Arhimandrit Serafim Alexiev
A) Primul temei
Primul temei al Constituţiei C.E.B., adoptat la adunarea întâia de la Amsterdam şi confirmat la adunarea a doua de la Evanston (anul 1954), spune: "Consiliul Mondial al Bisericilor reprezintă o comunitate a bisericilor care recunosc pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor". De ce acest prim temei pune la temelia credinţei ceva mai puţin important chiar decât Simbolul credinţei de la Niceea? În pofida formulării ciuntite, şi acest argument s-a dovedit inacceptabil pentru numeroase comunităţi "creştine", membre în C.E.B., ceea ce a provocat o frază de compromis a arhiepiscopului de Kenterbery, Williams Temple: "E clar că e de dorit să ne folosim de temeiul "Credinţei şi organizării", dar e necesar, totodată, să ţinem uşa deschisă pentru colaborare, într-o oarecare formă, cu cei care nu pot (!) să-l accepte".
O declaraţie oficială de acest gen de la înalta tribună a C.E.B. denotă două metehne fatale ale acestei organizaţii: 1) incapacitatea C.E.B. de a realiza sarcina unirii dogmatice a "bisericilor" reprezentate în el; 2) nesinceritatea în căutarea unui temei comun, căci pentru C.E.B. este posibilă colaborarea cu cei care resping temeiul respectiv.
Ne întrebăm: de ce a trebuit în general să se găsească un temei "comun"? Probabil, pentru a arunca praf în ochi ortodocşilor, care nu-şi pot imagina credinţa creştină fără dogme şi canoane! Şi altceva: de vreme ce chiar şi elementarul minim dogmatic cu dogma despre credinţa în Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor este "inacceptabilă" pentru unii membri ai C.E.B., iar colaborarea practică cu ei, în ciuda acestui fapt, continuă de dragul unirii, atunci care e scopul final al unirii reale - mântuirea sufletelor prin credinţa în Hristos Mântuitorul? (In. 20, 31; I Petru 1, 9)
Să examinăm acest temei în esenţă. Chiar dacă el ar fi fost acceptat de toţi membrii C.E.B., Biserica Ortodoxă nu ar fi putut, în baza lui, să se unească cu alte confesiuni. Pentru creştinii ortodocşi acest temei este inacceptabil, căci este formulat fără precizările caracteristice hristologiei ortodoxe, elaborate la Sinoadele Ecumenice. În el nu sunt tratate ereziile nestorienilor, apolinarienilor, monofiziţilor, monoteliţilor şi altor eretici, care recunosc de o manieră proprie pe Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, deosebindu-se totuşi în mod radical de Ortodoxie. Între ei şi credinţa ortodoxă se interpun o serie de elemente despărţitoare de natură hristologică, soteriologică, ecleziologică, sacramentală etc. După cum se ştie însă, în chestiuni de credinţă este suficientă o singură idee eretică susţinută cu perseverenţă, ca toate punţile de legătură să se prăbuşească!
O declaraţie oficială de acest gen de la înalta tribună a C.E.B. denotă două metehne fatale ale acestei organizaţii: 1) incapacitatea C.E.B. de a realiza sarcina unirii dogmatice a "bisericilor" reprezentate în el; 2) nesinceritatea în căutarea unui temei comun, căci pentru C.E.B. este posibilă colaborarea cu cei care resping temeiul respectiv.
Ne întrebăm: de ce a trebuit în general să se găsească un temei "comun"? Probabil, pentru a arunca praf în ochi ortodocşilor, care nu-şi pot imagina credinţa creştină fără dogme şi canoane! Şi altceva: de vreme ce chiar şi elementarul minim dogmatic cu dogma despre credinţa în Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor este "inacceptabilă" pentru unii membri ai C.E.B., iar colaborarea practică cu ei, în ciuda acestui fapt, continuă de dragul unirii, atunci care e scopul final al unirii reale - mântuirea sufletelor prin credinţa în Hristos Mântuitorul? (In. 20, 31; I Petru 1, 9)
Să examinăm acest temei în esenţă. Chiar dacă el ar fi fost acceptat de toţi membrii C.E.B., Biserica Ortodoxă nu ar fi putut, în baza lui, să se unească cu alte confesiuni. Pentru creştinii ortodocşi acest temei este inacceptabil, căci este formulat fără precizările caracteristice hristologiei ortodoxe, elaborate la Sinoadele Ecumenice. În el nu sunt tratate ereziile nestorienilor, apolinarienilor, monofiziţilor, monoteliţilor şi altor eretici, care recunosc de o manieră proprie pe Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, deosebindu-se totuşi în mod radical de Ortodoxie. Între ei şi credinţa ortodoxă se interpun o serie de elemente despărţitoare de natură hristologică, soteriologică, ecleziologică, sacramentală etc. După cum se ştie însă, în chestiuni de credinţă este suficientă o singură idee eretică susţinută cu perseverenţă, ca toate punţile de legătură să se prăbuşească!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu