Priveghere la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Preot Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.
„Bucură-te, cel care din veacuri rânduit ai fost să vesteşti, înaintea venirii Domnului, slava cea mare a învierii Sale!"
Iubiţii mei, n-am înţeles multă vreme ce înseamnă în cântarea bisericească termenul „podobie". Vedeam acolo câteva cuvinte şi apoi puncte-puncte, semn că Sfinţii Părinţi, înainte, ştiau bine podobia. Astăzi am înţeles ce înseamnă „podobie". Podobie înseamnă împodobire. Podobie înseam­nă podoaba cerului coborâtă pe pământ şi glasul îngerilor împreună slujind cu noi. Podobie înseamnă că atunci când chemăm personal pe sfinţi în ajutorul nostru, ei vin să ne împodobească sufletul, să ne împodobească slujbele şi cu adevărat să ne dăruiască podoaba cea mare a Bisericii.
Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a îngăduit ca în această „noapte de înviere" să fiu alături de frăţiile voastre. M-am gândit multă vreme ce semnificaţie deosebită trebuie să descoperim noi astăzi împreună în sărbătoare. Şi ascultând la Mărimuri, mi-am dat seama că darul cel mare pe care ni l-a dăruit Dumnezeu prin Sfântul Ioan Botezătorul a fost - spune la un moment dat una dintre Mărimuri - conştiinţa mântuirii:„Dăruit-ai prin dânsul poporului Tău conştiinţa mântuirii sale, Dumnezeule Mare!" Ce minune mare a dăruit Dumnezeu poporului ales: conştiinţa mântuirii!
Întreaga slujbă de astăzi, ca şi toată slujba ortodoxă, nu ne cheamă la altceva decât la conştiinţa mântuirii. Să ai conştiinţa că e posibilă mântuirea şi mai cu seamă să ai conştiinţa că trebuie să te mântuieşti în sinergie, în împreună lucrare cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt!
În Evanghelia de astăzi, din zorii zilei, să-i spunem, s-a vestit bucuria cea mare a naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Şi este consemnat în Sfânta Scriptură, acolo, în câteva cuvinte, un lucru fantastic - ce se întâmplă cu poporul care aude că Elisabeta naşte: „Şi s-au bucurat dânşii cu Elisabeta de naşterea pruncului". Ei, Ierusalime, Ierusalime... Şi de data aceasta mă adresez fiecă­ruia dintre voi. Astăzi am fost în Iudeea şi am tresăltat de bucurie că ni s-a născut nouă prunc, înainte-vestitor al Marelui Prunc, Care uneşte cerul cu pământul.
Sfântul Ioan Botezătorul nu este un fieştecine, cum ar vrea să-l desemneze fraţii de-a dreapta sau de-a stânga Sfintei Scripturi, nicidecum ancoraţi în miezul Sfintei Scripturi. Şi dacă Hristos este harponul care S-a prins în Fiinţa Treimii, ca să ne arate nouă unde este locul omenităţii, fără îndoială că Sfântul Ioan Botezătorul este cel care a pregătit întreaga vânătoare de oameni, la care mai apoi au fost chemaţi Apostolii. V-aţi gândit vreodată că Sfântul Ioan Botezătorul este ucenicul lui Hristos înainte ca ei, ceilalţi, să priceapă că Hristos este Domnul? De fiecare dată mă gândesc cum va fi arătat Iordanul în ochii cerului când se deschide, şi numai unul singur de acolo aude un glas tunând: „Acesta e Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit!" Şi acesta este Sfântul Ioan Bote­zătorul. Şi mai cu seamă mă gândesc ce dar mare de duh a avut Sfântul Ioan Botezătorul.
Vă aduceţi aminte că, la un moment dat, Maica Dom­nului urcă în ţinutul muntos, la ruda sa Elisabeta, şi pruncul din pântecele acesteia din urmă saltă, pentru că vede în apropiere, simte Duhul lui Dumnezeu. Aşa se întâmplă cu adevărat cu un om al lui Dumnezeu: în pântecele gândului celui mai pătimaş dacă ar fi, la apropierea tainei celei mari a Duhului tresaltă, iese din pântece, simte că trăieşte şi că viaţa lui nu este acolo în pântece, ci în afara pântecelui pătimaş, în întâlnirea cu Dumnezeu.
Ne spun unii că n-avem argumente, că pruncii n-ar simţi Botezul. Iată argumentul! Sfântul Ioan Botezătorul este argumentul că acolo este locul pruncilor: în pântecele cristelniţei, să salte de întâlnirea cu Duhul lui Hristos Pruncul, Care vine să-i ridice la ceruri, de-a dreapta Tatălui.
Ni se spune, de asemenea, că n-are ce căuta preoţia în Biserică. Tot Sfântul Ioan Botezătorul ne dovedeşte că Dumnezeu însuşi Şi-a ales prin el om ca să-I slujească drept preot înaintea Altarului celui mare al lui Dum­nezeu. Şi ce imens altar este Iordanul şi câtă binecu­vântare ne-a dăruit Iordanul nouă!
Şi iată, ni se spune mai nou că n-ar trebui să postim sau că am putea limita postul cât mai mult! Şi argumentul pentru postirea noastră este Sfântul Ioan Botezătorul, pentru că darul pe care l-a primit nu şi-l putea întreţine decât într-un vas curat, nealterat de nici una din patimile în care trăia. Să nu vă închipuiţi că ceea ce trăim noi astăzi este altceva decât perioada aceea. N-aţi auzit încă de conducători de stat care-şi omoară fraţii ca să le ia nevestele? N-aţi văzut destul desfrâu? N-aţi văzut destule patimi ale beţiei? N-aţi văzut destule maici ucigându-şi pruncii? Nu suntem noi în vremea Sfântului Ioan Botezătorul?! Şi dacă Domnul ne-a rânduit să fim creştini, ne-a rânduit în aceeaşi vreme să avem şi tăria Sfântului Ioan Botezătorul.
„Te Deum laudamus" - Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm - este cântarea pe care o lasă veşniciei un alt sfânt pomenit astăzi: Niceta de Remesiana, cel amintit de Paulin de Nola. Şi dacă ar fi să fim cinstiţi, alături de ei, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, cum ne place nouă să-i spunem, martirul Trebizondei, face frumoasă înstelare treimică.
Haideţi să ne gândim un pic ce modele ne-a oferit şi ne oferă ziua de astăzi. Sfântul Ioan Botezătorul, înainte-mer­gător al Domnului, primul martir pentru legea cea nouă a lui Hristos, şi mai cu seamă, propovăduitorul Învierii Domnului; Niceta de Remesiana, mai marele cântăreţilor peste sufletele latinilor, şi mai cu seamă, cel care poate să ne facă să înţelegem că la Dumnezeu, dacă intrăm în stare de cântec, intrăm în stare de jertfă; Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, negalonatul, neridicatul în slăvi de nici o altă Biserică - pentru că aşa sunt sfinţii: smeriţi şi pe lumea cealaltă - şi care a înţeles că dacă nu te porţi ca Sfântul Ioan Botezătorul, lăudând pe Domnul ca Niceta de Remesiana, nu vei avea niciodată tăria să recunoşti că eşti al lui Hristos.
Iată, aşadar, taina cea mare a zilei de astăzi, taina cea mare consemnată şi într-una dintre cântări: „Naşterea ta, Sfinte Ioane Botezătorule, s-a arătat sabie cu două tăişuri împotriva vrăjmaşilor: tăişul smereniei şi tăişul Duhului."
Dumnezeu să ne învrednicească să primim această sabie îndoit tăietoare împotriva patimilor şi împotriva vrăjmaşilor din afară şi Dumnezeu să vă răsplătească pe fiecare dintre voi, că într-o vreme când unii s-au ancorat prea mult de rezultatul examenelor lor, aţi avut picătura de tărie de a veni să staţi în Casa slavei lui Dumnezeu!
Şi nu pot să închei înainte de a mulţumi încă o dată stranei din dreapta mea şi din stânga mea sau, altfel spus, din dreapta Altarului şi din stânga Altarului, şi să vă spun încă o dată ce minunată este Biserica Ortodoxă. Dacă nu v-aţi dat seama de bogăţia ei până acum, sunt convins că în seara aceasta aţi priceput ce minunat e Dumnezeu, Cel Care ne-a dăruit nouă o asemenea minune de Biserică.
Dumnezeul Cel smerit să ne întărească în smerenie, Dumnezeul cel slăvit să ne dăruiască slavă, iar noi, păcătoşii, cu glasuri înălţate către cer, pururea să putem lăuda pe Sfântul Ioan Botezătorul, Proorocul şi Înaintemergătorul Domnului, pe Sfântul lăudător Niceta de Remesiana şi pe fratele nostru, mai tânărul Ioan cel Nou de la Suceava.
Sunt convins că de acum până în vecie, cât mila Domnului are să fie cu noi, de fiecare dată când ne vom gândi la Priveghere, ne vom gândi la Privegherea din seara de astăzi. S-ar putea să uităm peste vreo 20 de ani cât am luat la examenul cutare sau la examenul cutare, sau ce subiect am avut la examenul cutare sau la examenul cutare, dar în nici un caz nu cred că se poate uita Privegherea de astăzi.
Aşadar, iubiţilor, grijă mare pentru sufletele voastre!
Dumnezeu să vă dăruiască putere în rugăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Capela Facultăţii de Teologie - Sibiu, 1997