Cu înşişi ochii mei

Mucenici şi Mărturisitori români

Sunt un creştin dintr-o ţară ortodoxă: România. Trăind 14 ani în închisoare, pentru credinţa mea, vreau să povestesc viaţa unor creştini ortodocşi, cu care m-am învrednicit să intru în legătură, în timpul închisorilor mele. Faptele şi pilda vieţii lor m-au însufleţit necontenit în tot acest răstimp.

"Bucuraţi-vă pururea"

Primul era un preot, care fusese închis la vârsta de 70 ani. Îl chema Ciureanu. Când l-au adus înăuntru,cu barbă mare şi cu părul alb, câţiva ofiţeri din poarta închisorii îl luară la batjocură. Unul zise: ”De ce au adus şi pe acest popă bătrân?" Altul îi răspunse în batjocură: "Poate ca să-i spovedească pe toţi!". Acest preot avea un fiu care murise în închisorile ruseşti; fiica lui fusese condamnată la 20 ani de închisoare. Doi din ginerii săi erau împreună în închisoare, unul chiar în celulă cu el. Nepoţii lui nu aveau ce mânca. Erau siliţi să mănânce gunoaie. Întreaga lui familie era distrusă. Nu mai avea nici biserică. Totuşi omul acesta avea o faţă aşa de luminoasă! Necontenit avea un zâmbet frumos pe buze. Şi niciodată nu saluta pe cineva cu "bună ziua" sau "bună seara", ci cuvintele: "Bucuraţi-vă pururea"(I.Tes.5,16).
Într-o zi l-am întrebat: "Părinte, cum puteţi zice "Bucuraţi-vă pururea", când Sfinţia voastră aţi trecut printr-o aşa de teribilă tragedie?''
- Bucuria este foarte uşoară, a răspuns el, dacă împlinim măcar un cuvânt din Sfânta Scriptură. Este scris: "Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură" (Rom. 11,15). Deci, dacă cineva se bucură împreună cu toţi cei ce se bucură, are totdeauna multă înclinare spre bucurie. Sunt închis şi mă bucur cu toţi cei ce sunt liberi. Nu merg la Biserică, dar mă bucur cu toţi cei ce sunt în Biserică. Nu mă pot împărtăşi cu Sfintele Taine, dar mă bucur cu toţi cei ce se împărtăşesc. Nu pot citi Sfânta Scriptură sau vreo altă carte sfântă, dar mă bucur cu acei ce pot. Nu pot vedea florile- (Niciodată n-am văzut vreun copac sau vreo floare în toţi aceşti ani. Mă aflam jos, sub pământ, într-o închisoare subterană. Niciodată nu vedeam soarele, luna sau stelele. Ba uneori uitam că acestea mai şi există. Niciodată nu vedeam vreo culoare, ci numai pereţii cenuşii ai celulei şi uniforma noastră gri. Ştiam însă că o astfel de lume există, o lume cu fluturi coloraţi şi curcubee pe cer)- dar pot să mă bucur cu toţi cei ce văd curcubeele de pe cer şi fluturi de toate culorile. În închisoare, mirosul nu era prea plăcut totuşi, continuă preotul, unii au flori mirositoare în jurul lor, sau tineri care se parfumează; alţii fac excursii, alţii au familii şi copii în jurul lor. Eu nu pot să-mi văd copiii, alţii însă au copii. Şi cei ce pot să se bucure cu toţi cei ce se bucură, pot să se bucure pururea.

Aceasta era pricina că era aşa de frumoasă expresia feţei lui.
Din volumul: