Mitropolitul Antim apărător al Ortodoxiei din Transilvania şi din Orientul Apropiat
În jurul anului 1700, popoarele creştine din Orient se aflau sub stăpânirea otomană.
Din Apus se intensifica presiunea calvinilor şi romano-catolicilor asupra românilor ortodocşi din Transilvania, pentru a-i uni cu Roma.
În afară de Rusia pravoslavnică, apărătoarea Ortodoxiei, cele două provincii româneşti, Moldova şi Muntenia, deşi plăteau biruri grele la turci, erau libere în ce priveşte credinţa ortodoxă. La această situaţie se adăuga existenţa proniatoare, mai ales în Muntenia, a două personalităţi deosebite: Constantin Brâncoveanu şi Antim Ivireanul, domnul şi mitropolitul Ţării Româneşti.
Brâncoveanu, creştin dreptcredincios, cu o aleasă cultură teologică şi cu faima unui om bogat şi darnic şi mitropolitul Antim, cel mai bun tipograf din vremea aceea, arhiereu cu râvnă de apostol, ajutat financiar de domn, au fost de mare folos atât românilor ortodocşi din Transilvania cât şi ortodocşilor din Orient, ai căror reprezentanţi veneau şi cereau ajutor la Curtea valahă.
Din Apus se intensifica presiunea calvinilor şi romano-catolicilor asupra românilor ortodocşi din Transilvania, pentru a-i uni cu Roma.
În afară de Rusia pravoslavnică, apărătoarea Ortodoxiei, cele două provincii româneşti, Moldova şi Muntenia, deşi plăteau biruri grele la turci, erau libere în ce priveşte credinţa ortodoxă. La această situaţie se adăuga existenţa proniatoare, mai ales în Muntenia, a două personalităţi deosebite: Constantin Brâncoveanu şi Antim Ivireanul, domnul şi mitropolitul Ţării Româneşti.
Brâncoveanu, creştin dreptcredincios, cu o aleasă cultură teologică şi cu faima unui om bogat şi darnic şi mitropolitul Antim, cel mai bun tipograf din vremea aceea, arhiereu cu râvnă de apostol, ajutat financiar de domn, au fost de mare folos atât românilor ortodocşi din Transilvania cât şi ortodocşilor din Orient, ai căror reprezentanţi veneau şi cereau ajutor la Curtea valahă.
Antim Ivireanul, apărător al Ortodoxiei pentru românii din Transilvania
Pentru a veni în ajutor creştinilor atacaţi în credinţa lor, era nevoie de cărţi de doctrină ortodoxă, în special pentru credincioşii din Ardeal, asupriţi de administraţia habsburgică.
Sosirea în Ţara Româneasca a tânărului tipograf Antim poate fi socotită un dar dumnezeiesc din acest punct de vedere.
Una dintre cele 14 cărţi tipărite la Snagov, Mărturisirea Ortodoxă, imprimată de ieromonahul Antim în 1699, era gândită ca o expunere a doctrinei răsăritene în comparaţie cu învăţăturile greşite ale romano-catolicilor şi calvinilor. Carte sau Lumină, cu drepte dovediri din dogmele Bisericii Răsăritului asupra dejghinării papistaşilor, descoperită si aşezată de prea învăţatul ieromonah Maxim Peloponiseanul, apărea în limba română, după numai trei luni de la tipărirea celei dintâi. Ambele cărţi au fost comandate şi plătite de Constantin Brâncoveanu.
În ajutorul românilor ortodocşi din Ardeal a fost trimis la Bălgrad (Alba Iulia), Mihai Iştvanovici. originar din Transilvania, ucenicul lui Antim. În 1699, acesta a tipărit mai întâi o Bucoavnă pentru copii, carte care, printre altele, cuprindea Simbolul de credinţă, cele zece porunci şi explicarea ortodoxă a celor şapte Sfinte Taine. Urmează Chiriacodromionul, predici pentru duminicile de peste an, menită a-i feri pe ortodocşi de alunecarea de la credinţă
Între timp, propaganda vicleană a iezuiţilor reuşise să atragă o parte dintre românii ortodocşi, unindu-i cu Roma, prin actul de unire perfectat la Viena, de episcopul Atanasie Anghel în 7 aprilie 1701.
Această rupere din trupul Ortodoxiei a produs o impresie amară bine credinciosului domn Constantin Brâncoveanu, clerului, boierilor şi poporului.
Majoritatea românilor ortodocşi din Ardeal, care n-a acceptat unirea cu Roma, a fost persecutată de agenţii curţii austriece şi ai Curiei papale. Rezistenţa braşovenilor în păstrarea dreptei credinţe este cunoscută din lungul schimb de scrisori între ei şi voievodul Constantin Brâncoveanu sau mitropolitul Antim. Într-una dintre acestea, domnul îi laudă şi-i încurajează, spunându-le că a simţit o bucurie adâncă pentru faptul că ei „nu s-au lunecat cu firea ce şi-au păzit cinstea legii sale... curata lege cea pravoslavnică carea de la părinţii şi moşii voştri o aveţi". Totodată, Brâncoveanu îi asigură că îi va mai apăra şi ajuta: „Şi noi iarăşi cu ceia ce va fi de pre partea noastră a vă păzi şi a vă ajuta cu ceea ce se va putea nu vom lipsi".
În ceea ce-l priveşte pe mitropolitul Antim, el a hirotonit preoţi atât pentru românii din Bălgrad, cât şi pentru cei din Braşov, făgăduindu-le că îi va mai ajuta.
Ca episcop la Râmnic, Antim a mai tipărit o carte de doctrină ortodoxă, Tomul bucuriei, din care nu lipsea critica primatului papal şi a altor abateri catolice. Totodată, a întreţinut prin scrisori legătura cu braşovenii până în anul 1713, spunându-le că pe cei doi grămătici trimişi de ei i-a hirotonit, pe unul diacon şi pe altul preot, dându-i acestuia din urmă şi blagoslovenie de spovedanie; că le-a trimis şi sfântul mir şi că ceea ce le va mai lipsi, „ori mir ori alte trebi ce aţi avea, să avem ştire şi vă vom face după pohta voastră". În aceeaşi scrisoare le promitea şi nişte „cărţulii" pentru supărarea pe care o au cu papistaşii. Astfel a înţeles mitropolitul Antim să-i ajute pe fraţii români din Ardeal să-şi păstreze sfânta lor credinţă ortodoxă.
Sosirea în Ţara Româneasca a tânărului tipograf Antim poate fi socotită un dar dumnezeiesc din acest punct de vedere.
Una dintre cele 14 cărţi tipărite la Snagov, Mărturisirea Ortodoxă, imprimată de ieromonahul Antim în 1699, era gândită ca o expunere a doctrinei răsăritene în comparaţie cu învăţăturile greşite ale romano-catolicilor şi calvinilor. Carte sau Lumină, cu drepte dovediri din dogmele Bisericii Răsăritului asupra dejghinării papistaşilor, descoperită si aşezată de prea învăţatul ieromonah Maxim Peloponiseanul, apărea în limba română, după numai trei luni de la tipărirea celei dintâi. Ambele cărţi au fost comandate şi plătite de Constantin Brâncoveanu.
În ajutorul românilor ortodocşi din Ardeal a fost trimis la Bălgrad (Alba Iulia), Mihai Iştvanovici. originar din Transilvania, ucenicul lui Antim. În 1699, acesta a tipărit mai întâi o Bucoavnă pentru copii, carte care, printre altele, cuprindea Simbolul de credinţă, cele zece porunci şi explicarea ortodoxă a celor şapte Sfinte Taine. Urmează Chiriacodromionul, predici pentru duminicile de peste an, menită a-i feri pe ortodocşi de alunecarea de la credinţă
Între timp, propaganda vicleană a iezuiţilor reuşise să atragă o parte dintre românii ortodocşi, unindu-i cu Roma, prin actul de unire perfectat la Viena, de episcopul Atanasie Anghel în 7 aprilie 1701.
Această rupere din trupul Ortodoxiei a produs o impresie amară bine credinciosului domn Constantin Brâncoveanu, clerului, boierilor şi poporului.
Majoritatea românilor ortodocşi din Ardeal, care n-a acceptat unirea cu Roma, a fost persecutată de agenţii curţii austriece şi ai Curiei papale. Rezistenţa braşovenilor în păstrarea dreptei credinţe este cunoscută din lungul schimb de scrisori între ei şi voievodul Constantin Brâncoveanu sau mitropolitul Antim. Într-una dintre acestea, domnul îi laudă şi-i încurajează, spunându-le că a simţit o bucurie adâncă pentru faptul că ei „nu s-au lunecat cu firea ce şi-au păzit cinstea legii sale... curata lege cea pravoslavnică carea de la părinţii şi moşii voştri o aveţi". Totodată, Brâncoveanu îi asigură că îi va mai apăra şi ajuta: „Şi noi iarăşi cu ceia ce va fi de pre partea noastră a vă păzi şi a vă ajuta cu ceea ce se va putea nu vom lipsi".
În ceea ce-l priveşte pe mitropolitul Antim, el a hirotonit preoţi atât pentru românii din Bălgrad, cât şi pentru cei din Braşov, făgăduindu-le că îi va mai ajuta.
Ca episcop la Râmnic, Antim a mai tipărit o carte de doctrină ortodoxă, Tomul bucuriei, din care nu lipsea critica primatului papal şi a altor abateri catolice. Totodată, a întreţinut prin scrisori legătura cu braşovenii până în anul 1713, spunându-le că pe cei doi grămătici trimişi de ei i-a hirotonit, pe unul diacon şi pe altul preot, dându-i acestuia din urmă şi blagoslovenie de spovedanie; că le-a trimis şi sfântul mir şi că ceea ce le va mai lipsi, „ori mir ori alte trebi ce aţi avea, să avem ştire şi vă vom face după pohta voastră". În aceeaşi scrisoare le promitea şi nişte „cărţulii" pentru supărarea pe care o au cu papistaşii. Astfel a înţeles mitropolitul Antim să-i ajute pe fraţii români din Ardeal să-şi păstreze sfânta lor credinţă ortodoxă.
Antim Ivireanul şi legăturile sale cu credincioşii din Patriarhia Antiohiei
Condiţiile grele în care trăiau ortodocşii din aceste ţări şi mai ales lipsa cărţilor de slujbă şi de învăţătura creştină ortodoxă îi îndatorau pe păstorii lor sufleteşti să-i ajute în acelaşi timp, faima dărniciei şi evlaviei lui Constantin Brâncoveanu se dusese până departe, în Răsărit. Iată ce spune în această privinţă patriarhul Athanasie al Antiohiei: „De aceea şi noi, de la marginile pământului şi din părţile cetăţii lui Dumnezeu a Antiohiei, auzind de virtuţile tale (ale lui Constantin Brâncoveanu, n.n.) de Dumnezeu luminate, am alergat şi am venit cu toată graba în acest fericit oraş, ca să vedem şi să învăţăm în faptă acelea ce am auzit, fiind departe".
Din aceste motive veneau la Curtea lui Brâncoveanu înalţi oaspeţi, ca patriarhii Dosithei şi Hrisant Nottara ai Ierusalimului, Athanasie Dabbas al Antiohiei, Gherasim Palladas al Alexandriei, alţi ierarhi şi oameni de cultură, teologi învăţaţi şt elenişti rafinaţi. Veneau la marele şi cucernicul voievod Constantin Brâncoveanu pentru a fi ajutaţi în sărăcia lor îndeosebi cu cărţi de slujbă şi de învăţătură ortodoxă, pe care, chiar dacă le-ar fi alcătuit, nu le puteau tipări în ţările lor, supuse opresiunii turceşti.
Purtarea de grijă a părintelui Antim pentru păstrarea şi întărirea Ortodoxiei s-a întins dincolo de credincioşii români, până la grecii şi arabii din patriarhia săracă a Antiohiei.
Patriarhul Athanasie Dabbas, fost predicator la Curtea lui Constantin Brâncoveanu şi admirator al Ţârii Româneşti, al prosperităţii ei - având mănăstiri, biserici şi şcoli - se adresa domnului spunându-i că „preoţii din Siria în multe locuri sunt lipsiţi şi săraci şi n-au nici cele necesare pentru trai. Ei nu pot săvârşi nici Sfânta Liturghie după rânduială, deoarece cărţile arabice, în manuscrise, reclamă mulţi bani pentru cumpărare".
Cucernicul voievod a comandat părintelui Antim tipărirea, în 1701, a Liturghierului greco-arab, spre a fi împărţit în dar preoţilor din Siria. Ieromonahul Antim a săpat însuşi literele arabe, editând pentru sirieni şi un Ceaslov greco-arab, în 1702, pe când se afla încă la Snagov. Îşi cerea iertare de la credincioşii de limbă arabă pentru eventualele greşeli, întrucât limba ii era străină, el fiind ivirean.
Dărnicia lui Constantin Brâncoveanu a mers atât de departe, încât, la plecarea patriarhului Athanasie, în anul 1704, i-a dăruit şi tipografia arabă de la Snagov, cu literele săpate de Antim. Aceasta a fost instalată la Alep. Era prima tipografie arabă pentru cărţi bisericeşti din Siria. Aici a fost tipărită, între altele, Psaltirea arabă. După moartea patriarhului Athanasie Dabbas, în 1724, o parte din această tipografie a fost mutată la mănăstirea Balamand iar altă parte la mănăstirea Sf. Ioan din Saeg, în sudul Libanului, unde, „reînnoită şi reorganizată, publică şi azi cărţi bisericeşti şi şcolare".
Sub Constantin Brâncoveanu a lucrat ca tipograf şi ca ierarh, de la 1691 până la 1714. După moartea năpraznică a voievodului şi a celor patru fii ai săi, la tron a urmat Ştefan Cantacuzino, care şi-a încheiat scurta sa domnie după numai 20 de luni, la 21 ianuarie 1716, ucis de turci prin sugrumare, împreună cu tatăl său. În timpul domniei acestuia, sfântul mitropolit Antim a terminat ctitorirea mănăstirii Tuturor Sfinţilor.
Aceste morţi sângeroase au sporit sentimentele mitropolitului împotriva turcilor, dobândite din tinereţe, din vremea când căzuse, în Georgia, rob în mâinile lor.
Nu putem şti câtă durere a suferit în inima sa sfântul Antim când a aflat sfârşitul tragic al domnului Constantin Brâncoveanu. care îl adusese în ţară şi sub oblăduirea căruia lucrase cu nepotolită osârdie timp de 23 de ani
Spre sfârşitul vieţii sale pământeşti, şi-a continuat treburile mitropoliei şi tipografiei, ocupându-se în chip deosebit de zidirea mănăstirii Tuturor Sfinţilor, pentru care, încă din primăvara anului 1713, începuse redactarea Aşezământului.
Condiţiile grele în care trăiau ortodocşii din aceste ţări şi mai ales lipsa cărţilor de slujbă şi de învăţătura creştină ortodoxă îi îndatorau pe păstorii lor sufleteşti să-i ajute în acelaşi timp, faima dărniciei şi evlaviei lui Constantin Brâncoveanu se dusese până departe, în Răsărit. Iată ce spune în această privinţă patriarhul Athanasie al Antiohiei: „De aceea şi noi, de la marginile pământului şi din părţile cetăţii lui Dumnezeu a Antiohiei, auzind de virtuţile tale (ale lui Constantin Brâncoveanu, n.n.) de Dumnezeu luminate, am alergat şi am venit cu toată graba în acest fericit oraş, ca să vedem şi să învăţăm în faptă acelea ce am auzit, fiind departe".
Din aceste motive veneau la Curtea lui Brâncoveanu înalţi oaspeţi, ca patriarhii Dosithei şi Hrisant Nottara ai Ierusalimului, Athanasie Dabbas al Antiohiei, Gherasim Palladas al Alexandriei, alţi ierarhi şi oameni de cultură, teologi învăţaţi şt elenişti rafinaţi. Veneau la marele şi cucernicul voievod Constantin Brâncoveanu pentru a fi ajutaţi în sărăcia lor îndeosebi cu cărţi de slujbă şi de învăţătură ortodoxă, pe care, chiar dacă le-ar fi alcătuit, nu le puteau tipări în ţările lor, supuse opresiunii turceşti.
Purtarea de grijă a părintelui Antim pentru păstrarea şi întărirea Ortodoxiei s-a întins dincolo de credincioşii români, până la grecii şi arabii din patriarhia săracă a Antiohiei.
Patriarhul Athanasie Dabbas, fost predicator la Curtea lui Constantin Brâncoveanu şi admirator al Ţârii Româneşti, al prosperităţii ei - având mănăstiri, biserici şi şcoli - se adresa domnului spunându-i că „preoţii din Siria în multe locuri sunt lipsiţi şi săraci şi n-au nici cele necesare pentru trai. Ei nu pot săvârşi nici Sfânta Liturghie după rânduială, deoarece cărţile arabice, în manuscrise, reclamă mulţi bani pentru cumpărare".
Cucernicul voievod a comandat părintelui Antim tipărirea, în 1701, a Liturghierului greco-arab, spre a fi împărţit în dar preoţilor din Siria. Ieromonahul Antim a săpat însuşi literele arabe, editând pentru sirieni şi un Ceaslov greco-arab, în 1702, pe când se afla încă la Snagov. Îşi cerea iertare de la credincioşii de limbă arabă pentru eventualele greşeli, întrucât limba ii era străină, el fiind ivirean.
Dărnicia lui Constantin Brâncoveanu a mers atât de departe, încât, la plecarea patriarhului Athanasie, în anul 1704, i-a dăruit şi tipografia arabă de la Snagov, cu literele săpate de Antim. Aceasta a fost instalată la Alep. Era prima tipografie arabă pentru cărţi bisericeşti din Siria. Aici a fost tipărită, între altele, Psaltirea arabă. După moartea patriarhului Athanasie Dabbas, în 1724, o parte din această tipografie a fost mutată la mănăstirea Balamand iar altă parte la mănăstirea Sf. Ioan din Saeg, în sudul Libanului, unde, „reînnoită şi reorganizată, publică şi azi cărţi bisericeşti şi şcolare".
Sub Constantin Brâncoveanu a lucrat ca tipograf şi ca ierarh, de la 1691 până la 1714. După moartea năpraznică a voievodului şi a celor patru fii ai săi, la tron a urmat Ştefan Cantacuzino, care şi-a încheiat scurta sa domnie după numai 20 de luni, la 21 ianuarie 1716, ucis de turci prin sugrumare, împreună cu tatăl său. În timpul domniei acestuia, sfântul mitropolit Antim a terminat ctitorirea mănăstirii Tuturor Sfinţilor.
Aceste morţi sângeroase au sporit sentimentele mitropolitului împotriva turcilor, dobândite din tinereţe, din vremea când căzuse, în Georgia, rob în mâinile lor.
Nu putem şti câtă durere a suferit în inima sa sfântul Antim când a aflat sfârşitul tragic al domnului Constantin Brâncoveanu. care îl adusese în ţară şi sub oblăduirea căruia lucrase cu nepotolită osârdie timp de 23 de ani
Spre sfârşitul vieţii sale pământeşti, şi-a continuat treburile mitropoliei şi tipografiei, ocupându-se în chip deosebit de zidirea mănăstirii Tuturor Sfinţilor, pentru care, încă din primăvara anului 1713, începuse redactarea Aşezământului.
Moartea martirică a mitropolitului Antim
Întors la Curte, Mavrocordat a poruncit să fie chemat mitropolitul Antim, care a hotărât să asculte ordinul. Era gata să fie ucis de soldaţii turci, în momentul coborârii sale din rădvan, pentru a urca scările palatului. Dar nu a fost dus în faţa lui Mavrocordat, ci a fost închis, sub paza straşnica, împreuna cu preotul lIan Avramie - grec din Creta, paroh al comunităţii din Veneţia, apoi predicator la Curtea lui Brâncoveanu - cel care îl anunţase pe Antim de sosirea principelui Gheorghe Cantacuzino ca domn în locul lui Mavrocordat.
Mitropolitul, închis la Curte, a fost constrâns prin ameninţări să renunţe în scris la Arhiepiscopie, în locul său fiind ales de către domn şi boieri Mitrofan, fost duhovnic al lui Constantin Brâncoveanu şi duşman neîmpăcat al lui Antim.
Sfântul a fost apoi acuzat de vrăjitorie şi înşelăciune, caterisit de Patriarhia ecumenică, dezbrăcat de ornatele arhiereşti, punându-i-se potcap roşu în locul mitrei de mitropolit. I s-a ridicat şi dreptul de a purta numele de Antim, dându-i-se numele laic, de Andrei. I s-a citit apoi sentinţa de deportare pe viaţă în mănăstirea de pe Muntele Sinai. Pornit în miez de noapte cu carul, sub paza câtorva turci, ajuns la Galipoli, lângă râul Tundja, afluentul Maritei care trece prin Adrianopol. a fost ucis şi aruncat în râu.
Aşa şi-a sfârşit viaţa pământească marele şi sfântul mitropolit Antim Ivireanul.
Întors la Curte, Mavrocordat a poruncit să fie chemat mitropolitul Antim, care a hotărât să asculte ordinul. Era gata să fie ucis de soldaţii turci, în momentul coborârii sale din rădvan, pentru a urca scările palatului. Dar nu a fost dus în faţa lui Mavrocordat, ci a fost închis, sub paza straşnica, împreuna cu preotul lIan Avramie - grec din Creta, paroh al comunităţii din Veneţia, apoi predicator la Curtea lui Brâncoveanu - cel care îl anunţase pe Antim de sosirea principelui Gheorghe Cantacuzino ca domn în locul lui Mavrocordat.
Mitropolitul, închis la Curte, a fost constrâns prin ameninţări să renunţe în scris la Arhiepiscopie, în locul său fiind ales de către domn şi boieri Mitrofan, fost duhovnic al lui Constantin Brâncoveanu şi duşman neîmpăcat al lui Antim.
Sfântul a fost apoi acuzat de vrăjitorie şi înşelăciune, caterisit de Patriarhia ecumenică, dezbrăcat de ornatele arhiereşti, punându-i-se potcap roşu în locul mitrei de mitropolit. I s-a ridicat şi dreptul de a purta numele de Antim, dându-i-se numele laic, de Andrei. I s-a citit apoi sentinţa de deportare pe viaţă în mănăstirea de pe Muntele Sinai. Pornit în miez de noapte cu carul, sub paza câtorva turci, ajuns la Galipoli, lângă râul Tundja, afluentul Maritei care trece prin Adrianopol. a fost ucis şi aruncat în râu.
Aşa şi-a sfârşit viaţa pământească marele şi sfântul mitropolit Antim Ivireanul.
Relatarea arestării, degradării şi umilinţelor la care a fost supus, precum şi a morţii sale martirice, este prezentată de contemporanul său Anton Maria del Chiaro care, ca secretar al lui Brâncoveanu şi admirator sincer al talentelor şi vredniciilor mitropolitului, i-a urmărit cu grijă şi durere sfârşitul tragic al vieţii.
Duşmanii de moarte ai lui Antim şi-au făcut datoria până la sfârşit. Nici nu l-au lăsat să ajungă până la Muntele Sinai, locul surghiunului, cum fusese anunţat, ci i-au obţinut în grabă, din partea sultanului, sentinţa de condamnare la moarte
Bătrân, bolnav şi chinuit, pe ultimul său drum, a fost ucis mişeleşte, tăiat în bucăţi şi aruncat în apele Tundjei, în loc să fie înmormântat cu cinstea cuvenită, cum nădăjduise, în biserica Tuturor Sfinţilor, ctitorită în ultima parte a sfintei sale vieţi.
Îndreptăţirea crimei
Formal, moartea sfântului mitropolit trebuia justificată.
În acest scop, a fost urzită în grabă vinovăţia lui de către Mavrocordat şi sfatul boierilor şi a fost comunicată Patriarhiei ecumenice din Constantinopol. Aceasta a constituit un consiliu din 11 arhierei, în frunte cu patriarhul ecumenic Ieremia al lll-lea, care, deşi învinuitul nu era de faţă, a întocmit gramata din august 1716, în care mitropolitul, "răul Antim" era învinovăţit ca „revoluţionar, răsculat şi culpabil în contra puternicei împărăţii şi a preaînălţatului domn a toată Ungrovlahia", „mag", „participator la multe crime" şi ..meşteşuguri, sataniceşti".
Pe baza acestor grave şi nedrepte acuzaţii, sfântul Antim era caterisit şi lipsit de toate drepturile de arhiereu şi mitropolit, zicându-i-se „monahul Antim" şi fiind recunoscut ca „unul din particulari” .
Lumina adevărului
Lumina adevărului nu putea fi ascunsă la infinit sub obrocul urii şi al uitării.
Însă abia după 250 de ani a venit vremea ca această caterisire nedreaptă din august 1716 să fie ridicată de către Patriarhia ecumenică, în urma demersurilor Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române.
Răspunsul canonic al patriarhului Atenagora era acesta: „Am găsit cu cale să ridicăm caterisirea lui, făcută odinioară de către marea Biserică a lui Hristos de la noi, în vederea restabilirii pomenirii sale în Biserică".
Dumnezeu niciodată nu rămâne dator, mai ales cuiva care îi slujeşte „cu timp şi fără timp" şi din toată inima, cum L-a slujit vrednicul de pomenire mitropolit Antim Ivireanul.
De aceea, aşa cum este cunoscut tuturor, pentru vredniciile sale, pentru lumina răspândită prin tipar şi prin cuvânt, pentru sfinţenia vieţii sale pământeşti, care se încheie cu moarte martirică, sfânta noastră Biserică l-a canonizat, recunoscându-l în rândul sfinţilor, cu ziua de pomenire 27 septembrie, în fiecare an.
Ştiindu-l în mare cinste înaintea lui Dumnezeu, ştiind şi cât de mult a iubit neamul românesc, să-i mulţumim şi să-l rugăm ca, de acolo unde se află, împreună cu toţi „prietenii lui Dumnezeu", să se roage şi pentru mântuirea, ocrotirea şi tot binele ţării şi al întregului neam românesc.
Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, odihneşte cu drepţii, în lumină şi fericire veşnică, pe adormitul robul Tău mitropolitul martir Antim Ivireanul. ctitorul sfintei mănăstiri Antim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu