Arhimandrit Serafim Alexiev
Principiul 9
Argumentele în favoarea unirii în ecumenism sunt extrem de nesatisfăcătoare
Eventual, drept răspuns la acuzaţia noastră, că adevărul nu interesează ecumenismul, adepţii lui ar putea obiecta că ei nu doresc o unire mecanică, ci realizarea unei anumite unităţi în credinţă. Tocmai în acest scop a fost creată, chipurile, comisia "Credinţă şi organizare" pe lângă C.E.B. şi a fost elaborat cunoscutul "minim dogmatic", în baza căruia ar fi posibilă viitoarea unire.
Ce reprezintă dar acest "minim dogmatic"? Potrivit expresiei potrivite a lui A. Vedernikov, este "o diminuare a credinţei, o reducere a plenitudinii ei, înfăţişată în Ortodoxie, până la nivelul unui oarecare unitarism, salutism şi modernism". Cu alte cuvinte, ni se propune o denaturare (deformare) a credinţei, interzisă de Sinoadele Ecumenice şi condamnată de Sfinţii Părinţi, ştirbirea integrităţii confesiunii unicei Biserici Sfinte, Soborniceşti şi Apostoliceşti şi rezumarea adevărurilor confesionale, obligatorii pentru creştinii ortodocşi, la câteva dogme esenţiale, celelalte fiind subapreciate sau chiar neglijate.
Ecumenismul însă nu poate acţiona altfel. Urmărindu-şi scopurile imorale, el se vede nevoit, datorită esenţei sale imorale, să recurgă la mijloace imorale precum diminuarea credinţei, reducerea ei la un oarecare "minim". Biserica anglicană, încă în anul 1920, a proclamat în calitate de acest "minim" Simbolul credinţei de la Niceea, definindu-l drept "o expunere suficientă a credinţei creştine". Ecumeniştii "ortodocşi" ar dori, desigur, adoptarea Simbolului de la Niceea, pentru a se justifica cumva în faţa propriei conştiinţe, simulând că nu renunţă la adevăr şi că luptă pentru Ortodoxie. La ora actuală însă nu se poate realiza o adevărată unire doar în baza Simbolului credinţei. De ce? La sinodul tâlhăresc din anul 449 de la Efes, care a fost prezidat de patriarhul eretic Dioscor din Alexandria, ereticul Eutihie a fost achitat în temeiul Simbolului credinţei de la Niceea, ceea ce nu l-a împiedicat să-şi urmeze cu îndărătnicie convingerile, deoarece ele depăşeau cadrul acestui Simbol, alcătuit cu mult înainte de apariţia lor. Deci, poţi mărturisi pe deplin vechiul Simbol ortodox al credinţei, fiind însă eretic, şi nu ortodox. Din aceste considerente se impune - mai ales în epoca noastră universal eretică - respectarea nu numai a Simbolului credinţei de la Niceea-Constantinopol, alcătuit la primele două Sinoade Ecumenice (anul 325 şi 381), ci şi a tuturor definiţiilor dogmatice formulate ca adevăruri incontestabile la celelalte Sinoade Ecumenice. Pentru a fi un adevărat creştin, trebuie să mărturiseşti "tot ceea ce a adoptat şi îmbrăţişat Sfânta Biserică Ortodoxă", după cum o cere Sfântul Serafim de Sarov, căci în caz contrar survine eclectismul dogmatic, în care adevărurile ortodoxe sunt deformate de imixtiunea învăţăturilor eretice!
Asemeni lui Eutihie, ereticul Apolinarie socotea că mărturiseşte credinţa de la Niceea, îndreptată
împotriva ereziei lui Arie, cu toate că "minimul dogmatic" propagat de el nu l-a ferit de o erezie, contrară arianismului. Exprimându-şi profundul regret în legătură cu aceasta, Sfântul Vasile cel Mare scrie despre Apolinarie: "El mă întristează cu atât mai mult cu cât la început era, pare-se, de partea noastră".
Prin urmare, Biserica Ortodoxă în nici un caz nu trebuie să accepte "unirea" înşelătoare numai în baza Simbolului credinţei de la Niceea, ci trebuie să opteze pentru integritatea conştiinţei dogmatice!
Ce reprezintă dar acest "minim dogmatic"? Potrivit expresiei potrivite a lui A. Vedernikov, este "o diminuare a credinţei, o reducere a plenitudinii ei, înfăţişată în Ortodoxie, până la nivelul unui oarecare unitarism, salutism şi modernism". Cu alte cuvinte, ni se propune o denaturare (deformare) a credinţei, interzisă de Sinoadele Ecumenice şi condamnată de Sfinţii Părinţi, ştirbirea integrităţii confesiunii unicei Biserici Sfinte, Soborniceşti şi Apostoliceşti şi rezumarea adevărurilor confesionale, obligatorii pentru creştinii ortodocşi, la câteva dogme esenţiale, celelalte fiind subapreciate sau chiar neglijate.
Ecumenismul însă nu poate acţiona altfel. Urmărindu-şi scopurile imorale, el se vede nevoit, datorită esenţei sale imorale, să recurgă la mijloace imorale precum diminuarea credinţei, reducerea ei la un oarecare "minim". Biserica anglicană, încă în anul 1920, a proclamat în calitate de acest "minim" Simbolul credinţei de la Niceea, definindu-l drept "o expunere suficientă a credinţei creştine". Ecumeniştii "ortodocşi" ar dori, desigur, adoptarea Simbolului de la Niceea, pentru a se justifica cumva în faţa propriei conştiinţe, simulând că nu renunţă la adevăr şi că luptă pentru Ortodoxie. La ora actuală însă nu se poate realiza o adevărată unire doar în baza Simbolului credinţei. De ce? La sinodul tâlhăresc din anul 449 de la Efes, care a fost prezidat de patriarhul eretic Dioscor din Alexandria, ereticul Eutihie a fost achitat în temeiul Simbolului credinţei de la Niceea, ceea ce nu l-a împiedicat să-şi urmeze cu îndărătnicie convingerile, deoarece ele depăşeau cadrul acestui Simbol, alcătuit cu mult înainte de apariţia lor. Deci, poţi mărturisi pe deplin vechiul Simbol ortodox al credinţei, fiind însă eretic, şi nu ortodox. Din aceste considerente se impune - mai ales în epoca noastră universal eretică - respectarea nu numai a Simbolului credinţei de la Niceea-Constantinopol, alcătuit la primele două Sinoade Ecumenice (anul 325 şi 381), ci şi a tuturor definiţiilor dogmatice formulate ca adevăruri incontestabile la celelalte Sinoade Ecumenice. Pentru a fi un adevărat creştin, trebuie să mărturiseşti "tot ceea ce a adoptat şi îmbrăţişat Sfânta Biserică Ortodoxă", după cum o cere Sfântul Serafim de Sarov, căci în caz contrar survine eclectismul dogmatic, în care adevărurile ortodoxe sunt deformate de imixtiunea învăţăturilor eretice!
Asemeni lui Eutihie, ereticul Apolinarie socotea că mărturiseşte credinţa de la Niceea, îndreptată
împotriva ereziei lui Arie, cu toate că "minimul dogmatic" propagat de el nu l-a ferit de o erezie, contrară arianismului. Exprimându-şi profundul regret în legătură cu aceasta, Sfântul Vasile cel Mare scrie despre Apolinarie: "El mă întristează cu atât mai mult cu cât la început era, pare-se, de partea noastră".
Prin urmare, Biserica Ortodoxă în nici un caz nu trebuie să accepte "unirea" înşelătoare numai în baza Simbolului credinţei de la Niceea, ci trebuie să opteze pentru integritatea conştiinţei dogmatice!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu