Fragment din cartea
„RASPUNSURI LA INTREBARI ALE TINERILOR”
Arhimandrit Spiridonos Logothetis
Întâistătătorul Sfintei Mănăstiri a Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Nafpaktos
"- Vreţi să spuneţi cu siguranţă că şi laicii, şi clericii se pot pierde, nu-i aşa?
- Desigur. Toate pe care le spun îi privesc pe toţi. Şi pe clerici, toate mădularele Bisericii, pe toţi membrii Bisericii. Unii dintre membrii Bisericii s-au îndrăgostit de bani şi s-au unit cu banii, şi-au identificat viaţa lor cu banul. Şi s-a dus Hristos pentru ei. Au tăiat capul lor care se numea Hristos. Acum capul lor se numeşte aurul în loc de Hristos. Fiţi atenţi la asemănare, că nu este o simplă întâmplare, este o lucrare satanicească făcută cu rost. Seamănă foarte tare aceste două cuvinte: Hristos şi hrisos [aur, în greceşte], dar şi cu cuvântul ban [hrima], care începe tot cu hri.
Şi de dragul aurului îl jertfesc pe Hristos. Cine, oare? Acei care s-au botezat, acei care s-au miruns, acei care s-au îmbrăcat în Hristos şi l-au purtat din anii prunciei lor. „Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi-mbrăcat", le strigă Sfânta Scriptură. Dar aceştia nu aud corect, ci aud fraza schimbată: „Câţi în aur v-aţi botezat în aur v-aţi şi-mbrăcat". Şi se chinuie să poarte şi să se împodobească cu aur: la gât, la mâini, la urechi, pe haine, şi iubesc în mod pătimaş aurul, sunt îndrăgostiţi adică de aur şi-l sărută, şi mângâie banii, şi de dragul lor fac tot ceea ce le zice diavolul, care se ascunde în spatele acestui aur şi al banului. Şi ca să dobândească acestea, şi ca să se desfete de ele, ajung până la punctul de a elimina pe orice om care le-ar sta în cale. Dar ce spun eu? Aceştia au ajuns în punctul de a-L elimina pe însuşi Hristos de dragul aurului şi atunci le va fi milă de aproapele lor acestor Iude, trădători ai lui Hristos şi ai Bisericii. Aceştia, în cele din urmă, din membre ale trupului Bisericii, au devenit lumeşti. Au iubit lumea, s-au îndrăgostit de lume şi s-au secularizat.
- Înfricoşător ceea ce spuneţi dacă, desigur, se referă şi la clerici.
- Da, sigur că şi la clerici. Am spus asta.
- Dar este înspăimântător să se fi secularizat şi clericii noştri. Bine, înţeleg laicii, dar şi clericii...
- Iubitule, diavolul mai mult se luptă cu clericii şi încearcă să-i secularizeze întâi pe aceştia şi, din păcate, a şi reuşit. Avem o mulţime de clerici iubitori de bani, care iubesc lumea, iubesc aurul, şi nu pe Hristos. Din nefericire! Şi de dragul aurului se fac unelte ale diavolului şi se luptă între ei, şi luptă cu monahismul, şi împart Biserica.
- Da, auzim, citim de scandalurile în care târăsc Biserica.
- Da, scandalurile astea le creează clericii secularizaţi şi măcar dacă ar fi fost o simplă cursă, o mască a diavolului doar banul, doar aurul. Dar diavolul are masca puterii, a stăpânirii lumii acesteia. Şi această putere, această stăpânire o aruncă, o prezintă în ochii oamenilor, ai membrilor Bisericii, ai clericilor şi laicilor, pe care-i împinge către lume şi le promite slavă şi cinstiri lumeşti, putere lumească, le promite că-i va ajuta să acceadă mai sus decât ceilalţi, să-i stăpânească pe ceilalţi oameni, natura, întreaga lume. Este dulce această putere. Cu mâinile sale, le zice diavolul, vor dobândi şi aur.
Aceasta le zice membrilor Bisericii, clericilor şi laicilor; celor care sunt candidaţi la preoţie le zice înainte de a deveni clerici. Şi clericilor le zice până să ajungă la locul episcopului. Episcopilor le zice că or să ajungă în alt loc, într-o mitropolie mai bogată sau chiar la arhiepiscopie la Atena. Şi pe laici, cu mii şi mii de ispitiri şi de feluri ale puterii, îi ispiteşte. De la puterea din casă, din familie, până la cea de la serviciu, până la cea asupra oamenilor din jur, în politică. Şi împarte putere şi stăpânire diavolul, împarte multă putere. Ajunge numai să cadă şi să i se închine mădularele Bisericii. îi secularizează pe toţi.
- Ce uneltiri, părinte! Desigur, şi multe reuşite..
- Nu te mira. Devreme ce el a încercat să îl atragă în această cursă pe însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Ai uitat oare ce I-a spus la ispitirea din pustiu, când Hristos postise patruzeci de zile? Auzi pasajul din Evanghelie: „Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se ispititorul, a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El răspunzând, a zis: Scris este: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu». Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: «îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău». Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: «Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău». Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina Mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să i te închini şi Lui singur să-I slujeşti. Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii venind la El îi slujeau".
La fel face diavolul tuturor membrilor Bisericii, însă, din nefericire, nu aude de la toţi aceleaşi cuvinte pe care le-a auzit din gura Domnului.
Dimpotrivă, de dragul puterii celei lumeşti, adică a stăpânirii sălbatice, murdare, îl jertfesc pe Hristos. Cine, mă rog? Tocmai cei care au fost mântuiţi de Hristos, aceştia care de mici copii L-au urmat ca ucenici ai Săi. Şi chiar de l-au văzut pe Hristos desconsiderând puterea, şi chiar de l-au auzit pe Hristos zicând: „Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu aşa va fi între voi aici. Care între voi va vrea să fie mare, să fie slujitorul vostru. Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă, după cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi". Chiar dacă le-a zis acestea şi le-a trăit acestea Hristos, oamenii care au dorit puterea, stăpânirea nu mai aud ce zice Hristos, s-au îndrăgostit de puterea cea lumească, s-au secularizat, au devenit lumeşti. De dragul puterii, fac tot ceea ce le zice diavolul, care se ascunde în spatele acesteia. Şi, ca să o dobândească şi să se desfete de ea, ajung până la a distruge pe oricine care le stă împotrivă în această dezlănţuită stăpânire a lor. Şi îl distrug ori omorându-i trupul, ori omorându-i cinstea lui cu calomnii bine ticluite şi cu fapte diavoleşti şi murdare ale înşelăciunii.
- Aceştia, deci, părinte, sunt oamenii cei secularizaţi, aceştia sunt cei care din membre ale trupului Bisericii au devenit oameni ai puterii lumeşti, îndrăgostiţi şi legaţi de lume?
- Aceştia sunt, copile. Dar nu sunt numai banul şi puterea cele care constituie frumuseţea lumii, în spatele căreia se ascunde diavolul. Nu sunt numai acestea mijloacele pe care le foloseşte vicleanul ca să secularizeze mădularele Bisericii. Sunt şi multe altele, pe care nu mă lasă timpul să le descriu. In mod firesc, mă voi referi doar la câteva, în treacăt.
O altă dulce şi frumoasă mască a măscăriciului de diavol este plăcerea trupească. Cu frumuseţea trupului şi a faptelor trupeşti care aduc plăcere şi mulţumire, diavolul îi atrage şi îi magnetizează pe mulţi creştini şi pe multe creştine. Îl uită pe Hristos şi aleargă în spatele acestor frumoase fete ale lumii sau în spatele acestor frumoşi tineri ai lumii. Îşi ies din minţi, se îndrăgostesc de trup şi Îl părăsesc pe Hristos şi se lasă conduşi de trupul cel frumos, adică de diavolul care se ascunde în spatele acestuia, şi trăiesc trupeşte, lumeşte. Aşa, cei care fuseseră mai înainte mădulare ale Bisericii se secularizează.
- Şi laici, şi clerici?
- Şi laici, şi clerici, din nefericire. O altă mască a măscăriciului de diavol o constituie desfătările sau bucuriile simţurilor. Lumea are foarte multe lucruri care mulţumesc şi provoacă plăcere. Simţul vederii, al ochiului, simţul auzului, al urechilor, simţul mirosului, al nasului, simţul gustului, al limbii, al gurii, sau simţul tactil, al pielii, toate acestea concură la receptarea lumii, a bucuriilor lumeşti, sau, altfel spus, toate aceste simţuri, simţul estetic, senzual, devin momeli în undiţele diavolului ca să momească şi ca să înşele, ca să-i pescuiască pe oameni în viaţa cea secularizată. Şi mădularele Bisericii se lasă învăluite, se lasă prinse în mrejele diavolului şi se îndrăgostesc de plăcerile simţurilor, de lumea cea frumoasă, şi devin lumeşti, se secularizează, se înlumesc."
Arhimandrit Spiridonos Logothetis
Întâistătătorul Sfintei Mănăstiri a Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Nafpaktos
"- Vreţi să spuneţi cu siguranţă că şi laicii, şi clericii se pot pierde, nu-i aşa?
- Desigur. Toate pe care le spun îi privesc pe toţi. Şi pe clerici, toate mădularele Bisericii, pe toţi membrii Bisericii. Unii dintre membrii Bisericii s-au îndrăgostit de bani şi s-au unit cu banii, şi-au identificat viaţa lor cu banul. Şi s-a dus Hristos pentru ei. Au tăiat capul lor care se numea Hristos. Acum capul lor se numeşte aurul în loc de Hristos. Fiţi atenţi la asemănare, că nu este o simplă întâmplare, este o lucrare satanicească făcută cu rost. Seamănă foarte tare aceste două cuvinte: Hristos şi hrisos [aur, în greceşte], dar şi cu cuvântul ban [hrima], care începe tot cu hri.
Şi de dragul aurului îl jertfesc pe Hristos. Cine, oare? Acei care s-au botezat, acei care s-au miruns, acei care s-au îmbrăcat în Hristos şi l-au purtat din anii prunciei lor. „Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi-mbrăcat", le strigă Sfânta Scriptură. Dar aceştia nu aud corect, ci aud fraza schimbată: „Câţi în aur v-aţi botezat în aur v-aţi şi-mbrăcat". Şi se chinuie să poarte şi să se împodobească cu aur: la gât, la mâini, la urechi, pe haine, şi iubesc în mod pătimaş aurul, sunt îndrăgostiţi adică de aur şi-l sărută, şi mângâie banii, şi de dragul lor fac tot ceea ce le zice diavolul, care se ascunde în spatele acestui aur şi al banului. Şi ca să dobândească acestea, şi ca să se desfete de ele, ajung până la punctul de a elimina pe orice om care le-ar sta în cale. Dar ce spun eu? Aceştia au ajuns în punctul de a-L elimina pe însuşi Hristos de dragul aurului şi atunci le va fi milă de aproapele lor acestor Iude, trădători ai lui Hristos şi ai Bisericii. Aceştia, în cele din urmă, din membre ale trupului Bisericii, au devenit lumeşti. Au iubit lumea, s-au îndrăgostit de lume şi s-au secularizat.
- Înfricoşător ceea ce spuneţi dacă, desigur, se referă şi la clerici.
- Da, sigur că şi la clerici. Am spus asta.
- Dar este înspăimântător să se fi secularizat şi clericii noştri. Bine, înţeleg laicii, dar şi clericii...
- Iubitule, diavolul mai mult se luptă cu clericii şi încearcă să-i secularizeze întâi pe aceştia şi, din păcate, a şi reuşit. Avem o mulţime de clerici iubitori de bani, care iubesc lumea, iubesc aurul, şi nu pe Hristos. Din nefericire! Şi de dragul aurului se fac unelte ale diavolului şi se luptă între ei, şi luptă cu monahismul, şi împart Biserica.
- Da, auzim, citim de scandalurile în care târăsc Biserica.
- Da, scandalurile astea le creează clericii secularizaţi şi măcar dacă ar fi fost o simplă cursă, o mască a diavolului doar banul, doar aurul. Dar diavolul are masca puterii, a stăpânirii lumii acesteia. Şi această putere, această stăpânire o aruncă, o prezintă în ochii oamenilor, ai membrilor Bisericii, ai clericilor şi laicilor, pe care-i împinge către lume şi le promite slavă şi cinstiri lumeşti, putere lumească, le promite că-i va ajuta să acceadă mai sus decât ceilalţi, să-i stăpânească pe ceilalţi oameni, natura, întreaga lume. Este dulce această putere. Cu mâinile sale, le zice diavolul, vor dobândi şi aur.
Aceasta le zice membrilor Bisericii, clericilor şi laicilor; celor care sunt candidaţi la preoţie le zice înainte de a deveni clerici. Şi clericilor le zice până să ajungă la locul episcopului. Episcopilor le zice că or să ajungă în alt loc, într-o mitropolie mai bogată sau chiar la arhiepiscopie la Atena. Şi pe laici, cu mii şi mii de ispitiri şi de feluri ale puterii, îi ispiteşte. De la puterea din casă, din familie, până la cea de la serviciu, până la cea asupra oamenilor din jur, în politică. Şi împarte putere şi stăpânire diavolul, împarte multă putere. Ajunge numai să cadă şi să i se închine mădularele Bisericii. îi secularizează pe toţi.
- Ce uneltiri, părinte! Desigur, şi multe reuşite..
- Nu te mira. Devreme ce el a încercat să îl atragă în această cursă pe însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Ai uitat oare ce I-a spus la ispitirea din pustiu, când Hristos postise patruzeci de zile? Auzi pasajul din Evanghelie: „Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se ispititorul, a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El răspunzând, a zis: Scris este: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu». Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: «îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău». Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: «Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău». Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina Mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să i te închini şi Lui singur să-I slujeşti. Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii venind la El îi slujeau".
La fel face diavolul tuturor membrilor Bisericii, însă, din nefericire, nu aude de la toţi aceleaşi cuvinte pe care le-a auzit din gura Domnului.
Dimpotrivă, de dragul puterii celei lumeşti, adică a stăpânirii sălbatice, murdare, îl jertfesc pe Hristos. Cine, mă rog? Tocmai cei care au fost mântuiţi de Hristos, aceştia care de mici copii L-au urmat ca ucenici ai Săi. Şi chiar de l-au văzut pe Hristos desconsiderând puterea, şi chiar de l-au auzit pe Hristos zicând: „Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu aşa va fi între voi aici. Care între voi va vrea să fie mare, să fie slujitorul vostru. Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă, după cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi". Chiar dacă le-a zis acestea şi le-a trăit acestea Hristos, oamenii care au dorit puterea, stăpânirea nu mai aud ce zice Hristos, s-au îndrăgostit de puterea cea lumească, s-au secularizat, au devenit lumeşti. De dragul puterii, fac tot ceea ce le zice diavolul, care se ascunde în spatele acesteia. Şi, ca să o dobândească şi să se desfete de ea, ajung până la a distruge pe oricine care le stă împotrivă în această dezlănţuită stăpânire a lor. Şi îl distrug ori omorându-i trupul, ori omorându-i cinstea lui cu calomnii bine ticluite şi cu fapte diavoleşti şi murdare ale înşelăciunii.
- Aceştia, deci, părinte, sunt oamenii cei secularizaţi, aceştia sunt cei care din membre ale trupului Bisericii au devenit oameni ai puterii lumeşti, îndrăgostiţi şi legaţi de lume?
- Aceştia sunt, copile. Dar nu sunt numai banul şi puterea cele care constituie frumuseţea lumii, în spatele căreia se ascunde diavolul. Nu sunt numai acestea mijloacele pe care le foloseşte vicleanul ca să secularizeze mădularele Bisericii. Sunt şi multe altele, pe care nu mă lasă timpul să le descriu. In mod firesc, mă voi referi doar la câteva, în treacăt.
O altă dulce şi frumoasă mască a măscăriciului de diavol este plăcerea trupească. Cu frumuseţea trupului şi a faptelor trupeşti care aduc plăcere şi mulţumire, diavolul îi atrage şi îi magnetizează pe mulţi creştini şi pe multe creştine. Îl uită pe Hristos şi aleargă în spatele acestor frumoase fete ale lumii sau în spatele acestor frumoşi tineri ai lumii. Îşi ies din minţi, se îndrăgostesc de trup şi Îl părăsesc pe Hristos şi se lasă conduşi de trupul cel frumos, adică de diavolul care se ascunde în spatele acestuia, şi trăiesc trupeşte, lumeşte. Aşa, cei care fuseseră mai înainte mădulare ale Bisericii se secularizează.
- Şi laici, şi clerici?
- Şi laici, şi clerici, din nefericire. O altă mască a măscăriciului de diavol o constituie desfătările sau bucuriile simţurilor. Lumea are foarte multe lucruri care mulţumesc şi provoacă plăcere. Simţul vederii, al ochiului, simţul auzului, al urechilor, simţul mirosului, al nasului, simţul gustului, al limbii, al gurii, sau simţul tactil, al pielii, toate acestea concură la receptarea lumii, a bucuriilor lumeşti, sau, altfel spus, toate aceste simţuri, simţul estetic, senzual, devin momeli în undiţele diavolului ca să momească şi ca să înşele, ca să-i pescuiască pe oameni în viaţa cea secularizată. Şi mădularele Bisericii se lasă învăluite, se lasă prinse în mrejele diavolului şi se îndrăgostesc de plăcerile simţurilor, de lumea cea frumoasă, şi devin lumeşti, se secularizează, se înlumesc."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu