Arhimandrit Serafim Alexiev
La conferinţa teologilor greci şi anglicani de la Atena (mai 1941), unde a fost luat în dezbatere principiul anglican al "atotcuprinderii" (comprehensiveness), partea ortodoxă a subliniat că principiul respectiv este inadmisibil pentru ea. Ortodoxiei îi este propriu tocmai principiul contrar - al unicităţii, exclusivităţii (exclusiveness, excluzându-se orice erezie) în virtutea fidelităţii Ortodoxiei faţă de Tradiţia Sfântă şi a caracterului neschimbător al învăţăturii şi în preamărirea spiritului incluziunii, adică al înglobării tuturor eresurilor.
În 1922 arhiepiscopul de Canterbury a convocat o comisie cu scopul de a stabili limitele în care e posibilă, în biserică, disensiunea. Comisia a lucrat până în 1937, iar încă peste un an şi-a publicat concluziile, din care rezultă că în mişcarea anglicană sânt tolerate cele mai extreme puncte de vedere protestante, precum:
1) negarea naşterii Mântuitorului din Fecioară, ceea ce este totuna cu negarea întrupării lui Dumnezeu, căci în felul acesta este contestată dogma creştină despre Mântuire, care putea fi înfăptuită doar de Mântuitorul, zămislit pe cale supranaturală şi liber de păcatul originar;
2) neautenticitatea istorică a învierii lui Hristos, ceea ce privează creştinismul de orice sens, căci, potrivit Sf. Ap. Pavel: "Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa noastră" (I Cor. 15, 14);
3) necredinţa în existenţa reală a îngerilor şi demonilor, adică negarea lumii duhovniceşti, spre care ne îndreaptă permanent propovăduirea apostolilor şi despre care mărturiseşte în repetate rânduri Sfânta Scriptură;
În sfârşit, în mediul anglican se dezbate cu insistenţă problema hirotonirii femeilor, iar conferinţa episcopilor anglicani de la Lambet (iulie 1988) a îngăduit ridicarea lor nu numai la rangul de "preoţi", ci şi de "episcopi" (!), în pofida interdicţiei apostolice pentru femei de a vorbi în biserică (I Cor. 14, 34) şi practicii bisericeşti generale.
În ciuda unor concepţii atât de evident anticreştine şi a acţiunilor anticanonice, Biserica anglicană nu excomunică pe nimeni. Urmând principiul "atotcuprinderii", anglicanii demult tolerează opinii şi acţiuni diametral opuse în cadrul unei singure "biserici". Aceste opinii sunt socotite pe deplin admisibile în calitate de puncte de vedere "teologice" personale, deşi depăşesc cadrul unor păreri personale şi se răspândesc în mijlocul mirenilor, crescând cu repeziciune ca neghina.
Dacă în Biserica Ortodoxă, care se conduce după canoane, orice învăţătură falsă nepotrivită cu credinţa Bisericii ar fi dus la tribunalul bisericesc şi la condamnare, în cea anglicană inovaţiile se dezvoltă slobod, neîmpiedicate de nimeni, căci ea şi-a pierdut dragostea pentru adevăr, permiţând propagarea pe larg a tuturor opiniilor şi pseudo-doctrinelor posibile. Biserica anglicană chiar se făleşte cu deschiderea ei către lume, către filosofiile şi deşarta înţelepciune a lumii acesteia (comp. Col. 2, 8), blamând Biserica Ortodoxă pentru poziţia sa neclintită în credinţă şi îndepărtarea de deşertăciunile vieţii din această lume!
Răposatul Athenagoras (Kokinakis), arhiepiscop grec al Tiatirei şi Marii Britanii, cunoscut ca un convins ecumenist-anglofil, declara totuşi cu reproş: "În Biserica anglicană exegeţii intelectuali şi teologii nu se aşteaptă din partea Bisericii la nici o condamnare oficială. Deschiderea bisericii lor către istoria mondială şi principiul "atotcuprinderii" le dă un fel de îndrăzneală teologică în tratarea istoriei şi conformare la legile credinţei..." Aceste încercări extind graniţele "atotcuprinderii" în aşa măsură încât ridică probleme în cadrul şi în afara comunităţii anglicane. În continuare însă, arhiepiscopul Athenagoras intră în contradicţie cu el însuşi, încercând să justifice cumva principiul anglican al "atotcuprinderii", identificându-l cu principiul ortodox al iconomiei bisericeşti. Această încercare nu pare reuşită, deoarece:
1) Biserica Ortodoxă niciodată nu aplică principiul iconomiei în domeniul dogmelor, pe când principiul anglican al "atotcuprinderii" se extinde şi asupra acestui domeniu important al credinţei;
2) Cele două principii diferă esenţial unul de altul, fiindcă la anglicani rezultatul concret al atotcuprinderii în domeniul credinţei, este păgubirea sufletelor omeneşti, iar în Ortodoxie aplicarea principiului iconomiei are drept scop mântuirea sufletului - potrivit vechii expresii patristice - prin "tămăduire de la rădăcină".
În ultimul timp în mişcarea anglicană au apărut "moderniştii", care neagă însăşi originea creştinismului, ca "religie revelată de Dumnezeu". Unul din reprezentanţii marcanţi este "episcopul" dr. John Robinson, autorul cărţii "Să fim cinstiţi în faţa lui Dumnezeu", apărută în 1963, a cărui concepţie despre lume poate fi caracterizată drept ateism "creştin". El neagă existenţa unui Dumnezeu personal - Creatorul şi Proniatorul lumii, cât şi existenţa lumii spirituale în general, şi a veşnicei vieţi viitoare în particular, Iisus pentru el este un om obişnuit. Însă acest om - Iisus este unica şi suprema manifestare a principiului divin al creerii lumii... În acest sens El este de o fiinţă cu Tatăl, deşi Tatăl nu are loc în concepţia despre lume a lui Robinson. Potrivit lui, învierea lui Hristos nu înseamnă ridicarea trupească din mormânt, ci "o anume trăire) sufletească a apostolilor, care s-a întâmplat cu ei în a treia zi de la Răstignire şi care i-a transformat lăuntric."
Iar Biserica anglicană tolerează acest ateism "creştin"! "N-au urmat nici un fel de sancţiuni din partea autorităţilor ecleziastice faţă de "episcopul" Robinson, şi doctrina lui a rămas necontestată de Biserica anglicană", care evită să condamne opiniile eretice.
Mai mult decât atât! Principiul vicios al "atotcuprinderii", extins nu numai asupra credinţei, ci şi asupra moralei creştine, este folosit de mişcarea anglicană în scopuri vădit imorale. De exemplu, în "Church Times", organul oficial al Bisericii anglicane, la 14 octombrie 1983 a fost inserată o reclamă ruşinoasă a "Uniunii creştine (!) a homosexualilor", în care se recomandă cărţi conţinând ritualul slujbei religioase pentru... căsătorii sodomice între persoane de acelaşi sex!!!
Cu ocazia unei "căsătorii" de acest fel, oficiată la 21 ianuarie 1983 cu participarea "pastorului" anglican Halt - căsătorie care a provocat o profundă indignare şi energice proteste din partea mirenilor - secretarul general al menţionatei uniuni "creştine", Kirker, a declarat cu impertinenţă că numărul "cuplurilor" similare creşte din ce în ce mai mult şi că multe dintre ele îşi oficiază căsătoriile în bisericile anglicane după un ritual special. E de prisos să mai spunem cât de protivnice lui Dumnezeu sânt aceste "căsătorii" nefireşti, pe care Sfântul Pavel le-a înfierat drept "patimi de ocară" (Rom. 1, 26), punându-le în rândul celor mai grave păcate, făptuitorii cărora "nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu" (I Cor. 6,9).
Acestea sunt roadele principiului anglican al "atotcuprinderii", prin mijlocirea căruia sunt îndreptăţite nu numai orice false învăţături dogmatice, ci şi cele mai infame crime morale!
Acest principiu i-a contaminat, din păcate, şi pe unii teologi ortodocşi, de exemplu, pe protoiereul Liberie Voronov, profesor de dogmatică la Academia Teologică din Sankt Petersburg. Vizitând Institutul Teologic de pe lângă mănăstirea Sfântul Serghie Radonejski din Paris, el a ţinut o conferinţă despre concepţiile protoiereului eretic Serghei Bulgakov, condamnat de Biserica Ortodoxă Rusă (din Rusia şi din diaspora), încercând - în numele "iubirii" creştine - să le prezinte ca acceptabile şi admisibile, iar în final a invitat întreaga asistenţă să cânte ereticului "Veşnica pomenire"!
Adoptarea principiului anglican al "atotcuprinderii" nu va conduce la unirea cea adevărată şi la o unică credinţă dreaptă, căci fiecăruia i se va da dreptul să-şi urmeze propriile convingeri greşite.
Datorită acestui principiu nu se poate ajunge la unitate în adevăr, ci doar la o totală abatere de la el, la abaterea de la credinţa revelată de Dumnezeu şi, în consecinţă, la renegarea Bisericii şi a propriei mântuiri. Iată urmările triste la care va conduce negarea unităţii Bisericii!
În 1922 arhiepiscopul de Canterbury a convocat o comisie cu scopul de a stabili limitele în care e posibilă, în biserică, disensiunea. Comisia a lucrat până în 1937, iar încă peste un an şi-a publicat concluziile, din care rezultă că în mişcarea anglicană sânt tolerate cele mai extreme puncte de vedere protestante, precum:
1) negarea naşterii Mântuitorului din Fecioară, ceea ce este totuna cu negarea întrupării lui Dumnezeu, căci în felul acesta este contestată dogma creştină despre Mântuire, care putea fi înfăptuită doar de Mântuitorul, zămislit pe cale supranaturală şi liber de păcatul originar;
2) neautenticitatea istorică a învierii lui Hristos, ceea ce privează creştinismul de orice sens, căci, potrivit Sf. Ap. Pavel: "Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa noastră" (I Cor. 15, 14);
3) necredinţa în existenţa reală a îngerilor şi demonilor, adică negarea lumii duhovniceşti, spre care ne îndreaptă permanent propovăduirea apostolilor şi despre care mărturiseşte în repetate rânduri Sfânta Scriptură;
În sfârşit, în mediul anglican se dezbate cu insistenţă problema hirotonirii femeilor, iar conferinţa episcopilor anglicani de la Lambet (iulie 1988) a îngăduit ridicarea lor nu numai la rangul de "preoţi", ci şi de "episcopi" (!), în pofida interdicţiei apostolice pentru femei de a vorbi în biserică (I Cor. 14, 34) şi practicii bisericeşti generale.
În ciuda unor concepţii atât de evident anticreştine şi a acţiunilor anticanonice, Biserica anglicană nu excomunică pe nimeni. Urmând principiul "atotcuprinderii", anglicanii demult tolerează opinii şi acţiuni diametral opuse în cadrul unei singure "biserici". Aceste opinii sunt socotite pe deplin admisibile în calitate de puncte de vedere "teologice" personale, deşi depăşesc cadrul unor păreri personale şi se răspândesc în mijlocul mirenilor, crescând cu repeziciune ca neghina.
Dacă în Biserica Ortodoxă, care se conduce după canoane, orice învăţătură falsă nepotrivită cu credinţa Bisericii ar fi dus la tribunalul bisericesc şi la condamnare, în cea anglicană inovaţiile se dezvoltă slobod, neîmpiedicate de nimeni, căci ea şi-a pierdut dragostea pentru adevăr, permiţând propagarea pe larg a tuturor opiniilor şi pseudo-doctrinelor posibile. Biserica anglicană chiar se făleşte cu deschiderea ei către lume, către filosofiile şi deşarta înţelepciune a lumii acesteia (comp. Col. 2, 8), blamând Biserica Ortodoxă pentru poziţia sa neclintită în credinţă şi îndepărtarea de deşertăciunile vieţii din această lume!
Răposatul Athenagoras (Kokinakis), arhiepiscop grec al Tiatirei şi Marii Britanii, cunoscut ca un convins ecumenist-anglofil, declara totuşi cu reproş: "În Biserica anglicană exegeţii intelectuali şi teologii nu se aşteaptă din partea Bisericii la nici o condamnare oficială. Deschiderea bisericii lor către istoria mondială şi principiul "atotcuprinderii" le dă un fel de îndrăzneală teologică în tratarea istoriei şi conformare la legile credinţei..." Aceste încercări extind graniţele "atotcuprinderii" în aşa măsură încât ridică probleme în cadrul şi în afara comunităţii anglicane. În continuare însă, arhiepiscopul Athenagoras intră în contradicţie cu el însuşi, încercând să justifice cumva principiul anglican al "atotcuprinderii", identificându-l cu principiul ortodox al iconomiei bisericeşti. Această încercare nu pare reuşită, deoarece:
1) Biserica Ortodoxă niciodată nu aplică principiul iconomiei în domeniul dogmelor, pe când principiul anglican al "atotcuprinderii" se extinde şi asupra acestui domeniu important al credinţei;
2) Cele două principii diferă esenţial unul de altul, fiindcă la anglicani rezultatul concret al atotcuprinderii în domeniul credinţei, este păgubirea sufletelor omeneşti, iar în Ortodoxie aplicarea principiului iconomiei are drept scop mântuirea sufletului - potrivit vechii expresii patristice - prin "tămăduire de la rădăcină".
În ultimul timp în mişcarea anglicană au apărut "moderniştii", care neagă însăşi originea creştinismului, ca "religie revelată de Dumnezeu". Unul din reprezentanţii marcanţi este "episcopul" dr. John Robinson, autorul cărţii "Să fim cinstiţi în faţa lui Dumnezeu", apărută în 1963, a cărui concepţie despre lume poate fi caracterizată drept ateism "creştin". El neagă existenţa unui Dumnezeu personal - Creatorul şi Proniatorul lumii, cât şi existenţa lumii spirituale în general, şi a veşnicei vieţi viitoare în particular, Iisus pentru el este un om obişnuit. Însă acest om - Iisus este unica şi suprema manifestare a principiului divin al creerii lumii... În acest sens El este de o fiinţă cu Tatăl, deşi Tatăl nu are loc în concepţia despre lume a lui Robinson. Potrivit lui, învierea lui Hristos nu înseamnă ridicarea trupească din mormânt, ci "o anume trăire) sufletească a apostolilor, care s-a întâmplat cu ei în a treia zi de la Răstignire şi care i-a transformat lăuntric."
Iar Biserica anglicană tolerează acest ateism "creştin"! "N-au urmat nici un fel de sancţiuni din partea autorităţilor ecleziastice faţă de "episcopul" Robinson, şi doctrina lui a rămas necontestată de Biserica anglicană", care evită să condamne opiniile eretice.
Mai mult decât atât! Principiul vicios al "atotcuprinderii", extins nu numai asupra credinţei, ci şi asupra moralei creştine, este folosit de mişcarea anglicană în scopuri vădit imorale. De exemplu, în "Church Times", organul oficial al Bisericii anglicane, la 14 octombrie 1983 a fost inserată o reclamă ruşinoasă a "Uniunii creştine (!) a homosexualilor", în care se recomandă cărţi conţinând ritualul slujbei religioase pentru... căsătorii sodomice între persoane de acelaşi sex!!!
Cu ocazia unei "căsătorii" de acest fel, oficiată la 21 ianuarie 1983 cu participarea "pastorului" anglican Halt - căsătorie care a provocat o profundă indignare şi energice proteste din partea mirenilor - secretarul general al menţionatei uniuni "creştine", Kirker, a declarat cu impertinenţă că numărul "cuplurilor" similare creşte din ce în ce mai mult şi că multe dintre ele îşi oficiază căsătoriile în bisericile anglicane după un ritual special. E de prisos să mai spunem cât de protivnice lui Dumnezeu sânt aceste "căsătorii" nefireşti, pe care Sfântul Pavel le-a înfierat drept "patimi de ocară" (Rom. 1, 26), punându-le în rândul celor mai grave păcate, făptuitorii cărora "nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu" (I Cor. 6,9).
Acestea sunt roadele principiului anglican al "atotcuprinderii", prin mijlocirea căruia sunt îndreptăţite nu numai orice false învăţături dogmatice, ci şi cele mai infame crime morale!
Acest principiu i-a contaminat, din păcate, şi pe unii teologi ortodocşi, de exemplu, pe protoiereul Liberie Voronov, profesor de dogmatică la Academia Teologică din Sankt Petersburg. Vizitând Institutul Teologic de pe lângă mănăstirea Sfântul Serghie Radonejski din Paris, el a ţinut o conferinţă despre concepţiile protoiereului eretic Serghei Bulgakov, condamnat de Biserica Ortodoxă Rusă (din Rusia şi din diaspora), încercând - în numele "iubirii" creştine - să le prezinte ca acceptabile şi admisibile, iar în final a invitat întreaga asistenţă să cânte ereticului "Veşnica pomenire"!
Adoptarea principiului anglican al "atotcuprinderii" nu va conduce la unirea cea adevărată şi la o unică credinţă dreaptă, căci fiecăruia i se va da dreptul să-şi urmeze propriile convingeri greşite.
Datorită acestui principiu nu se poate ajunge la unitate în adevăr, ci doar la o totală abatere de la el, la abaterea de la credinţa revelată de Dumnezeu şi, în consecinţă, la renegarea Bisericii şi a propriei mântuiri. Iată urmările triste la care va conduce negarea unităţii Bisericii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu