ORTODOXIA ŞI ECUMENISMUL (33)

Arhimandrit Serafim Alexiev

În B.E.M. nicăieri nu se vorbeşte despre hirotonire, ca fiind o Taină dotată cu har, oficiată de episcop ca succesor apostolic, ci doar despre "numire" prin impersonala "punere a mâinilor" (de către cine?). O astfel de negare evidentă a succesiunii apostolice ca condiţie a realităţii preoţiei se întâlneşte foarte des nu numai la protestanţi, ci şi la anglicani. De exemplu, dr. Hedlom, cunoscut teolog anglican şi profesor al Universităţii din Oxford, considera că, în Biserica creştină veche, episcopii erau succesori ai apostolilor "nu fiindcă ar fi primit harul transmis de apostoli, ci pentru că au fost desemnaţi de Biserică să îndeplinească îndatoririle pe care le îndeplineau apostolii". Această viziune extrem de greşită asupra preoţiei nu l-a împiedicat pe dr. Hedlom să devină curând "episcop" anglican, ceea ce vorbeşte despre solidaritatea cu el a bisericii lui. Iar în iulie 1988, la conferinţa din Lambet a episcopilor anglicani, a fost adoptată hotărârea de hirotonire a femeilor nu numai ca "preotese", ci şi ca "episcopi"! Curând ea a fost adusă la îndeplinire: la 12 februarie 1989, la Boston (SUA) a fost oficiată "hirotonirea" Barbarei Harris ca "episcop". Iată la ce fărădelege strigătoare la cer duce renunţarea ia principiul succesiunii apostolice! După aceasta devine cu neputinţă participarea ortodocşilor la Consiliul Mondial al Bisericilor, care întotdeauna a susţinut ideea "preoţiei" feminine. În compartimentul III al B.E.M., "Formele preoţiei hirotonite", se promovează insistent ideea că "Noul Testament nu indică un singur tip de preoţie, care ar putea servi drept model sau drept o normă invariabilă pentru întreaga preoţie viitoare în Biserică. În Noul Testament noi, mai curând, întâlnim o varietate de forme, care au existat în diferite locuri şi în diferite timpuri". În ultimele cuvinte se exprimă nu numai necredinţa raţionalistă în ierarhia neo-testamentară, ci se contestă chiar autenticitatea cărţilor sfinte ale Noului Testament, care ar fi apărut, chipurile, "în diferite timpuri". Urmând raţionalismului protestant, alcătuitorii B.E.M. declară deschis după aceea, că abia "în secolele doi şi trei a fost stabilită forma cu trei trepte - episcop, preot şi diacon - ca formă generală a preoţiei hirotonite în întreaga Biserică". O astfel de viziune asupra provenienţei celor trei trepte ale ierarhiei ecleziastice reprezintă o negare evidentă a faptului rânduirii lor de către Sfinţii Apostoli şi, implicit, a suprimării noţiunii însăşi de succesiune apostolică a ierarhiei. Între altele, în "Faptele Sfinţilor Apostoli", alcătuite de Sf. Ap. şi Ev. Luca (comp. Lu. 1, 3 şi Fapte 1, 6) se arată clar că Sfinţii Apostoli au hirotonit personal pe primii cinci diaconi (Fapte 6, 6). Tot de către apostoli au fost hirotoniţi Sf. Ap. Pavel şi Sf. Ap. Barnaba (Fapte 13, 3), care, la rândul lor, au hirotonit preoţi pentru toate bisericile întemeiate de ei (Fapte 14, 33). Iar Sf. Ap. Pavel a hirotonit pe ucenicul său Timotei în cinul de episcop al Efesului (I Tim. 4, 14; II Tim. 1, 6), iar pe alt ucenic al său, Tit, l-a făcut episcop al Cretei, poruncindu-i să hirotonească preoţi pentru toate oraşele de acolo (Tit 1,6). În afară de indicaţiile directe ale cărţilor sfinte ale Noului Testament, încă în epoca apostolilor existenţa a trei trepte ierarhice este mărturisită de succesorii direcţi ai apostolilor - Sfântul Clement, episcop al Romei, şi Sfântul Ignatie Purtătorul de Dumnezeu, episcop al Antiohiei (mort în anul 107), în epistolele lor către Magnezieni (6, 1; 3, 1-2) şi către Tralieni (3, 1), în care sunt direct enumerate cele trei trepte ale ierarhiei bisericeşti. În B.E.M. însă, mărturiile acestor trei bărbaţi apostolici sunt opuse una alteia în mod artificial. În comentariul la §36 citim: "În vechea Biserică legătura dintre episcopat şi comunitatea apostolică era concepută în două chipuri. Pe de o parte, se recunoaşte că "Sfântul Clement se interesa înainte de toate de mijloacele cu ajutorul cărora continuitatea istorică a prezenţei lui Hristos era asigurată în Biserică datorită succesiunii apostolice, iar pe de alta - se subliniază că "Sfântul Ignatie din Antiohia vedea în comunitatea creştină, strânsă în jurul preotului şi în mijlocul preoţilor şi diaconilor, o manifestare reală a Duhului în comunitatea apostolică." De aici se trage concluzia că "simbolul succesiunii apostolice nu arată doar continuitatea istorică, ci şi adevărata realitate duhovnicească". De fapt, continuitatea istorică a succesiunii apostolice, susţinută de Sfântul Clement de la Roma, stă la baza realităţii duhovniceşti, despre care vorbeşte Sfântul Ignatie Purtătorul de Dumnezeu şi care nu reprezintă decât continuitatea apostolică la momentul dat. Prin urmare, ambii bărbaţi apostolici vorbesc de unul şi acelaşi fenomen, care garantează succesiunea apostolică în Biserica Creştină. B.E.M., ocolind problema extrem de neplăcută pentru protestanţi vizând succesiunea apostolică ca transmitere a harului ierarhic printr-un lanţ continuu de hirotoniri din epoca apostolilor până în zilele noastre, care a fost curmat de Luther (secolul XVI) introduce o nouă îmbinare de termeni: "Succesiunea în Tradiţia Apostolică". Scopul acesteia este de a sustrage atenţia de la principalul obiect - succesiunea apostolică ierarhică, reducând problema la o noţiune mai largă - Tradiţia Apostolică, care, datorită posibilităţii de interpretare, convine mai mult protestanţilor. Această expresie, în favoarea B.E.M., este asimilată şi de ecumeniştii "ortodocşi". Unul din autorii B.E.M., protoiereul Vitalie Borovoi, în referatul său "Evaluarea documentelor de la Lima despre Botez, Euharistie şi Preoţie", vorbeşte de "succesiunea organică a Tradiţiei Apostolice a vieţii harice şi sacramentale în Vechea Biserică a epocii Sinoadelor Ecumenice (comună pentru noi toţi încă până la perioada sciziunilor noastre)". Pe atunci însă protestanţii nu existau! Mai departe pr. Borovoi scrie despre necesitatea renaşterii "unităţii creştine prin eforturile frăţeşti comune ale întregii comunităţi ecumenice pornind de la principiile şi urmând principiile succesiunii istorice a Tradiţiei Apostolice..."