Arhimandrit Serafim Alexiev
C)C.E.B. propune (şi impune) recunoaşterea reciprocă a Tainelor (B.E.M.)
Cercetând în principiul 8 diferite proiecte ecumenice de unire, ne-am referit succint la documentul B.E.M., adoptat de comisia "Credinţă şi organizare" de la Lima, document care constituie efectiv baza dogmatică şi liturgică minimă a unirii creştinilor. Să examinăm acum mai pe larg conţinutul acestui plan de unificare a învăţăturii despre Taine: Botezul, Euharistia, Slujirea (Preoţia).
Ideea acestui minimum descinde încă din anul 1888, când în Anglia au fost elaborate aşa numitele: "Hotărâri cvadripartite de la Lambet", în care sunt amintite cele trei Taine menţionate. În anul 1920, Conferinţa de la Lambet a propus din nou acest minim în calitate de bază pentru unirea bisericilor.
De atunci încoace, timp de peste jumătate de secol, ecumeniştii au lucrat intens la elaborarea unui "document al unirii", care a fost adoptat, în varianta sa definitivă, de comisia "Credinţă şi organizare" de la Lima, în ianuarie 1982, iar în anul următor a fost propus bisericilor participante la Adunarea a VI-a C.E.B. de la Vancouver.
Să ne oprim mai întâi la numărul Tainelor menţionate în B.E.M. Din cele şapte Taine bisericeşti rânduite de Dumnezeu au fost alese doar trei, subliniindu-se în special că consimţământul bisericilor pentru adoptarea lor reprezintă "una din pietrele de încercare ale unificării Bisericii", urmând să conducă la o "cotitură hotărâtoare". În preambulul B.E.M. se arată că "tendinţa spre unitate a unor biserici şi tendinţa spre consens general sunt strâns legate reciproc".
La aceasta am putea obiecta că consensul construit pe o bază minimă nu poate însemna un consens întru adevăr, ci doar un oportunism de compromis cu erezia. Însuşi faptul că în B.E.M. nu sunt menţionate patru Taine bisericeşti: Mirungerea, Spovedania (Pocăinţa), Căsătoria şi Sfântul Maslu - denotă că acest document în general nu le recunoaşte drept Taine şi că e alcătuit de pe poziţii pur protestante.
Sfântul Simeon, arhiepiscop de Solunsk (+1430), scria, în opera sa clasică "Despre Taine": "Există şapte daruri ale Duhului Sfânt, după cum arată Isaia (11, 2-3), şi există şapte Taine bisericeşti, prin care acţionează Duhul. Acestea sunt: Botezul, Mirungerea, Împărtăşania, Hirotonia, Căsătoria, Pocăinţa şi Sfântul Maslu". Patriarhul Constantinopolului, Ieremia II, enumera aceleaşi şapte Taine şi în aceeaşi succesiune, în capitolul 7 al primului său răspuns la întrebările teologilor luterani din Wuttenberg în 1567, dând următoarele explicaţii: "Taina... este un ritual de slujbe religioase şi ceea ce se săvârşeşte prin ele şi în ele şi de ce are trebuinţă fiecare: adică Botezul, Mirungerea, Împărtăşania, iar pentru cei care s-au consacrat lui Dumnezeu - Hirotonia; precum pentru mireni - Căsătoria, iar pentru cei care au păcătuit după botez - Pocăinţa şi ungerea cu untdelemn sfinţit. Ele dăruiesc iertarea păcatelor şi curăţă murdăriile din suflet. Se numesc Taine de aceea că presupun, în semnele lor sensibile (adică, materiale), o acţiune duhovnicească şi nerostită. Fiecare din aceste Taine este stabilită în Scriptură şi are o anumită materie şi formă".
Motivul reducerii numărului Tainelor până la două la protestanţi constă în înţelegerea raţionalistă greşită a înseşi Tainelor rânduite de Dumnezeu. Sunt luate în seamă numai Tainele stabilite direct după porunca Mântuitorului, şi anume: Botezul (Mt. 28, 19) şi Împărtăşania (Mt. 26, 26-28), deşi, dacă lucrurile sunt abordate astfel, ar trebui recunoscută ca Taină şi Pocăinţa (Spovedania), despre care Mântuitorul a vorbit apostolilor după Învierea Sa: "Luaţi Duh Sfânt! Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate: şi celor ce le veţi ţinea, vor fi ţinute" (In. 20, 22-23; comp. Mt. 18, 18). Dar în pofida poruncii concrete a Mântuitorului, protestanţii nu au această Taină!
După cum subliniază arhiepiscopul Serafim (Sobolev), "Întemeietorul celor şapte Taine a fost Însuşi Domnul - fie prin predicarea învăţăturii dumnezeieşti, care a slujit drept temelie pentru introducerea în viaţa bisericească de către apostoli a Mirungerii, Pocăinţei şi Căsătoriei (In. 7, 37-39; 20, 21-23; Mt. 18, 3-12), sau prin transmiterea directă a poruncii de rânduire a Tainelor Botezului şi Împărtăşaniei (Mt. 28, 19; 26, 26-28); sau, în sfârşit, prin porunca de a păzi tot ce le-a poruncit El (Mt. 28, 20). E de remarcat că această poruncă cu caracter general a lui Hristos - "de a păzi tot ce v-am poruncit" - urmează imediat după cuvintele de instituire a primei dintre Taine - Botezul (Mt. 28, 19), şi ea, incontestabil, cuprinde şi toate celelalte Taine. De îndeplinirea acestei porunci dumnezeieşti generale ţine neapărat şi instituirea de către apostoli a Tainelor Hirotonirii şi Sfântului Maslu..., ca şi a altor cinci Taine".
Iată de ce în art. 10 al Simbolului credinţei este amintit doar "singur Botezul întru iertarea păcatelor", prin el înţelegându-se însă şi celelalte şase Taine, care se studiază deopotrivă în catehism.
În excelenta sa lucrare "Erezia ecumenismului". teologul grec A. Delybasy, referindu-se la "minimalismul dogmatic al hotărârilor cvadripartite din 1888 de la Lambet", care stau la baza B.E.M., scrie: "Cele şapte sfinte Taine ale Bisericii, prin care se transmite în ea Harul dumnezeiesc sfinţit, sunt reduse la două: Botezul şi Euharistia. Iar din cele trei trepte ierarhice... este aprobată numai cea episcopală", şi aceea nu ca un rang ierarhic suprem instituit de Hristos în Biserică, ci ca o tradiţie, care la faţa locului poate fi adaptată în funcţie de nevoile poporului". "Tainele nu sunt tratate drept Taine ca atare, prin care se transmite Harul dumnezeiesc, ci ca simple ceremonii simbolice, care au aceeaşi însemnătate ca şi predica sau chiar una mai mică". Astfel, "prin intermediul minimalismului dogmatic, cerinţele credinţei sunt diminuate până la cea mai mică posibilitate, urmărindu-se tendinţa lichidării lor." În continuarea preambulului B.E.M. alcătuitorii documentului, printre care figurează prof. Nisiotis, ecumenist "ortodox" de tristă faimă, lăudându-se cu apariţia societăţii frăţeşti ecumenice, care deseori depăşeşte cadrul confesional (adică masoneria), subliniază că în B.E.M., "disensiunile de altădată sunt tratate într-o nouă lumină", şi se atrage atenţia asupra unor "coincidenţe mult promiţătoare" în învăţătura diferitelor biserici. "Bisericile trebuie să dezvolte aceste coincidenţe, pas cu pas, în învăţătura lor despre credinţă", ceea ce le va conduce, chipurile, la "comunicare reciprocă în succesiunea apostolică şi la continuitate cu învăţătura bisericii ecumenice". Un adept înflăcărat al B.E.M., Papaderos, se grăbeşte să împărtăşească bucuria fraţilor protestanţi, care se pare că au ajuns, la Lima, "aproape la nivelul credinţei apostolice" (!)
Anticipând analiza în continuare a importantei probleme a succesiunii apostolice, am vrea să-i întrebăm pe prof. Nisiotis şi pe dr. Papaderos, în care temei protestanţii se laudă cu credinţa apostolică, dacă ei nu au cel puţin inclusă în ea succesiunea ierarhică apostolică şi dacă ei nu vor să-l primească de la Biserica Ortodoxă a lui Hristos, care o posedă?
În finalul preambulului B.E.M, alcătuitorii, încântaţi de unanimitatea fără precedent a teologilor de diferite tradiţii în privinţa celor trei Taine, declară în mod surprinzător că, "nu trebuie să ne aşteptăm, în B.E.M., la o interpretare teologică deplină a botezului, euharistiei şi preoţiei", căci aceasta, după părerea lor, "în cazul dat este neadecvată şi chiar nedorită". În aceste cuvinte se dezvăluie totalmente orientarea anti-teologică a alcătuitorilor, în ciuda înaltelor titluri de profesori şi doctori! Respingând chiar însăşi ideea privind abordarea pur teologică a Tainelor bisericeşti, ei se scapă cu vorba, în cele din urmă, că "textul coordonat al B.E.M. este concentrat în mod conştient asupra acelor aspecte care au fost direct sau indirect legate de problema recunoaşterii reciproce care conduce spre unire.
Această recunoaştere a tendinţei spre "unirea" de compromis demonstrează elocvent de ce tendenţiozitatea ecumenică a B.E.M. este incompatibilă cu analiza teologică; de aceea are perfectă dreptate Delybassy când afirmă că ideile ecumenice nu sunt inspirate de "credinţa în Dumnezeu", ci doar de "interese egoiste".
Ideea acestui minimum descinde încă din anul 1888, când în Anglia au fost elaborate aşa numitele: "Hotărâri cvadripartite de la Lambet", în care sunt amintite cele trei Taine menţionate. În anul 1920, Conferinţa de la Lambet a propus din nou acest minim în calitate de bază pentru unirea bisericilor.
De atunci încoace, timp de peste jumătate de secol, ecumeniştii au lucrat intens la elaborarea unui "document al unirii", care a fost adoptat, în varianta sa definitivă, de comisia "Credinţă şi organizare" de la Lima, în ianuarie 1982, iar în anul următor a fost propus bisericilor participante la Adunarea a VI-a C.E.B. de la Vancouver.
Să ne oprim mai întâi la numărul Tainelor menţionate în B.E.M. Din cele şapte Taine bisericeşti rânduite de Dumnezeu au fost alese doar trei, subliniindu-se în special că consimţământul bisericilor pentru adoptarea lor reprezintă "una din pietrele de încercare ale unificării Bisericii", urmând să conducă la o "cotitură hotărâtoare". În preambulul B.E.M. se arată că "tendinţa spre unitate a unor biserici şi tendinţa spre consens general sunt strâns legate reciproc".
La aceasta am putea obiecta că consensul construit pe o bază minimă nu poate însemna un consens întru adevăr, ci doar un oportunism de compromis cu erezia. Însuşi faptul că în B.E.M. nu sunt menţionate patru Taine bisericeşti: Mirungerea, Spovedania (Pocăinţa), Căsătoria şi Sfântul Maslu - denotă că acest document în general nu le recunoaşte drept Taine şi că e alcătuit de pe poziţii pur protestante.
Sfântul Simeon, arhiepiscop de Solunsk (+1430), scria, în opera sa clasică "Despre Taine": "Există şapte daruri ale Duhului Sfânt, după cum arată Isaia (11, 2-3), şi există şapte Taine bisericeşti, prin care acţionează Duhul. Acestea sunt: Botezul, Mirungerea, Împărtăşania, Hirotonia, Căsătoria, Pocăinţa şi Sfântul Maslu". Patriarhul Constantinopolului, Ieremia II, enumera aceleaşi şapte Taine şi în aceeaşi succesiune, în capitolul 7 al primului său răspuns la întrebările teologilor luterani din Wuttenberg în 1567, dând următoarele explicaţii: "Taina... este un ritual de slujbe religioase şi ceea ce se săvârşeşte prin ele şi în ele şi de ce are trebuinţă fiecare: adică Botezul, Mirungerea, Împărtăşania, iar pentru cei care s-au consacrat lui Dumnezeu - Hirotonia; precum pentru mireni - Căsătoria, iar pentru cei care au păcătuit după botez - Pocăinţa şi ungerea cu untdelemn sfinţit. Ele dăruiesc iertarea păcatelor şi curăţă murdăriile din suflet. Se numesc Taine de aceea că presupun, în semnele lor sensibile (adică, materiale), o acţiune duhovnicească şi nerostită. Fiecare din aceste Taine este stabilită în Scriptură şi are o anumită materie şi formă".
Motivul reducerii numărului Tainelor până la două la protestanţi constă în înţelegerea raţionalistă greşită a înseşi Tainelor rânduite de Dumnezeu. Sunt luate în seamă numai Tainele stabilite direct după porunca Mântuitorului, şi anume: Botezul (Mt. 28, 19) şi Împărtăşania (Mt. 26, 26-28), deşi, dacă lucrurile sunt abordate astfel, ar trebui recunoscută ca Taină şi Pocăinţa (Spovedania), despre care Mântuitorul a vorbit apostolilor după Învierea Sa: "Luaţi Duh Sfânt! Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate: şi celor ce le veţi ţinea, vor fi ţinute" (In. 20, 22-23; comp. Mt. 18, 18). Dar în pofida poruncii concrete a Mântuitorului, protestanţii nu au această Taină!
După cum subliniază arhiepiscopul Serafim (Sobolev), "Întemeietorul celor şapte Taine a fost Însuşi Domnul - fie prin predicarea învăţăturii dumnezeieşti, care a slujit drept temelie pentru introducerea în viaţa bisericească de către apostoli a Mirungerii, Pocăinţei şi Căsătoriei (In. 7, 37-39; 20, 21-23; Mt. 18, 3-12), sau prin transmiterea directă a poruncii de rânduire a Tainelor Botezului şi Împărtăşaniei (Mt. 28, 19; 26, 26-28); sau, în sfârşit, prin porunca de a păzi tot ce le-a poruncit El (Mt. 28, 20). E de remarcat că această poruncă cu caracter general a lui Hristos - "de a păzi tot ce v-am poruncit" - urmează imediat după cuvintele de instituire a primei dintre Taine - Botezul (Mt. 28, 19), şi ea, incontestabil, cuprinde şi toate celelalte Taine. De îndeplinirea acestei porunci dumnezeieşti generale ţine neapărat şi instituirea de către apostoli a Tainelor Hirotonirii şi Sfântului Maslu..., ca şi a altor cinci Taine".
Iată de ce în art. 10 al Simbolului credinţei este amintit doar "singur Botezul întru iertarea păcatelor", prin el înţelegându-se însă şi celelalte şase Taine, care se studiază deopotrivă în catehism.
În excelenta sa lucrare "Erezia ecumenismului". teologul grec A. Delybasy, referindu-se la "minimalismul dogmatic al hotărârilor cvadripartite din 1888 de la Lambet", care stau la baza B.E.M., scrie: "Cele şapte sfinte Taine ale Bisericii, prin care se transmite în ea Harul dumnezeiesc sfinţit, sunt reduse la două: Botezul şi Euharistia. Iar din cele trei trepte ierarhice... este aprobată numai cea episcopală", şi aceea nu ca un rang ierarhic suprem instituit de Hristos în Biserică, ci ca o tradiţie, care la faţa locului poate fi adaptată în funcţie de nevoile poporului". "Tainele nu sunt tratate drept Taine ca atare, prin care se transmite Harul dumnezeiesc, ci ca simple ceremonii simbolice, care au aceeaşi însemnătate ca şi predica sau chiar una mai mică". Astfel, "prin intermediul minimalismului dogmatic, cerinţele credinţei sunt diminuate până la cea mai mică posibilitate, urmărindu-se tendinţa lichidării lor." În continuarea preambulului B.E.M. alcătuitorii documentului, printre care figurează prof. Nisiotis, ecumenist "ortodox" de tristă faimă, lăudându-se cu apariţia societăţii frăţeşti ecumenice, care deseori depăşeşte cadrul confesional (adică masoneria), subliniază că în B.E.M., "disensiunile de altădată sunt tratate într-o nouă lumină", şi se atrage atenţia asupra unor "coincidenţe mult promiţătoare" în învăţătura diferitelor biserici. "Bisericile trebuie să dezvolte aceste coincidenţe, pas cu pas, în învăţătura lor despre credinţă", ceea ce le va conduce, chipurile, la "comunicare reciprocă în succesiunea apostolică şi la continuitate cu învăţătura bisericii ecumenice". Un adept înflăcărat al B.E.M., Papaderos, se grăbeşte să împărtăşească bucuria fraţilor protestanţi, care se pare că au ajuns, la Lima, "aproape la nivelul credinţei apostolice" (!)
Anticipând analiza în continuare a importantei probleme a succesiunii apostolice, am vrea să-i întrebăm pe prof. Nisiotis şi pe dr. Papaderos, în care temei protestanţii se laudă cu credinţa apostolică, dacă ei nu au cel puţin inclusă în ea succesiunea ierarhică apostolică şi dacă ei nu vor să-l primească de la Biserica Ortodoxă a lui Hristos, care o posedă?
În finalul preambulului B.E.M, alcătuitorii, încântaţi de unanimitatea fără precedent a teologilor de diferite tradiţii în privinţa celor trei Taine, declară în mod surprinzător că, "nu trebuie să ne aşteptăm, în B.E.M., la o interpretare teologică deplină a botezului, euharistiei şi preoţiei", căci aceasta, după părerea lor, "în cazul dat este neadecvată şi chiar nedorită". În aceste cuvinte se dezvăluie totalmente orientarea anti-teologică a alcătuitorilor, în ciuda înaltelor titluri de profesori şi doctori! Respingând chiar însăşi ideea privind abordarea pur teologică a Tainelor bisericeşti, ei se scapă cu vorba, în cele din urmă, că "textul coordonat al B.E.M. este concentrat în mod conştient asupra acelor aspecte care au fost direct sau indirect legate de problema recunoaşterii reciproce care conduce spre unire.
Această recunoaştere a tendinţei spre "unirea" de compromis demonstrează elocvent de ce tendenţiozitatea ecumenică a B.E.M. este incompatibilă cu analiza teologică; de aceea are perfectă dreptate Delybassy când afirmă că ideile ecumenice nu sunt inspirate de "credinţa în Dumnezeu", ci doar de "interese egoiste".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu