Arhimandrit Serafim Alexiev
E) Sfântul Vichentie de Lerini - luptător pentru statornicia credinţei
Potrivit ideologiei ecumenismului, religia trebuie să servească omenirii pentru atingerea scopurilor pământeşti ale acesteia, pe când, după cum s-a exprimat Sfântul Vichentie de Lerini, "Datoria noastră e să urmăm religia încotro ne conduce ea, şi nu să conducem religia încotro vrem noi", sau: "Trebuie să avem mare teamă de păcatul greu al trădării credinţei şi abaterii de la Ortodoxie!". Niciodată n-a fost îngăduit, nu este îngăduit şi nu va fi îngăduit să li se întoarcă creştinilor ortodocşi, ceea ce ei nu au primit anterior!" - declară el. Caracterizând inovaţiile eretice contemporane, potrivnice dogmelor şi canoanelor ortodoxe, Sfântul Vichentie le asemuieşte unei "alodoxii", căci "ereticii îşi venerează concepţiile întocmai aşa cum păgânii venerau pe zeii lor".
Aşa cum în Vechiul Testament Dumnezeu se mânia pentru cinstirea "altor zei", la fel şi astăzi El se mânie pentru abaterea de la adevărurile dogmatice ale Ortodoxiei şi pentru adoptarea diferitelor inovaţii propuse în abundenţă de C.E.B.
"Cu adevărat ortodox e acela, care este legat cu tot sufletul de Biserică, de trupul lui Hristos, care nu pune nimic mai presus de credinţa universală în Dumnezeu - nici autoritatea, nici dragostea, nici talentele, nici elocvenţa, nici filosofia cuiva - ci, dispreţuind toate acestea, stă în credinţă ferm, statornic şi neclintit, socotind de datoria sa să respecte şi să creadă doar în ceva despre care se ştie că a fost respectat unanim din vechime de către întreaga Biserică Universală. Iar dacă află că un lucru - că ceva necunoscut a fost introdus ulterior de cineva unilateral, fără acordul celorlalţi, sau chiar împotriva voinţei tuturor sfinţilor, atunci el neagă acest lucru, căci nu face parte din credinţa cea adevărată, ci este doar o ispită... Fericitul Apostol Pavel, în Epistola întâia către Corinteni, scrie: "Căci trebuie să fie între voi şi eresuri, ca să iasă la lumină cei încercaţi" (I Cor, 11, 19). Apostolul spune acestea de parcă cei vinovaţi de erezii nu sunt stârpiţi îndată de Dumnezeu tocmai ca să iasă la iveală cei vrednici, adică să se vadă cât de mult, de adevărat şi de neclintit iubeşte fiecare credinţa sobornicească. Şi de bună seamă, de îndată ce apare vreo inovaţie, devine evidentă greutatea boabelor şi uşurinţa plevei. Atunci foarte uşor se spulberă de pe arie tot ceea ce nu gravitează spre ea: unii îşi iau zborul nu se ştie încotro, alţii sunt atât de alarmaţi, încât se tem ca nu cumva să piară: le este ruşine, şi sunt încurcaţi, nefiind nici morţi, nici vii, căci au primit în ei otravă atât cât să nu-i omoare, dar nici nu le-o digeră stomacul: nu le provoacă moartea, dar nici nu-i iasă să trăiască. Vai, e o stare vrednică de milă!"
Prin ultimele cuvinte, Sfântul Vichentie de Lerini prevesteşte starea actualilor ecumenişti "ortodocşi". Ei au înghiţit atâta otravă ecumenică încât stau răstigniţi între Ortodoxie şi ecumenism, căci ei înşişi nu ştiu ce să facă - să apere valorile seculare ale credinţei străbune sau să alunece tot mai jos pe calea compromisurilor! Sfântul Vichentie le arată acestor oameni că, însuşindu-şi inovaţiile, deşi în aparenţă ţin credinţa cea veche, treptat se abat totuşi de la ea şi, pe neobservate, se desprind de la Ortodoxie. "Dacă ei vor începe a amesteca ce e vechi cu ce e nou, ce e sfânt cu ce e străin, necurat, acest obicei se va extinde inevitabil asupra întregii Biserici, astfel încât în ea nu va mai rămâne nimic neatins, nimic nevătămat, nimic întreg, nimic neîntinat, iar acolo unde altădată era sanctuarul Adevărului curat şi nepătat, acolo în cele din urmă se va face o casă necurată a rătăcirilor mârşave şi păcătoase. Dea Domnul ca harul Lui să abată această murdărie de la minţile noastre! Fie ca această nesocotinţă să rămână celor păcătoşi! Biserica lui Hristos însă, cea care păzeşte cu grijă şi atenţie dogmele încredinţate ei spre păstrare, niciodată nimic nu schimbă în ele, nimic nu reduce, nimic nu adaugă, ce-i aparţine nu înlătură, ce e de prisos nu alătură, ce e al ei nu pierde, ce e străin nu-şi însuşeşte!"
Acest raţionament al Sfântului Vichentie despre caracterul neschimbător al Bisericii lui Hristos în învăţătura ei dogmatică este just şi important pentru toate timpurile. Biserica stă acolo unde a fost pusă de Dumnezeiescul ei întemeietor. Ea nu se schimbă, însă mulţi membri ai ei, atraşi de ispita lumii acesteia, se schimbă şi o trădează spre propria lor pieire. Aceşti oameni cred că procedează uman, "nobil", progresist, călcând neschimbatele tradiţii confesionale ale Bisericii. Ei opun progresul conservatismului, fără a se gândi că adevăratul progres al Bisericii şi al sfintei ei cauze constă tocmai în conservatismul ei sănătos.
Oricine distruge principiile seculare şi neschimbătoare ale credinţei ortodoxe, subminează dezvoltarea pe mai departe a Bisericii, pune capăt misiunii ei mântuitoare în generaţiile viitoare. Nedându-şi seama de acest lucru şi aflându-se sub influenţa literaturii ecumenice "progresiste" şi mai ales a reeducării ecumenice desfăşurate sistematic de C.E.B., tinerii teologi ortodocşi se îndepărtează pe neobservate de Sfânta Biserică Ortodoxă, începând să vadă în nedorinţa ei de apropiere ecumenică de confesiunile heterodoxe o înapoiere distructivă, necorespunzătoare spiritului vremii. Un exemplu caracteristic în această privinţă este următorul: în 1966 un doctorand al Academiei Teologice a fost trimis ca stagiar pe un an la Institutul Ecumenic din Bossey; întorcându-se, a prezentat Consiliului Academiei un raport asupra stagiului, în finalul căruia promitea să trudească pentru binele ecumenismului, subliniind că sarcina acestuia este "atenuarea înapoierii confesionale". Astfel sunt educaţi tinerii ecumenişti recrutaţi din rândurile Bisericii Ortodoxe, a cărei fermitate dogmatică ei o numesc "înapoiere" confesională, căutând s-o înlăture de dragul compromisurilor confesionale, care duc pe calea largă la pieire (Mt. 7, 13).
C.E.B. acordă o atenţie sporită tinerilor ecumenişti. În decembrie 1975, de educaţie şi instruirea tineretului se ocupa secţia a 4-a a Adunării Generale a C.E.B. de la Nairobi (Kenya). În opinia Bisericii Ortodoxe Ruse, "această problemă, ce vizează în fond chipul omului creştin... nu şi-a găsit la Adunare o soluţionare creştină. Documentul final arată că autorii lui înţeleg prin educaţie mai puţin ca orice altceva formarea omului nou, "cel după chipul lui Dumnezeu zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului" (Ef. 4, 24). E regretabil că în document lipseşte chipul lui Hristos, Căruia trebuie să ne asemuim în educaţia personalităţii creştine, dar se dau recomandări neavând legătură cu Revelaţia dumnezeiască.
Duhul laic al educaţiei, ce constă în înstrăinarea de Sfânta Scriptură, cultivat de C.E.B. în Adunările sale generale, determină tineretul ecumenic să se abată de la dogme, ducând în cele din urmă la pierderea credinţei în Hristos! În acest spirit tineretul "creştin" este reeducat în Institutele Ecumenice din Bossey, Hewston (SUA), Bielefeld şi în alte locuri, unde se elaborează aşa-numita "teologie ecumenică", care are drept scop să înlocuiască Teologia Ortodoxă prin spiritul oportunismului de compromis, de dragul tuturor religiilor din lumea aceasta!
O astfel de activitate a C.E.B. în rândul tineretului contravine categoric învăţăturii Sfântului Vichentie de Lerini, care vrea să ne ferească de orice inovaţii în domeniul credinţei, "dată sfinţilor, odată pentru totdeauna" (Iuda 1,3).
Aşa cum în Vechiul Testament Dumnezeu se mânia pentru cinstirea "altor zei", la fel şi astăzi El se mânie pentru abaterea de la adevărurile dogmatice ale Ortodoxiei şi pentru adoptarea diferitelor inovaţii propuse în abundenţă de C.E.B.
"Cu adevărat ortodox e acela, care este legat cu tot sufletul de Biserică, de trupul lui Hristos, care nu pune nimic mai presus de credinţa universală în Dumnezeu - nici autoritatea, nici dragostea, nici talentele, nici elocvenţa, nici filosofia cuiva - ci, dispreţuind toate acestea, stă în credinţă ferm, statornic şi neclintit, socotind de datoria sa să respecte şi să creadă doar în ceva despre care se ştie că a fost respectat unanim din vechime de către întreaga Biserică Universală. Iar dacă află că un lucru - că ceva necunoscut a fost introdus ulterior de cineva unilateral, fără acordul celorlalţi, sau chiar împotriva voinţei tuturor sfinţilor, atunci el neagă acest lucru, căci nu face parte din credinţa cea adevărată, ci este doar o ispită... Fericitul Apostol Pavel, în Epistola întâia către Corinteni, scrie: "Căci trebuie să fie între voi şi eresuri, ca să iasă la lumină cei încercaţi" (I Cor, 11, 19). Apostolul spune acestea de parcă cei vinovaţi de erezii nu sunt stârpiţi îndată de Dumnezeu tocmai ca să iasă la iveală cei vrednici, adică să se vadă cât de mult, de adevărat şi de neclintit iubeşte fiecare credinţa sobornicească. Şi de bună seamă, de îndată ce apare vreo inovaţie, devine evidentă greutatea boabelor şi uşurinţa plevei. Atunci foarte uşor se spulberă de pe arie tot ceea ce nu gravitează spre ea: unii îşi iau zborul nu se ştie încotro, alţii sunt atât de alarmaţi, încât se tem ca nu cumva să piară: le este ruşine, şi sunt încurcaţi, nefiind nici morţi, nici vii, căci au primit în ei otravă atât cât să nu-i omoare, dar nici nu le-o digeră stomacul: nu le provoacă moartea, dar nici nu-i iasă să trăiască. Vai, e o stare vrednică de milă!"
Prin ultimele cuvinte, Sfântul Vichentie de Lerini prevesteşte starea actualilor ecumenişti "ortodocşi". Ei au înghiţit atâta otravă ecumenică încât stau răstigniţi între Ortodoxie şi ecumenism, căci ei înşişi nu ştiu ce să facă - să apere valorile seculare ale credinţei străbune sau să alunece tot mai jos pe calea compromisurilor! Sfântul Vichentie le arată acestor oameni că, însuşindu-şi inovaţiile, deşi în aparenţă ţin credinţa cea veche, treptat se abat totuşi de la ea şi, pe neobservate, se desprind de la Ortodoxie. "Dacă ei vor începe a amesteca ce e vechi cu ce e nou, ce e sfânt cu ce e străin, necurat, acest obicei se va extinde inevitabil asupra întregii Biserici, astfel încât în ea nu va mai rămâne nimic neatins, nimic nevătămat, nimic întreg, nimic neîntinat, iar acolo unde altădată era sanctuarul Adevărului curat şi nepătat, acolo în cele din urmă se va face o casă necurată a rătăcirilor mârşave şi păcătoase. Dea Domnul ca harul Lui să abată această murdărie de la minţile noastre! Fie ca această nesocotinţă să rămână celor păcătoşi! Biserica lui Hristos însă, cea care păzeşte cu grijă şi atenţie dogmele încredinţate ei spre păstrare, niciodată nimic nu schimbă în ele, nimic nu reduce, nimic nu adaugă, ce-i aparţine nu înlătură, ce e de prisos nu alătură, ce e al ei nu pierde, ce e străin nu-şi însuşeşte!"
Acest raţionament al Sfântului Vichentie despre caracterul neschimbător al Bisericii lui Hristos în învăţătura ei dogmatică este just şi important pentru toate timpurile. Biserica stă acolo unde a fost pusă de Dumnezeiescul ei întemeietor. Ea nu se schimbă, însă mulţi membri ai ei, atraşi de ispita lumii acesteia, se schimbă şi o trădează spre propria lor pieire. Aceşti oameni cred că procedează uman, "nobil", progresist, călcând neschimbatele tradiţii confesionale ale Bisericii. Ei opun progresul conservatismului, fără a se gândi că adevăratul progres al Bisericii şi al sfintei ei cauze constă tocmai în conservatismul ei sănătos.
Oricine distruge principiile seculare şi neschimbătoare ale credinţei ortodoxe, subminează dezvoltarea pe mai departe a Bisericii, pune capăt misiunii ei mântuitoare în generaţiile viitoare. Nedându-şi seama de acest lucru şi aflându-se sub influenţa literaturii ecumenice "progresiste" şi mai ales a reeducării ecumenice desfăşurate sistematic de C.E.B., tinerii teologi ortodocşi se îndepărtează pe neobservate de Sfânta Biserică Ortodoxă, începând să vadă în nedorinţa ei de apropiere ecumenică de confesiunile heterodoxe o înapoiere distructivă, necorespunzătoare spiritului vremii. Un exemplu caracteristic în această privinţă este următorul: în 1966 un doctorand al Academiei Teologice a fost trimis ca stagiar pe un an la Institutul Ecumenic din Bossey; întorcându-se, a prezentat Consiliului Academiei un raport asupra stagiului, în finalul căruia promitea să trudească pentru binele ecumenismului, subliniind că sarcina acestuia este "atenuarea înapoierii confesionale". Astfel sunt educaţi tinerii ecumenişti recrutaţi din rândurile Bisericii Ortodoxe, a cărei fermitate dogmatică ei o numesc "înapoiere" confesională, căutând s-o înlăture de dragul compromisurilor confesionale, care duc pe calea largă la pieire (Mt. 7, 13).
C.E.B. acordă o atenţie sporită tinerilor ecumenişti. În decembrie 1975, de educaţie şi instruirea tineretului se ocupa secţia a 4-a a Adunării Generale a C.E.B. de la Nairobi (Kenya). În opinia Bisericii Ortodoxe Ruse, "această problemă, ce vizează în fond chipul omului creştin... nu şi-a găsit la Adunare o soluţionare creştină. Documentul final arată că autorii lui înţeleg prin educaţie mai puţin ca orice altceva formarea omului nou, "cel după chipul lui Dumnezeu zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului" (Ef. 4, 24). E regretabil că în document lipseşte chipul lui Hristos, Căruia trebuie să ne asemuim în educaţia personalităţii creştine, dar se dau recomandări neavând legătură cu Revelaţia dumnezeiască.
Duhul laic al educaţiei, ce constă în înstrăinarea de Sfânta Scriptură, cultivat de C.E.B. în Adunările sale generale, determină tineretul ecumenic să se abată de la dogme, ducând în cele din urmă la pierderea credinţei în Hristos! În acest spirit tineretul "creştin" este reeducat în Institutele Ecumenice din Bossey, Hewston (SUA), Bielefeld şi în alte locuri, unde se elaborează aşa-numita "teologie ecumenică", care are drept scop să înlocuiască Teologia Ortodoxă prin spiritul oportunismului de compromis, de dragul tuturor religiilor din lumea aceasta!
O astfel de activitate a C.E.B. în rândul tineretului contravine categoric învăţăturii Sfântului Vichentie de Lerini, care vrea să ne ferească de orice inovaţii în domeniul credinţei, "dată sfinţilor, odată pentru totdeauna" (Iuda 1,3).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu