"-Sunt preot în Suceava şi am venit cu un grup de credincioşi, cu prieteni de-ai noştri, să vizităm Sfântul Munte şi să ne închinăm, să ne rugăm, să ne mărturisim în Sfântul şi Marele Post, şi am trecut şi pe la Preacuvioşia Voastră să ne daţi binecuvântare, să ne daţi cuvânt ziditor şi să ne iertaţi că vă deranjăm.
-Mulţumim de dragoste. Nu-i deranj! Că voi veniţi ca să vă folosiţi, veniţi pentru noi. Cât putem ne osârduim, cu toate că am ajuns la bătrâneţi adânci şi dureri... Ca omul bătrân... Ce să mai vorbim? Şi nu numai atâta. Am rămas orb, dar cu toată dragostea, aceeaşi dragoste am ca şi înainte pentru neamul nostru, pentru ortodocşii din ţara noastră. Căci, ca să spunem adevărul, romanii n-au cunoscut altă credinţă. Când a venit Mântuitorul pe pământ, deodată poporul român a devenit creştin-ortodox. De aceea trebuie să respectăm cu sfinţenie Ortodoxia, pentru că Ortodoxia este Adevărul prin care poate omul să capete sfânta mântuire. (21 iulie 2003)
***
-Românii noştri, cât sunt de deştepţi şi cutare, se duc în America şi îşi pierd şi naţiunea, îşi pierd şi limba. Copiii lor nu ştiu să vorbească româneşte. Vezi ce diferenţă faţă de greci?
Noi nu suntem uniţi.
Ce unire? Vai de capul nostru! Nici înţelepciunea grecului n-o avem, măcar asta.
Dar de ce n-avem minte?
Fiindcă suntem răzvrătiţi.
Împotriva cui ?
A neamului nostru. Suntem răzvrătiţi, suntem mândri. Omul când e mândru nu mai are dragoste. Când are smerita cugetare îl luminează Dumnezeu la minte cum să facă ca să aibă dragoste mai întâi faţă de neamul său. Dar dacă eşti mândru, de-acuma singur iţi tai craca de sub picioare.
Dar grecii ştim că-s mândri, însă sunt în alt chip mândri. Cum?
Ei, vezi, sunt mândri, dar au înţelepciune. Au înţelepciune grecii. De la începutul începuturilor, vezi că înţelepţii cei mari la greci au fost. Ei au dat înţelepciunea grecească, vezi? Şi uite, după ce a venit Ortodoxia, tot grecii sunt cu conducerea Ortodoxiei. Vezi? Grecii, fiindcă au minte. Ei, acuma, astea-s lucrurile lui Dumnezeu, iar noi n-avem ce face decât numai să facem răbdare şi să respectăm ceea ce ne spun Biserica şi Sfintele Scripturi.
-Noi duhovnicia noastră n-o scriem. La noi, chiar dacă părinţii au experienţe duhovniceşti, nu le amintesc deloc.
-Păi da, aşa-i.
-Adică e un fel de smerenie, o ascundere.
-Da, da. (25 aprilie 2001)
***
-Poporul românesc a pătimit muceniciile cele înfricoşate de la toţi duşmanii lumii, de parcă ţara noastră ar fi fost într-un centru al răutăţilor, fiindcă toţi treceau pe acolo şi omorau lumea. Dar, uite, dacă n-am avut scriitori bisericeşti, nu s-a scris despre asta. Grecii au scris tot, orice mică faptă bună a sfinţilor au scris-o. Dar la neamul nostru nu-i aşa.
La întâiul Sobor din Niceea noi am avut episcop acolo, dar nu-s interesaţi scriitori români să dea pe faţă lucrul ăsta, pe care-l întâlneşti în cărţi vechi scrise pe slova chirilică. În ele am găsit că a fost un episcop din Dobrogea la întâiul Sobor de la Niceea, cel mai important. Adică la toate soboarele au fost episcopi şi din ţara românească. Prin urmare, în ţara românească s-au făcut mulţi sfinţi, mulţi cuvioşi şi mulţi pustnici, dar fiindcă ţara a fost veşnic prădată de duşmani, când de turci, când de huni, când de fel de fel de neamuri, noi n-am avut oameni ca să scrie şi am rămas în urmă.
Acuma, în neamul nostru, în zilele noastre, se găseşte părintele Ioanichie Bălan care a început să scrie. A început pe timpul comuniştilor, când era presat, era încolţit, dar, uite, i-a ajutat Dumnezeu şi a mai scris câte ceva pentru neamul nostru românesc. De aceea suntem înapoiaţi, din cauză că nu s-a scris despre cele duhovniceşti ale neamului nostru. Că poporul român a fost cel mai sfânt, cel mai bun, cel mai apropiat de Dumnezeu, dar dacă n-am avut oameni să ne servească!...
Noi, neamul nostru, nu ne servim. Vedem acuma, ce-a fost înainte nu ştim, dar vedem acuma că noi, neamul nostru, n-avem între noi adevărata dragoste, cum au alte neamuri. Şi asta e cea mai mare primejdie şi e păcat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea naţiunii. Şi de aceea, uite, situaţia cu Sfântul Ioan Iacob de la Ierusalim20, de atâţia ani de zile(Referire la repetatele demersuri făcute pentru aducerea în ţară a moaştelor Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, rămase până acum fără rezultat.)
. Dacă ar fi fost adevăraţi ortodocşi la conducerea Bisericii, adevăraţi români, ar lăsa lucrul ăsta să se întâmple? Pe noi ne-a binecuvântat Dumnezeu cu toate darurile cele dumnezeieşti, dar avem aşa, o neputinţă, că nu ne iubim neamul după Dumnezeu. Ce să zici? (26 decembrie 2003)
***
-Ce le lipseşte românilor? De ce nu pot să ducă o viaţă de obşte, o viaţă duhovnicească? Care-i lipsa?
-Părinte, noi suntem o fire de om, un aşa soi de oameni că între noi nu ne putem înţelege. N-avem nici ruşine de oameni şi nici o ambiţie, aşa, patriotică, adică naţionalistă, ca să zicem: „Măi, uite, grecii fac aşa. Hai să facem şi noi ca ei". Nu! Ne luăm la ceartă între noi şi ne ducem şi ne plângem la străini. Ei, cum poţi acuma să reuşeşti? Vezi, asta-i prostia la om.
-Dar noi nu putem să luăm exemplul grecilor?
-Păi asta-i, că nu luăm exemplul lor. Dacă am lua exemplul lor am fi la înălţime. Noi ar trebui să ţinem la naţiunea noastră, orice fărădelege ar face unul dintre noi să-l acoperim, orice greşeală ar face să zicem aşa: „E omul nostru, e din naţiunea noastră, e tatăl nostru, fratele nostru, acelaşi sânge avem!" N-avem asta! Dacă acela a făcut o mică greşeală, noi întâi îi dăm cu ciomagul în cap şi apoi ne ducem şi la duşmanii lui şi la ai noştri să ne plângem. Asta-i prostia omului, da. Nu-i dreapta socoteală.
-Dar de ce nu-i dreapta socoteală?
-Fiindcă-i mândria la mijloc.
***
-Dar ce fel de mândrie e, că alte neamuri au altfel de mândrie, iar noi o avem altfel. Cum e asta?
-(Părintele râde) Fiindcă la mijloc la noi este şi prostia. Mândria cu prostia. (Părintele râde) Altul, care i deştept, e mândru, dar ştie cum să se înţeleagă cu ai lui, fiindcă-i deştept. Nu vezi? Este o istorie la greci care zice că erau doi filosofi care atâta se urau între dânşii de erau aproape să se omoare. Nu se omorau ei, dar filosofau într-un fel... ca la moarte. Acuma, ţara lor a avut necazuri cu duşmanii, cu o ţară îngrozitoare, că o să vină să facă război şi cutare. Ţara ştia că erau deştepţi filosofii ăştia şi le-a zis: „Măi, uite, să vă duceţi să vorbiţi din partea guvernului nostru şi să faceţi pace cu ţara cutare." Acuma, ei erau la cuţite, dar au zis: „Hai să mergem să vedem ce putem face. Dacă reuşim, e bine." S-au dus, au reuşit, acuma unul dintre ei zice: „Am reuşit, dar răutatea rămâne între noi. Nu ne putem împăca. Ţară cu ţară am reuşit să facem aşa încât a rămas pace, dar între noi să ţinem înainte răutatea." (Părintele râde) Asta-i un lucru înţelept. „Noi avem ce avem între noi, dar naţiunea mai întâi! Acuma, fiindcă-i naţiunea la mijloc, ce am eu cu tine personal, na, lăsăm mai încolo.". Dar uite, vezi, ei ţineau la naţiune mai mult decât la patima lor.
-Dar asta cum se face? Prin educaţie? Cum, unde? În familie, la copii, la toţi, de unde vine asta?
-Aşa e. De mici copii ei aşa sunt învăţaţi, de mici copii. Mă uitam şi mă întrebam, de ce tot grecul e negustor? Păi dacă ei, de mici copii, se joacă de-a comerţul! Eram într-un sat, îi spune Pereea. în partea aceea era o familie la care ne duceam cu părintele Calinic, rămâneam la dânşii, şi erau copii acolo. Şi apoi făceau jucării şi strigau: „Vând alune, vând alune, hai cutare să le cumperi!" Celălalt ţipa: „Nu, eu vând cutare, eu vând cutare!", şi numai aşa se jucau, cu de-astea, că acela vinde cutare, acela vinde cutare şi vinde cutare.
M-am dus la ei, când am fost în al doilea an la băi, şi am luat cu mine vreo 30 de cutiuţe de acelea cum erau la început, cutiuţe cu tămâie. Acuma, nu ştiam cum să le vând... Ca să ies afară, să le pun şi să le întind acolo, mi-era ruşine. Acolo, la familia aceea unde stăteam, zic: „Doamna cutare, am nişte tămâie, trebuie s-o vând!" - Da' cum le vinzi, măi? Cât îi cutiuţa? Dă să le vând eu!". Şi i-am dat-o cu două drahme, cu trei drahme, cu atâta. Şi s-a dus şi pe toate le-a vândut numaidecât, până la jumătatea zilei, şi se lăuda pe la toţi: „Părintele a adus 30 de cutii de tămâie şi le-am vândut. Eu le-am vândut! Eu le-am vândut!". Vezi, e în firea lor negustoria, ca şi cum ar fi lucru firesc să vândă. Că oricât ar fi, când e negustorie câştigi, nu vinzi cu pagubă. ,Am vândut! Am vândut! Am vândut!" Şi-i în firea lor sădită, vezi? (Iunie 1999)
***
Duşmanii neamului vor să smerească desăvârşit naţiunea noastră, căci noi înşine nu suntem bărbaţi ca să arătăm lumii că suntem un neam român. Bine ne fac! (20 decembrie 2003)
***
Să fim fericiţi că suntem ortodocşi şi români. Să nu-ţi zică mintea: „Eh, român"... Că neamul românesc e cel mai în regulă, de când ne-am născut pe faţa pământului românul e creştin-ortodox. De aceea suntem mândri şi să fim mândri înaintea tuturor, fiindcă neamul românesc n-a crezut în alţi dumnezei, ci dintr-o dată în Ortodoxie, ortodoxa credinţă, în Iisus Hristos Şi dacă suntem români, cei mai mândri suntem, fiindcă suntem români şi creştin-ortodocşi. (Convorbire cu trei studenţi români, iulie 1999)
-Mulţumim de dragoste. Nu-i deranj! Că voi veniţi ca să vă folosiţi, veniţi pentru noi. Cât putem ne osârduim, cu toate că am ajuns la bătrâneţi adânci şi dureri... Ca omul bătrân... Ce să mai vorbim? Şi nu numai atâta. Am rămas orb, dar cu toată dragostea, aceeaşi dragoste am ca şi înainte pentru neamul nostru, pentru ortodocşii din ţara noastră. Căci, ca să spunem adevărul, romanii n-au cunoscut altă credinţă. Când a venit Mântuitorul pe pământ, deodată poporul român a devenit creştin-ortodox. De aceea trebuie să respectăm cu sfinţenie Ortodoxia, pentru că Ortodoxia este Adevărul prin care poate omul să capete sfânta mântuire. (21 iulie 2003)
***
-Românii noştri, cât sunt de deştepţi şi cutare, se duc în America şi îşi pierd şi naţiunea, îşi pierd şi limba. Copiii lor nu ştiu să vorbească româneşte. Vezi ce diferenţă faţă de greci?
Noi nu suntem uniţi.
Ce unire? Vai de capul nostru! Nici înţelepciunea grecului n-o avem, măcar asta.
Dar de ce n-avem minte?
Fiindcă suntem răzvrătiţi.
Împotriva cui ?
A neamului nostru. Suntem răzvrătiţi, suntem mândri. Omul când e mândru nu mai are dragoste. Când are smerita cugetare îl luminează Dumnezeu la minte cum să facă ca să aibă dragoste mai întâi faţă de neamul său. Dar dacă eşti mândru, de-acuma singur iţi tai craca de sub picioare.
Dar grecii ştim că-s mândri, însă sunt în alt chip mândri. Cum?
Ei, vezi, sunt mândri, dar au înţelepciune. Au înţelepciune grecii. De la începutul începuturilor, vezi că înţelepţii cei mari la greci au fost. Ei au dat înţelepciunea grecească, vezi? Şi uite, după ce a venit Ortodoxia, tot grecii sunt cu conducerea Ortodoxiei. Vezi? Grecii, fiindcă au minte. Ei, acuma, astea-s lucrurile lui Dumnezeu, iar noi n-avem ce face decât numai să facem răbdare şi să respectăm ceea ce ne spun Biserica şi Sfintele Scripturi.
-Noi duhovnicia noastră n-o scriem. La noi, chiar dacă părinţii au experienţe duhovniceşti, nu le amintesc deloc.
-Păi da, aşa-i.
-Adică e un fel de smerenie, o ascundere.
-Da, da. (25 aprilie 2001)
***
-Poporul românesc a pătimit muceniciile cele înfricoşate de la toţi duşmanii lumii, de parcă ţara noastră ar fi fost într-un centru al răutăţilor, fiindcă toţi treceau pe acolo şi omorau lumea. Dar, uite, dacă n-am avut scriitori bisericeşti, nu s-a scris despre asta. Grecii au scris tot, orice mică faptă bună a sfinţilor au scris-o. Dar la neamul nostru nu-i aşa.
La întâiul Sobor din Niceea noi am avut episcop acolo, dar nu-s interesaţi scriitori români să dea pe faţă lucrul ăsta, pe care-l întâlneşti în cărţi vechi scrise pe slova chirilică. În ele am găsit că a fost un episcop din Dobrogea la întâiul Sobor de la Niceea, cel mai important. Adică la toate soboarele au fost episcopi şi din ţara românească. Prin urmare, în ţara românească s-au făcut mulţi sfinţi, mulţi cuvioşi şi mulţi pustnici, dar fiindcă ţara a fost veşnic prădată de duşmani, când de turci, când de huni, când de fel de fel de neamuri, noi n-am avut oameni ca să scrie şi am rămas în urmă.
Acuma, în neamul nostru, în zilele noastre, se găseşte părintele Ioanichie Bălan care a început să scrie. A început pe timpul comuniştilor, când era presat, era încolţit, dar, uite, i-a ajutat Dumnezeu şi a mai scris câte ceva pentru neamul nostru românesc. De aceea suntem înapoiaţi, din cauză că nu s-a scris despre cele duhovniceşti ale neamului nostru. Că poporul român a fost cel mai sfânt, cel mai bun, cel mai apropiat de Dumnezeu, dar dacă n-am avut oameni să ne servească!...
Noi, neamul nostru, nu ne servim. Vedem acuma, ce-a fost înainte nu ştim, dar vedem acuma că noi, neamul nostru, n-avem între noi adevărata dragoste, cum au alte neamuri. Şi asta e cea mai mare primejdie şi e păcat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea naţiunii. Şi de aceea, uite, situaţia cu Sfântul Ioan Iacob de la Ierusalim20, de atâţia ani de zile(Referire la repetatele demersuri făcute pentru aducerea în ţară a moaştelor Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, rămase până acum fără rezultat.)
. Dacă ar fi fost adevăraţi ortodocşi la conducerea Bisericii, adevăraţi români, ar lăsa lucrul ăsta să se întâmple? Pe noi ne-a binecuvântat Dumnezeu cu toate darurile cele dumnezeieşti, dar avem aşa, o neputinţă, că nu ne iubim neamul după Dumnezeu. Ce să zici? (26 decembrie 2003)
***
-Ce le lipseşte românilor? De ce nu pot să ducă o viaţă de obşte, o viaţă duhovnicească? Care-i lipsa?
-Părinte, noi suntem o fire de om, un aşa soi de oameni că între noi nu ne putem înţelege. N-avem nici ruşine de oameni şi nici o ambiţie, aşa, patriotică, adică naţionalistă, ca să zicem: „Măi, uite, grecii fac aşa. Hai să facem şi noi ca ei". Nu! Ne luăm la ceartă între noi şi ne ducem şi ne plângem la străini. Ei, cum poţi acuma să reuşeşti? Vezi, asta-i prostia la om.
-Dar noi nu putem să luăm exemplul grecilor?
-Păi asta-i, că nu luăm exemplul lor. Dacă am lua exemplul lor am fi la înălţime. Noi ar trebui să ţinem la naţiunea noastră, orice fărădelege ar face unul dintre noi să-l acoperim, orice greşeală ar face să zicem aşa: „E omul nostru, e din naţiunea noastră, e tatăl nostru, fratele nostru, acelaşi sânge avem!" N-avem asta! Dacă acela a făcut o mică greşeală, noi întâi îi dăm cu ciomagul în cap şi apoi ne ducem şi la duşmanii lui şi la ai noştri să ne plângem. Asta-i prostia omului, da. Nu-i dreapta socoteală.
-Dar de ce nu-i dreapta socoteală?
-Fiindcă-i mândria la mijloc.
***
-Dar ce fel de mândrie e, că alte neamuri au altfel de mândrie, iar noi o avem altfel. Cum e asta?
-(Părintele râde) Fiindcă la mijloc la noi este şi prostia. Mândria cu prostia. (Părintele râde) Altul, care i deştept, e mândru, dar ştie cum să se înţeleagă cu ai lui, fiindcă-i deştept. Nu vezi? Este o istorie la greci care zice că erau doi filosofi care atâta se urau între dânşii de erau aproape să se omoare. Nu se omorau ei, dar filosofau într-un fel... ca la moarte. Acuma, ţara lor a avut necazuri cu duşmanii, cu o ţară îngrozitoare, că o să vină să facă război şi cutare. Ţara ştia că erau deştepţi filosofii ăştia şi le-a zis: „Măi, uite, să vă duceţi să vorbiţi din partea guvernului nostru şi să faceţi pace cu ţara cutare." Acuma, ei erau la cuţite, dar au zis: „Hai să mergem să vedem ce putem face. Dacă reuşim, e bine." S-au dus, au reuşit, acuma unul dintre ei zice: „Am reuşit, dar răutatea rămâne între noi. Nu ne putem împăca. Ţară cu ţară am reuşit să facem aşa încât a rămas pace, dar între noi să ţinem înainte răutatea." (Părintele râde) Asta-i un lucru înţelept. „Noi avem ce avem între noi, dar naţiunea mai întâi! Acuma, fiindcă-i naţiunea la mijloc, ce am eu cu tine personal, na, lăsăm mai încolo.". Dar uite, vezi, ei ţineau la naţiune mai mult decât la patima lor.
-Dar asta cum se face? Prin educaţie? Cum, unde? În familie, la copii, la toţi, de unde vine asta?
-Aşa e. De mici copii ei aşa sunt învăţaţi, de mici copii. Mă uitam şi mă întrebam, de ce tot grecul e negustor? Păi dacă ei, de mici copii, se joacă de-a comerţul! Eram într-un sat, îi spune Pereea. în partea aceea era o familie la care ne duceam cu părintele Calinic, rămâneam la dânşii, şi erau copii acolo. Şi apoi făceau jucării şi strigau: „Vând alune, vând alune, hai cutare să le cumperi!" Celălalt ţipa: „Nu, eu vând cutare, eu vând cutare!", şi numai aşa se jucau, cu de-astea, că acela vinde cutare, acela vinde cutare şi vinde cutare.
M-am dus la ei, când am fost în al doilea an la băi, şi am luat cu mine vreo 30 de cutiuţe de acelea cum erau la început, cutiuţe cu tămâie. Acuma, nu ştiam cum să le vând... Ca să ies afară, să le pun şi să le întind acolo, mi-era ruşine. Acolo, la familia aceea unde stăteam, zic: „Doamna cutare, am nişte tămâie, trebuie s-o vând!" - Da' cum le vinzi, măi? Cât îi cutiuţa? Dă să le vând eu!". Şi i-am dat-o cu două drahme, cu trei drahme, cu atâta. Şi s-a dus şi pe toate le-a vândut numaidecât, până la jumătatea zilei, şi se lăuda pe la toţi: „Părintele a adus 30 de cutii de tămâie şi le-am vândut. Eu le-am vândut! Eu le-am vândut!". Vezi, e în firea lor negustoria, ca şi cum ar fi lucru firesc să vândă. Că oricât ar fi, când e negustorie câştigi, nu vinzi cu pagubă. ,Am vândut! Am vândut! Am vândut!" Şi-i în firea lor sădită, vezi? (Iunie 1999)
***
Duşmanii neamului vor să smerească desăvârşit naţiunea noastră, căci noi înşine nu suntem bărbaţi ca să arătăm lumii că suntem un neam român. Bine ne fac! (20 decembrie 2003)
***
Să fim fericiţi că suntem ortodocşi şi români. Să nu-ţi zică mintea: „Eh, român"... Că neamul românesc e cel mai în regulă, de când ne-am născut pe faţa pământului românul e creştin-ortodox. De aceea suntem mândri şi să fim mândri înaintea tuturor, fiindcă neamul românesc n-a crezut în alţi dumnezei, ci dintr-o dată în Ortodoxie, ortodoxa credinţă, în Iisus Hristos Şi dacă suntem români, cei mai mândri suntem, fiindcă suntem români şi creştin-ortodocşi. (Convorbire cu trei studenţi români, iulie 1999)
PĂRINTELE DIONISIE DUHOVNICUL DE LA SFÂNTUL MUNTE ATHOS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu