CLERICII ŞI MODUL LUMESC DE VIAŢĂ

Fragment din cartea
„RASPUNSURI LA INTREBARI ALE TINERILOR”

Arhimandrit Spiridonos Logothetis
Întâistătătorul Sfintei Mănăstiri a Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Nafpaktos

"- Am auzit pe mulţi spunând: „Dar ce, nu e şi preotul tot om?"
- Da, copile, aşa spuneau întotdeauna cei puţini la nu­măr apărători ai secularizării clericilor, într-un dialog fictiv cu severitatea conştiinţei ecleziale. Dar, în timp ce, pe de o parte, conştiinţa eclezială îi recunoştea demnitarului bise­ricesc cu compasiune şi dragoste toate stările omeneşti care pot fi iertate, ca foamea, setea, boala, şi alerga şi aleargă şi acum creştinii aproape de el, compătimitori şi ajutători, recunoscând că om este şi clerul, şi se îmbolnă­veşte, şi suferă, pe de altă parte însă, în privinţa seculariză­rii, conştiinţa eclezială nu-i recunoaşte acestuia omenitatea şi îndreptarea către modul lumesc de a vieţui. Şi foloseşte expresia populară, înţeleaptă până în ziua de azi: „Ori popă popă, ori ţăran ţăran".
- Adevărat, părinte, poporul îl vrea pe preot să fie deasupra celor lumeşti şi se revoltă atunci când îl vede amestecându-se în petrecerile lumeşti, în distracţii, în dis­putele politice sau sportive.
- Aşa este, copile, ştie ce zice poporul ortodox. Pe preot îl vrea sus, foarte sus, alături de sfinţi, asemenea sfinţilor, în sfinţenia şi în preoţia lui, îl vrea în preocupările lui pre­oţeşti, în asemănarea cu Hristos şi cu sfinţii. De aceea s-a şi îngrijit întotdeauna să-l susţină cu aşa-zisul dar al altaru­lui, ca să nu aibă nevoi materiale, care ar fi putut să-l îm­pingă către preocupări lumeşti şi către activităţi viclene, căci l-a vrut liber de grijile cele lumeşti, ca să se îngrijeas­că numai de Hristos, de Domnul. Să se sfinţească şi să mântuiască şi lumea. Când eram copii şi ne puneau la şcoală să pictăm liber un preot, noi, toţi copiii, îl pictam în­totdeauna cu epitrahil şi cu crucea sau cu căldăruşa pentru agheasmă în mână, cu crucea într-o mână şi cu busuiocul în alta, să sfinţească lumea, casele, animalele, oamenii.
- Spuneţi-mi şi altceva, părinte. Când clerul lucrează, este oare atunci lumesc?
- Ortodoxia nu consideră rea munca, o apreciază chiar. Dar atunci când munca devine preocupare lumească de îm­bogăţire, este desconsiderată. în timp ce, dacă lucrează în jurul casei lui sau la biserică, preotul este vrednic de cinste.
Conştiinţa bisericească nu îngăduie amestecul clericilor, preoţi sau episcopi, cu oamenii cei lumeşti, nu le îngăduie să petreacă ore întregi în petreceri lumeşti, în discoteci, la baruri şi la terase, în centre de distracţie, nu le iartă lucrul ăsta.
Chiar şi ziarele cele lumeşti îi prezintă în mod negativ şi îi judecă pe preoţii secularizaţi.
De aceea, chiar şi în inimile oamenilor secularizaţi locul clericului este ţinut la înălţimea sfinţilor, care nu s-au se­cularizat niciodată. Acolo ne vrea conştiinţa bisericească, în aceste cadre ne vrea viata bisericească cea nesecularizată, atâta vreme cât sfinţii vor fi cinstiţi şi închinaţi.
Conştiinţa bisericească nu ne vrea pe noi, pe demnitarii bisericeşti, secularizaţi, îmbogăţiţi cu putere, tiranici, tru­peşti, mâncăcioşi, beţivi, afemeiaţi sau cartofori, fumători sau drogaţi, nu ne vrea nici petrecăreţi, nici bine dispuşi, nici iubitori de slavă, nici de stăpânire, nu ne vrea lumeşti.
- Frumos ce mi-aţi spus, părinte, dar e de vină şi popo­rul. Poporul întotdeauna dă bani preoţilor şi episcopilor, îi cheamă pe preoţi, pe episcopi la petreceri, la mese bogate şi păcătoase, poporul se pleacă şi-l atrage pe preot şi pe ar­hiereu la acestea, le dă să bea vin, băuturi alcoolice, popo­rul îi vrea pe preoţi şi pe arhierei îmbrăcaţi în veşminte strălucitoare, aurite şi le face daruri de acest fel.
- Fii atent, copile. De multe ori greşeşte şi poporul atunci când ajunge la asemenea exagerări. Dar să-ţi amin­teşti că, de obicei, poporul ortodox face ceea ce trebuie şi cere ceea ce trebuie Bisericii.
Ne oferă bănuţul la altar, dar nu acceptă să cerem bani şi să ne facem averi.
Ne cheamă să binecuvântăm mesele, dar nu se bucură dacă cerem trataţii deosebite.
Ne recunoaşte stăpânitori într-un fel, dar nu primeşte să-l stăpânim tiraniceşte.
Ne cheamă să deschidem hora de Paşti, dar nu ne permite să ne distrăm.
Aşteaptă să bem noi primii un pahar de vin la masă şi să-l binecuvântăm, dar nu ne permite să ne vadă băuţi sau îmbătaţi.
Ne îmbracă cu veşminte frumoase preoţeşti, dar nu ne permite să ne împopoţonăm spre a impresiona ca nişte actori proşti de teatru.
Şi multe, multe altele, dar să revenim la ceea ce spu­neam despre sfinţi. "