Platina

Cand am ajuns la Platina am rasuflat usurati: gata, am zis, bine ca am ajuns, acum sa gasim manastirea... Nu era nici un indicator, pe nicaieri. Am coborat in orasel si am intrebat la o benzinarie, si asa am gasit drumul.. Drum care era de pamant, un pamant nisipos si uscat, foarte alunecacios.. Pe cat urcam pe drumul acela, pe atat devenea mai nesigura toata cautarea.. Nimic, nici un indiciu.. La un moment dat drumul s-a bifurcat si a pornit in spatele nostru alta poteca rosiatica... nu, nu se poate sa fie ala drumul, hai sa mergem inainte... Si am mers, asa, cu prapastia in dreapta, cu stanca in stanga...

Alta bifurcatie, un drum mergea in sus, altul se ducea in dreapta.. In capul celui din dreapta era o placuta, scria "†Orthodox land"... Wow, acela trebuie sa fie drumul, mai ales ca la dreapta se intampla cele mai bune lucruri (mai tarziu, cand ne-am intors la aceeasi bifurcatie ne-am mirat foarte tare ca nu l-am observat, caci drumul care mergea in sus era mai larg si pietruit cu piatra, dar noi nu vazusem, aveam ochii legati...) Am mers cativa metri si am gasit o casuta, care avea in mot o mica turla ruseasca.. Am strigat la usa, sa intrebam daca e acela drumul dar nimeni nu ne-a raspuns, asa ca am pornit-o pe drumul care se ingustase foarte mult. Era loc doar de o masina si acum prapastia era si mai vizibila. Eu, care sunt cam fricoasa, n-am rezistat mult, am preferat sa ma dau jos din masina si sa merg.. La o cotitura, Nicu a oprit masina si am pornit-o pe jos cu totii.. Am hotarat sa mergem 10 min, si daca nu gasim nimic, sa na intoarcem la drumul celalalt...
Era drum de munte, abrupt, si am luat la trante eu si Olguta, de ne-am indoit noada, Cornelia a refuzat sa mai mearga si asa ca a trebui s-o iau pe umeri… Noi, fetele am ramas mai in urma, si i-am asteptat pe baieti sa vina, tot speram ca o sa-i aud chemandu-ne... Dar s-au intors repede, fara vesti bune: dadusera de niste remorci parasite, fara urma de manastire…
Era cald, prafos, deznadejdea isi cauta refugiu in capul meu, si ma gandeam ca, dupa ce la Jordanville nu am putut sa ma inteleg deloc cu rusii, la San Francisco aproape ca ne-au dat pe usa afara, e normal ca la Platina sa nu gasesc manastirea... poate nici nu meritam sa ajungem pe astfel de locuri. Minte scurta, poale lungi.

Am ajuns la masina si am hotarat sa ne intoarcem.. Nicu a gasit o cotitura unde parea sa fie loc de intors si a incercat sa faca manevra de a o pune cu fata in sensul invers.. Moment in care sub roata din dreapta s-a facut o groapa cat ea de mare si n-a mai fost chip sa o miscam din loc.. Degeaba am starnit nori de praf , n-am facut decat sa speriem copiii si sa adancim situatia... Acum, masina noastra lucioasa, nouta, proaspat inchiriata, statea perpendiculara pe drum, cu fundul intr-un copac prabusit si cu botul catre groapa primitoare, care astepta... linistita...

A fost un moment culminant acolo, caci Olguta intrase intr-un plans isteric, noi ne incapatanam sa scoatem masina, iar ceilalti doi stateau complet tampiti de soare, parand ca nu inteleg nimic... Pana la urma, mi-a dat prin minte ca poate copiii sunt socati si ar fi bine sa-i iau de acolo.. Am oblojit zgarietura Olgai si i-am luat cu mine pe drum, cautand ajutor la casa tacuta... Acolo am gasit cei mai draguti oameni cu putinta, ne-au sarit in ajutor imediat, au fost atat de primitori, au pus la bataie masina lor si toate uneltele care le aveau.
Erau niste rusi din San Francisco veniti in week-end la casuta lor din Platina..Au auzit durerea noastra si au zis atat "Pajalsta"...

Ne-au intrebat pana unde am ajuns.
-"Pai, pana la remorcile acelea parasite."
-"A, ati ajuns pana la mafie deci."
-"Care mafie?
-"Care? Mafia americana."
Asa deci, aventura noastra a fost completa, mai aveam putin si eram alergati cu pusca de crescatorii de marijuana de pe colinele din Platina… Ca tot avea Nicu in cap numai indieni, Bonanza si piei rosii…
Eu am stat cu copiii si cu Vladimir, baietelul cel mic al lui Alexei (asa il cheama pe salvatorul nostru) timp de 4 ore in cabanuta lor.. Au luat masina de taiat si au plecat cu masina lor la locul faptei…
Acolo, Alexei s-a inchinat, drept, si a facut o rugaciune, cerand ajutorul sfintilor in acea lucrare… Tot ce s-a putut intelege a fost "Gospodin", apoi multe plecaciuni si matanii in praful drumului.. Eu am avut in minte filmul Ostrov cand am auzit povestea de la Nick... Lucrau grabiti, el si cu baiatul lui mai mare, vorbind in ruseste… La un moment dat, rusul i-a spus sotului ca mai toti cei care vin la manastire au astfel de ispite: "Daca ati fi mers la un restaurant, nu s-ar fi intamplat nimic, dimpotriva ati fi ajuns mai repede decat credeati, asa… daca ati plecat la manastire hoarde de necurati s-au pus impotriva si asa ati ajuns pe drumul asta laturalnic…" Parea fericit ca poate sa ne ajute, am fost foarte impresionata de familia lui, Dumnezeu sa-i tina sanatosi...
Dupa 4 ore s-au intors fara masina… au hotarat sa cheme calugarii de la Manastire cu un 4x4 si cativa oameni sa impinga... Dupa 5 ore, 10 oameni si un 4x4, masina s-a urnit si au reusit s-o scoata de pe drum. Au adus-o in fata casei si am plecat la manastire cu Father Nikolai - varianta crestin ortodoxa a lui Florian Pittis…

Am ajuns la manastire unde am fost primiti cu multa bunavointa… Datorita pataniei noastre, toti calugarii ne priveau cu simpatie… Am aflat ca exact cand ajunsesem noi era hramul bisericii - Sf. Herman of Alaska, si multa lume fusese dimineata la slujba, era plin acolo. Unul dintre fratii de la manastire a spus ca multa lume adusese Sfantul, pana si pe noi ne scosese din groapa ca sa ajungem acolo de ziua lui. Father Nikolai ne-a marturisit ca pe primul loc intre natiile care vin sa viziteze Platina erau romanii… Chiar inaintea rusilor… Asta ne-a mirat foarte tare si ne-a bucurat. Aveau un respect imens pentru Romania, aproape toti calugarii de acolo (in numar de 12) cunosteau pe Stefan Cel Mare, Manastirea Petru Voda, pe parintele Iustin, pe parintele Calciu si multi dintre preotii nostri mai rasariti. Stiau despre romani ca sunt un popor credincios...
Imediat ce am ajuns acolo, ne-au pus la masa, era masa de seara… Pe o farfurie imensa, in mijloc, stateau 2 linguri de pilaf cu legume… Ma gandeam ca nici macar Corneliei nu o sa-i ajunga. Si ca in inmultirea painilor, ne-a mai si ramas… haha, de fapt, toate conceptele de normalitate din capul meu au fost spulberate in seara aia…

Am intrebat unde ne putem spala, si ne-a raspuns un calugar ca n-au apa calda, doar un butoi cu apa incalzita de soare, deci nitel calaie… Am fost la o baie improvizata si ne-am spalat de praf, la buda era... ca la buda, dar curat. Cum se apropia noaptea, ne-au dus la o casuta, in afara manastirii si ne-au spus ca acolo vom dormi. Nicu a fost foarte impresionat cand a auzit ca a fost construita de parintele Serafim, nu mai puteam de bucurie, atatea emotii parca ne anesteziasera, le primeam una dupa alta zambind tamp… Cabanuta era mica, cu doua paturi late, si iar m-am gandit, ce ma fac cu copiii mici?? n-o sa avem loc deloc, o sa fie frig noaptea, doar e in padure, fara electricitate, fara soba (era un anunt mare acolo ca nu e voie sa faci focul decat in anotimpul ploios), etc...Calugarul care se ocupa de oaspeti era mic, il chema Donald si ne zambea linistit, cred ca nu intelegea deloc spaimele mele de mama, asa ca mi le-am inghitit si am inceput sa ma bucur de priveliste…
Pe dinauntru, cabana era frumoasa, simpla, cu o sobita mica intr-un colt si multe ferestre, prin care puteai vedea in toate partile (Fr. Donald ne-a spus ca noaptea putem vedea caprioarele cum se apropie de cabanute, curioase de priveliste). Intr-un alt colt era o policioara cu cateva carti ale parintelui Serafim Rose si cateva scrieri ale parintilor Bisericii… Pe noptiere stateau 2 lampi cu bec, in caz ca voiai sa citesti noaptea…

Dupa ce ne-am instalat, am luat lanterna data de Fr. Donald si am plecat cu Olguta, sus in manastire unde se facea slujba de noapte. Nimic nu m-a inspaimantat, desi era padure si animale salbatice, ma simteam in siguranta.

In biserica erau cateva lumanari aprinse la icoane si atat… Mai mult nici nu era nevoie. Calugarii cantau frumos, un stil de muzica gregoriana, foarte placuta. Am stat putin si apoi am plecat la mormantul parintelui. Nu mai aveam rabdare.

Undeva sus, pe o colina, veghind linistit biserica, era mormantul lui. O luminita mica palpaia, pe margine cateva bancute.

Am stat acolo, simtind linistea si pacea din alte taramuri. Era ceva statornic, noi veneam si plecam, la fel si calugarii, parintele era singurul care ramanea. Era mort, dar inca viu, chemand oameni noi catre Ortodoxie.

Se facuse intuneric asa ca am plecat inapoi catre cabana.
Acolo, am dormit ca niste prunci, cum demult nu mai dormise niciunul dintre noi.

Ne-am sculat dimineata in aerul rece si nu ne mai venea sa plecam. N-am avut nevoie de nicio lumina, de nicio patura, de nimic…
Dimineata ne-a intampinat Fr. Nikolai si ne-a spus ca iar suntem majoritari in biserica, venisera 5 romani din Sacramento dis-de-dimineata. Liturghia a durat putin, intr-o ora jumate era gata… La Slujba au fost cativa rusi, Alexei cu baietii lui, maicutele de la Schitul Sf. Xenia, o credincioasa tocmai din Bagdad, inca 2 fete care pareau din Egipt si noi, romanii... Slujba a tinut-o parintele Gherasim, in limba engleza.
Ascultam slujba si mi se parea atat de greoaie limba asta, parca nu se potrivea cu formulele bisericii. Desi ma simteam ca acasa acolo, de fapt, ca la Bradetu, la parintele Filotei, limba era o bariera destul de grea ca sa simt cu adevarat slujba…
Si la un moment dat am auzit raspunsuri de la strana: "Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh", si cantarea "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare…" si mi-am dat seama ca o fac pentru noi, dragii, ca sa ne simtim ca acasa…La momentul in care se spune "Tatal Nostru" staretul l-a trimis pe baiatul lui Alexei sa il roage pe Nick sa spuna el cu glas tare rugaciunea, in limba romana. S-au impartasit calugarii, maicutele si copiii. Apoi am mers la masa...
Fr. Gherasim era de o voiosie molipsitoare, i se invarteau ochii in cap cand se uita la copii, nu mai putea de dragul lor.

Parea tanar, de pana in 40 de ani, si ca mai toti calugarii de acolo parea intelectual. Avea niste maini mari, si niste degete lungi de pianist, nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc oare cum a venit la ortodoxie…Cred ca majoritatea calugarilor plecasera din facultate, altfel cum sa ajunga la Ortodoxie (atat de greu de gasit in America) daca nu prin scrierile parintelui Serafim Rose? Si din ce am vorbit cu ei, pareau toti foarte cititi, aveau mult bun simt, nici o stridenta nicaieri…Parintele Gherasim la sfarsitul mesei de duminica ne-a intrebat daca avem ceva neclaritati si ne-a provocat sa-i punem intrebari. Ii placea sa vorbeasca, parca dorea sa se ia la tranta cu cineva intr-ale dogmei, era o adevarata sursa de ortodoxie.
Era o lume foarte diferita de restul Americii, si care in mod ciudat semana mult cu manastirile din Romania. Toti acei calugari de acolo, erau si tineri si batrani, legati intre ei de Hristos, adusi de prezenta discreta a parintelui Serafim, aveau ceva impresionant..

Si faptul ca cineva din America ascunsa, intr-o manastire fara legaturi evidente cu lumea exterioara, fara internet, fara electricitate auzise de noi, romanii, ne-a mangaiat sufleteste. Cat am stat acolo mi-am dat seama cat de inutil ne adunam greutati pe umeri, pentru ca se poate trai simplu, fara complicatiile lumii de azi, care aduna, aduna, aduna in noi, impovarandu-ne cu griji si probleme false, ca sa uitam ca trebuie sa fim cu mintea si cu sufletul numai la Hristos…Am plecat de acolo si inca ne mai aducem aminte cu drag de ei, pentru ca ne-au atins sufletele intr-un mod neasteptat. Platina este pentru noi motivul existentei Americii. Pentru astfel de locuri, Dumnezeu tine continentul acesta, astfel de perle ascunse au o valoare incomensurabila.

Articol scris de Adriana Baciu(limanracoros.blogspot.com) si pus la dispozitie din bunavointa Parintelui Dan Badulescu.