele Atanasie am declarat că „adevărul nu se vesteşte cu sabia sau cu arcul, nici cu ostaşi, ci prin înduplecare şi sfătuire”. Aşadar în numele acestei simpatii şi a acestei dragoste a noastre frăţeşti, vă rugăm să ascultaţi astăzi toate cele ce le voi spune mai jos: Dumnezeu Cel îndelung răbdător a îngăduit ca în trecut Biserica Greciei să schimbe calendarul care era valabil atunci, fără să se consulte cu celelalte Biserici Ortodoxe. Şi astfel, Ortodoxia s-a împărţit din punct de vedere calendaristic. Reformarea calendarului, scria renumitul Andrufos, „neîntreprinzându-se cum trebuia de către autoritatea comună a Bisericilor, a pricinuit foarte durerosul fenomen al despărţirii, adică acea zi în care unii prăznuiesc, iar alţii nu, şi a devenit izvor al smintelii şi al despărţirii credincioşilor”.
Această despărţire calendaristică ar fi putut pricinui şi despărtire canonică a Bisericii Ortodoxe Soborniceşti. Deoarece toate Bisericile Ortodoxe care au rămas cu calendarul vechi ar fi putut, dacă ar fi vrut, să întrerupă orice împărtăşire cu Biserica Greciei şi să o declare schismatică pentru schimbarea îndrăzneaţă făcută în mod unilateral. DAR ACEASTA NU S-A ÎNTÂMPLAT. Celelalte Biserici au tăcut văzând ceea ce s-a săvârşit şi au continuat împărtăşirea cu Biserica Greciei. Din punct de vedere al continuităţii, Biserica Greciei a rămas, în ciuda schimbării complet neghioabe şi nefolositoare, o parte sănătoasă din punct de vedere canonic a Bisericii Ortodoxe de pretutindeni.
Schisma, iubiţi fraţi nu este creată de eventualele abateri de la linia exactă a Sfintelor Canoane, ci de întreruperea împărtăşirii şi legăturii cu celelalte Biserici ortodoxe şi afurisirea de către ele. Dacă încălcările canoanelor (fiind rele, desigur, şi nedorite) creează automat schisma, atunci... „cine este nepătat de murdărie?” Oare dumneavoastră, fraţilor, n-aţi călcat niciodată vreun Canon?... Există hotărâri sinodale împotriva calendarului nou? Sunteţi de acord? Oare nu există o hotărâre a unui Sinod ecumenic (VI, canonul 101) care a osândit folosirea linguriţei sau a altui obiect în timpul Sfintei Împărtăşiri şi a hotărât, sub pedeapsa afurisirii, ca credincioşii să se împărtăşească în acelaşi fel ca preoţii astăzi, adică primind Trupul Domnului în mână şi Sângele Lui din potir? După acestea Biserica, fără să convoace un alt sinod ecumenic pentru schimbarea hotărârii de mai sus, a pus această schimbare în practică. Pentru aceasta se află în schismă, sau încă mai trăieşte având puterea să schimbe, chiar şi prin practica tacită, hotărârea ei mai veche, ce avea caracter temporar şi nu atingea adevărurile dogmatice neclintite şi neschimbate?
Dar nici diferentele referitoare la sărbătorile din cursul anului şi, în general la cele ale cultului (deşi sunt rele şi nedorite) nu au creat în mod automat schisma. Dintru început Biserica lui Hristos (mai bine zis, unele biserici locale) au avut diferenţe şi particularităţi în domeniul sărbătorilor anuale şi, în general, în domeniul cultului. Ascultaţi unele din aceste diferenţe ce existau în Biserica veche, în Biserica Sfinţilor Părinţi:
Părinţilor şi fraţilor,
Revista aceasta, precum bine ştiţi cu toţii, dintru început a privit cu simpatie şi cu dragoste sinceră gruparea adepţilor calendarului vechi, adică pe dumneavoastră. Ea a fost întotdeauna un apărător călduros al drepturilor dumneavoastră la libertate şi un acuzator nemilos al abuzurilor Bisericii oficiale, care în mod repetat a uitat duhul creştinesc şi, concepându-se pe sine în mod greşit ca pe un stat poliţienesc, a întreprins împotriva voastră prigoane dureroase şi în acelaşi timp sălbatice. De multe ori am stigmatizat cele făcute şi împreună cu Marele Atanasie am declarat că „adevărul nu se vesteşte cu sabia sau cu arcul, nici cu ostaşi, ci prin înduplecare şi sfătuire”. Aşadar în numele acestei simpatii şi a acestei dragoste a noastre frăţeşti, vă rugăm să ascultaţi astăzi toate cele ce le voi spune mai jos: Dumnezeu Cel îndelung răbdător a îngăduit ca în trecut Biserica Greciei să schimbe calendarul care era valabil atunci, fără să se consulte cu celelalte Biserici Ortodoxe. Şi astfel, Ortodoxia s-a împărţit din punct de vedere calendaristic. Reformarea calendarului, scria renumitul Andrufos, „neîntreprinzându-se cum trebuia de către autoritatea comună a Bisericilor, a pricinuit foarte durerosul fenomen al despărţirii, adică acea zi în care unii prăznuiesc, iar alţii nu, şi a devenit izvor al smintelii şi al despărţirii credincioşilor”.
Această despărţire calendaristică ar fi putut pricinui şi despărtire canonică a Bisericii Ortodoxe Soborniceşti. Deoarece toate Bisericile Ortodoxe care au rămas cu calendarul vechi ar fi putut, dacă ar fi vrut, să întrerupă orice împărtăşire cu Biserica Greciei şi să o declare schismatică pentru schimbarea îndrăzneaţă făcută în mod unilateral. DAR ACEASTA NU S-A ÎNTÂMPLAT. Celelalte Biserici au tăcut văzând ceea ce s-a săvârşit şi au continuat împărtăşirea cu Biserica Greciei. Din punct de vedere al continuităţii, Biserica Greciei a rămas, în ciuda schimbării complet neghioabe şi nefolositoare, o parte sănătoasă din punct de vedere canonic a Bisericii Ortodoxe de pretutindeni.
Schisma, iubiţi fraţi nu este creată de eventualele abateri de la linia exactă a Sfintelor Canoane, ci de întreruperea împărtăşirii şi legăturii cu celelalte Biserici ortodoxe şi afurisirea de către ele. Dacă încălcările canoanelor (fiind rele, desigur, şi nedorite) creează automat schisma, atunci... „cine este nepătat de murdărie?” Oare dumneavoastră, fraţilor, n-aţi călcat niciodată vreun Canon?... Există hotărâri sinodale împotriva calendarului nou? Sunteţi de acord? Oare nu există o hotărâre a unui Sinod ecumenic (VI, canonul 101) care a osândit folosirea linguriţei sau a altui obiect în timpul Sfintei Împărtăşiri şi a hotărât, sub pedeapsa afurisirii, ca credincioşii să se împărtăşească în acelaşi fel ca preoţii astăzi, adică primind Trupul Domnului în mână şi Sângele Lui din potir? După acestea Biserica, fără să convoace un alt sinod ecumenic pentru schimbarea hotărârii de mai sus, a pus această schimbare în practică. Pentru aceasta se află în schismă, sau încă mai trăieşte având puterea să schimbe, chiar şi prin practica tacită, hotărârea ei mai veche, ce avea caracter temporar şi nu atingea adevărurile dogmatice neclintite şi neschimbate?
Dar nici diferentele referitoare la sărbătorile din cursul anului şi, în general la cele ale cultului (deşi sunt rele şi nedorite) nu au creat în mod automat schisma. Dintru început Biserica lui Hristos (mai bine zis, unele biserici locale) au avut diferenţe şi particularităţi în domeniul sărbătorilor anuale şi, în general, în domeniul cultului. Ascultaţi unele din aceste diferenţe ce existau în Biserica veche, în Biserica Sfinţilor Părinţi:
a) Nu numai înainte de Sinodul întâi ecumenic existau diferenţe referitoare la sărbătoarea Pastelul între Bisericile Ortodoxe (cea a Asiei Mici sărbătorea Pastele întotdeauna la 14 Nisan, în orice zi ar fi căzut, nu numai duminica, iar celelalte sărbătoreau Pastele întotdeauna duminica după 14 Nisan), dar şi după Sinodul întâi ecumenic au existat diferente referitoare la sărbătorirea Paştelui, deşi acest Sinod a stabilit categoric cele privitoare la sărbătorire. Uneori se sărbătorea Pastele atât în Răsărit cât şi în Apus în aceeaşi zi, alteori se sărbătorea într-o zi în Răsărit şi în alta în Apus. A trebuit să treacă mai mult de două secole de la Sinodul I ecumenic până când a dispărut deosebirea, şi sărbătorirea Paştelui a început să se săvârşească în aceeaşi zi. Şi cu toate acestea, Bisericile Răsăritului şi Apusului erau unite canonic. Deşi exista deosebire în data prăznuirii, exista însă împărtăşire canonică;
b) Biserica Ortodoxă a Spaniei săvârşea încă din vechime Botezul printr-o singură afundare şi nu prin trei, vrând să arate prin aceasta unitatea Sfintei Treimi şi egalitatea Persoanelor Ei, împotriva arienilor din Spania, care prin cele trei afundări voiau să arate despărţirea Sfintei Treimi şi neegalitatea Persoanelor Ei. Dar lucrul acesta, cu toată gravitatea sa, n-a pricinuit despărţire canonică între Biserica aceasta şi celelalte, ci Biserica Spaniei a fost recunoscută de celelalte şi şi-a menţinut împărtăşirea cu ele, în ciuda acestei curiozităţi serioase a ei;
c) Biserica Răsăriteană şi cea Africană dădeau Sfânta împărtăşanie pruncilor botezaţi, în timp ce cea Apuseană nu avea practica aceasta. Şi totuşi, împărtăşirea canonică între aceste Biserici s-a păstrat nevătămată;
d) Apusul sărbătorea Praznicul Naşterii Domnului la 25 decembrie, pe când în Răsărit până în vremea Sfântului Ioan Gură de Aur această sărbătoare se prăznuia împreună cu Botezul Domnului, la 6 ianuarie;
e) În vechime, Răsăritul sărbătorea pe Sfinţii Apostoli la 28 decembrie, în timp ce Apusul îi sărbătorea la 29 iunie;
f) Bisericile Constantinopolului, Traciei, Asiei mici şi Siriei aveau şapte săptămâni de post înainte de Paşti, în timp ce toate celelelalte Biserici aveau numai şase, după cum relatează istoricii bisericeşti Socrate şi Sozomen.
Dar de ajuns cu acestea. Aşadar, totdeauna au existat diferenţe şi particularităţi în Biserica lui Hriştos, dar cu toate acestea împărtăşirea canonică între părţile ei era nezdruncinată. Şi astăzi, fraţilor, împărtăşirea canonică pe care o au între ele Bisericile Ortodoxe se păstrează (slavă lui Dumnezeu) neatinsă şi neclintită, în ciuda diferentelor serioase existente în privinţa prăznuirilor. Frăţiile Voastre (este dureros a o spune, dar este necesar) vă aflaţi în afara acestei împărtăşiri canonice. Nu uitaţi că Bisericile care păstrează Calendarul vechi au legături canonice nu cu Dumneavoastră, ci cu Biserica Greciei, care ţine calendarul nou.
Aceasta înseamnă una din două: ori Biserica Greciei nu este rău slăvitoare şi schismatică, ori toată Biserica Ortodoxă de pretutindeni este schismatică şi este sub înşelăciune, deoarece are împărtăşire cu o Biserică schismatică şi rău slăvitoare (după spusa „cel ce se împărtăşeşte cu cel neîmpărtăşit neîmpărtăşit este”). Soluţie de mijloc nu există. Vreţi oare să susţineţi că s-a înşelat toată Biserica în afară de voi, cei din Grecia care ţineţi calendarul vechi? Vreţi să pretindeţi că pe toată planeta noastră nimeni în afară de voi nu păstrează adevărul şi Ortodoxia? Dacă da, atunci trebuie să vă arătaţi consecvenţi faţă de voi înşivă. Adică trebuie să nu scrieţi că atâtea şi atâtea milioane de ortodocşi urmează, ca şi voi, calendarul vechi şi se află în siguranţă dogmatică şi scumpătate canonică. Ci, dimpotrivă, trebuie să spuneţi şi să scrieţi că, în afară de voi, toţi ortodocşii din toată lumea sunt, fără excepţie, rău slăvitori şi schismatici, deoarece aceştia au schimbat calendarul vechi, iar aceia recunosc pe cei care au făcut schimbarea şi se împărtăşesc cu ei. Nu mai vorbiţi de Ierusalim, nu invocaţi Antiohia, nu arătaţi Rusia, nu citaţi Serbia, nu vă referiţi la Sfântul Munte, deoarece şi Ierusalimul şi Antiohia şi Rusia şi Serbia şi Sfântul Munte Athos împreună-liturghisesc cu Biserica Greciei schimbând cu ea Scrisori de pace şi praznicale, considerând cu desăvârşire valabile Tainele ei şi pomenind-o în Diptice. Aşadar, Bisericile acestea se află în schismă şi în rea slăvire, pentru că recunosc pe schismatici şi pe rău slăvitori şi se împărtăşesc cu ei...
Dar dacă gândiţi că Biserica Ortodoxă Universală nu este nici rău slăvitoare, nici schismatică, atunci trebuie să gândiţi că şi Biserica Greciei, care are pace şi împărtăşire cu ea, este o Biserică sănătoasă din punct de vedere canonic. Atunci... Atunci trebuie să vă restabiliţi legăturile canonice cu ea, ca astfel să vă aflaţi cât se poate de repede în împărtăşire canonică cu Biserica Ortodoxă de pretutindeni. Dar poate ne veţi întreba: „Ne cereţi aşadar, să părăsim calendarul vechi şi să-l urmăm pe cel nou?” Nu, fraţilor, nu cerem aceasta. Ar fi fost un lucru nesăbuit să cerem aşa ceva, de vreme ce Biserica Ortodoxă de pretutindeni primeşte şi recunoaşte Biserica Greciei, deşi ea are un alt calendar. Aşadar, precum Biserica de pretutindeni îngăduie, fără impunere de pedepse canonice, unei diviziuni a ei (Biserica Greciei) să urmeze propriul calendar, în acelaşi mod şi Biserica Greciei este datoare să îngăduie unei diviziuni a ei să urmeze calendarul vechi, cu atât mai mult cu cât pe acesta îl ţin multe din Bisericile locale. Şi, din fericire, Biserica a declarat că îngăduie acest lucru.
Aşadar, nu cerem să părăsiţi calendarul vechi, ci cerem şi recomandăm, sau mai degrabă rugăm şi implorăm, mişcaţi de adâncă durere de suflet pentru despărţirea Bisericii, să primiţi pomenirea episcopilor Bisericii Greciei. Şi atunci: Va fi unită canonic Biserica Greciei, existând deosebire numai în data prăznuirii sărbătorilor (în timp ce astăzi există şi deosebire în data prăznuirii sărbătorilor, şi despărţire canonică).
Va fi unită canonic întreaga Biserică Ortodoxă, din moment ce gruparea celor ce ţin calendarul vechi, care astăzi este independentă, se va încadra în Biserica Greciei şi prin ea în Biserica de pretutindeni. Veţi fi consideraţi mădulare canonice şi întru totul egale în drepturi ale Bisericii.
Va fi cu putinţă ca mulţi adepţi ai calendarului nou, ce poate că iubesc calendarul cel vechi în care s-au născut şi s-au botezat, să prăznuiască după calendarul vechi fără teamă că s-ar afla în răzvrătire anticanonică.
Prin unirea şi colaborarea strânsă cu noi (indiferent de particularităţile calendaristice) se va întări şi se va arăta nebiruită gruparea, ce există şi astăzi, a ortodocşilor sinceri, iubitori de tradiţie.
Vom putea, nestingheriţi de disputele şi ciocnirile lăuntrice provenite din prăznuirile sărbătorilor la date diferite, să înfruntăm în virtutea unirii ravagiile pricinuite de înşelările şi ereziile din ţara noastră, ca şi ţicneala occidentală a unor ortodocşi care îşi dau importantă, când vom putea propovădui sfânta şi paşnica revoluţie a cărei lozincă va fi: să învie în Biserică duhul Sfinţilor Părinti, duhul nevoinţei şi al relei pătimiri de bunăvoie, duhul curăţiei şi sfinţirii lăuntrice, duhul sărăciei şi simplităţii, duhul lepădării de lume şi petrecerii cereşti! Atunci se vor risipi vrăjmaşii Lui şi vor fugi de la faţa Lui toţi cei ce-l urăsc pe El...
Părinţilor şi fraţilor,
Vă rog, împăcaţi-vă cu Biserica Greciei şi, prin ea, cu Biserica de pretutindeni. Lărgiţi-vă, încăpeţi-ne. Iată, Sfintele Paşti bat la uşă! Ce jale pentru vrăjmaşul, începătorul răutăţii, şi ce bucurie pentru Domnul de obşte şi Slobozitorul şi Stăpânul se va face dacă vom fi uniţi canonic! Atunci vom prăznui împreună cu inimă săltătoare şi cu picior vesel, îmbrăţişându-ne unul pe altul cu nespusă bucurie.
Cu multă stimă şi dragoste în Domnul,
„TREI IERARHI”, martie 1959.
Aceasta înseamnă una din două: ori Biserica Greciei nu este rău slăvitoare şi schismatică, ori toată Biserica Ortodoxă de pretutindeni este schismatică şi este sub înşelăciune, deoarece are împărtăşire cu o Biserică schismatică şi rău slăvitoare (după spusa „cel ce se împărtăşeşte cu cel neîmpărtăşit neîmpărtăşit este”). Soluţie de mijloc nu există. Vreţi oare să susţineţi că s-a înşelat toată Biserica în afară de voi, cei din Grecia care ţineţi calendarul vechi? Vreţi să pretindeţi că pe toată planeta noastră nimeni în afară de voi nu păstrează adevărul şi Ortodoxia? Dacă da, atunci trebuie să vă arătaţi consecvenţi faţă de voi înşivă. Adică trebuie să nu scrieţi că atâtea şi atâtea milioane de ortodocşi urmează, ca şi voi, calendarul vechi şi se află în siguranţă dogmatică şi scumpătate canonică. Ci, dimpotrivă, trebuie să spuneţi şi să scrieţi că, în afară de voi, toţi ortodocşii din toată lumea sunt, fără excepţie, rău slăvitori şi schismatici, deoarece aceştia au schimbat calendarul vechi, iar aceia recunosc pe cei care au făcut schimbarea şi se împărtăşesc cu ei. Nu mai vorbiţi de Ierusalim, nu invocaţi Antiohia, nu arătaţi Rusia, nu citaţi Serbia, nu vă referiţi la Sfântul Munte, deoarece şi Ierusalimul şi Antiohia şi Rusia şi Serbia şi Sfântul Munte Athos împreună-liturghisesc cu Biserica Greciei schimbând cu ea Scrisori de pace şi praznicale, considerând cu desăvârşire valabile Tainele ei şi pomenind-o în Diptice. Aşadar, Bisericile acestea se află în schismă şi în rea slăvire, pentru că recunosc pe schismatici şi pe rău slăvitori şi se împărtăşesc cu ei...
Dar dacă gândiţi că Biserica Ortodoxă Universală nu este nici rău slăvitoare, nici schismatică, atunci trebuie să gândiţi că şi Biserica Greciei, care are pace şi împărtăşire cu ea, este o Biserică sănătoasă din punct de vedere canonic. Atunci... Atunci trebuie să vă restabiliţi legăturile canonice cu ea, ca astfel să vă aflaţi cât se poate de repede în împărtăşire canonică cu Biserica Ortodoxă de pretutindeni. Dar poate ne veţi întreba: „Ne cereţi aşadar, să părăsim calendarul vechi şi să-l urmăm pe cel nou?” Nu, fraţilor, nu cerem aceasta. Ar fi fost un lucru nesăbuit să cerem aşa ceva, de vreme ce Biserica Ortodoxă de pretutindeni primeşte şi recunoaşte Biserica Greciei, deşi ea are un alt calendar. Aşadar, precum Biserica de pretutindeni îngăduie, fără impunere de pedepse canonice, unei diviziuni a ei (Biserica Greciei) să urmeze propriul calendar, în acelaşi mod şi Biserica Greciei este datoare să îngăduie unei diviziuni a ei să urmeze calendarul vechi, cu atât mai mult cu cât pe acesta îl ţin multe din Bisericile locale. Şi, din fericire, Biserica a declarat că îngăduie acest lucru.
Aşadar, nu cerem să părăsiţi calendarul vechi, ci cerem şi recomandăm, sau mai degrabă rugăm şi implorăm, mişcaţi de adâncă durere de suflet pentru despărţirea Bisericii, să primiţi pomenirea episcopilor Bisericii Greciei. Şi atunci: Va fi unită canonic Biserica Greciei, existând deosebire numai în data prăznuirii sărbătorilor (în timp ce astăzi există şi deosebire în data prăznuirii sărbătorilor, şi despărţire canonică).
Va fi unită canonic întreaga Biserică Ortodoxă, din moment ce gruparea celor ce ţin calendarul vechi, care astăzi este independentă, se va încadra în Biserica Greciei şi prin ea în Biserica de pretutindeni. Veţi fi consideraţi mădulare canonice şi întru totul egale în drepturi ale Bisericii.
Va fi cu putinţă ca mulţi adepţi ai calendarului nou, ce poate că iubesc calendarul cel vechi în care s-au născut şi s-au botezat, să prăznuiască după calendarul vechi fără teamă că s-ar afla în răzvrătire anticanonică.
Prin unirea şi colaborarea strânsă cu noi (indiferent de particularităţile calendaristice) se va întări şi se va arăta nebiruită gruparea, ce există şi astăzi, a ortodocşilor sinceri, iubitori de tradiţie.
Vom putea, nestingheriţi de disputele şi ciocnirile lăuntrice provenite din prăznuirile sărbătorilor la date diferite, să înfruntăm în virtutea unirii ravagiile pricinuite de înşelările şi ereziile din ţara noastră, ca şi ţicneala occidentală a unor ortodocşi care îşi dau importantă, când vom putea propovădui sfânta şi paşnica revoluţie a cărei lozincă va fi: să învie în Biserică duhul Sfinţilor Părinti, duhul nevoinţei şi al relei pătimiri de bunăvoie, duhul curăţiei şi sfinţirii lăuntrice, duhul sărăciei şi simplităţii, duhul lepădării de lume şi petrecerii cereşti! Atunci se vor risipi vrăjmaşii Lui şi vor fugi de la faţa Lui toţi cei ce-l urăsc pe El...
Părinţilor şi fraţilor,
Vă rog, împăcaţi-vă cu Biserica Greciei şi, prin ea, cu Biserica de pretutindeni. Lărgiţi-vă, încăpeţi-ne. Iată, Sfintele Paşti bat la uşă! Ce jale pentru vrăjmaşul, începătorul răutăţii, şi ce bucurie pentru Domnul de obşte şi Slobozitorul şi Stăpânul se va face dacă vom fi uniţi canonic! Atunci vom prăznui împreună cu inimă săltătoare şi cu picior vesel, îmbrăţişându-ne unul pe altul cu nespusă bucurie.
Cu multă stimă şi dragoste în Domnul,
„TREI IERARHI”, martie 1959.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu