Tatăl său, ostaş în armata ţaristă, a fost trimis în luptele dintre ruşi şi japonezi (1904-1905). Înainte de război, a mers şi s-a închinat la moaştele Sfântului Serghie de la Radonej de la Posada-Zagorsk, lângă Moscova: „Doamne, cu ocrotirea Sfântului Serghie, ajută-mă!”
Oastea creştină a fost zdrobită de japonezi, dar soldatul basarabean s-a întors acasă şi a mărturisit despre sfânta ocrotire.
Apoi s-a însurat şi a aşteptat prunc. Şi l-a binecuvântat preotul: „Să-ţi dea Dumnezeu prunc minunat, şi să-l închini pe el Sfântului Serghie, de vreme ce acela ţi-a scăpat viaţa!” Şi i s-a născut prunc, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Serghie şi Vah, şi i-au pus numele Serghie.
Când sovietele bolşevice au prins în dinţii lor Basarabia şi Bucovina, părintele Sofian a plecat de la Dobruşa, găsindu-şi sălaş la Cernica şi la Antim. Tuns în monahism de către Mitropolitul Tit Simedrea, a fost hirotonit preot, iar apoi stareţ la Mănăstirea Plumbuita. Apoi l-au arestat.
După 6 ani, când l-au eliberat, l-am văzut tuns şi fără barbă, cu o reverendă albastru-deschis... şi m-am îngrozit. Am rămas buimăcit câteva săptămâni.
Ca pictor renumit, a întocmit zeci şi sute de devize. Devize de pictură, pentru care el personal, nu primea nimic.
Părintele Sofian n-a supărat niciodată pe nimeni.
La 14 septembrie 2002, a trecut către Domnul.
A trecut către Domnul un călugăr adevărat. Sa dus în ceata drepţilor, în ceata Arhanghelului Rafail, alături de mânuitorii penelului, un Pârvu Mutu al artei bizantine româneşti, un Rubliov al picturii bisericeşti de la sfârşitul mileniului al doilea.
A trecut pragul veşniciei un mare om de artă şi cultură, un desăvârşit duhovnic, un slujitor haric adevărat, un om al răbdării, chinuit pentru alţii, un călugăr adevărat.
Diacon Petre David
Oastea creştină a fost zdrobită de japonezi, dar soldatul basarabean s-a întors acasă şi a mărturisit despre sfânta ocrotire.
Apoi s-a însurat şi a aşteptat prunc. Şi l-a binecuvântat preotul: „Să-ţi dea Dumnezeu prunc minunat, şi să-l închini pe el Sfântului Serghie, de vreme ce acela ţi-a scăpat viaţa!” Şi i s-a născut prunc, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Serghie şi Vah, şi i-au pus numele Serghie.
Când sovietele bolşevice au prins în dinţii lor Basarabia şi Bucovina, părintele Sofian a plecat de la Dobruşa, găsindu-şi sălaş la Cernica şi la Antim. Tuns în monahism de către Mitropolitul Tit Simedrea, a fost hirotonit preot, iar apoi stareţ la Mănăstirea Plumbuita. Apoi l-au arestat.
După 6 ani, când l-au eliberat, l-am văzut tuns şi fără barbă, cu o reverendă albastru-deschis... şi m-am îngrozit. Am rămas buimăcit câteva săptămâni.
Ca pictor renumit, a întocmit zeci şi sute de devize. Devize de pictură, pentru care el personal, nu primea nimic.
Părintele Sofian n-a supărat niciodată pe nimeni.
La 14 septembrie 2002, a trecut către Domnul.
A trecut către Domnul un călugăr adevărat. Sa dus în ceata drepţilor, în ceata Arhanghelului Rafail, alături de mânuitorii penelului, un Pârvu Mutu al artei bizantine româneşti, un Rubliov al picturii bisericeşti de la sfârşitul mileniului al doilea.
A trecut pragul veşniciei un mare om de artă şi cultură, un desăvârşit duhovnic, un slujitor haric adevărat, un om al răbdării, chinuit pentru alţii, un călugăr adevărat.
Diacon Petre David
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu