Ieromonah Ioan Buliga
Când ne-am îndepărtat de dumnezeiasca dragoste, am căzut în prăpastia întunecoasă a răutăţii. Toată firea care a fost făcută să ne slujească nouă a căzut o dată cu noi, deşi ea este neînţelegătoare şi nu are nici o vină. Deşi animalele nu au suflet, deci nu pot să sufere sufleteşte, ele suferă trupeşte.
Noi nu ne dăm seama de întunericul răutăţii în care suntem, şi totdeauna căutăm pricini în jurul nostru. Pricina stării de nemulţumire, pe care o simţim mereu din cauza lipsei din interiorul nostru a Celui ce toate le umple de mulţumire, o căutăm în cei de lângă noi şi am vrea ca toţi să fie ca noi, de parcă noi am fi desăvârşiţi.
Încercăm să facem bine rănind, încercăm să-i îndreptăm pe alţii lovindu-i, încercăm să dăm viaţă ucigând.
Înşelarea ne-a cuprins pe toţi fără să ne dăm seama. Nici un om nu este rău, Dumnezeu a creat omul după chipul Său.
Răul care vrea să-l cuprindă pe om se lasă peste el ca o mască. Scânteia dumnezeiască a omului rămâne înăbuşită în nepriceperea omului de a se elibera de întuneric. Această mască a răului este pentru om ca o piele, o piele ce provoacă dispreţul celor din jur, care nu-şi văd măştile lor, ci lor li se pare că sunt originali, prototipul omului adevărat.
Încercând să lovească în rău, ei lovesc în ceea ce se află sub pielea răutăţii, ei lovesc în timidul, în drăgălaşul fiu de om care se bucură pentru un zâmbet, în dragostea care rupe un măr în două, care dă singurul lucru pe care îl are. Ei lovesc în cel legat, care nu ştie ce înseamnă bucurie, lovesc peste ochii care aşteaptă îndurare. De aceia, să urâm păcatul, dar să nu urâm pe cel care îl săvârşeşte; de ajuns este pentru el că trăieşte în iadul păcatului său.
Noi nu ne dăm seama de întunericul răutăţii în care suntem, şi totdeauna căutăm pricini în jurul nostru. Pricina stării de nemulţumire, pe care o simţim mereu din cauza lipsei din interiorul nostru a Celui ce toate le umple de mulţumire, o căutăm în cei de lângă noi şi am vrea ca toţi să fie ca noi, de parcă noi am fi desăvârşiţi.
Încercăm să facem bine rănind, încercăm să-i îndreptăm pe alţii lovindu-i, încercăm să dăm viaţă ucigând.
Înşelarea ne-a cuprins pe toţi fără să ne dăm seama. Nici un om nu este rău, Dumnezeu a creat omul după chipul Său.
Răul care vrea să-l cuprindă pe om se lasă peste el ca o mască. Scânteia dumnezeiască a omului rămâne înăbuşită în nepriceperea omului de a se elibera de întuneric. Această mască a răului este pentru om ca o piele, o piele ce provoacă dispreţul celor din jur, care nu-şi văd măştile lor, ci lor li se pare că sunt originali, prototipul omului adevărat.
Încercând să lovească în rău, ei lovesc în ceea ce se află sub pielea răutăţii, ei lovesc în timidul, în drăgălaşul fiu de om care se bucură pentru un zâmbet, în dragostea care rupe un măr în două, care dă singurul lucru pe care îl are. Ei lovesc în cel legat, care nu ştie ce înseamnă bucurie, lovesc peste ochii care aşteaptă îndurare. De aceia, să urâm păcatul, dar să nu urâm pe cel care îl săvârşeşte; de ajuns este pentru el că trăieşte în iadul păcatului său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu