DESPRE ROMÂNI ŞI ROMÂNIA (4)

"-Aşa suntem noi sortiţi, să nu ne putem înţelege între noi.
-Asta-i una dintre patimile noastre.
-Cea mai grea. Şi cea mai titanică.
-Dar cum o putem depăşi, ca neam?
-Ca neam... Păi dacă nu există smerenie, nu poţi să te găseşti unul cu celălalt. Asta vine din cauza egoismului.
-Dar vedem că şi alte neamuri sunt egoiste. Noi putem să zicem că suntem mai egoişti ca ele?
-Nu. Cu noi înşine suntem mai egoişti. Noi cu noi înşine. Adică noi suntem piatră de sminteală a neamului nostru. Uite, oriunde se duc, românii au purtări frumoase, dar între ei... Nu-i smerenie, nu-i smerenie.
-Adică cu alte neamuri ne pupăm şi pe toţi îi con­siderăm buni, dar între noi nu suntem buni.
-Ei, vezi? Vezi?
-Asta-i lipsă de dreaptă socoteală.
-De dreaptă socoteală, sigur. N-avem ambiţia aceea: „Măi, sunt român şi ăsta-i român care mă conduce. Să fac ce spune el, aceea să fac". Şi atunci ai spor. Dar dacă tu spui: „Dă-l încolo, că uite, face atâtea fărădelegi, are atâtea, cutare".
Uite, acuma, în România, s-a hotărât ca toţi demnitarii ţării să declare cât venit au şi ce bogăţii au. Şi dacă are bogăţie uite atâta..., ca în timpul co­muniştilor. Vezi că au avut şi lucruri drepte comu­niştii! Greşeala comunismului a fost că s-a luat de Biserică, că a luptat contra lui Dumnezeu. De ace­ea a căzut. Că dacă erau numai contra bogaţilor, îi ajuta Dumnezeu şi erau şi astăzi comuniştii. Dar vezi că ei au fost contra lui Dumnezeu. Asta a fost! Dar uite, ăştia de astăzi îi obligă pe toţi demnitarii să aibă bogăţie de zece mii de euro, cel mult. Dar acuma demnitarii vin şi zic: „Păi da, am zece mii de euro ai mei, dar soţia mea are în cont cincizeci de mii de euro şi are pe numele ei atâtea case şi apar­tamente"... Apoi de-acuma trebuie judecat şi asta. De ce are soţia ta atâtea bogăţii? Atunci înseamnă că ai pus-o tu să aibă, tot cu vicleşug.
-Da, da. Sunt hoţii mari, părinte.
-Hoţii îngrozitoare!
-Ei îşi trec toate averile pe numele soţiei şi al ru­delor, şi de asta vor să-i verifice, să vadă de unde au bani. îi întreabă: „ Ce salariu ai tu pe lună? Câţi bani, de unde ai obţinut banii aceia?". Aşa îi cercetează.
-Foarte bine. Şi asta-i lucru bun. Asta-i lucru bun. Dar vasăzică, cu asta s-au dat pe faţă ei sin­guri. „Deci eu, ca ministru, trebuie să am zece mii de euro". Da. Dar soţia? „Apoi soţia are două case, are atâtea sute de hectare de teren". Dar de ce? Soţia de unde le are? Nu tot de la tine? Vezi că-i vicleşug? Şi-asta, verificarea asta-i lucru bun. Trebuie să-i dea jos pe toţi!
-Însuşi ambasadorul american, într-un interviu luat după războiul din Irak, după ce noi i-am susţi­nut, a zis că „la români suferă poporul de rând din cauza lăcomiei celor din frunte". El a spus-o.
-Păi aşa-i.
-Lăcomia, vedeţi? Asta e o patimă.
-Adică ăştia... cum le zice ăstora care fură?
-Nu ştiu cum le zice.
-Ai uitat. (Părintele râde)
-Am uitat termenul modern.
-Da, da. (Părintele râde). Ei, aceea. Da. Corupt!
-Corupt. Corupţia, da.
-Corupţia, vezi? Ei, de unde să ştiu eu cuvântul „corupt" dacă nici n-am auzit de cuvântul ăsta -până acum?
-Nici nu-i prea românesc. E neologism, adică e luat din alte limbi. Vedeţi, dacă oamenii sunt fără Biserică, nu-s cu Dumnezeu. Sunt corupţi, fură, deci cum să se îndrepte neamul românesc? Vedeţi că-i atacat de toate aceste patimi.
-Asta-i. Dacă i-ar putea smeri cineva pe con­ducători, ca să fie conducătorii nişte părinţi ai neamu­lui, nu părinţi ai pungii...
Vasăzică, s-a hotărât ca să ai zece mii de euro pe lună. Sau cum? Pe cât? E puţin?
-Ăsta-i contul lor, ce au ei în bancă. Dar pentru Ro­mânia e foarte mult, părinte.
-Sigur că-i foarte mult. Zece mii de euro!!! Foar­te mult! Prea mult! Uite, comuniştii au avut ceva bun şi ei. Dar fiindcă s-au amestecat contra lui Dumnezeu i-a răsturnat Dumnezeu. Ei dacă se ţineau numai con­tra bogaţilor, că din cauza bogătaşilor suferea lumea, atunci încet, încet, încet...
Dar uite că, acuma, ăştia care-s centrul hoţilor (Parlamentul României - n. n.), singuri au hotărât câţi bani să aibă ministrul, şi demnitarul, şi cutare, şi să-i întrebe: „Ce-i mai mult, de unde-i ai?". Tu trebuie să furi ca să ai mai mulţi. Te-ai apucat să faci afacerea cu­tare şi furi ca să-ţi rămână de acolo. Dar de ce să-ţi ţii ţie câştigul cela? „Că-s deştept". Păi dacă eşti deştept, să ai aşa, cât îţi trebuieşte, şi mai mult ca alţii care-s proşti, dar nu ca să sufere naţiunea.
-Dar ei nu-s deloc cu Biserica. Zice Sfântul Ioan Gură de Aur că dacă ai bani nu-s ai tăi, sunt ai lui Dumnezeu, ca să-i dai altora. Spune simplu Sfântul Ioan Gură de Aur. Dar ei nu sunt deloc cu creştinismul.
-Nu, nu există creştinătate astăzi.
-Păi atunci după ce reguli să meargă lumea asta?
-Ei, după regulile care conduc omenirea întreagă; ale ateiştilor care nu-s deloc cu Dumnezeu.
-Ei au băgat regulile dreptului omului acuma.
-Da, regulile dreptului omului, Drepturile Omului. Eh!... Duşmanii neamului nostru ne smeresc cu de­săvârşire, fiindcă cei din conducere n-au grijă să zică: „Măi, eu sunt român!". Nu! N-au fericirea aceea. Româ­nul e cel mai bun creştin, dar dacă nu are hotărâre... Că vezi, creştinătatea şi naţiunea sunt îngemănate, sunt strânse la un loc. Nu poate fi una fără alta. Nu poţi să fii român şi să nu fii creştin sau să fii creştin şi să nu fii român. Noi suntem un popor mai proaspăt; poporul român, de când s-a născut pe faţa pământului, deoda­tă s-a născut creştin-ortodox, el nu ştie altă credinţă. Şi-aşa, noi trebuie să fim cei mai apropiaţi de Dum­nezeu, să fim creştini buni şi naţionalişti, să ţinem la naţiunea noastră. Că dacă nu ţii la naţiunea ta, atunci nu ţii nici la credinţă, şi eşti cel mai prăpădit om de pe pământ.
Vezi? De vină sunt conducătorii, să zicem, sau păcatele oamenilor, de-o ajuns aşa scumpa noastră patrie care, atunci când am venit noi în Sfântul Mun­te, era întâia ţară, cu toate bunătăţile. Am venit cu un vapor din Constanţa până în Pireu, da' ce vapor era, de o frumuseţe nedescrisă! Ei, şi vreau să spun că era la înălţime ţara noastră, întru toate. Şi Biserica, şi toate bunătăţile României... Când am venit aici, în Grecia, atâta de săracă era Grecia, ce mai vorbă? Doamne, Doamne! Şi uite cum s-au întors lucrurile. Acuma România a rămas cam cum era Grecia atunci, iar Grecia a înaintat întru toate. Ce să zicem? Ne pare rău de naţiunea noastră, dar să facem răbdare, că se vede treaba ca s-au depărtat oamenii de adevăr şi de aceea conducătorii au devenit falşi, n-au avut grijă de naţiune şi, uite, s-a ajuns acuma că milioane de români s-au împrăştiat în toată lumea ca să poată trăi.
Auzi dumneata, n-are de lucru românul în ţara lui! Auzi dumneata, ce batjocură! Dar cine ştie? Păcatele, poate or fi păcatele... Dar să mulţumim lui Dumnezeu şi să facem răbdare şi Dumnezeu ne va binecuvânta, „întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre." Să ne ajute Dumnezeu ca dincolo să căpătăm fericirea. Să facem răbdare! Ne pare rău, tare rău că a devenit ţara noastră cerşetoare. Românul îşi leapădă ţara şi se duce să fie argat la străini.
-„ Grădina-i frumoasă, grădinarul nu prea e price­put!", asta e durerea. Aşa mi-a zis pe Muntele Tabor, când am fost în 1990, un palestinian care a învăţat me­dicină în România. A plecat mai repede din ţară fiindcă a murit taică-său şi, fiind mai mare în familie, a trebu­it să se retragă. Şi era şofer de taxi, pe taxiuri de alea mari. Deci autocarul mergea până la jumătatea muntelui şi de-acolo erau nişte taxiuri şi ne-am îmbarcat. Şi pe drum, că am mers pe nişte serpentine mari, a auzit vorbindu-se româneşte şi ne-a întrebat: „De unde sunteţi? Din România?", l-am spus că da, şi l-am întrebat pe unde a fost în România. A zis că pe la Iaşi, dar că a văzut toa­ta ţara, Poiana Braşov, Bucovina, şi m-a întrebat: „Cum e în România? „- Hm, aşa şi aşa". Zice: „Frumoasă ţară aveţi, e ca o grădină, dar eu citit, grădinaru-i prost. Tare prost." (râsete) Deci, ăla-n pustiu a dat o pildă... din ce a mai auzit el, informaţii, ştiţi cum e. „Ţara-i ca o grădină, grădinaru-i prost!"
-Da, da, aşa e, aşa e.
-De sus se vedeau irigaţiile şi i-am zis: „Uite ce fru­mos creşte, dar e irigat, că altfel nu creşte." Şi mi-a zis iar: „România e ca o grădină, nu aici e grădina."
-Eh, răbdare, cu speranţă la Bunul Dumnezeu că poate se vor îndrepta lucrurile. Dacă n-o fi cumva spre mai rău, fiindcă duşmanii s-au înmulţit şi numai Dumnezeu ştie ce o mai fi. Dar fie voia Domnului! Noi să facem răbdare şi să avem ambiţia aceea că suntem români şi creştini. Că astea două o să ne ajute ca şi na­ţiunea să n-o pierdem, şi Ortodoxia, sufletul, să-l pu­tem scăpa din ghearele Satanei. Eh, Domnul să ne fie întru ajutor!" (12 mai 2003)