Arhimandrit Serafim Alexiev
Ecumenismul este păgubitor şi pentru heterodocşi, şi pentru ortodocşi. Urmând calea ecumenismului, heterodocşii nu dobândesc adevărul, iar ortodocşii care îl posedă se depărtează de el. Să concretizăm. Heterodocşii, care caută sincer adevărul mântuitor şi harul înnoitor, nu pot apela la Sfânta Ortodoxie, întrucât se întăresc şi mai mult în rătăcirea lor, întrucât C.E.B. recunoaşte comunităţile lor sectare şi eretice drept "biserici". Vor mai căuta ei oare Biserica cea adevărată având propria lor "biserică" şi propriile "taine"? Sfântul Ciprian al Cartagirei spune cu multă înţelepciune că "ereticii niciodată nu se vor întoarce îa Biserică dacă îi vom întări în convingerea că şi ei au biserică şi taine." În felul acesta, ecumeniştii "ortodocşi", recunoscând comunităţilor eretice dreptul de a se numi "biserici", le pierd pentru Biserică! Înşişi ortodocşii ecumenişti, comunicând permanent duhovniceşte şi prin rugăciuni cu heterodocşii, se contaminează pe neobservate de concepţiile lor neortodoxe şi extrem de liberale, pierzându-şi puritatea credinţei ortodoxe. În acest sens, de pildă, vom evoca numele teologului grec Nicos Nissiotis, înverşunat militant ecumenic şi director al Institutului de educaţie a tinerilor ecumenişti din Bossey (din apropierea Genevei). Influenţat de contactul cu heterodocşii, el a devenit atât de liberal în teologie, încât, în ciuda dogmaticii ortodoxe, a început să afirme că:
1) "Există numai o singură comunitate a tuturor credincioşilor întru Hristos prin Duh". (în felul acesta Nissiotis substituie Biserica Ortodoxă printr-o oarecare "comunitate supraconfesională", suprimând adevărul dogmatic privind unica Biserică adevărată a lui Hristos-Biserica Ortodoxă);
2) "Biserica este unică sub aspect universal şi pretutindeni se prezintă ca atare". (Prin urmare, pentru Nissiotis, Biserica nu se rezumă numai la Ortodoxie, ci, în calitate de "biserică universală" ecumenică, reuneşte şi pe neortodocşi);
3) "Nici o comunitate bisericească nu poate trăi separat şi izolat de alţi creştini şi comunităţi creştine". (După părerea lui Nissiotis, Biserica Ortodoxă nu poate exista în afara comunităţilor eretice, ceea ce este absolut inacceptabil pentru un creştin ortodox, care ştie că Biserica Ortodoxă a supravieţuit până acum tuturor vicisitudinilor, neavând nevoie de nici o comuniune sau alianţă cu ereticii);
4) "Toate comunităţile creştine au nevoie de înnoire şi profundă transformare". (După Nissiotis, şi Biserica Ortodoxă, în calitate de comunitate religioasă, necesită o "argumentare" ecumenică!)
Nissiotis nu s-a oprit la aceasta: el a "sprijinit" noua comunitate ecumenică cu o comparaţie făcută de Pavel, şi anume aceea a Bisericii ca trup al lui Hristos cu diferite mădulare (Rom. 12, 4-8; Ef. 4, 15).
Participarea la mişcarea ecumenică asigură, zice-se, fiecărei "biserici" dreptul de a-şi păstra propria ecleziologie, deşi în fapt ea este pusă în situaţia să trateze alte comunităţi creştine ca "biserici" cu aceleaşi drepturi, în care ar acţiona de asemenea acelaşi Duh. Fiind ecumenist, Nissiotis nu poate avea altă viziune, de aceea afirmă: "Deşi pe plan ecleziologie atitudinea fiecă-rei biserici faţă de alta rămâne neschimbată, şi cu toate că nici o declaraţie publică at C.E.B., de pildă, documentul de la Toronto, nu impune unei biserici să recunoască drept biserici pe alţi membri, participarea la Consiliu înseamnă că fiecare biserică trebuie să înţeleagă că... nu mai poate trăi pentru sine, izolat, că şi alte comunităţi creştine au fost înzestrate de Sfântul Duh cu daruri deosebite, "că biserica universală depăşeşte cadrul bisericii istorice din care facem parte."
Nu numai unii teologi, de felul lui Nissiotis, învaţă greşit, alunecând în ecumenism. Însăşi Patriarhia de la Constantinopol - reprezentanta "de frunte" a Ortodoxiei - a făcut, cu prilejul ani-versării a 25 de ani a C.E.B., o declaraţie în care se dă cea mai înaltă apreciere mişcării ecume-nice. Patriarhia, în loc s-o rupă cu ecumenismul şi să rămână fidelă dogmelor şi canoanelor or-todoxe, îl supranumeşte slugarnic şi nesăbuit - "drept una din căile alese de Dumnezeu pentru ca oamenilor să le fie mai accesibilă noua poruncă a iubirii, ca Biserica să acorde mai multă atenţie poruncii Lui privitoare la împăcare şi unire."
Aceste cuvinte măgulitoare sunt nedrepte din punct de vedere dogmatic. Este greşit să credem că Domnul ar fi ales calea ecumenismului, ca prin mijlocirea lui să împlinească porunca iubirii faţă de oameni. Calea ecumenismului este calea sincretismului, calea sprijinirii diferitelor erezii şi, după cum vom vedea mai departe, a denaturării dogmei cu privire la Biserică, calea nesocotirii canoanelor stabilite de Dumnezeu, calea trădării lui Hristos – cu alte cuvinte, calea depărtării de la adevăr. Prin urmare, Dumnezeu n-a ales ecumenismul, ci l-a îngăduit în epoca noastră apocaliptică, "ca să se descopere gândurile din multe inimi" (Le. 2. 35).
Patriarhia de la Constantinopol este necredincioasă sie însăşi şi tradiţiilor sale ortodoxe, pronunţându-se slugarnic în favoarea ecumenismului, a cărui temelie o constituie protestantis-mul cu toate ramificaţiile, eresurile şi sectele lui, reunite în Consiliul Mondial al "Bisericilor". Altfel trata, în secolul al XVI-lea, pe protestanţii luterani ce abia apăruseră, vrednicul apărător al Ortodoxiei, Patriarhul de Constantinopol Ieremia II. După ce, la rugămintea lor, el a explicat esenţa credinţei ortodoxe în trei ample tratate şi s-a convins, din reacţiile lor, că se împotrivesc adevărului, Patriarhul a scris: "Vă rugăm ca pe viitor să nu ne mai supăraţi, nici să ne scrieţi despre aceasta, nici să trimiteţi soli la noi, de vreme ce interpretaţi greşit pe luminătorii si teologii Bisericii şi, în vorbe cinstindu-i şi slăvindu-i, în fapt îi respingeţi, şi încercaţi să demonstraţi că arma noastră este inutilă, adică sfintele şi dumnezeieştile lor cuvinte, cu ajutorul cărora am putea încă să vă mai scriem si să vă contestăm. Deci, scutiţi-ne de alte stăruinţe! Mergeţi pe calea voastră şi nu ne mai scrieţi de acum înainte despre dogme!"
Participarea ortodocşilor la mişcarea ecumenică este extrem de primejdioasă, deoarece duce încetul cu încetul la trădarea crezului ortodox, făcându-ne să vedem în comunităţile eretice "biserici", învrednicite, chipurile, de daruri deosebite din partea Sfântului Duh, şi să considerăm Biserica Ortodoxă geografic limitată, prea "mică", pentru a se numi ecumenică. În opinia ecumeniştilor, "Biserică universală" poate fi doar o "biserică mondială", adică o reuniune a tuturor "bisericilor" existente, egale în faţa lui Dumnezeu. După părerea lui Vissert-Houft (secretarul general de mai mulţi ani al C.E.B.), Iisus Hristos trăieşte în toate bisericile, indiferent de deosebirile dintre ele.
Dar pot oare exista mai multe biserici, toate la fel de plăcute lui Dumnezeu? Doar Domnul Iisus Hristos a întemeiat Biserica unică, unită lăuntric prin mărturisirea unicei credinţe ortodoxe, statornică în întreaga lume şi pentru toate veacurile. La Primul Sinod Ecumenic din anul 325, Sfântul împărat Constantin cel Mare a mărturisit, în Epistola către episcopii care n-au participat la Sinod: "Mântuitorul nostru a binevoit să avem o Biserică Universală unică, pentru ca toţi membrii ei, oricât de dispersaţi ar fi prin toate părţile, să se încălzească cu un singur duh, adică cu voinţa unică a lui Dumnezeu. Drept aceea cel mai necondiţionat semn al apartenenţei la adevărata Biserică a lui Hristos este împărtăşirea deplină de Adevărul păstrat în ea". Sfântul Ioan Casian spune: "Nu încape nici o îndoială că cel care nu mărturiseşte credinţa Bisericii, se află în afara Bisericii". Acelaşi lucru îl subliniază şi Patriarhul de Constantinopol Ieremia II: "Membrii Bisericii lui Hristos sunt cu trup şi suflet devotaţi adevărului, iar cei care nu sunt devotaţi cu trup şi suflet adevărului, nu sunt membri ai Bisericii lui Hristos".
Aşadar, creştinul ortodox nu trebuie să participe la ecumenism, fiindcă:
1) ecumenismul substituie noţiunea corectă de Biserică Universală, în sensul Bisericii care apără adevărul lui Dumnezeu, prin definiţia greşită pentru Biserică, de "biserică mondială" în sens geografic-universal;
2) preferă cantitatea, şi nu calitatea mărturisirii Adevărului;
3) impune învăţături false, chipurile "universale", în afara Adevărului;
4) întăreşte pe neortodocşi în convingerea că şi ei ar aparţine Bisericii;
5) prin urmare, ecumenismul împiedică pe sincerii căutători ai Adevărului să-L găsească în comuniunea cu Biserica Ortodoxă a lui Hristos!
Ecumenismul este păgubitor şi pentru heterodocşi, şi pentru ortodocşi. Urmând calea ecumenismului, heterodocşii nu dobândesc adevărul, iar ortodocşii care îl posedă se depărtează de el. Să concretizăm. Heterodocşii, care caută sincer adevărul mântuitor şi harul înnoitor, nu pot apela la Sfânta Ortodoxie, întrucât se întăresc şi mai mult în rătăcirea lor, întrucât C.E.B. recunoaşte comunităţile lor sectare şi eretice drept "biserici". Vor mai căuta ei oare Biserica cea adevărată având propria lor "biserică" şi propriile "taine"? Sfântul Ciprian al Cartagirei spune cu multă înţelepciune că "ereticii niciodată nu se vor întoarce îa Biserică dacă îi vom întări în convingerea că şi ei au biserică şi taine." În felul acesta, ecumeniştii "ortodocşi", recunoscând comunităţilor eretice dreptul de a se numi "biserici", le pierd pentru Biserică! Înşişi ortodocşii ecumenişti, comunicând permanent duhovniceşte şi prin rugăciuni cu heterodocşii, se contaminează pe neobservate de concepţiile lor neortodoxe şi extrem de liberale, pierzându-şi puritatea credinţei ortodoxe. În acest sens, de pildă, vom evoca numele teologului grec Nicos Nissiotis, înverşunat militant ecumenic şi director al Institutului de educaţie a tinerilor ecumenişti din Bossey (din apropierea Genevei). Influenţat de contactul cu heterodocşii, el a devenit atât de liberal în teologie, încât, în ciuda dogmaticii ortodoxe, a început să afirme că:
1) "Există numai o singură comunitate a tuturor credincioşilor întru Hristos prin Duh". (în felul acesta Nissiotis substituie Biserica Ortodoxă printr-o oarecare "comunitate supraconfesională", suprimând adevărul dogmatic privind unica Biserică adevărată a lui Hristos-Biserica Ortodoxă);
2) "Biserica este unică sub aspect universal şi pretutindeni se prezintă ca atare". (Prin urmare, pentru Nissiotis, Biserica nu se rezumă numai la Ortodoxie, ci, în calitate de "biserică universală" ecumenică, reuneşte şi pe neortodocşi);
3) "Nici o comunitate bisericească nu poate trăi separat şi izolat de alţi creştini şi comunităţi creştine". (După părerea lui Nissiotis, Biserica Ortodoxă nu poate exista în afara comunităţilor eretice, ceea ce este absolut inacceptabil pentru un creştin ortodox, care ştie că Biserica Ortodoxă a supravieţuit până acum tuturor vicisitudinilor, neavând nevoie de nici o comuniune sau alianţă cu ereticii);
4) "Toate comunităţile creştine au nevoie de înnoire şi profundă transformare". (După Nissiotis, şi Biserica Ortodoxă, în calitate de comunitate religioasă, necesită o "argumentare" ecumenică!)
Nissiotis nu s-a oprit la aceasta: el a "sprijinit" noua comunitate ecumenică cu o comparaţie făcută de Pavel, şi anume aceea a Bisericii ca trup al lui Hristos cu diferite mădulare (Rom. 12, 4-8; Ef. 4, 15).
Participarea la mişcarea ecumenică asigură, zice-se, fiecărei "biserici" dreptul de a-şi păstra propria ecleziologie, deşi în fapt ea este pusă în situaţia să trateze alte comunităţi creştine ca "biserici" cu aceleaşi drepturi, în care ar acţiona de asemenea acelaşi Duh. Fiind ecumenist, Nissiotis nu poate avea altă viziune, de aceea afirmă: "Deşi pe plan ecleziologie atitudinea fiecă-rei biserici faţă de alta rămâne neschimbată, şi cu toate că nici o declaraţie publică at C.E.B., de pildă, documentul de la Toronto, nu impune unei biserici să recunoască drept biserici pe alţi membri, participarea la Consiliu înseamnă că fiecare biserică trebuie să înţeleagă că... nu mai poate trăi pentru sine, izolat, că şi alte comunităţi creştine au fost înzestrate de Sfântul Duh cu daruri deosebite, "că biserica universală depăşeşte cadrul bisericii istorice din care facem parte."
Nu numai unii teologi, de felul lui Nissiotis, învaţă greşit, alunecând în ecumenism. Însăşi Patriarhia de la Constantinopol - reprezentanta "de frunte" a Ortodoxiei - a făcut, cu prilejul ani-versării a 25 de ani a C.E.B., o declaraţie în care se dă cea mai înaltă apreciere mişcării ecume-nice. Patriarhia, în loc s-o rupă cu ecumenismul şi să rămână fidelă dogmelor şi canoanelor or-todoxe, îl supranumeşte slugarnic şi nesăbuit - "drept una din căile alese de Dumnezeu pentru ca oamenilor să le fie mai accesibilă noua poruncă a iubirii, ca Biserica să acorde mai multă atenţie poruncii Lui privitoare la împăcare şi unire."
Aceste cuvinte măgulitoare sunt nedrepte din punct de vedere dogmatic. Este greşit să credem că Domnul ar fi ales calea ecumenismului, ca prin mijlocirea lui să împlinească porunca iubirii faţă de oameni. Calea ecumenismului este calea sincretismului, calea sprijinirii diferitelor erezii şi, după cum vom vedea mai departe, a denaturării dogmei cu privire la Biserică, calea nesocotirii canoanelor stabilite de Dumnezeu, calea trădării lui Hristos – cu alte cuvinte, calea depărtării de la adevăr. Prin urmare, Dumnezeu n-a ales ecumenismul, ci l-a îngăduit în epoca noastră apocaliptică, "ca să se descopere gândurile din multe inimi" (Le. 2. 35).
Patriarhia de la Constantinopol este necredincioasă sie însăşi şi tradiţiilor sale ortodoxe, pronunţându-se slugarnic în favoarea ecumenismului, a cărui temelie o constituie protestantis-mul cu toate ramificaţiile, eresurile şi sectele lui, reunite în Consiliul Mondial al "Bisericilor". Altfel trata, în secolul al XVI-lea, pe protestanţii luterani ce abia apăruseră, vrednicul apărător al Ortodoxiei, Patriarhul de Constantinopol Ieremia II. După ce, la rugămintea lor, el a explicat esenţa credinţei ortodoxe în trei ample tratate şi s-a convins, din reacţiile lor, că se împotrivesc adevărului, Patriarhul a scris: "Vă rugăm ca pe viitor să nu ne mai supăraţi, nici să ne scrieţi despre aceasta, nici să trimiteţi soli la noi, de vreme ce interpretaţi greşit pe luminătorii si teologii Bisericii şi, în vorbe cinstindu-i şi slăvindu-i, în fapt îi respingeţi, şi încercaţi să demonstraţi că arma noastră este inutilă, adică sfintele şi dumnezeieştile lor cuvinte, cu ajutorul cărora am putea încă să vă mai scriem si să vă contestăm. Deci, scutiţi-ne de alte stăruinţe! Mergeţi pe calea voastră şi nu ne mai scrieţi de acum înainte despre dogme!"
Participarea ortodocşilor la mişcarea ecumenică este extrem de primejdioasă, deoarece duce încetul cu încetul la trădarea crezului ortodox, făcându-ne să vedem în comunităţile eretice "biserici", învrednicite, chipurile, de daruri deosebite din partea Sfântului Duh, şi să considerăm Biserica Ortodoxă geografic limitată, prea "mică", pentru a se numi ecumenică. În opinia ecumeniştilor, "Biserică universală" poate fi doar o "biserică mondială", adică o reuniune a tuturor "bisericilor" existente, egale în faţa lui Dumnezeu. După părerea lui Vissert-Houft (secretarul general de mai mulţi ani al C.E.B.), Iisus Hristos trăieşte în toate bisericile, indiferent de deosebirile dintre ele.
Dar pot oare exista mai multe biserici, toate la fel de plăcute lui Dumnezeu? Doar Domnul Iisus Hristos a întemeiat Biserica unică, unită lăuntric prin mărturisirea unicei credinţe ortodoxe, statornică în întreaga lume şi pentru toate veacurile. La Primul Sinod Ecumenic din anul 325, Sfântul împărat Constantin cel Mare a mărturisit, în Epistola către episcopii care n-au participat la Sinod: "Mântuitorul nostru a binevoit să avem o Biserică Universală unică, pentru ca toţi membrii ei, oricât de dispersaţi ar fi prin toate părţile, să se încălzească cu un singur duh, adică cu voinţa unică a lui Dumnezeu. Drept aceea cel mai necondiţionat semn al apartenenţei la adevărata Biserică a lui Hristos este împărtăşirea deplină de Adevărul păstrat în ea". Sfântul Ioan Casian spune: "Nu încape nici o îndoială că cel care nu mărturiseşte credinţa Bisericii, se află în afara Bisericii". Acelaşi lucru îl subliniază şi Patriarhul de Constantinopol Ieremia II: "Membrii Bisericii lui Hristos sunt cu trup şi suflet devotaţi adevărului, iar cei care nu sunt devotaţi cu trup şi suflet adevărului, nu sunt membri ai Bisericii lui Hristos".
Aşadar, creştinul ortodox nu trebuie să participe la ecumenism, fiindcă:
1) ecumenismul substituie noţiunea corectă de Biserică Universală, în sensul Bisericii care apără adevărul lui Dumnezeu, prin definiţia greşită pentru Biserică, de "biserică mondială" în sens geografic-universal;
2) preferă cantitatea, şi nu calitatea mărturisirii Adevărului;
3) impune învăţături false, chipurile "universale", în afara Adevărului;
4) întăreşte pe neortodocşi în convingerea că şi ei ar aparţine Bisericii;
5) prin urmare, ecumenismul împiedică pe sincerii căutători ai Adevărului să-L găsească în comuniunea cu Biserica Ortodoxă a lui Hristos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu