ORTODOXIA ŞI ECUMENISMUL (2)

Arhimandrit Serafim Alexiev





Ecumenismul şi aparenţa lui "creştină"


Principiul 1


Adevărul este universal, în vreme ce erezia nu poate şi nu trebuie să fie
universală





A).Biserica Ortodoxă este deţinătoarea Adevărului

Sfânta Biserică Ortodoxă, asemenea unei corăbii salvatoare ce plineşte prin lumea care "zace sub puterea celui rău" (1 In. 5, 19), a fost întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos pentru a vesti lumii "cuvântul cel adevărat" (Tit 1, 9). Cât de bine tălmăceşte Sfântul Teofan Zăvorâtul: "Prin Cuvânt este reprezentată întreaga învăţătură creştină, care înseamnă cuvântul auzit de Hristos Mântuitorul de la Tatăl şi adus pe pământ" (In. 8, 26; 4, 24) şi "răspândit pe suprafaţa lui de apostoli prin puterea Duhului Sfânt" (Mt. 28, 19; In. 14, 26; 16, 13). Este drept şi adevărat acest Cuvânt, venind de la Dumnezeu, Care este adevărat şi drept în toate cuvintele Sale. El este drept şi în ceea ce legiferează, şi în ceea ce făgăduieşte...

Aşadar, (cuvântul) "adevărat este numai acel care de la Dumnezeu a venit... fiind fără adaos, fără scădere, şi fără schimbare..."
Acest cuvânt a fost încredinţat Bisericii şi slujitorilor ei - episcopilor şi preoţilor, care sunt datori să-i propovăduiască curat, fără amestecuri cu învăţături străine, ci "drept învăţând cuvântul adevărului" (II Tim. 2, 15). Cuvântul învăţăturii, pentru a fi folositor şi lucrător pentru mântuirea sufletelor, urmează să fie ferit de tot ce-i este străin. Tocmai aceasta este "învăţătura cea sănătoasă" pe care trebuie s-o propovăduiască un episcop (Tit 1, 9). "învăţătura cea sănătoasă este aceea care te învaţă deopotrivă adevăratele dogme, dar şi o viaţă cucernică".

Prin dogmatică şi etică se epuizează, propriu-zis, conţinutul învăţăturii lui Hristos. Ambele noţiuni sunt profund legate reciproc şi condiţionate reciproc, drept care nici dogmatica fără etică, nici etica fără dogmatică nu pot exista. Căci precum credinţa fără fapte este moartă (Iac. 2, 26), şi faptele fără credinţă sunt moarte (Rom. 4, 2-3). Măcar că şi dracii cred, şi se cutremură (Iac. 2, 19), totuşi credinţa lor este fără rost, întrucât este lipsită de fapte bune. Ereticii pot avea de asemenea unele fapte aparent bune, care însă nu-i mântuiesc, fiindcă n-au legătură cu dreapta credinţă.

Potrivit tălmăcirii Sfântului Teofan Zăvorâtul (I Tim. 1, 5), credinţa cea adevărată, nefăţarnică, "îmbrăţişează toate dogmele; şi acestea efectiv sunt de aşa natură încât, dacă inima le cuprinde nefăţarnice, trebuie ca ele să inspire neapărat simţăminte şi fapte de iubire, şi să te inspire ca atare; de o astfel de natură sânt mai cu seamă dogmele cu privire la Pronie, ispăşire şi viitoarea fericire. Dumnezeu vede totul şi tot ce se face pentru fraţi din dragoste pentru El, primeşte ca şi cum s-ar face nemijlocit pentru El. Cel care crede aceasta, cum să nu se grăbească să pună ceea ce se cuvine, prin mâna fratelui, în mâna Domnului?... În felul acesta dragostea se arată, se sfinţeşte, se înmulţeşte şi se întăreşte prin credinţă nemincinoasă".

Dogmatica şi etica sunt conţinute şi se întruchipează deplin în sânul adevăratei Biserici Creştine, căci ea este întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos:

1) pe adevărata mărturisire a credinţei în Hristos, mărturisită de Sf. Ap. Petru în numele tuturor apostolilor (Mt. 16, 16-18; In. 6, 69);

2) pe o morală autentică, făurită pe baza harului mântuitor al lui Dumnezeu (Tit 2,11, 12), care se dă tuturor în Biserică. în acest sens atotcuprinzător Biserica lui Hristos este supranumită "stâlpul şi temelia adevărului" (I Tim. 3, 15).

Ea este stâlpul şi temelia adevărului, căci, potrivit afirmaţiei Sfântului Teofan Zăvorâtul, ea "este Biserica lui Dumnezeu Celui Viu, Care este Dumnezeul adevărului, sau Adevărul Însuşi. De aceea totul în ea este adevărat - adevărată este mărturisirea credinţei, adevărată sfinţirea prin Taine, adevărată împărtăşirea harică, adevărată viaţa după legea lui Dumnezeu. Este adevărat ajutorul întemeiat în ea de Dumnezeu, adevărate sânt făgăduinţele ce însufleţesc pe cei ce trudesc în casa Domnului - toate sânt adevărate în ea. În oricare altă parte, nu căuta adevărul! Există unele asemănări de adevăr şi în afara ei; însă adevărul adevărat este numai în ea". "Biserica este stâlpul adevărului, stând ferm şi neclintit în adevăr şi apărându-l; ea este temelia adevărului, potolind minţile atunci când ele se întâmplă să fie tulburate de o minciună."

Deşi după căderea în păcat, care a întunecat moraliceşte mintea omului, el a pierdut adevărul, setea de adevăr i-a rămas în suflet. Depărtându-se însă de la Dumnezeu, omul căzut în păcat, în pofida întregii sale aspiraţii spre adevăr, nu este în măsură să-l recâştige de unul singur. Cei care au dobândit sau dobândesc adevărul, o datorează numai lui Dumnezeu, Care ni-l descoperă (Mt. 11, 27). Cugetând pe această temă, Sfântul Simeon Noul Teolog lămureşte că, prin adevăr, nu trebuie să înţelegem nici obişnuitele adevăruri ale vieţii, nici adevărurile ştiinţifice care nu au legătură cu mântuirea veşnică a sufletului ci adevărul referitor la Dumnezeu - Adevărul mântuitor, care arată omului rostul vieţii lui şi mijloacele le dobândire a unirii veşnice cu Adevărul întrupat - Iisus Hristos (In. 14, 6). Despre acest adevăr Sfântul Simeon Noul Teolog spune, în cuvântul 37: "Adevărul este de la Dumnezeu. El este conţinut în cuvântul lui Dumnezeu şi poate fi înţeles prin harul lui Hristos".
Acest Adevăr, dacă îl pătrundem, ne apără împotriva alunecării păgubitoare în înşelăciuni şi năluciri religioase - împotriva împărăţiei întunecate a diavolilor, care zămislesc eresuri pentru a duce la pieire sufletele oamenilor!

Deşi, în principiu, Biserica nu este din această lume, menirea ei e să se afle în lume (In. 17, 11-15) şi să cuprindă întregul univers (ecumenic) prin propovăduirea Adevărului dumnezeiesc. Biserica lui Hristos are o menire universală, deoarece este chemată să vestească Adevărul, descoperit nouă de Mântuitorul. Adevărul este universal şi trebuie să fie universal!