vineri, 7 august 2009

Sfânta Teodora de la Sihla






Ieşind din moartea pietrei, cu ochiul obosit,
Deodată vezi o stâncă cu vârful ruginit.
E vatra suferinţei, e peştera în care
Martira Teodora aflat-a alinare.



Aici, sfânta femeie, ducând un aspru trai,
Vedea prin rugăciune minunile din rai.
În faţa grotei sfinte, o piatră se arată.
Pe fruntea ei pleşuvă, de fulgere brăzdată



Săpat e din natură, un mic rotund bazin
Ce-n orişicare vreme cu apă este plin.
Sfinţenia şi taina aicea predomnesc.
Pădurea, apa, stânca, tăcute se privesc.



Doar micul licurici, a tufelor făclie
Împrăştie în noapte lumină albăstrie.
Aici răşina albă, tămâia bradului
Carpatice arome trimite cerului.



Şi-adesea, către seara, când clopotul se plânge,
Când glasul rugăciunii încet prin văi se stânge,
Călugării din Sihla, bătrânii munţilor
La piatra Teodorei înalţă ruga lor.

(din volumul Poezii al lui N. Beldiceanu, Bucureşti, 1893)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu