Arhimandrit Serafim Alexiev
B) Situaţia lamentabilă a ecumeniştilor "ortodocşi" în C.E.B.
Să nu creadă cumva ecumeniştii "ortodocşi" că, atunci când va suna ceasul unirii, "Consiliul Ecumenic al Bisericilor" va fi deosebit de prevenitor cu Biserica Ortodoxă şi va lua în seamă dogmele şi canoanele ei. Dimpotrivă, totul va fi relativizat şi sacrificat în numele unirii generale (abaterii de la Ortodoxie)! Acest lucru îl atestă deja atitudinea denigratoare a majorităţii ecumeniştilor din Vest faţă de revendicările ortodocşilor de a fi purtători ai adevărului. Nimeni nu recunoaşte aceste pretenţii. Revistele ecumenice consideră toate Bisericile, inclusiv Biserica Ortodoxă, ca nişte fenomene pur şi simplu istorice, şi nimic mai mult. Deopotrivă cu alte "biserici", Biserica Ortodoxă este pusă în rândul valorilor relative. Dr. Lucas Fischer, fost preşedinte al comisiei "Credinţă şi organizare" a C.E.B., propune tuturor Bisericilor (deci şi celei Ortodoxe) să fie totdeauna gata, de dragul unirii, "să moară şi să renască"...
Reprezentanţii ortodocşi din C.E.B. cu pretenţiile lor că adevărul nu rezidă decât în Ortodoxie sunt priviţi de ecumeniştii occidentali ca nişte "confraţi" foarte ciudaţi, care "le aduc în auz lucruri străine" (Fapte 17, 20).
Încă din 1937, la reuniunea "bisericilor" creştine din Edinburg, s-a remarcat o atitudine similară a reprezentanţilor din Vest faţă de cei din Est, din care cauză ecumenistul rus din diasporă, prof. Lev Zander, scria: "La ora actuală mişcarea ecumenică continuă să fie o organizaţie pan-protestantă cu participarea ortodocşilor, care par foarte străini şi exotici pentru ceilalţi". Dar poate că această atitudine s-a observat numai în anii '30? Poate că de atunci încoace ortodocşii şi-au întărit poziţiile în C.E.B.? Nicidecum! Şi astăzi spiritul protestant al ecumenismului este caracteristic pentru C.E.B. Acest lucru l-a recunoscut până şi un ecumenist zelos ca mitropolitul Leningradului, Nicodim: "Pentru conştiinţa ortodoxă a fost clar de la bun început că încercarea de a colabora în C.E.B., şi cu atât mai mult participarea la el va însemna inevitabil scufundarea în stihia protestantismului".
Ortodocşii se confruntă în C.E.B. cu o totală neînţelegere din partea protestanţilor: "Este neîndoielnic că creştinii ne-ortodocşi depun în general prea puţine eforturi pentru a înţelege Biserica Ortodoxă". Mai mult: ei ajung până la a o învinui de faptul că "se încăpăţânează" în faţa "necesităţii înnoirii". Cu o astfel de atitudine a C.E.B. faţă de Biserica Ortodoxă ecumeniştii "ortodocşi" nu au cum nădăjdui la o influenţă proprie pozitivă. Ei sunt trataţi doar cu surâsuri indulgente, în dorinţa de a-i afilia la spiritul protestantismului, ceea ce se şi întâmplă în realitate.Protestanţii nu au nevoie de Ortodoxia noastră. Însăşi noţiunea de "Ortodoxie" a pierdut pentru ei acea profundă semnificaţie dogmatică pe care i-o atribuim noi. Ei nu recunosc Ortodoxia noastră ca fiind identică adevărului, căci, în opinia lor, există o mulţime de "ortodoxii". După cum am arătat mai sus, protestanţii denumesc fără ezitare bisericile monofizite, ca fiind ortodoxe orientale, manevrând abil diferenţa aparentă dintre cuvintele "oriental" şi "răsăritean", care, în fond înseamnă una şi aceeaşi, cu scopul evident de a pune pe acelaşi plan adevărata Ortodoxie şi erezia! Filip Porter scria fără echivoc: "Eforturile făcute în ultimele decenii îşi propuneau drept scop să cuprindă mai profund diferite "ortodoxii" în mişcarea ecumenică pentru înnobilarea lor reciprocă şi corectare (!)... încercând să prezentăm lumii o mărturie generală, noi descoperim aspecte noi, comune ale credinţei, ce ne permit să formăm o ortodoxie sau o mărturisire mai plenară a credinţei noastre". După cum rezultă din acest text, pentru ecumenişti "Ortodoxia" ca atare nici nu există, ci abia se formează!
După cum recunoaşte dr. Lucas Fischer (fost conducător al comisiei "Credinţă şi organizare" a C.E.B.), protestanţii nu numai că nu pot accepta pretenţiile ortodocşilor că doar Biserica lor este singura Biserică adevărată, ci, auzind de acest lucru, se irită făţiş, şi se irită de aceea că îşi consideră propriile asociaţii protestante mai adevărate decât Biserica Ortodoxă. Se supără la rândul lor şi ortodocşii, reacţionând la această nervozitate, deşi lucrurile evoluează spre nivelarea treptată a confesiunilor. În procesul acestei "nivelări" Biserica Ortodoxă, atât de scumpă pentru noi, se va depersonaliza treptat în compania numeroaselor biserici din cadrul C.E.B., toate urmând să fie recunoscute ca adevărate, căci sentimentul de "respect reciproc şi de acceptare a oricui ca discipol al lui Hristos se dezvoltă tot mai puternic". În felul acesta, va veni era general ereticei "una sancta" - a super-bisericii la care visează ecumeniştii occidentali! Aceasta şi este "adunarea celor ce viclenesc" (Ps. 25, 5), prin care diavolul încearcă să înlocuiască adevărata Biserică a lui Hristos!
Despre aceasta din urmă încep a vorbi, din păcate, şi influenţi reprezentanţi "ortodocşi" ai ecumenismului. De exemplu, actualul mitropolit al Elveţiei, Damaschin (reprezentant al Patriarhului Constantinopolului) a declarat în Sicilia, în ianuarie 1975, cu ocazia săptămânii unităţii creştine: "A venit timpul să recunoaştem existenţa "bisericii în afara Bisericii" în puterea ei deplină, biserică a cărei unitate rezidă în esenţa credinţei, însă fără a lichida sau relativiza propria noastră poziţie ecleziologică". Ultimele cuvinte ale acestei fraze odioase au menirea, probabil, să liniştească pe creştinii ortodocşi, sugerându-le că concepţia lor despre Biserică ar rămâne intactă. În realitate însă nu este decât un tertip, fiindcă în alt loc mitropolitul Damaschin a declarat în legătură cu dialogul susţinut cu catolicii: "În procesul dialogurilor noastre bilaterale şi multilaterale nu trebuie să ne aşteptăm ca cealaltă parte să înceteze a fi ceea ce este; trebuie s-o acceptăm ca pe o realitate obiectivă". Prin urmare, deopotrivă cu învăţătura ecleziologică ortodoxă, mitropolitul Damaschin recunoaşte ca având valoare egală orice altă concepţie, fie şi cea mai eretică, despre Biserică, de genul "bisericii în afara Bisericii".
Însă de vreme ce această "biserică" nouă, necunoscută nouă din istorie, nu este Biserica Ortodoxă, ci se află în afara ei, atunci ea nu poate fi nimic altceva decât o "sinagogă a satanei" despre care se vorbeşte în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul (2, 9; 3, 9), cu care diavolul încearcă să înlocuiască adevărata Biserică a lui Hristos! Despre ea citim în Psaltire: "Dumnezeu dispreţuieşte adunătura necredincioasă a tuturor ereticilor şi-i lipseşte de pacea harului Său pentru că nu se pocăiesc". Să ne ferească Dumnezeu de participarea la această "adunare a celor ce viclenesc" şi de forţele ecumenice obscure care o pregătesc!
Teologii anglicani, protestanţi şi romano-catolici amintiţi mai sus, care au recunoscut în mod obiectiv că singură Biserica Ortodoxă nu s-a abătut de la adevăr, rămânându-i credincioasă şi de neclintit, reprezintă doar puţinii savanţi imparţiali. Oricât de mult ne bucură prin declaraţiile ce le fac, ei nu pot influenţa stările de spirit predominante în cercurile ecumenice, anti-ortodoxe în esenţa lor. Chiar şi creşterea numărului reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe locale în C.E.B. nu va aduce pe heterodocşi la adevăr, dacă aceştia nu vor manifesta bunăvoinţă. Creşterea numerică a ortodocşilor nu va contribui decât la pieirea unui număr şi mai mare de suflete ortodoxe. În epoca noastră ateistă satana este deja dezlegat şi îi este îngăduit să înşele toată lumea (Apoc. 12, 9; 20, 7). "Taina fărădelegii a şi început să lucreze" (II Tes.2, 7). Devine evidentă lepădarea de credinţă a celor care "n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi", ci au găsit plăcere în nelegiuire (II Tes. 2, 10- 12). Sunt lipsite de temei presupunerile că într-o bună zi toate societăţile eretice vor veni la adevărata Biserică a iui Hristos, neschimbată din vechime şi până astăzi. Protestanţii, pentru care Ortodoxia este un fenomen străin şi exotic, comandă după bunul plac, domină şi guvernează în C.E.B., iar reprezentanţii ortodocşi, colaborând pe teren ecumenic, sunt obligaţi să li se conformeze, sacrificând astăzi canoanele care interzic rugăciunea în comun şi contactul cu ereticii, pentru ca mâine, când va veni o generaţie nouă, reeducată în spirit ecumenic, să înceapă a face concesii în dogmele ortodoxe!
Reprezentanţii ortodocşi din C.E.B. cu pretenţiile lor că adevărul nu rezidă decât în Ortodoxie sunt priviţi de ecumeniştii occidentali ca nişte "confraţi" foarte ciudaţi, care "le aduc în auz lucruri străine" (Fapte 17, 20).
Încă din 1937, la reuniunea "bisericilor" creştine din Edinburg, s-a remarcat o atitudine similară a reprezentanţilor din Vest faţă de cei din Est, din care cauză ecumenistul rus din diasporă, prof. Lev Zander, scria: "La ora actuală mişcarea ecumenică continuă să fie o organizaţie pan-protestantă cu participarea ortodocşilor, care par foarte străini şi exotici pentru ceilalţi". Dar poate că această atitudine s-a observat numai în anii '30? Poate că de atunci încoace ortodocşii şi-au întărit poziţiile în C.E.B.? Nicidecum! Şi astăzi spiritul protestant al ecumenismului este caracteristic pentru C.E.B. Acest lucru l-a recunoscut până şi un ecumenist zelos ca mitropolitul Leningradului, Nicodim: "Pentru conştiinţa ortodoxă a fost clar de la bun început că încercarea de a colabora în C.E.B., şi cu atât mai mult participarea la el va însemna inevitabil scufundarea în stihia protestantismului".
Ortodocşii se confruntă în C.E.B. cu o totală neînţelegere din partea protestanţilor: "Este neîndoielnic că creştinii ne-ortodocşi depun în general prea puţine eforturi pentru a înţelege Biserica Ortodoxă". Mai mult: ei ajung până la a o învinui de faptul că "se încăpăţânează" în faţa "necesităţii înnoirii". Cu o astfel de atitudine a C.E.B. faţă de Biserica Ortodoxă ecumeniştii "ortodocşi" nu au cum nădăjdui la o influenţă proprie pozitivă. Ei sunt trataţi doar cu surâsuri indulgente, în dorinţa de a-i afilia la spiritul protestantismului, ceea ce se şi întâmplă în realitate.Protestanţii nu au nevoie de Ortodoxia noastră. Însăşi noţiunea de "Ortodoxie" a pierdut pentru ei acea profundă semnificaţie dogmatică pe care i-o atribuim noi. Ei nu recunosc Ortodoxia noastră ca fiind identică adevărului, căci, în opinia lor, există o mulţime de "ortodoxii". După cum am arătat mai sus, protestanţii denumesc fără ezitare bisericile monofizite, ca fiind ortodoxe orientale, manevrând abil diferenţa aparentă dintre cuvintele "oriental" şi "răsăritean", care, în fond înseamnă una şi aceeaşi, cu scopul evident de a pune pe acelaşi plan adevărata Ortodoxie şi erezia! Filip Porter scria fără echivoc: "Eforturile făcute în ultimele decenii îşi propuneau drept scop să cuprindă mai profund diferite "ortodoxii" în mişcarea ecumenică pentru înnobilarea lor reciprocă şi corectare (!)... încercând să prezentăm lumii o mărturie generală, noi descoperim aspecte noi, comune ale credinţei, ce ne permit să formăm o ortodoxie sau o mărturisire mai plenară a credinţei noastre". După cum rezultă din acest text, pentru ecumenişti "Ortodoxia" ca atare nici nu există, ci abia se formează!
După cum recunoaşte dr. Lucas Fischer (fost conducător al comisiei "Credinţă şi organizare" a C.E.B.), protestanţii nu numai că nu pot accepta pretenţiile ortodocşilor că doar Biserica lor este singura Biserică adevărată, ci, auzind de acest lucru, se irită făţiş, şi se irită de aceea că îşi consideră propriile asociaţii protestante mai adevărate decât Biserica Ortodoxă. Se supără la rândul lor şi ortodocşii, reacţionând la această nervozitate, deşi lucrurile evoluează spre nivelarea treptată a confesiunilor. În procesul acestei "nivelări" Biserica Ortodoxă, atât de scumpă pentru noi, se va depersonaliza treptat în compania numeroaselor biserici din cadrul C.E.B., toate urmând să fie recunoscute ca adevărate, căci sentimentul de "respect reciproc şi de acceptare a oricui ca discipol al lui Hristos se dezvoltă tot mai puternic". În felul acesta, va veni era general ereticei "una sancta" - a super-bisericii la care visează ecumeniştii occidentali! Aceasta şi este "adunarea celor ce viclenesc" (Ps. 25, 5), prin care diavolul încearcă să înlocuiască adevărata Biserică a lui Hristos!
Despre aceasta din urmă încep a vorbi, din păcate, şi influenţi reprezentanţi "ortodocşi" ai ecumenismului. De exemplu, actualul mitropolit al Elveţiei, Damaschin (reprezentant al Patriarhului Constantinopolului) a declarat în Sicilia, în ianuarie 1975, cu ocazia săptămânii unităţii creştine: "A venit timpul să recunoaştem existenţa "bisericii în afara Bisericii" în puterea ei deplină, biserică a cărei unitate rezidă în esenţa credinţei, însă fără a lichida sau relativiza propria noastră poziţie ecleziologică". Ultimele cuvinte ale acestei fraze odioase au menirea, probabil, să liniştească pe creştinii ortodocşi, sugerându-le că concepţia lor despre Biserică ar rămâne intactă. În realitate însă nu este decât un tertip, fiindcă în alt loc mitropolitul Damaschin a declarat în legătură cu dialogul susţinut cu catolicii: "În procesul dialogurilor noastre bilaterale şi multilaterale nu trebuie să ne aşteptăm ca cealaltă parte să înceteze a fi ceea ce este; trebuie s-o acceptăm ca pe o realitate obiectivă". Prin urmare, deopotrivă cu învăţătura ecleziologică ortodoxă, mitropolitul Damaschin recunoaşte ca având valoare egală orice altă concepţie, fie şi cea mai eretică, despre Biserică, de genul "bisericii în afara Bisericii".
Însă de vreme ce această "biserică" nouă, necunoscută nouă din istorie, nu este Biserica Ortodoxă, ci se află în afara ei, atunci ea nu poate fi nimic altceva decât o "sinagogă a satanei" despre care se vorbeşte în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul (2, 9; 3, 9), cu care diavolul încearcă să înlocuiască adevărata Biserică a lui Hristos! Despre ea citim în Psaltire: "Dumnezeu dispreţuieşte adunătura necredincioasă a tuturor ereticilor şi-i lipseşte de pacea harului Său pentru că nu se pocăiesc". Să ne ferească Dumnezeu de participarea la această "adunare a celor ce viclenesc" şi de forţele ecumenice obscure care o pregătesc!
Teologii anglicani, protestanţi şi romano-catolici amintiţi mai sus, care au recunoscut în mod obiectiv că singură Biserica Ortodoxă nu s-a abătut de la adevăr, rămânându-i credincioasă şi de neclintit, reprezintă doar puţinii savanţi imparţiali. Oricât de mult ne bucură prin declaraţiile ce le fac, ei nu pot influenţa stările de spirit predominante în cercurile ecumenice, anti-ortodoxe în esenţa lor. Chiar şi creşterea numărului reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe locale în C.E.B. nu va aduce pe heterodocşi la adevăr, dacă aceştia nu vor manifesta bunăvoinţă. Creşterea numerică a ortodocşilor nu va contribui decât la pieirea unui număr şi mai mare de suflete ortodoxe. În epoca noastră ateistă satana este deja dezlegat şi îi este îngăduit să înşele toată lumea (Apoc. 12, 9; 20, 7). "Taina fărădelegii a şi început să lucreze" (II Tes.2, 7). Devine evidentă lepădarea de credinţă a celor care "n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi", ci au găsit plăcere în nelegiuire (II Tes. 2, 10- 12). Sunt lipsite de temei presupunerile că într-o bună zi toate societăţile eretice vor veni la adevărata Biserică a iui Hristos, neschimbată din vechime şi până astăzi. Protestanţii, pentru care Ortodoxia este un fenomen străin şi exotic, comandă după bunul plac, domină şi guvernează în C.E.B., iar reprezentanţii ortodocşi, colaborând pe teren ecumenic, sunt obligaţi să li se conformeze, sacrificând astăzi canoanele care interzic rugăciunea în comun şi contactul cu ereticii, pentru ca mâine, când va veni o generaţie nouă, reeducată în spirit ecumenic, să înceapă a face concesii în dogmele ortodoxe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu