miercuri, 16 septembrie 2009

Vreau să pun începutul cel bun


Aflându-se omul în starea de cădere în păcat, îşi poate reveni prin ţinerea poruncilor lui Dumnezeu (şi le-am dat legile mele, le-am arătat rânduielile mele, prin care omul care le va ţine va trăi –( Iezechiel 20, 11).
Omul se poate mântui, chiar păcătos fiind, prin recunoaşterea vinovăţiei sale, dar nu fără a face nici un efort pentru a se îndrepta. Nu ajunge să spui „sunt păcătos", fără să faci nimic.
Pentru ca Hristos să lucreze în noi, atunci trebuie ca omul cel dintâi să moară, să-şi taie rădăcinile patimilor sale. Omul care vine la biserică poate lua din lumina care se împarte acolo. De ce spunem că „poate lua", şi nu spunem „ia" din această lumină? Pentru că Harul lui Dumnezeu nu lucrează într-un om dacă acesta nu doreşte, el trebuie să dorească acea schimbare a sa în mai bine, trebuie să dorească această lumină, nu ajunge doar să vii la biserică.
Niciodată nu putem fi mulţumiţi de starea în care ne aflăm, trebuie să avem tot timpul dorinţa de a ne schimba în mai bine, şi un singur gând ne poate schimba, acest gând poate fi darul de la Dumnezeu pentru ziua de astăzi. O dată primit, el produce o bucurie, o stare de înnoire, o stare de început. Sfântul Antonie cel Mare, deşi ajunsese aproape la nepătimire, spunea în fiecare zi: „Vreau să pun începutul cel bun". Este schimbarea permanentă, nesfârşită, de care avem nevoie în dorinţa de a fi cât mai aproape de Dumnezeu.
"DEŞERTĂCIUNE LUMII"-Ierom. Ioan Buliga

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu