VANZAREA LUI IUDA

„Sculaţi-vă, să mergem de aici! Iată s-a apropiat cel ce Mă vinde!” Hristos, prin tot ce face şi spune, îi învaţă pe ucenici că vînzarea şi moartea Lui nu se datorează nici neputinţei, nici silniciei, ci unei rînduieli mai presus de minte şi de cuvînt. Ştia mai dinainte că vînzătorul se apropie; şi nu numai că n-a fugit, ci a şi mers întru întîmpinarea lui. „Şi încă vorbind El, iată a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi cu el mulţime multă cu săbii şi beţe, de la arhiereii şi bătrînii poporului”. Frumoase unelte în mîinile preoţilor! Năvălesc asupra Lui cu săbii şi cu beţe! Evanghelistul spune: „Şi cu ei Iuda, unul din cei doisprezece“. Evanghelistul îl numeşte iarăşi: „unul din cei doisprezece” şi nu-i este ruşine să o spună. „Iar vînzătorul le dăduse semn, zicînd: „Pe Care-L voi săruta, Acela este, prindeţi-L“. Vai, cîtă răutate a intrat în sufletul vînzătorului! Cu ce ochi se uita atunci la învăţător? Cu ce gură îl săruta? O, suflete ticălos! Ce-ai pus la cale? Ce-ai îndrăznit? Ce semn ai dat vînzării? „Pe Care-L voi săruta“, a spus Iuda. Se bizuia pe bunătatea învăţătorului. Bunătatea Lui, care, mai mult decît orice, trebuia să-l ruşineze şi să-l lipsească de orice iertare că a vîndut pe Cel Ce era atît de bun! Dar pentru ce Iuda a spus că le va da semn? Pentru că de multe ori Domnul, fiind înconjurat de iudei, a trecut printre ei fără să-L vadă. Şi s-ar fi putut întîmpla şi atunci aceasta dacă Hristos ar fi voit. Voind deci să-i arate lui Iuda lucrul acesta, Domnul a orbit atunci vederile celor ce veniseră, şi i-a întrebat: „Pe cine căutaţi? (In 18, 5)”. Dar ei nu L-au cunoscut, deşi erau cu făclii şi cu lumini şi aveau pe Iuda cu ei. Iar cînd I-au răspuns: „Pe Iisus“, El le-a spus: „Eu sînt Acela pe Care-L căutaţi (In 18, 5)”. Apoi îl întreabă iarăşi pe Iuda: „Prietene, pentru ce ai venit ? (Matei 26, 50)”. Atunci a îngăduit Hristos să fie prins, după ce Şi-a arătat puterea Sa.
Evanghelistul Luca spune că, chiar în ceasul acesta al vînzării, Hristos căuta să-l îndrepte pe Iuda, spunîndu-i: „Iuda, cu o sărutare vinzi pe Fiul Omului? (Luca 22, 48)” „Nici chipul vînzării nu te ruşinează, Iudo?” îi spune Domnul. Totuşi, pentru că nici aceasta nu l-a împiedicat pe vînzător, Hristos a primit să fie sărutat şi S-a dat lor de bună voie; şi au pus mîna pe El; şi L-au prins chiar în noaptea în care mîncaseră Pastele. Atît de mult clocoteau de mînie, atît erau de înverşunaţi; dar nimic n-ar fi putut dacă Hristos nu le îngăduia. Aceasta însă nu-l scapă pe Iuda de osînda aceea de nesuferit, ci îl osîndeşte şi mai mult, pentru că a ajuns mai sălbatic decît o fiară, deşi avusese atîtea dovezi de puterea Lui, de blîndeţea şi de bunătatea Lui”.

Tâlcuire de la Sfântul Ioan Gură de Aur