Arhimandrit Serafim Alexiev
B) Biserica este unică. Principiul anglican al atotcuprinderii
Ce înseamnă "Biserica unică"? Întrucât Biserica este trupul mistic al lui Hristos, în care se păstrează vistieriile harului, (Col. 2, 3; In. 1, 17), Biserica unică, condusă de un singur Cap, înseamnă: "Este un singur Domn, o singură credinţă" (Ef. 4, 5), un singur Adevăr.
Dacă Biserica ar fi despărţită, ar fi trebuit să admitem absurditatea că, al Său Cap, Domnul Iisus Hristos, "a fost împărţit" (I Cor. 1, 13). Căci se poate afirma oare, aşa cum o face Vissert - Houft, că "Iisus Hristos se află în toate bisericile, în ciuda diferenţelor realmente existente între ele", fără a admite că Hristos S-a împărţit şi Se contrazice pe El însuşi, fără să tragem concluzia blasfemiatoare că nu se poate să credem Lui atunci când spune: "Eu sânt Adevărul" (In. 14, 6), căci, după cum minunat s-a exprimat Patriarhul Constantinopolului Ieremia II, "adevărul nu luptă împotriva adevărului"?
O Biserică scindată înseamnă o credinţă dezbinată şi stricată, iar ecumenismul o propovăduieşte, în esenţă, tocmai pe una ca aceasta, prin a sa concepţie a pluralismului. Noi însă, creştinii ortodocşi, sântem adepţii credinţei celei adevărate, integrale, sănătoase şi unice, căci "fără credinţă nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu" (Evr. 11, -6), fiindcă în har sântem mântuiţi, prin credinţă (Ef. 2, 8).
În Biserică toţi trebuie să fie unul în adevăr, aşa cum Tatăl este în Fiul şi Fiul în Tatăl (In. 17, 21), pentru că Fiul lui Dumnezeu şi Tatăl sunt unul şi acelaşi în esenţă şi adevăr. Şi credincioşii sunt chemaţi la unitate cu ajutorul adevărului revelat nouă de Dumnezeu, primindu-l sub forma lui originală, nedeformată. Iată ce spune în legătură cu aceasta, ca în numele Mântuitorului, Sfântul Atanasie cel Mare: "Prin unitatea Noastră (a Tatălui şi Fiului) să fie şi ei (credincioşii) una între ei, aşa cum Noi suntem una în esenţă şi adevăr. Altfel ei nu vor putea fi una, dacă nu vor învăţa de la Noi". Aici este exprimată cu maxim de claritate rugămintea Mântuitorului nostru în rugăciunea Lui către Dumnezeu-Tatăl: "Ca toţi să fie una. după cum Tu, Părinte, întru Mine, şi Eu în Tine; aşa şi aceştia în Noi să fie una" (In. 17, 21).
A afirma că Biserica astăzi fiinţează în schisme, înseamnă a uita de întemeierea Bisericii pe o singură Piatră - Hristos (I Cor. 10, 4), ceea ce este echivalent cu negarea îndeobşte a Bisericii ca trupul cel viu al lui Hristos, precum şi este de fapt (Col. 1, 24). Unii ecumenişti "ortodocşi", dorind să rămână "ortodocşi" şi, în acelaşi timp, să facă pe plac ecumenismului, vorbesc despre unitatea Bisericii, folosind expresia "Biserica veche nescindată". De pildă, în "Revista Patriarhiei Moscovei" ("Jurnal Moskovskoi Patriarhii") prof. protoiereu L. Voronov scrie: "Biserica Ortodoxă este pe deplin credincioasă poruncilor vechii Biserici nescindate".
Folosind în această frază, în raport cu Biserica, cuvântul "nescindată", autorul admite scindarea ei de mai târziu, adică ramificarea. Prin urmare, în mod indirect el cade de acord cu faimoasa "teorie a ramificaţiilor", ca şi cu gândul că trupul lui Hristos a fost neîmpărţit doar o oarecare perioadă de timp, după care a fost împărţit!
Comparând actuala Biserică Ortodoxă cu vechea "biserică nescindată", autorul face o delimitare eronată, de parcă nu ar fi vorba de una şi aceeaşi - de-a lungul tuturor secolelor - Biserică a lui Hristos!
Ecumeniştii însă ar putea obiecta: astăzi practic Biserica este dezbinată, pentru că în mijlocul ei există schisme.
Drept răspuns la această obiecţie am spune: dezbinări şi partide întotdeauna au fost şi vor fi (I Cor. 11, 19).
Dar în ciuda eresurilor şi schismelor, Biserica lui Hristos întotdeauna a fost unitară şi indivizibilă, căci ea îndepărta de la sine orice abatere de la Adevăr, aşa cum un chirurg taie de la un organism o tumoare dăunătoare, pentru a-l face sănătos şi a-i da posibilitate să se dezvolte în continuare. Biserica s-a ocupat de această problemă în special la cele Şapte Sinoade Ecumenice, ceea ce recunoaşte chiar unul dintre metodişti: "Principala preocupare a Sinoadelor Ecumenice a fost credinţa - definirea ei şi demascarea ereziilor."
Cei care gândesc că Biserica există astăzi numai în schisme, nu sunt defel intenţionaţi să înfăptuiască unirea prin reîntoarcerea la adevărul păstrat de Ortodoxie, deşi vorbesc insistent despre apropierea bisericilor şi înfăptuirea unităţii după mai multe secole de dezmembrare. Cum concep totuşi ecumeniştii din Occident această unire?
La reuniunea din 21 martie 1961, Francis Hous, militant anglican al C.E.B., menţionând că anglicanii au patru biserici şi ecumeniştii tind spre unirea tuturor bisericilor din lume, a adăugat: "Atunci când acest lucru se va întâmpla, nu va mai fi nici biserică în sensul de sine stătător al cuvântului - toate vor constitui o unică "biserică".
Este evident că o atare "biserică" ecumenică viitoare nu este identică cu cea Ortodoxă, căci Biserica Ortodoxă a existat şi va exista întotdeauna. Dacă ecumeniştii ar dori să fie ortodocşi, ei ar fi trebuit să renunţe la rătăcirile lor eretice şi să adere la Ortodoxie, lucru pentru care a optat în secolul trecut teologul neortodox Overbeck. În baza unor cercetări istorice el a ajuns la convingerea că adevărata Biserică a lui Hristos nu poate fi decât cea Ortodoxă, căci în ea Sfântul Duh este în permanenţă prezent prin făgăduinţa Mântuitorului. Această Biserică, după afirmaţiile lui Overbeck, nu trebuie creată, căci ea a fost deja întemeiată de Domnul Iisus Hristos - e suficient doar s-o căutăm: "Biserica reprezintă o instituţie care îşi are propria istorie; ea nu poate fi inventată. Este o casă, întemeiată pe piatră. Ea stă ferm. Nu trebuie s-o construim, ci doar s-o căutăm. Întrebaţi istoria - ea vă va arăta această casă şi vă va duce la ea."
Actualii ecumenişti însă nu vor să se întoarcă la Biserica Ortodoxă a lui Hristos. Ei vor să unească "bisericile" cu toate confesiunile lor şi să creeze o "biserică" nouă, care, nefiind Biserică Ortodoxă, va fi evident eretică.
Altădată militanţii ecumenici se pronunţau foarte circumspect despre viitoarea biserică "a tuturor creştinilor", în ultimul timp însă ei se încumetă chiar să declare unde se află ea şi cum arată. Într-un raport ecumenic, prezentat în 1972 la Utreht, se afirmă categoric: "Dumnezeu ne-a ajutat să găsim biserica în afara comunităţilor noastre confesionale", adică în afara oricărei formaţii denumite "biserică", prin urmare - şi în afara Ortodoxiei!
Din acestea rezultă că ecumeniştii nu numai că n-ar intenţiona ei înşişi să devină ortodocşi, ci încearcă să abată de pe calea cea dreaptă şi pe creştinii ortodocşi şi să-i facă membri ai noii "biserici" ecumenice. Întrucât mişcarea anglicană se declară chemată să fie "puntea" între biserici, propovăduind principiul "atotcuprinderii", adică admiţând cele mai diferite opinii în cadrul bisericii, ne putem imagina haosul dogmatic al rătăcirilor şi abaterilor de la adevăr în care vor fi împinşi creştinii ortodocşi, care se entuziasmează în mod naiv de ideea viitoarei "biserici" unite!
Dacă Biserica ar fi despărţită, ar fi trebuit să admitem absurditatea că, al Său Cap, Domnul Iisus Hristos, "a fost împărţit" (I Cor. 1, 13). Căci se poate afirma oare, aşa cum o face Vissert - Houft, că "Iisus Hristos se află în toate bisericile, în ciuda diferenţelor realmente existente între ele", fără a admite că Hristos S-a împărţit şi Se contrazice pe El însuşi, fără să tragem concluzia blasfemiatoare că nu se poate să credem Lui atunci când spune: "Eu sânt Adevărul" (In. 14, 6), căci, după cum minunat s-a exprimat Patriarhul Constantinopolului Ieremia II, "adevărul nu luptă împotriva adevărului"?
O Biserică scindată înseamnă o credinţă dezbinată şi stricată, iar ecumenismul o propovăduieşte, în esenţă, tocmai pe una ca aceasta, prin a sa concepţie a pluralismului. Noi însă, creştinii ortodocşi, sântem adepţii credinţei celei adevărate, integrale, sănătoase şi unice, căci "fără credinţă nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu" (Evr. 11, -6), fiindcă în har sântem mântuiţi, prin credinţă (Ef. 2, 8).
În Biserică toţi trebuie să fie unul în adevăr, aşa cum Tatăl este în Fiul şi Fiul în Tatăl (In. 17, 21), pentru că Fiul lui Dumnezeu şi Tatăl sunt unul şi acelaşi în esenţă şi adevăr. Şi credincioşii sunt chemaţi la unitate cu ajutorul adevărului revelat nouă de Dumnezeu, primindu-l sub forma lui originală, nedeformată. Iată ce spune în legătură cu aceasta, ca în numele Mântuitorului, Sfântul Atanasie cel Mare: "Prin unitatea Noastră (a Tatălui şi Fiului) să fie şi ei (credincioşii) una între ei, aşa cum Noi suntem una în esenţă şi adevăr. Altfel ei nu vor putea fi una, dacă nu vor învăţa de la Noi". Aici este exprimată cu maxim de claritate rugămintea Mântuitorului nostru în rugăciunea Lui către Dumnezeu-Tatăl: "Ca toţi să fie una. după cum Tu, Părinte, întru Mine, şi Eu în Tine; aşa şi aceştia în Noi să fie una" (In. 17, 21).
A afirma că Biserica astăzi fiinţează în schisme, înseamnă a uita de întemeierea Bisericii pe o singură Piatră - Hristos (I Cor. 10, 4), ceea ce este echivalent cu negarea îndeobşte a Bisericii ca trupul cel viu al lui Hristos, precum şi este de fapt (Col. 1, 24). Unii ecumenişti "ortodocşi", dorind să rămână "ortodocşi" şi, în acelaşi timp, să facă pe plac ecumenismului, vorbesc despre unitatea Bisericii, folosind expresia "Biserica veche nescindată". De pildă, în "Revista Patriarhiei Moscovei" ("Jurnal Moskovskoi Patriarhii") prof. protoiereu L. Voronov scrie: "Biserica Ortodoxă este pe deplin credincioasă poruncilor vechii Biserici nescindate".
Folosind în această frază, în raport cu Biserica, cuvântul "nescindată", autorul admite scindarea ei de mai târziu, adică ramificarea. Prin urmare, în mod indirect el cade de acord cu faimoasa "teorie a ramificaţiilor", ca şi cu gândul că trupul lui Hristos a fost neîmpărţit doar o oarecare perioadă de timp, după care a fost împărţit!
Comparând actuala Biserică Ortodoxă cu vechea "biserică nescindată", autorul face o delimitare eronată, de parcă nu ar fi vorba de una şi aceeaşi - de-a lungul tuturor secolelor - Biserică a lui Hristos!
Ecumeniştii însă ar putea obiecta: astăzi practic Biserica este dezbinată, pentru că în mijlocul ei există schisme.
Drept răspuns la această obiecţie am spune: dezbinări şi partide întotdeauna au fost şi vor fi (I Cor. 11, 19).
Dar în ciuda eresurilor şi schismelor, Biserica lui Hristos întotdeauna a fost unitară şi indivizibilă, căci ea îndepărta de la sine orice abatere de la Adevăr, aşa cum un chirurg taie de la un organism o tumoare dăunătoare, pentru a-l face sănătos şi a-i da posibilitate să se dezvolte în continuare. Biserica s-a ocupat de această problemă în special la cele Şapte Sinoade Ecumenice, ceea ce recunoaşte chiar unul dintre metodişti: "Principala preocupare a Sinoadelor Ecumenice a fost credinţa - definirea ei şi demascarea ereziilor."
Cei care gândesc că Biserica există astăzi numai în schisme, nu sunt defel intenţionaţi să înfăptuiască unirea prin reîntoarcerea la adevărul păstrat de Ortodoxie, deşi vorbesc insistent despre apropierea bisericilor şi înfăptuirea unităţii după mai multe secole de dezmembrare. Cum concep totuşi ecumeniştii din Occident această unire?
La reuniunea din 21 martie 1961, Francis Hous, militant anglican al C.E.B., menţionând că anglicanii au patru biserici şi ecumeniştii tind spre unirea tuturor bisericilor din lume, a adăugat: "Atunci când acest lucru se va întâmpla, nu va mai fi nici biserică în sensul de sine stătător al cuvântului - toate vor constitui o unică "biserică".
Este evident că o atare "biserică" ecumenică viitoare nu este identică cu cea Ortodoxă, căci Biserica Ortodoxă a existat şi va exista întotdeauna. Dacă ecumeniştii ar dori să fie ortodocşi, ei ar fi trebuit să renunţe la rătăcirile lor eretice şi să adere la Ortodoxie, lucru pentru care a optat în secolul trecut teologul neortodox Overbeck. În baza unor cercetări istorice el a ajuns la convingerea că adevărata Biserică a lui Hristos nu poate fi decât cea Ortodoxă, căci în ea Sfântul Duh este în permanenţă prezent prin făgăduinţa Mântuitorului. Această Biserică, după afirmaţiile lui Overbeck, nu trebuie creată, căci ea a fost deja întemeiată de Domnul Iisus Hristos - e suficient doar s-o căutăm: "Biserica reprezintă o instituţie care îşi are propria istorie; ea nu poate fi inventată. Este o casă, întemeiată pe piatră. Ea stă ferm. Nu trebuie s-o construim, ci doar s-o căutăm. Întrebaţi istoria - ea vă va arăta această casă şi vă va duce la ea."
Actualii ecumenişti însă nu vor să se întoarcă la Biserica Ortodoxă a lui Hristos. Ei vor să unească "bisericile" cu toate confesiunile lor şi să creeze o "biserică" nouă, care, nefiind Biserică Ortodoxă, va fi evident eretică.
Altădată militanţii ecumenici se pronunţau foarte circumspect despre viitoarea biserică "a tuturor creştinilor", în ultimul timp însă ei se încumetă chiar să declare unde se află ea şi cum arată. Într-un raport ecumenic, prezentat în 1972 la Utreht, se afirmă categoric: "Dumnezeu ne-a ajutat să găsim biserica în afara comunităţilor noastre confesionale", adică în afara oricărei formaţii denumite "biserică", prin urmare - şi în afara Ortodoxiei!
Din acestea rezultă că ecumeniştii nu numai că n-ar intenţiona ei înşişi să devină ortodocşi, ci încearcă să abată de pe calea cea dreaptă şi pe creştinii ortodocşi şi să-i facă membri ai noii "biserici" ecumenice. Întrucât mişcarea anglicană se declară chemată să fie "puntea" între biserici, propovăduind principiul "atotcuprinderii", adică admiţând cele mai diferite opinii în cadrul bisericii, ne putem imagina haosul dogmatic al rătăcirilor şi abaterilor de la adevăr în care vor fi împinşi creştinii ortodocşi, care se entuziasmează în mod naiv de ideea viitoarei "biserici" unite!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu